POPA GHIŢĂ ŞI NAPOLEON


fragment din romanul COMISIA ZÜRICH

ISBN 978-606-92308-0-0

– Gilbert, prietene! Bună povestea ta dar, ascult-o şi pe-asta. Pe front, aveam un locotenent, inginer de drumuri în civilie, chipeş şi băiat de comitet. Era cel mai brav în luptă, sărind în foc unde era măcelul mai mare. Pentru misiuni în prima linie, era musai cel dintâi voluntar. I se spunea Norocosul, căci scăpa mereu, ca fermecat. Hoaşca cu coasa îşi lua tainul pe alte cărări. Era un flăcău neînfricat dar, uneori, era de belea, riscând ca un nebun pe pricini mici, ori fără niciun temei. Când se dădeau decoraţiile nu era sărit niciodată, căci le merita mai mult decât alţii. Avea cele mai multe citări pe ordinul de zi. Ofiţeri de la toate companiile şi de toate gradele umblau să-l cunoască şi să-i strângă mâna, de parcă ar fi fost un prinţ. Nici un general nu trecea să inspecteze liniile fără să schimbe două vorbe cu Norocosul. Era vedeta frontului. Norocosul nu avea egal. Nu era la compania mea, dar îl ştiam toţi și poveştile despre bravura lui făceau ocolul tranşeelor, spre spaima fritzilor. Într-o zi a fost rănit la umăr de un şrapnel şi a fost adus la noi la cortul sanitar. I-am umezit buzele şi i-am scris scrisorile pentru nevastă şi pentru părinţi. L-am certat.

-Urâtă botoneră ţi-a spintecat cojoaca matale. – De ce nu vă astâmpăraţi, dom’ locotenent? Nu-i păcat de tinereţea mata? Daţi ciorilor de tinichele şi păziţi-vă scăfârlia! Când aţi avea o găleată de cenuşă la cap, pe cine mai doare burta de atâta amar de zdrăngănele?

-Doar nu crezi că pentru o căciulă de decoraţii fac asta!

Era ars de fierbinţeală şi-l trăgeam cu oţet.

–  Da’ pentru ce, Norocosule?! Am scăpat-o!

–  Nu mai pot trăi… Să se isprăvească odată… Vreau să mor  neîntârziat!

–  Da’ ce mare zăduf vă cearcă dom’ locotenent? Sunteţi lovit de boală grea?

–  Mă cheamă Napoleon!- zise răsuflând din greu.

–  Hai, bre, fii serios! Ce, eşti sonat? Cât eşti mata de mare erou, te găjbesc ăştia şi te duc la Mărcuţa, legat fedeleş în cămaşă bogată la mâneci, de cum te află. Să nu mai zici la nimeni, că dai de belea! Io, gata, am uitat că mi-aţi zâs! Zamoc na rot! Corvin avea în sat nişte megieşi lipoveni şi o rupea niţel şi pe ruseşte.

–  PicioruşNapoleon Picioruş… E numele meu!- suflă Norocosul.

Corvin fluieră şi dete caşcheta pe ceafă.

–  Adică, să priceapă şi capu’ meu. Popa-n cristelniţă v-a băgat de Napoleon?

–  Vezi bine, un sonat, ce să mai zic, ca şi bătrânii mei, alţi zevzeci. Nici nu merită să le zic părinţi. La beţie m-au făcut, la beţie m-au botezat, stricându-mi viaţa…

–  Şi, la o adică, vă apasă datoria, să osteniţi la fel de brav şi neînfricat ca Napoleon, ca să vă ridicaţi la pricopseala numelui împărătesc? Râvniţi să pipăiţi ciomagul de mareşal, că io tot nu-s dumirit?

Norocosul mă privi cruciş.

–  Vezi, la asta nu m-am gândit…

–  Şi, atunci, care-i chichirezul, bre Norocosule, că mă ameţişi!…

–  Ei, asta e: nu mai pot trăi cu numele ăsta, atât de caraghios!

–  Ba, eu în locul dumitale aş putea trăi şi dacă m-ar chema Ghiţă Dracul!- se băgă în vorbă şi popa Ghiţă, venit să-ţi inventarieze prioritarii. Adică, aşa le zicea el, la muşterii pentru ultima împărtăşanie.

–  Cum, părinte, să zici aşa?- ai vorbit cu mare păcat!- suflă răpus de fierbinţeală Norocosul.

–  Păcat îi, să te duci de zănatec, să-ţi sfarmi zilele fără socoteală. Păcat îi să laşi nevasta văduvă de tânără, răpusă de jale. Eu, dacă spun o prostie şi te fac să râzi, şi

să-ţi uiţi gândul pocit se cheamă că fac lucrarea Domnului şi voi fi mântuit.

Parcă în viaţă stai numai cu papirusul în mână. Când te întreabă careva, ete aşa, zici Niculai, Petre ori Vasile, de-ţi e la-ndemână, şi bună ziua!…

–  Ţi-e uşor să vorbeşti părinte, că nu eşti în pielea mea!

–  Zău ? Aşa-i că nu-s! Fiecare cu pielea lui… Da’ mătăluţă, de Gheorghe Pulescu ai auzit? Ăla cum zici că s-o fi simţind? Ce-o fi sub cojocul lui?

–  N-am auzit de el. Dar vai de zilele lui: un amărât! Ăsta chiar e de linia întâi. Şi, la o adică, de scapă de glonţ, doar săpun şi funie să îi vie în ajutor, că altă rezolvare nu văd…

–  Puşchea pe limbă, Norocosule! Nu arăt actele la nimeni şi, pentru cine mă-ntreabă, poftim, sunt popa Ghiţă. Nu am nicio apăsare. Doar prea puţini, ce au avut de lucru cu actele, îmi ştiu numele adevărat, da’ le-am zis să-şi ţie gura că-i afurisesc, de-o să le pară moale Iadu’...

–  Părinte, poţi să zici că-s păgân, de pun la îndoială vorba popii, dar, zău că nu te cred!…

–  Aş vrea io! Şi episcopul ştie, da’ mi-a zis, că s-a pişat pe el de râs când a aflat şi mi-a mai zis să mă feresc să-i ies în cale când e lume-n jur să nu facă vreun pocinog din pricina mea. Cică-l prăbuşeşte râsul, numa’ când îşi aduce aminte. Numa-n hohote de râs vorbeşte cu mine şi cu greu reuşesc, să-i pricep voia. O poate ţine tot aşa, printre sughiţuri de râs, ceasuri bune.

–  Părinte, da’ de ce n-ai luat numele nevestii la însurătoare, că se poate: legea dă voie!

–  Bună întrebare, fiule! Spune tu întâi şi oi spune şi io!…

–  Părinte, pe nevasta mea, de fată o chema Epuraş. Crezi că Napoleon Epuraş suna mai serios? Eu m-am frământat vreo două luni şi am rămas, să-mi mănânc pâinea amară, pe care o ştiu. Că m-a urmărit ghinionul şi fetele cu care am vorbit, au fost una şi una. Maria Capră, moaşă comunală, îmi lăsa de sânge, că am avut de mic sângele învolburat. Tincuţa Plăcintă era micuţă şi pistruiată pe placul meu, Niculina Floarenfund, fata profesorului de filosofie îmi scria versuri gingaşe. Frosina Cioarămândră mi-a ţesut un pulover verde, iar Didina Chelbosu a zăcut după mine luni la rând şi… nu era chiar de lepădat. Una mi-a dat şi chiloţii amintire dar, în zori, când au trecut aburii alcolului şi furiile amorului şi am întrebat-o cum o cheamă, am fugit ca un nevolnic, că nimerisem în aşternutul Profirei  Polonic. Şi Vetuţa Mucea îmi era dragă, iar Getuţa Milogu îmi făcea o bunătate de clătite cu dulceaţă de trandafiri. Da’ poţi să zici, omule, Napoleon Milogu? Şi, colac peste pupăză, tac-su lu’ Florica Păsărică s-a împăcat cu tata la zestre, pe 30 de oi şi trei hectare de cânepă. Alege Napoleoane, dacă îţi dă mâna!Geta Pârţag chiar mă iubea şi avea şi vreo zece hectare de vie la Drăgăşani, din  soiul cel mai bun. Dar n-am putut, n-am putut…

–  Vezi, fiule, ăsta-i un semn! Dumnezeu ţi-a pus alături, numai fete cu nume mai năpăstuite decât ale tale, să te trezeşti şi să-ţi mâi boii-n bătătură, să vezi că-i destul loc şi de mai rău…

– Lasă-mă, bre părinte, că Dumnezeu mă urgiseşte nevinovat. Alt păcat decât că am venit pe lume în familie de zănateci, n-am avut. Ce spun eu zănateci? Nişte zdruncinaţi!

–  Ei, eu n-am avut loc de-ntors şi chiar am luat numele de fată al nevestei. Că m-a pălit dragostea şi fără fata asta n-am putut să trăiesc. Mă lua cu o durere de piept şi umblam năuc de dorul ei cu săptămânile. Am dat ciorilor vânătoarea de fete cu nume aşezate şi-am luat pe cine mi-a fost drag. Când iubeşti de ţi se rupe sufletu-n două, nicio socoteală nu mai stă în picioare. Am întors-o pe toate feţele şi, până la urmă, mi s-a năzărit că numele ei pare mai acătării ca al meu…

Că Pulescu, de la nevastă mi se trage. Mi s-a părut mai demn şi… la o adică, mai uşor de dus, decât pocitul nume de la tata. Gândeşte-te, ce năpastă pe mine, dacă află enoriaşii mei. Cum mi-aş mai ţine slujba din pricina hohotelor de râs. Comedie s-ar face în biserică! Aş mai putea trece pe vreo uliţă? Şi cine crezi că s-ar învrednici, mă rog, să zică popa Pulescu?

Ar lua-o toţi pe scurtătură, de n-aş mai putea ieşi în lume. Roi de copchii m-ar petrece în hohote în tot locul, strigându-mă în cor, după numele afurisit.

–  Ei, aş! Eşti de belea, părinte! Şi, înainte, cum zici că te chema?

–  Îţi zic, dacă juri că nu râzi şi nu spui la nimeni. Vezi că te afurisesc, dacă te mănâncă limba. Vezi şi tu, Corvine, că-ţi cam joacă ochii-n cap şi te ştiu de năzdrăvan.

–  Mă jur, părinte!- zice Norocosul curios. Mă jur şi eu, cu degetele încârligate, gândind că aşa comedie, poate mi-o scăpa vreodată.

–  Ei, na, că zic… Da’ ţine-ţi-vă râsu’, bre, împieliţaţilor, să nu care cumva, să vă-mpingă păcatul să nihotiţi, că pun Iadu-n cârca voastră! Gheorghe Coidulce! Îţi place, bre, Epuraş?

Şi eu şi Norocosul ne-am ţinut bine, până a plecat părintele, apoi ne-am spart de râs. Dacă mai stătea popa Ghiţă un minut cu noi, alegeam să ne afurisească şi ne zguduiam de faţă cu el, că nu ne mai puteam ţine baierele râsului. Uitându-mă la Norocos, văzui cum se cutremura de râs, cu toată fierbinţeala şi durerea din umăr, ţinând cu spor degetele-ncălecate, de-i duceam grijă să nu rămâie aşa.

Aşa ne-a găsit doctorul Corbu, osteniţi  din cale-afară şi vineţi de râs, grijindu-ne să nu ne lovească damblaua.

Locotenentul se făcu bine în scurt timp şi se întoarse pe front. Un folos trase el- ori din glonţ, ori din vorba popii- că se cuminţi şi nimeni nu mai auzi despre isprăvile Norocosului, până se puse capăt războiului.

Numa’ popa Ghiţă şi-a cerut mutarea la alt regiment. Umbla vorba, că a cedat nervos când i-a fost răpus dascălu’ de glonţ rătăcit…

Cică răcanul nou, ce-a luat pâinea de dascăl, avea o vorbă proastă: Scoală-te, părinte, că te cheamă datoria!

About Doina Popescu-Brăila

Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult! Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă. Am publicat nouă cărți dintre care șapte romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată, Terente-Zodia zmeilor și volumul Copilul Dunării apărut în anul 2015 și în varianta bilingvă, în traducerea Sabrinei Popescu, elevă, având 14 ani și jumătate la comiterea isprăvii.
Acest articol a fost publicat în FRAGMENTE DIN ROMANUL COMISIA ZÜRICH, POVEŞTI NEMURITOARE, ZÂMBETE și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la POPA GHIŢĂ ŞI NAPOLEON

  1. Pingback: POVESTEA RĂDUCANULUI « România lui Blue

  2. blue2403 spune:

    – Napoleon Picioruş,
    – Gheorghe Pulescu.
    – Epuraş,
    – Maria Capră,
    – Frosina Cioarămândră,
    – Tincuţa Plăcintă,
    – Niculina Floarenfund,
    – Didina Chelbosu,
    – Profira Polonic,
    – Vetuţa Mucea,
    – Getuţa Milogu,
    – Napoleon Milogu,
    – Florica Păsărică,
    – Geta Pârţag,
    – Gheorghe Coidulce…
    Eşti de senzaţie.
    Îmi cer scuze dacă l-am ratat pe vreunul…
    Nu ştiu de unde le scoţi, că nu pari a avea un cap mai mare decât alţi oamenii…
    Tare fericit trebuie să fie domnu’ ruibistu’ că te are …🙂
    Transmite-i salutări… poate bem o pălincă într-o zi…

  3. blue2403 spune:

    Cafeaua duce la ‘nervare… hmm, ruigbist… nu sună bine…
    De fapt nici ţigara, nici cafeaua de după nu-mi place să lecosum cu bărbaţi… mai ales dacă sunt forţoşi şi locuiesc la etaje mai sus de doi de la doi am sărit odată şi am umblat schipătând până am aterizat în nişte urzici de le etajul unu. Habar n-ai cât de bine se tratează schiopătatul cu urzici… Nu cred că ai fugit de undeva pentru că vine soţul acasă …

  4. christine spune:

    din ce in ce mai tare =))) :))))

  5. Creanga spune:

    Coildulce mult aduce

    Aveam pe front un locotenent
    Baiat bun, de comitet
    I se spunea Norocosul
    Ca nu-l atingea focosul
    Mereu era decorat
    Si de ghinirali vizitat
    Norocul era lipit de el
    Pan’ la ranit un srapnel
    -Multe zile n-apucati
    De nu va astamparati
    Luare-ar ciora de tinichele
    Nu v-ati saturat de ele?
    -Nu pentru decoratii o fac
    Vreau sa mor neintarziat
    -Sunteti cumva bolnav?
    Este chiar asa de grav?
    -Ma cheama Napoleon
    Spuse suierand a somn
    -Dom’le te-ai tacanit?
    Srapnelul rau te-a lovit
    -Napoleon Piciorus ma numesc
    Intelegi de ce nu vreau sa traiesc?
    Parintii m-au facut la betie
    Si mi-au pus nume in bascalie
    -Ba poti trai si de-ai fi Ghita Dracul
    Spuse popa venit cu inventariatul
    Pacat zilele sa ti le curmi
    Sa pleci cand vrei de pe-aste lumi
    -Parinte, ti-o fi usor
    Dar mie imi vine sa mor
    -Tu de Pulescu ai auzit?
    -Vai de el, un amarat!
    -Io sunt ala, sa taci
    C-altfel pun pe tine draci
    -Parinte, le cam infloresti
    Cum asa sa te numesti?
    -As vrea io, asta-i adevarul
    Bine ca nu stie poporul
    Episcopul ma ocoleste
    In hohote de ras vorbeste
    -Parinte, de ce la cununie
    N-ai luat numele de la sotie?
    -Spune tu intai
    Eu la urma sa ramai
    -Nevasta era Epuras
    Asa ca m-am lasat pagubas
    Si de ce sa iti ascund
    Am fugit de Floarenfund
    De Capra si-a lui Placinta
    De Mucea, de Pasarica
    -Fiule, era un semn
    Ca al tau nume e demn
    -Bre parinte, sunt nevinovat
    Eram mic, nu m-au intrebat
    Niste zanateci de parinti
    M-au umplut de suferinti
    -Am luat pe cine am iubit
    Chiar cu nume mai sucit
    Bine ca nu stiu enoriasii
    C-altfel ce-ar face poznasii
    Doamne miluiesteeeee
    Pulescu ne impartasesteeee
    Acu trebuie sa jurati
    Ca nu o sa spuneti la frati
    -Jur parinte! sune Norocosu
    -Jur si eu, zice Corvin curiosu
    -Inainte ma chema Coidulce Gheorge
    Gataaa! Sa nu mai aud vorbe
    Dupa ce popa a plecat
    De ras au cam lesinat
    -Popa Coidulce
    A pus mana pe cruceeee
    Auleoo ce ne-am mai ras
    Pana cand am dat in plans
    Popa a cerut transferul
    Cand dascalul si-a gasit felul
    Nimic nou pe frontul de vest
    Un glont i-a intrat in test
    Dascalul nou avea vorba proasta
    Scoala-te parinte intr-o coasta!

  6. Doina Popescu spune:

    Creangă, eşti măreţ!
    Să-mi scrii adresa la comisiazurich@yahoo.com să-ţi trimit romanul Comisia Zurich.
    Cred că nu trebuia să-ţi zici Creangă ci Homer!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s