Pe toateBlogurile.ro am găsit următoarea provocare:
Te-ai gândit vreodată serios să emigrezi din România? Ai alege o metropolă agitată sau o insulă liniștită? De ce o metropolă? De ce o insulă?
Răspunsul meu în 1000 de caractere:
Eu rămân în România chiar dacă pleacă toţi şi rămân singură! Ţara asta, cu bune şi rele este a mea! Poate i-ar fi fost mai uşor bunicului să emigreze, decât să lupte în două războaie mondiale dar, şi-a apărat ţara ca eu să-mi cresc copiii în limba română, în vreme de pace. Am colindat Europa, niciodată mai mult de 30 de zile, căci dorul apăsat m-a ţinut cu gândul acasă. Ambuteiajele din Paris le-am întâlnit şi-n Bucureşti, iar cine are nevoie de linişte, să se ducă-n Maramuraş la Casa Zan şi o s-o găsească! Başca nişte bucate tradiţionale udate cu horincă, cum nu găseşti pe o insulă liniştită. Ce-i omul? O punte între moşi şi copii! O punte sudată din spirala sângelui: ADN-ul, spirala limbii împletită între şoapta de alint a mamei şi porunca lui Ştefan cel Mare şi spirala conştiinţei că aparţinem unui popor străvechi, dârz şi statornic. Ce am simţit, cât am iubit, ce am văzut şi ce am citit, atât suntem şi nimic mai mult!
Ce curvă-i viața! Ne-am născut în vremuri de ipocrizie și nedreptate socială și trăim ca victime ale unui jaf nesfârșit, un viol fatal al justiției corupte, al statului ineficient, neputincios și lacom. Ori trăiești la tine acasă, încălecat de sistem, ori duci dorul şi amarul prin străini! Sistemul te învinge, oriunde ai încerca să răzbești!
Pentru că mi s-au terminat cele 1000 de caractere m-am oprit acolo dar, continui aici!
Unii au plecat pentru amăgirea unei pâini mai albe, alţii poate pentru o durere în suflet. Eu nu judec pe nimeni şi imi cer iertare dacă am adus atingere unor oameni greu încercaţi. Cine poate şti? Poate acel ceva atât de puternic care mă ţine pe mine legată de glie, i-a mânat pe alţii în pribegie!
Dar, nu am nici o înţelegere şi nici o simpatie pentru cei ce au moştenit gena de vântură-lume de la legionarii romani care se justificau cu UBI BENE, IBI PATRIA!
Iar cei ce sunt urmaşii migratorilor, au fost oricum vremelnici pe pământurile noastre!
Şi-au luat calul şi au plecat mai departe. Pagubă-n ciuperci!
6 gânduri despre &8222;Provocare: EU NU MĂ PLICTISESC ÎN ROMÂNIA!&8221;
„Eu rămân în România chiar dacă pleacă toţi şi rămân singură”
CU siguranţă n-o să rămâi niciodată singură, pentru că mai sunt mii, sute de mii, care gândesc la fel ca tine despre această ţară.
Şi eu printre ei 🙂
Pierit-au dacii? Răspunsul tău îmi arată că sunt printre noi! Mulţumesc, Ionuţ!
Ca loc de baştină, sunt de acolo unde romanii n-au ajuns niciodată, unde mereu a fost Dacia liberă, pe la noi în schimb au trecut ungurii mai târziu, doar că…apa trece, pietrele rămân…la un pahar de horincă 🙂
Eu n-am priceput cum v-aţi romanizat voi în Dacia Liberă! Aţi învăţat limba latină prin învăţământ la distanţă, sau moşii voştri angajau guvernante de la Roma? Eu am făcut opt ani de rusă cu profesori hotărâţi să ne înveţe limba cotropitorului şi nu le-a mers! Eu sunt din Brăila, ocupată de turci din 1538 şi devenită raia turcească din1554 şi până la războiul ruso-turc 1828-1829, adică aproape trei secole. Şi uite că nu s-a turcit nimeni! Ne-au pricopsit turcii cu năravul ciubucului, cu sictirul, ne-au îndulcit cu baclavalele şi sarailiile dar, nici nu vorbim limba turcă, nici nu am trecut la islam şi nici nu am „implementat” haremul, cu toate că din punct de vedere perfect masculin putea fi considerată o mare oportunitate!
Când se va da un răspuns clar, fundamentat şi imbatabil la întrebarea cum s-au romanizat dacii liberi va trebui să se rescrie istoria!
Probabil au învăţat latina din solidaritate cu ceilalţi daci, aflaţi sub ocupaţie 🙂