CONTABILA ŞI MARINARUL


fragment din romanul  ARDEI IUŢI

 ISBN 978-606-92308-2-4

Am doi buni amici: el marinar, ea economistă. Stăteau la televizor şi urmăreau un ansamblu de dans din Chişinău.

El, proaspăt întors din voiaj:

         – Ce ţâţe poa’ să aibă moldovencele-astea, dom’le!

Ea mirată:

         – Tu la astea te uiţi? Eu am numărat picioarele, le-am împărţit la doi şi am calculat numărul dansatorilor, am adăugat impresarul, coregraful , regizorul de scenă, regizorul de sunet şi toţi auxiliarii, închirierea camionului pentru recuzită şi am calculat cât i-a costat pe ăştia turneul în România şi cât ar fi un cost cinstit al biletelor!

         Le zic: mă, ori sunteţi ţicniţi, ori faceţi bancuri cu noi!

Anunțuri

I-O DĂ CURATĂ!


Fragment din romanul Comisia Zurich

 ISBN 978-606-92308-0-0

Corvin meşterea să aprindă un primus, să se mai încălzească cu dom’căpitan, la un ceai întărit cu rom. Gândurile îi călătoreau la Mihaica, cea mai frumoasă fată din sat. Şi sprintenă la minte, mai ceva ca un sobor de popi. O plăceau toţi flăcăii, că era prima la horă şi, mai ales, veselă fără pereche. Şi-i zbârnâiau mâinile pe fus, pe urzeală şi suveică la războiul de ţesut, de se prindea la rămăşag cu orişicare fată sau nevastă, cu spor îndrăcit! Şi nu-şi amintea nimeni s-o fi întrecut-o cineva! Lui Corvin îi spunea inima că-l aştepta cu dor aprins şi gând de măritiş. Doar de ţaţa Catrina, mă-sa, avea o grijă c-o tot mâna pe biata Mihaica să se mărite.

     – Mărită-te, arză-te-ar focu’ să te arză, să nu-mi faci vreun pocinog! Că neam de neamu’ nostru, nimeni nu s-a greşit, da’ la ochii tăi alunecoşi şi fire cu lipici – cui te-oi fi izbit, nu ştiu, zău! – dac-om scăpa cu faţa curată… De n-am ajunge batjocura satului, cu prunc slobozit din flori, arză-te-ar para focului, să te arză! Cu mâna mea te omor, dacă-mi faci un pocinog. Bagă de samă, fa Mihaică!

    Bătrâna lui, Ilinca, alt drac de babă, îl tot pisa:

    – Blegule, nu căta la muiere cu lipici, că s-or lipi şi alte muşte bete de catrinţa ei. Umblă după una supusă, mai puţin gureşă şi mai puţin zglobie că, după asta, aleargă tot ce are crac de izmană, din trei sate. Şi, pe de altă parte, bărbatul cu scaun la cap, fuge de muiere prea şcolită. Acuma, de! Ce ţi-o trebui chiar deşteapta împărăţiei? Doar o iei să frământe pita, să aibă spor la ţesut izmene şi să-ţi încălzească colea aşternutul, nu să scrie la gazetă, nici s-o faci doftoricioaie. Atâtea muieri strajnice şi cu stare, râncezesc, oftând după tine şi tu, prostule, numai de sfrijită grijeşti.

     – Mamă, io n-oi trăi de două ori. Îmi iau pe cine mi-e drag, să nu-mi fie urât dimineaţa, să mă trezesc lângă sluta pământului. Şi vorba lu’ bunicu’ Toderaş-decât să iau un rahat uscat, să-l mănânc singur toată viaţa, mai bine iau cozonac dulce şi împart cu prietenii.

    Ţaţa Ilinca aruncă furioasă cu făcăleţul după el:

    – Piei din ochii mei, împieliţatule; între noi nu încape spor la glumă! Dacă nu aduci în bătătură fată pe placul şi pe voia mea, mă arunc în fântână…

    – Atunci, aşteaptă rogu-te până om săpa alta mai pântecoasă, că asta nu-i rost să te cuprindă…

    Aceasta chiar puse capac! Sângele gros şi înciudat îi vâjâia rău pe la urechi.

    Dacă nu putea ierta ceva ţaţa Ilinca la Mihaica, pe lângă mintea săgeată şi altoită cu socoteală, era talia subţirică şi trupul mlădiu.  Ştiindu-se de pe la 16 ani la un chintal şi încă peste jumate, ar fi vrut o noră otova, pe potriva ei. Trupeşă şi gămancă, să aibă Corvin ce strânge în braţe! Dar, mai presus, să nu-i mai scoaţă Gheorghe, bărbatu-su, ochii! Ba că-i cât malu’, ba că-i mai groasă şi ca Joiana, ba că isprăveşte toată brânza dintr-o putină la o masă fără măcar să se sature şi altele şi mai de ocară! Şi nici nu-i era la îndemână alt lucru ştiut.

    Dacă te năpusteai cu vorba la Mihaica sau îi cătai pricină, ghiaura avea pe vârf de limbă, întors la orice vorbă şi, din două vorbe zise socotit, te făcea să-ţi pară rău că nu ţi-ai văzut de ciorba ta…

    Pe scurt, o vacă grasă şi robace, cu gura cusută, supusă lui Corvin dar, mai cu seamă ei, ar fi înduplecat-o poate pe ţaţa Ilinca să-ncerce a o păsui în bătătură. Altfel, nu!

     Doar văzuse Corvin, ce amar de soacră era mă-sa, în anul când se-nsurase Nenica Gligore. Adusese pe Anuţa în casă,  pe învoiala mă-sii, la înţelegere cu părinţii fetei dar şi cu trei care de zestre. Başca şase pogoane de pământ şi o scroafă nefătată. Şi, ca să astâmpere lăcomia lu’ ţa’Ilinca, şi zece miei arvuniţi taman la fătatul mieilor. Şi cuminte Anuţa, şi supusă, şi robace. Dar când îi luase dracu’ de babă sama mai bine şi când se dumiri că-i frumuşică şi că nenica Gligore este-n dragoste mare cu ea, o cuprinse turbarea şi-o ţinu într-o prigoană de-i făcu Anuţei viaţa iad. Când îşi făcu amărâta bocceluţă, să plece la mamă-sa, prinse de veste tata. Ei, să te ţii Ilinco! Şi, prima dată în viaţă, puse tata paru’ pe hoaşcă de se răcori toată familia…

    –  Muiere, îi prima dată când pui paru’ pă tine, da ţâne minte, că nu-i ultima. De mai  stai cu răul pe fată şi mai prigoneşti pe Anuţa, o să zâci, că azi a fost nimica! Satană ai fost cu fătuca asta de când ne-a călcat pragul, da’ dacă nu-ţi iei sama bine şi nu-ţi socoteşti vorbele, oi încăpea pe mâna mea…

    Satana de ţa’Ilinca – cum bine îi zisese Gheorghe – tot nu prea îşi găsea starea.

Da’, ce să-i faci? De unde atâta coraj, să te pui cu Gheorghe?

 Se vânzolea, cât îi ziulica de mare, când în chiler, când în odaie, spionând pe un gemuleţ mic în odaia noră-si, printr-o găurică pe care o meşterise în pânza din geam.

Se tot minuna, cum îşi pierde proasta, amar de vreme, o dată la două zile, să-şi clătească cosiţa ba cu fiertură de foi de nuc ba cu zamă de urzici. Şi – culmea !- zi de zi şi în zori, şi la apus, ca şi când nu s-ar fi găsit altă treabă în ograda gospodarului, făcea fiertură, ba de muşeţel, ba de pelin sau gălbenele să se limpezească pe tot corpul, dar mai cu samă la rilă.

Duminica pe şanţ, opintind la seminţele de dovleac, povestea vecinelor cu năduf:

    –  Împiedicată la treabă, noru-mea, fără pereche şi tare puţină la minte amărâta, şi strâmbă de slabă ce-i! Da’ pe dânsa, nimic de zâs, lu’ Gligore i-o dă curată.

    Şpioanca-i rămăsese numele în sat şi chiar surorile îi ziceau în spate, tot Şpioanca .

    Iar Gheorghe, la supărare, fără farafastâcuri, i-o zicea verde în faţă, să-i mai taie din nas. Iar când era bine dispus o alinta în stihuri: Soacră, soacră-acră, acră! Cră-cră! Soacră acră!

PENTRU TINE

ELICOPTERUL LUI DUMNEZEU


Peste şase ore se împlinesc 20 de ani de la cel mai important zbor de elicopter din ISTORIA ROMÂNILOR! Români dormiţi liniştiţi! România s-a reîntors în istorie cu bune şi rele!

Cum ar fi arătat viaţa noastră fără acel zbor de elicopter? Cei care erau adulţi sau măcar adolescenţi înainte de 1989 ştiu cu siguranţă despre ce vorbesc! Ceilalţi să se bucure de libertate şi să se gândească bine ce fac cu ea! Sunt multe lucruri rele-n ţară, nu trăim bine şi iarna nu-i ca vara! Dar, ferească Dumnezeu de mai rău!
Am aşteptat cu disperare să se întâmple ceva în timpul Congresului, să-şi dea demisia sau să i-o ceară cineva! Am aflat de fuga Nadiei! Se zvonea că a fost ajutată de Nicu Ceauşescu să fugă şi speram într-o minune! Aşteptam un semn! Începând cu 16 decembrie la Casa de cultură a studenţilor rulau filme celebre cu Claudia Cardinale, Marcelo Mastroiani, filme regizate de Fellini şi alţi grei. Un murmur surd printre studenţi… şi un semn roşu deasupra CASEI POPORULUI, chiar deasupra steagului ferfeniţă. Semn roşu de amurg strident, desenat de un pictor stângaci… Semne au fost multe dar, abia când s-a ridicat elicopterul la cer am înţeles că suntem izbăviţi! Bucuria a fost scurtă… a început să se tragă şi spaima că vor profita ruşii şi vor intra peste noi ca să ne dea o lecţie pentru 1968 m-a bântuit până pe 28 când au tăcut armele!  
Să mă contrazică cine-o vrea! Oamenii au avut curaj şi au ieşit în stradă eroic scandând: Nu vă fie frică, Ceauşescu pică! Jos dictatorul! Jos tiranul!
Că agenturile străine şi-au făcut numărul, că s-au dat arme în mod haotic la populaţie, că Bucureştiul era plin de masini Lada cu număr rusesc, că au existat terorişti îmbrăcaţi cu uniforme similare celor de gărzi patriotice şi de armată dar vătuite, din materiale calitative, cu nişte cusături mai ferme cu aţă groasă, că s-a tras în populaţie voit, ca să se creeze haos, teroare, consternare, manipulare este adevărat!
Dar să nu uite nimeni că Dictatorul a fugit speriat că era huiduit şi că mulţimea, valul forţa intrarea în C.C. ! Era conştient de intrările masive de agenţi străini în ţară dar, a chemat poporul la miting, crezând cu naivitate şi inconştienţă că îl apără mulţimea! Văzând că a pierdut poporul a încercat o mituire jalnică! Vă dau 100 de lei… Era zgârcit Ceauşescu!
Huiduit, izolat, speriat de mulţime a pierdut nordul şi s-a lăsat convins să urce în elicopter. Dacă intra în buncăr… nu vreau să mă gândesc ce măcel ar fi fost!
Să nu uite nimeni că noi românii am făcut REVOLUŢIA, noi l-am izgonit pe Ceauşescu, că tinerii au murit pe străzi strigând libertate! Ei l-au împuşcat pe Ceauşescu, pentru că istoria se repetă, este ciclică şi totul se plăteşte…pe Pământ sau în Cer!

SIFILIS CU PATRU CRUCI (II)


fragment din romanul ARDEI IUŢI    

  ISBN 978-606-92308-2-4
-Irina, avocatul Georgescu a fost unchiul meu. Povestea morţii lui, de-a râsu’-plânsu’, este cunoscută în familie, dar a rămas tabu. In fond, Nucu Georgescu era telectualul familiei, mândria mătuşilor şi, evident, nu putem să-i aburim onoarea. S-a bârfit  la priveghi, şi-au dat coate babele când înfăşurau sarmalele, s-au mai răscolit picanterii mai vechi dar, bulendrele s-au spălat în familie iar în ochii lumii s-au conservat aparenţele!  Nucu, cel mai bun băiat!

         -Zău, Nucu îl chema? Eu l-am ştiut doar de domnul Georgescu!

         -Ei, aş! Îl chema Niţă dar, Nucu dădea bine la femei! Avea în mintea lui o rezonanţă mai virilă! Un tip inteligent şi talentat, pe jumătate ratat datorită complexelor. A suferit toată viaţa datorită cheliei şi staturii. Purta numai pantofi de comandă cu tocuri de opt centimetri şi abia scotea un metru şaizeci! Imaginează-ţi că la cutremurul din 1977 a strigat :cutremuuur!- şi, în loc să-şi salveze copii, a preferat să-şi caute fesul.

         -Adică, cum?

         -Uite, aşa! Ziua umbla la costum şi pălărie, noaptea asorta la pijama un fes gri cu dungi galbene, oricât ar fi fost de cald fiindcă, nu suporta să-şi expună chelia. De altfel, avea doi metri de pălării! Înainte de cutremur, cu câteva minute a făcut duş şi a testat o nouă şi miraculoasă soluţie de creştere a părului. Fiind dat cu zama aia pe cap, îşi lăsase fesul pe te miri unde. A riscat să cadă casa pe el, decât să-i vadă vecinii chelia. După cutremur, când l-au tachinat cumnaţii că era gata să crape de dragul fesului, a bravat că a făcut casa cu mâna lui, ca să reziste la un cutremur de 9 grade pe scara Richter şi a vrut să-şi demonstreze încrederea în soliditatea casei.

         -Mare figură Nucu ăsta!

         -Ei, Irina, de câte ori mă uit pe gaura cheii în viaţa cuiva, nu mai simt nevoia să merg la cinema! Nucu ăsta oricum era cam într-o dungă! La prima vedere părea întreg la cap şi nu-ţi dădea de bănuit! Poate ai fost gros îmbrăcată şi n-ai avut ocazia dar, dacă te întindeai mai mult la vorbă cu el şi purtai mâneci scurte, te studia bine şi din senin îţi spunea:

         -Drăguţă, ai nişte vene excelente! Când ţi-ai luat sânge ultima dată?

         -Cetăţeanul era oleacă vampir?

         -Nu, dar, până să devină avocat a lucrat vreo patru ani ca asistent la un laborator de analize medicale!

         -Aha! Băiatul era defectat de meserie!

         -Eram puşti şi-i fac o vizită anunţată la laborator. Zice: hai salut, vezi că ţi-am oprit un nes şi un sifilis cu patru cruci!

         -Zic: nene, mersi de nes dar, cu sifilisul găseşte-ţi pe altul!

         -Se uită la mine pe deasupra ochelarilor: sifilisu’ este pe lamă la microscop!  L-am recoltat de la o paraşută culeasă cu duba de pe centură! A trebuit să trag sânge de la tot inspectoratu’ judeţean de miliţie, că au ţinut-o toată noaptea în arest şi s-au lăcomit toţi la chilipir! Hai, studiază bine lama, ca să nu rămâi prost!

         -A, şi de atunci te-ai deşteptat!

         -Nu! Doar că am început să port scufiţă!

         -Mă scuteşti de amănunte? Mai povesteşte de jupânu’, că am început să îndrăgesc personajul!

         -Adică fac tumbe ca să te vrăjesc – tânăr, viu şi frumos – şi tu îndrăgeşti personajul decedat! Bravo! Hai să-ţi mai zic de-o ţicneală de-a lui: dacă intra într-o încăpere, bătea delicat în uşă.

         -Normal, băiat educat doar era avocat, nu un linge blide!

         -Da, fato, da’ bătrânul bătea la uşă şi când ieşea din încăpere!

         -Mişto! Adică era atât de distrat, încât nu mai ştia dacă intră sau iese?

         -Noooo! Era prudent! Se temea că dacă stă unu’ de prost sau de şmecher în spatele uşii şi îi dă cu uşa în cap, o să fie dat în judecată!

         -Pe ăsta se vede treaba că l-au defectat toate meseriile câte un pic!

         -Mda! Cred că Nucu lua meseria prea în serios!  Se pare că a avut un accident de muncă în final!

         -Nu te-ai lămurit dom’le că a mierlit-o la curve?

         -Nerecunoscătoare mică! Poate era acolo ca să strângă probe pentru procesul tău!

         -Defilezi prin lobodă, băieţel! Îmi mai eşti dator cu o poveste!

Citeşte şi NĂVLEGU’ DE AVOCAT A ÎNCURCAT CURVELE!