DOMNIA ŞI PROSTIA

Eram în Olanda, într-o vineri după-amiază, la reprezentanţa Renault din Amersfoort. Inginerul cu maşină frumos bricolată SERVICEMAN RENAULT 24/24 îi explica soţului meu că nu se pricepe să ne repare maşina în garanţie, ne ieşea fum de la butucul volanului dar, să închiriem contra cost o maşină că marţi sau miercuri vine specialistul de la Valenciennes şi se repară.

Mă duc la raionul de închirieri şi pic pe spate: 29,99 euro pe zi cea mai ieftină maşină, un Clio. Adică la 5-6 zile până recuperam maşina mă ducea spre 180 de euro, plus cheltuielile cu hotelul. În Olanda hotelurile sunt piperate şi nu prea au moteluri de autostradă. Dacă până a venit criza în Franţa, Austria şi Germania erau hoteluri civilizate între 30 şi 50 de euro, în Olanda greu găseai sub 180.  Cum făceam Turul Europei şi eram de 30 de zile pe drum, banii trebuiau cheltuiţi cu chibzuială fiindcă mai aveam încă 20 de zile de hălăduit în străinătăţuri.

Un american închiriază un Clio, plăteşte cu card-ul pe trei zile, le spune că-s hoţi şi preţul este excesiv, îşi ia cheile şi actele şi urcă în maşina indicată.

În zece secunde, iese din maşină ţipând. Gândesc că ori a găsit un şarpe ori s-a electrocutat.

Se adună rapid personalul şi toată lumea vrea să afle ce-a păţit. Nu ne putem lămuri fiindcă tipul înjură, dă din mâini şi arată îngrozit spre maşină.

Un tip important, în costum elegant cere tuturor să meargă la locurile lor de muncă şi încearcă să-l calmeze pe american. Un alt tip vine cu o sticlă de Cola şi o oferă americanului traumatizat, alţi doi verifică maşina buclucaşă.

Olandezii vorbesc curent engleza, dar americanul repeta ceva nervos şi neinteligibil.

La un moment dat, tipul în costum se luminează la faţă şi se întoarce spre noi:

-N-are cutie automată!- zice el râzând.

Americanul plângea.

Singura maşină cu transmisie automată era un Velsatis. Plăteşte diferenţa de la 29,99 euro la 109,99 euro şi pleacă amărât.

Cică domnia şi prostia se plăteşte.

Părerea mea este că americanul a plătit numai pentru prostie…

Noi ne-am cazat la hotelul Naarden la 17 km de Amsterdam şi eu i-am spus soţului meu că am păţit la Dacie ceva similar cu vreo zece ani în urmă şi era de la blocul de lumini. A scos blocul de lumini, l-a şters de vaselină şi la băgat la loc.

Se pare că defecţiunea era remediată.

Morala: fetelor, măritaţi-vă cu români, că sunt capabili să schimbe şi vitezele la maşină, mai amestecă şi-n mămăligă şi vă mai schimbă şi o priză sau un bloc de lumini.

Asta ca să rămân numai în segmentul pragmatic.

Bonus, vă fac copii frumoşi şi olimpici!

ELEGANŢA NU SE UITĂ

„Oamenii trec prin viaţa ta, dar aura lor strălucitoare îţi rămâne pe retină pentru toată viaţa.”

În studenţie, având bani puţini trebuia să fim chivernisiţi, fiindcă de ciocolată şi teatru nu ne puteam lipsi.

Aşa că nu stricam niciodată banii pe metrou şi, toate distanţele, oricât de mari, le parcurgeam pe jos fie ploaie, arşiţă sau vijelie.

O altă economie o făceam din tuns: ne tundeam singuri, reciproc, eu pe soţul meu şi el pe mine. Aşa am cunoscut-o pe Viorica care avea o foarfecă îndemânatică. Orice meseriaş ştie că reuşita este jumătate practică, jumătate scula potrivită.

În căminul studenţesc erau câteva figuri remarcabile.

Adrian Cioroianu, frumos, distins, ar fi putut lesne face pârtie printre fete, dacă şi-ar fi pus în minte.

Dar între fete,  Viorica,  cu ochii viorii, inteligenţi, faţa de premiantă şi hainele elegante, de mare doamnă, mi-a lăsat o impresie aparte. Probabil şi pălăria îi dădea un aer special…

În stilul meu direct i-am spus că-i admir deopotrivă ochii şi croiala hainelor şi ea mi-a povestit că-şi croieşte şi-şi lucrează singură toată garderoba. Era studentă la teatru şi pentru cine nu ştie, la acele vremuri competiţia era crâncenă şi reuşita fabuloasă. Era marcată de cifra şase: şase ani dăduse admitere la Institutul de teatru şi acum făcea facultatea la seral tot şase ani.

Stăteam adesea la şuetă. Eu aveam o problemă încordată cu soacra, care se lupta să mă despartă de soţul meu(şi nu i-a trecut nici acum, după 29 de ani).

Ea mă consola râzând frumos: „noră potrivită pentru soacră-ta nu-i decât Zoe Ceauşescu, dar din păcate pentru ea, Zoe este deja luată. Dar o fiere de soacră mai a dracu’ ca a ta nu nimereai decât în persoana Elenei Ceauşescu!”-zicea Viorica.

Pe ea nu o vedeam niciodată cu băieţi, deşi era o frumuseţe şi precis avea succes maxim. O întrebam de ce este singură şi ea glumea mereu: „nu accept decât nevastă sau amantă de preşedinte!”

Am terminat facultatea şi m-am mutat din cămin, dar pe Viorica am admirat-o o vreme în vitrina Institutului de Teatru, la fotografiile absolvenţilor: evident cu pălărie!

Prin ’95-’96 pe strada Edgar Quinet, în Bucureşti, chiar în faţa intrării la facultatea de matematică, se produce un ambuteiaj. În dreptul meu, un Volvo bengos de culoare închisă. Geamul se lasă şi o doamnă elegantă, cu pălărie şi mănuşi mă salută zâmbind misterios. Lângă ea, viitorul preşedinte Emil Constantinescu.

Geamul s-a ridicat şi coloana s-a pus în mişcare. Uimirea m-a ţinut o vreme pe loc… Viorica? Oare era ea, sau mi s-a năzărit din cauza pălăriei…

Trăind agitat şi în mare viteză, adesea mă visez  cu un cappucino în faţă, discutâd cu Viorica pe o terasă liniștită…

SĂ TRĂIŢI BINE! LA ŢIGANCA…

Preşedintele aşteaptă emoţionat vizita în CADRILATER ca să primescă şi titlul de cetăţean de onoare al satului PĂSĂRICA.
Premierul se opune unei cheltuieli suplimentare cu transportul până în Cadrilater în plină criză şi negociază cu satul Cioara acordarea unui titlu similar.

AVENTURĂ ÎN BUCEGI

Fiind restricţie DIE(de importanţă excepţională) la aerodrom, i-am lăsat tot cerul patriei lui Ceauşescu şi-am plecat la munte, cabana Padina, via Buşteni.

Fiindcă la acele vremuri studenţii erau săraci dar curajoşi şi iubitori de natură, loc de cazare-ioc!

Adică nici în cameră dar nici în sala de mese, nici pe mese nici pe sub mese.

Cine este familiarizat cu cabanele ştie ce spun, cine nu, habar n-are ce distracţii a pierdut.

Să urci la picioruş pe Jepii Mici era o aventură nu chiar la îndemâna oricui, iar pe fetele neantrenate le sfătuiesc să se abţină.

Deci, înţepând norii cu fruntea năduşită am descins la Padina, numai bine să constatăm că nu există locuri de cazare.

Ca să ne tragem sufletul, ne-am aşezat la o masă. Toată lumea mânca copane frumos rumenite cu piure de cartofi.

La cabană aprovizionarea se făcea cu elicopterul, deci totul costa cam de trei ori mai mult decât oriunde în ţară.

Am socotit cu Lulu şi Lucian dar, banii nu ne ajungeau nici măcar de-o porţie ca s-o împărţim.

Înghiţeam în sec cuprinşi de o tristeţe adâncă.

Aveam la noi doar pâine, biscuiţi, ciocolate de un leu jumate- Postăvaru, zise şi rogodele,  zahăr, mălai şi cartofi.

Nu ştiu cât au suferit ceilalţi dar, mie copanele alea mi-au rămas gravate pe scufiţă.

Nici nu mai avea importanţă că nu aveam unde dormi: foamea şi pofta se împleteau să ne ia minţile!

Până la urmă, neputincioşi, înfrânţi, am mâncat rogodele cu biscuiţi poftind intens, dramatic, copane rumene.

Încheind temporar capitolul mâncare, treaba cu dormitul devenea acută.

Să dormi sub cerul liber, gândim că poate ursul nu-i cel mai periculos animal din zonă, aşa că am plecat la peştera Ialomicioara.

Nea Nelu, tipul care tăia bilete la intrarea în peşteră ne-a pus gratuit la dispoziţie chioşcul de bilete: trei metri pe trei la 19 suflete aliniate pe jos în saci de dormit.

Dacă aţi deschis vreodată o cutie de şprot sau sardeluţe, ei bine, aşa arătam.

A fost o soluţie la acel moment dar pentru seara următoare am căutat alt cuibar.

A dat norocul peste noi şi am găsit locuri la Cornel, la Coteanu.

Cum eram plină de bancuri, l-am cucerit pe Cornel din două vorbe.

Ne-a cazat gratis la confort sporit şi am ţinut-o într-o veselie.

Probabil că, dacă se filma, ieşea marathonul mondial al bancurilor.

Ce figură eram eu, poate v-aţi prins până acum din paginile blogului, dar ce personaj fermecător era Cornel!

Ne cazează pe noi, stăm la bancuri şi îi povestim câte-n lună şi-n stele şi, punând de-o mămăligă, îi povestesc şi de copanele care-mi jucau încă înaintea ochilor.

Zice posnaş: uite eu sunt un mare cărturar şi tocmai am câştigat la poker 18000 de lei. Hai să le mâncăm toate copanele la ăia.

În 1986, 18000 însemna salariul unui profesor pe juma de an.

Renunţăm la mămăligă şi plecăm la cabană.

Întrăm în cabană, toţi aveau copane în farfurie dar, ştiind că o să mâncăm şi noi pe săturate aveam altă dispoziţie.

Coadă ca la balamuc, Cornel dă să se bage-n faţă, că era de-al casei.

Eu îi zic că-mi rămân copanele-n gât dacă mă bag în faţa oamenilor şi ne aşezăm cuminţi la coadă. După vreun ceas jumate dă Dumnezeu şi ajungem în faţă.

Geamul bucătăriei se închide ferm şi definitiv: se terminaseră copanele!

Cu bani în buzunar şi noduri în gât plecăm spre Babele. Ghinion, terminaseră de două zile copanele!

Bem câte un ness şi Cornel cumpără la bişniţă două cutii de Amigo.

Pe jumătate morcoviţi plecăm spre Padina.

Eu aveam nişte mocasini la care de-atâta urcat pe Jepi mi se tociseră rizurile şi talpa devenise lucioasă.

Pe iarba grasă mă duceam la vale ca pe schiuri.

Eu spuneam un banc alergând la vale, fiindcă nu mă mai puteam opri de la blestematele de încălţări.

Lulu şi Cornel erau la vreo zece metri în spate dar alergau după mine să micşoreze distanţa fiindcă eu spuneam bancuri fără frână:

Iţic avea bilete la mare, dar cum nu i se aprobase concediul, îl rugă pe părietenul lui, Ştrul s-o însoţească pe Rashela.

Ajung cei doi la mare şi Ştrul îi scrie lui Iţic:

Dragă Îţic,

Punctul 1: La mare este cald, frumos, totul este bine.

Punctul 2: Am făcut amor cu Rashela.

Punctul 3: Ce părere ai de punctul 2?

Îţic primeşte scrisoarea şi îi trimite răspuns lui Ştrul:

Dragă Ştrul,

Punctul 1: Îmi pare bine c-ai făcut amor cu Rashela.

Punctul 2: Rashela are sifilis.

punctul 3 : Ce părere ai de punctul2?

Termin bancul şi nu aud nicio replică.

Mă întorc şi văd un cioban cu-o bâtă care alerga după ei.

Urc panta cât pot de repede şi lămuresc lucrurile înainte să-şi ia băieţii câte o bâtă-n cap.

Ciobanul m-a auzit strigând dar n-a stat s-asculte.

Şi-a imaginat că cei doi vor să mă violeze şi a vrut s-aplice legea muntelui.

Cornel a frecat câte un ness şi ciobanul ne-a spus poveşti cu daci până pe seară când, cu părere de rău, am pornit spre Coteanu.

La Coteanu era de fapt un şantier abandonat şi, Cornel, care era electricianul de întreţinere pe toţi munţii în zonă, valorificase în folosul lui barăcile şantierului.

Afacere privată pe picior mare în 1986!

Ne aşteptau un grup de 17 nemţoaice şi-un amărât de neamţ ca să se cazeze. Eu am făcut mămăliga şi Cornel s-a dus s-o facă pe gazda.

S-a întors cu patru pachete de cafea, un cartuş de ţigări şi 3000 de lei, ciufulit şi cu hainele rupte.

Nemţoaicele au considerat derizoriu preţul cerut de Cornel şi au vrut să-i plătească musai diferența în natură. El nu şi nu, că era jurat!

Cornel avea un stil personal foarte sănătos: când dădea lovitura la poker, nu mai juca, nu bea, nu fuma şi nu mergea la dame 30 de zile.

Singurul viciu care rămânea în picioare era ness-ul Amigo. 

Înaintea mea se cazase acolo delicioasa noastră prietenă, doamna Armăşescu (vezi Opera şi marinarul).

Toată noaptea ne-am povestit reciproc întâmplări trăznite cu doamna Armăşescu.

A doua zi în zori Lulu se duce la râu să ia apă pentru ness. O pune la încălzit dar Cornel o aruncă, ne ia de mână şi ne duce la râu.

Zece metri mai sus de zona unde luase Lulu apa, nemţoaicele şi amărâtul de neamţ se spălau în pielea goală.

Am urcat în susul râului vreo 30 de metri şi am luat apă, apoi am văzut o căprioară ceva mai sus.

Lulu jură că a văzut-o pe  căprioară cum face căcărezi în apă dar,  Cornel a zis că nu se pune şi că se dezinfectează la fiert.

Am băut ness-urile şi am plecat spre Bucureşti.

Eram fericită că mă întorc la avioanele mele dar, o fărâmă din sufletul meu a rămas definitiv în lumea poveştilor, lumea minunată a lui Cornel de la Coteanu.

De atunci mănânc mereu copane dar, aşa gustoase precum copanele pe care nu le-am mâncat atunci la Padina, în vara lui ’86, n-am mai mâncat niciodată!

GOOGLE, CEL MAI BUN PRIETEN AL OMULUI?

La acest moment eu cred că GOOGLE poate fi declarat cel mai bun prieten al omului. După articolul NU GOOGLE MOLDOVENEASCĂ am avut parte de o mulţime de „surprize”. Una ar fi că bara de instrumente mimează traducerea din engleză în română dar nu se deranjează să o facă. Dar cel mai des, îmi spune la paginile blog-ului meu că sunt în franceză sau portugheză şi mă întreabă dacă vreau traducere în română. Oare cel mai bun prieten al omului greşeşte ori mă ia la mişto? CLICK PE FIECARE POZĂ SĂ TE CONVINGI CĂ GOOGLE A DAT-O PE VODCĂ! LA GERUL ĂSTA, CE PRETENŢIE SĂ AI?

GLUMĂ DE LA GOOGLE-FRANCEZĂ

CLICK PE POZA ÎN PORTUGHEZĂ

O CAFEA CU ZOE CEAUŞESCU

În anii ’80 şi ceva eram la mare şi m-am împrietenit cu nişte studente din Piteşti.

Stând într-o seară pe terasă la Naţional în Mamaia se apropie nişte tipi cu ochelari bengoşi şi o invită pe Delia, o frumuseţe cu ochi negri, mare karatistă la o cafea.

Delia, o tipă directă şi zâmbitoare a acceptat invitaţia fără nazuri. Cu două seri înainte o pierdusem pe Miruna care se cuplase cu un student arab şi o mai văzusem doar el fugitivo. Mie mi se părea cam periculoasă aventura dar eu eram liceeancă şi mai prăpăstioasă.

Toată lumea nu discuta decât de bafta respectivelor şi de cum dăduse norocul şi peste alte studente care se cuplaseră cu străini şi erau bine-mersi.

Eu eram îngrijorată fiindcă tipii mi s-au părut maturi şi nu păreau genul „o îngheţată, un suc şi o plimbare de mână pe faleză”.

Delia s-a întors într-o oră. A băut cel mai mişto frape, a tras o ţigară şi a gustat vodcă cu suc de portocale.

Ziua următoare pe plajă Delia era cu ochii-n patru aşteptându-şi gaşca. Tipii cu ochelari mişto n-au mai apărut şi se vedea clar dezamăgirea studentei. Seara la Naţional Delia era pe jar.  Pe la zece jumate îşi pierduse speranţa. Fetele o tachinau:

-Sper cu nu se lasă cu venele tăiate pe motiv că nu ţi-au venit străinii.  Să zici mersi, că pe urmă te lua Secu în vizor! Ştii că te poate condamna pentru relaţii cu străinii?

-Alina, ce prostii zici acolo? De ce să mă condamne pentru relaţii cu străinii?

-Da’ ce, ai spatele asigurat? De ce să nu te condamne? Eşti mai cu moţ? Asta-i legea, soro! Evident, cele două nu erau surori.

-Care străini, fato? Eşti dilie?- întrebă Delia aiurită.

-Care străini? Cetăţenii străini cu care ai băut frape-ul şi vodca. Ce-o faci pe indiferenta? Parcă nu pentru ei te perpeleşti acuma?

-Tu vorbeşti de tipii de-aseară?

-Nooo! De Papa de la Roma! Sigur că de ei vorbesc!

-De unde-ai scos-o cu străinii? Era Nicuşor Ceauşescu cu gaşca. Am uitat să vă zic: am cunoscut-o şi pe Zoe, o tipă valabilă.  Nicuşor a vorbit puţin, mai mult cu ea am discutat. Ăştia-s de-nfiat, precis. Îs prea de gaşcă să fie copii ălora, ascultaţi la mine.

În câteva minute, frumoşii vin iar. Alina, cu aere de soră mai mare pune piciorul în prag:

-La ora asta nu mai pleci nicăieri! Dacă le e de tine să vină mâine dimineaţă pe plajă.

Delia  zâmbi frumos şi pleacă cu ei. Alina îi aruncă printre dinţi: Curva Prinţişorului, asta eşti, duduiţă. Curva karatistă este prea elegant să-ţi zic!

Eu nu m-am dumirit: adică relaţia cu un străin era valabilă şi pentru asta intra în categoria tipelor de succes dar, cu Prinţişorul era curvă!

O fi răutate, o fi prostie, o fi invidie? Mă poate lămuri cineva, că mie mi s-a blocat procesorul!

SOCRUL ŞI UNGUROAICA

Prietenul meu, mare folk-ist şi mare patriot este vizitat de fecior şi virtuala noră, unguroaică din apropierea Braşovului.

După politeţuri şi primele momente de stânjeneală, discuţia se înfiripă.

-Şi ce facultate faci domnişoară?- întreabă virtualul socru?

-Limbi străine, răspunde virtuala noră unguroaică.

-Şi care-s alea?

-Româna, engleza şi hindu!- răspunde prompt puştoaica.

FASOLEA CU CEAPĂ ŞI ÎMPĂRATUL

Mama era elevă la liceul de fete şi într-o zi a fost anunţată că părinţii au fost trecuţi la chiaburi şi este exmatriculată. Tatăl ei, moş Ilie, disperat că-i fuseseră luate pământurile, caii, vitele şi uneltele la CAP, îşi lăsase o barbă de patriarh punându-şi toată nădejdea în Dumnezeu.

Dar la aşa faptă strâmbă, împreună cu alt fruntaş din sat, moş  Andrei, luară calea Bucureştiului ca să-şi vadă fetele iar la şcoală.

Deci, s-au dus oamenii în audienţă la Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Din zori au stat la uşa conducătorului dar, acesta nu şi-a găsit timp de ei.  Erau rupţi de foame şi deşi aveau pâine, brânză, ouă fierte şi ceapă la ei, n-au îndrăznit să mânânce şi nici să plece şi să rişte să nu mai fie primiţi.

Pe seară, Gheorghiu-Dej a ieşit să plece  şi a dat cu ochii de cei doi ţărani.

-Drăcie! Am uitat de voi! Moşule, semeni cu Engels dar, mata eşti mai frumos. Îmi pare rău de voi dar, trebuie să mă mai aşteptaţi, să mă întorc de la masă. N-am mâncat nimic toată ziua!

-Aicea ne găseşti, măria ta!- zice moş Ilie, bucuros că totuşi avea să se întoarcă.

Conducătorul făcu câţiva paşi şi apoi se răzgândi:

-Ia, mai bine veniţi cu mine, că precis nici voi n-aţi mâncat nimic. Cât mâncăm îmi spuneţi of-ul şi mai câştigăm timp.

Moş Ilie, îndoit de foame, pe de o parte se bucură de bucatele alese ce avea să le mănânce la masa împăratului, pe alta era cam sfios, fiindcă nu ştia dacă se cade la un ţăran atâta cinste.

S-au aşezat la o masă mare şi au fost serviţi imediat. Spre uimirea ţăranilor, mâncarea le-a fost tare cunoscută: fasole cu pâine neagră.

-Bună mai era o ceapă la fasolea asta!- zice Gheorghiu-Dej cu lingura-n fasole.

-Am eu în desagă!-zice moş Ilie. Acum o scot.

A spart ceapa cu pumnul, a împărţit-o în trei şi au mâncat în tăcere: ciorbă de fasole, fasole scăzută şi fasole făcăluită.

Uimirea ţăranilor era deplină. Să mănânci fasole cu ceapă şi cu pâine neagră ditamai împăratul? Mare minune! Fără tingirii de aur, fără pocale de argint!

Gheorghiu-Dej povesti cât de greu se conduce o ţară, cât de multe vrea să facă şi cât de puţin îi stă în putere, câtă trădare e-n jurul lui şi că-şi trăieşte fiecare zi ca şi când ar fi ultima. Câtă deznădejde îl cuprinde că ruşii ne-au încălecat ţara şi vor să ne mănânce fripţi. Ruşii, ruşii, ruşii!

La sfârşit, ţăranii povestiră motivul urnirii lor pe drumul Bucureştiului şi Gheorghiu-Dej promise că va repara abuzul imediat.

Săptămâna următoare o comisie de la partid veni în anchetă şi mama fu reprimită la şcoală. Dar, ghinion! Cum învăţa foarte bine, stârni invidia fetei unui ştab de la partid.
Răzgâiata se dădu cu curu’ de pământ, că fiica de chiabur a luat notă mai mare decât ea, fată de activist onorabil. cu origine sănătoasă.

Pentru a nu-şi mai produce duduia vânătăi şi cu altă ocazie, direcţiunea hotărî pentru a doua oară exmatricularea elementului antisocial.

La moartea lui Gheorghiu-Dej, moş Ilie s-a aşezat pe prispă cu gazeta pe ghenunchi şi a plâns de i s-a zguduit pieptul. Vecinii s-au mirat, ştiind că un comunist mort e mai bun decât un comunist viu. S-au mirat şi fiindcă moş Ilie suferise îngrozitor din cauza colectivizării, blestemându-i pe comunişti de câte ori cumpăra lână şi grâu ca să-şi plătească cotele criminale. Dar moş Ilie avea propriul lui adevăr: ştia că împăratul a fost omorât de ruşi şi temea că Moscova îşi va pune slugă supusă, care v-a vitregi ţara şi mai rău. Plângea de mila ţării!

Cinci ani mai târziu, moş Ilie a murit pe prispă, aşteptând americanii.

Moscova a reuşit abia peste alţi 20 de ani să-şi pună oamenii în fruntea bucatelor, la Bucureşti, dar americanii nu au mai venit niciodată.

Up-grade 2017. Au venit până la urmă.  Teo Peter a simțit pe epiderma lui…

PROFESORUL TRĂSNIT

Fragment din romanul Fericire la preț redus

ISBN 978-606-92308-5-5

    Domnul Ghimpe, profesorul de filozofie era un bărbat înalt, bine făcut şi, chiar dacă avea în jur de 50 de ani, elevele de la liceul de fete adormeau cu el în gând. Era masculul cel mai pomenit în jurnalele şi oracolele la mare modă. Nu ştia nimeni exact de unde-i venise porecla de GHIMPE totuşi, ceva nu era tocmai în regulă cu el. Umbla o vorbă c-ar fi somnambul.

    Fetele, chiar dacă niciuna nu văzuseră ceva anume mai alăturea cu drumul la distinsul profesor, totuşi, fiecare cunoştea la a doua sau a treia mână câte o sumă de poveşti care mai de care mai colorate, legate de domnia sa.

Într-o zi, lipsind domnul Ghimpe la primele ore, domnişoara directoare intră la idei şi trimise acasă la profesor un stol de fete, să afle cauza întârzierii. Se zice că mai lipsise astfel de la şcoală şi fusese găsit cocoţat pe acoperiş, făcând declaraţii de amor nebun la mâţe. Directoarea bănui o cauză asemănătoare şi se baza pe isteţimea fetelor, să-l coboare în siguranță cu papucii pe pământ. Ciripind vioaie, fetele ajung repejor la vila profesorului, o căsoaie de armator cu gard frumos lucrat în fier forjat. Ajunse în faţa uşii stolul amuţiră; pe un şezlong, profesorul dormea gol-goluţ, etalându-şi erecţia la soare.

   -Co-lo-sal!- exclamă o elevă.

   -Ba eu zic: co-lo-sa-lă!- o corectă o pistruiată.

    -Hai, vitezelor! Care are curaj să-l trezească?

   -Aţi înnebunit? De ce să-l trezim? Uite ce frumuseţe! Ar fi păcat, zău aşa! Eu zic să-l privim pe săturate şi să mergem să-i povestim domnişoarei!

    -Ai curaj să-i povesteşti tu?

    -De ce i-o fi zicând Ghimpe? Era mai potrivit Măciucă!- zise iarăşi pistruiata.

   -Nu vă mai certaţi, am eu o idee! Trebuie să fim isteţe ca s-o convingem pe domnişoara să vină să vadă cu ochii ei! Dacă v-aţi săturat de privit, haideţi!

   Ajunse la liceu, fetele, îmbujorate îi spuseră Domnişoarei că Ghimpele pare mort. Domnişoară lăsă ora baltă şi însoţită de fete alergă la casa profesorului. Fiind probabil prima erecţie din viaţa domnişoarei, aceasta leşină din primul moment. Când îşi reveni, trimise  fetele la liceu:

   -Dacă se află despre isprava asta-n târg, nu mai fac anchetă, să aflu cine-a găvărit: vă exmatriculez pe toate! Am înmormântat subiectul definitiv!

   Fetele plecară cam fără chef, iar Domnişoara rămase cu Ghimpele. Două săptămâni mai târziu, zarvă mare în oraş: Domnişoara şi Ghimpele îşi anunţau logodna.

BĂTUT ŞI CU CAPUL SPART

Prima zi de tabără. Fierbeam de nerăbdare să ne cunoaştem între noi, să plecăm pe munte dar, înţepeniţi în uniformele de pionier, prezentam onorul la drapel.Din dormitoarele de la etajul unu se aude un răgnet: Pişatuleee, tu mi-ai luat centura, bă? Lasă gluma!O profă de română de la altă şcoală, care demonstrase în tren că era o scorpie absolută, preia problema: investigaţii anchete, îl bagă pe nefericitul Georgică la izolare pentru trei zile. Pedeapsa era criminală, tabăra ţinea şapte zile! Au încercat alţi profesori să intervină, a plâns băiatul de-a leşinat, profa a rămas pe poziţii. Izolarea era o cameră lângă spălător în care erau închişi eventualii nefericiţi depistaţi cu păduchi. A  doua zi la masă, un alt elev, povestind faza, repetă infamul cuvânt: Pişatu’… Oricum era o erezie să vorbeşti la masă dar să spui şi cuvântul interzis… Belea! Evident, spre bucuria lui Georgică, Păun îi ţinu companie la izolare. Profesorii fierbeau dar, acritura era nevasta unui tovarăş şi nu îndrăznea nimeni să-i sufle-n ciorbă. Noi ceilalţi, am recuperat drumeţiile pe munte şi pentru izolaţi, am dansat, am jucat tenis de masă, până când pedepsiţii au fost eliberaţi strict la termen dar nu oricum, ci sub supravegherea Ghionoaiei. O învăţătoare ne deconspiră de ce avea profa de română bătăturile atât de sensibile: feciorul ei avea o disfuncţie şi făcea noaptea pe el. Cum în armată colegii îl batjocoreau, puştiu’  şi-a cam pierdut minţile şi a strâns  pe unu’ de gât.  În final, tipul a fost salvat după trei săptămâni de spitalizare dar, feciorul profei a fost condamnat. Se pare că acesta era motivul pentru care profa îl apăra pe Valentin. Îl ţinea numai după ea, îi curăţa mărul de coajă, îi cumpăra napolitane. Cu o seară înainte de plecare, la focul de tabără, Georgică, pedepsitul din prima zi vine alergând: -Tovarăşa, tovarăşa, Pişatu’ are capu spart! Apare şi Valentin plângând, cu tâmpla sângerândă. -Idiotule, marş la izolare pentru trei zile!- strigă profa isterizată la Georgică. O profă de franceză se bagă-n vorbă: -Ho, madam, rămâi cu el aici sau îl iei acasă la tine, că mâine se termină tabăra! Profa de română face ochii mici şi se întoarce spre Valentin: -Ia ascultă, mă! Cum ziceai că te mai cheamă?- întreabă profa de română cu ochii ei de aligator. –Pişatu’ Valentin, clasa a VI-a C. -Aha, şi bătut de soartă şi cu capul spart!- zice profa de franceză. Profa de română-şi înghiţise cuvintele. Noroc că Pişatu Valentin avea numai o zgaibă la tâmplă, că nu-l mai băgă nimeni în seamă. A doua zi, în tren, o auzim  pe profa de română strigând ieşită din minţi: -N-ai făcut niciodată pe tine? -Poate când eram foarte mic, nu mai ţin minte!,,, -Niciodată, niciodată? -Niciodată! -Atunci îmi datorezi cincisprezece lei pentru napolitane şi doi lei pentru pufuleţi!

TENACITATE DE MILIŢIAN

Prin anii ’80, sora mea lucra la un institut de cercetare pentru seminţe şi în fiecare marţi ducea nişte probe valoroase la Bucureşti, pe lângă Piaţa Amzei pentru o verificare, omologare sau cam aşa ceva. Într-o zi îmi cere ceva din poşetă şi rămân stupefiată. Avea un compartiment al poşetei plin cu amenzi de circulaţie de 50 de lei, toate din Piaţa Amzei, toate scrise de aceeaşi mână harnică. Îmi explică râzând: Mi-e lene să trec pe trecerea de pietoni şi poliţaiul este cel mai mişto bărbat din România. Ne privim în ochi, ne zâmbim, ne salutăm şi apoi eu traversez şi el mă amendează. Dacă este ocupat îl aştept…

Sora mea a întâlnit ritmic acelaşi miliţian tenace şi lipsit de umor şi asta a amuzat-o teribil. Am uitat s-o întreb dacă a plătit vreodată acel porcoi de amenzi.

AMENDA, BUCURIA MEA

Succesul la femei al tipilor în uniformă a fost îndelung testat şi cu rezultate previzibile. Ba că era vipuşca sexi, ba că leafa era suficient de mare ca să compenseze orice alte chestii mici cum ar fi: părul, perspicacitatea şi orice alte chestii care încep cu p…Vă mai amintiţi cât de sexi era pe vremuri creionul chimic purtat la ureche de miliţianul de la circulaţie? Nici fetele din familia mea nu au scăpat de fascinaţia unor umeri laţi şi frumos decoraţi de epoleţi. Ca să citiţi toată bârfa, apăsaţi aici.

PERICOL IMINENT: SAT FĂRĂ CÂINI

Trei ţărani stăteau de vorbă:

-Mă Ghio, atâta de ger că mi-o murit câinele-n cotineată, mă!

-Cum aşe, mă Ioane, mă?

-Ete-aşa mă! De la atâta ger a-ngheţat zăvoru’ la cotineaţă şi dacă n-am mai putut să-i dau de mâncare, a murit coteiu’. Ger, tată, ger…

-Şi mie mi-o murit câinele de ger!- zice şi Mărin abătut.

-Ei, nu zău? Cum?- întreabă Ghio şi Ion într-un glas.

-Apăi mie mi-a îngheţat apa-n fântână şi d-aia mi-o murit câinele, na! D-apoi, după ce a-ngheţat fântâna io apă n-am mai avut ş-am beut numai rachiu. Apăi care om beat mai gândeşte să hrănească câinele. A rămas în cotineaţa lui închis fără apă şi mâncare şi uite că gerul greu din iarna asta l-a pierdut. Ger, tată, ger…

-De la gerul ăsta a murit şi câinele mieu!-zice Ghio. Uite eram în spatele grajdului şi voiam să mă uşurez. Numa’ ce-o scot pe dânsa, îmi îngheţă pe loc şi-mi pică!

-Ei şi?

-Dau s-o ridic dar, altă dandana! Mâna…  lipită pă fermoar… Vine nevasta cu apă caldă, îmi slobozeşte mâna, când s-o iau pe dânsa de jos, câinele o înhaţă şi fuge cu ea. Alerg după câine!…  O mâncase! La aşa pagubă grozavă, am luat puşca şi l-am puşcat !

Ei, dragilor, dacă mai ţine gerul ăsta mult, rămâne satul fără câini!  Ger, tată, ger…

*****************************************************************

Acest banc este un experiment. Constatând din experienţa proprie că viaţa îţi oferă experienţe nebuneşti şi fiind bombardată din emisiunile de ştiri de tot felul de întâmplări hilare, mi-am propus să inventez ceva trăznit, apoi să caut pe Google dacă chiar s-a întâmplat ceva asemănător.

****************************************************************

Iată ce relatează Rompres, material preluat de acasă.ro:

O femeie din China a scăpat de închisoare, după ce şi-a lăsat bărbatul fără penis, pe care l-a tăiat cu un cuţit şi l-a aruncat pe fereastră. Bărbatul a reuşit să rămană conştient şi să conducă pană la spital, însă penisul nu i-a putut fi reataşat, întrucat i-a fost mancat de un caine de pe stradă. Potrivit Ananova, femeia, pe nume Yao Fengfang, a fost eliberată condiţionat, urmand să se afle sub supravegherea poliţiei pe o perioadă de trei ani. Ea nu a primit o pedeapsă mai aspră mulţumită soţului, Li Gengbao, care l-a rugat pe judecător să fie îngăduitor.  Bărbatul, de profesie şofer de taxi, a declarat că doreşte ca soţia sa să rămană în libertate pentru a avea grijă de el tot restul vieţii. Femeia şi-a ieşit din fire, cand a aflat că soţul îl înşeală cu fosta soţie. Cand acesta a venit acasă, ea l-a ameninţat că-l va transforma într-un eunuc, însă bărbatul n-a luat-o în seamă. Prin urmare, s-a dus să se culce, dar după cateva ore, în miezul nopţii, s-a trezit cu dureri groaznice în zona intimă. ‘Soţia ţinea în mană o mare parte din penisul meu. Am rugat-o să mă ducă la spital, dar a refuzat. Cand i-am cerut să-mi dea înapoi bucata de penis tăiată, a aruncat-o pe fereastră’, a povestit chinezul. La spital, a fost supus unei operaţii de urgenţă. Medicii au trimis angajaţi ai spitalului să-i găsească pacientului partea lipsă a penisului, însă s-a aflat că aceasta fusese mancată de cainele vecinului.

http://stiri.acasa.ro/articole/it-stiinta/a-r-mas-f-r-penis-t-iat-de-so-ie-i-mancat-de-un-caine

Dacă articolul vi s-a părut gogonat, uite cum a rămas un rus fără bijuterie

A fost lovit de chef de sex, dar s-a adresat cui nu trebuie… Rusul Alexander K., in varsta de 44 de ani, a baut atat de mult la o petrecere in aer liber, incat, la un moment dat, a vrut sa faca sex cu un raton. Micutul rozator nu a cazut prada avansurilor barbatului, ci l-a muscat atat de tare de penis incat i-a retezat jumatate din organ, noteaza life.ru. „Nu ne-a venit sa credem cand am primit un telefon de la spital si un specialist ne-a rugat sa facem autopsia unui raton care murise inecat cu o bucata dintr-un penis. Barbatul avea niste dureri groaznice, dar cand ma gandesc la ce a patit mor de ras”, a declarat un doctor veterinar. Rusul, originar din Volgograd, nu si-a gandit niciodata ca un weekend in natura cu prietenii se va sfarsi in chinuri. In timpul petrecerii la care s-au baut cantitati mari de vodca, barbatul a observat animalul langa un copac. „Era un animal mic si dragut cu o blana negru cu alb extrem de pufoasa si cu o coada extraordinara. Asa ca ne-am hotarat sa ne distram putin pe seama lui si l-am prins. Unul dintre prieteni mi-a spus ca ratonii sunt foarte prietenosi. Iar, din moment ce nu erau femei cu noi m-am gandit ca ratonul poate sa ma satisfaca”, a povestit acesta jurnalistilor rusi.Cand se astepta mai putin, ratonul l-a atacat si i-a retezat aproape jumatate din organ. Plin de sange barbatul s-a intors la prietenii sai, care au chemat ambulanta. „Am fost socati de imagine. Cum se poate gandi cineva sa faca sex cu un animal. Are noroc ca ratonul era sanatos. Va necesita totusi o operatie estetica pentru reconstruirea barbatiei. Insa, dupa parerea mea, ar trebui sa-si faca un consult psihologic cat mai repede”, a mentionat unul dintre chirurgi.

http://www.ziua.ro/news.php?id=22071&data=2009-02-27

Aviz amatorilor de bauturi tari! Cand intreci masura, ramai fara penis! Asta i s-a intamplat unui rus din Tver. A baut cot la cot cu fiul sau pana nu a mai stiut pe ce lume traieste. Rezultatul betiei a fost cat se poate de tragic: penisul i-a fost taiat chiar de fiul sau, mort de beat. Potrivit ProTv, cei doi barbati au baut fara masura, iar la un moment dat au inceput sa puna tot felul de pariuri stupide. Intr-un moment de maxima „inspiratie”, barbatul si-a tachinat fiul ca nu ar avea curaj sa-i taie penisul. Iar fiul, dorind probabil sa-i demonstreze tatalui cat de brav este, a luat un cutit, i-a dat pantalonii jos si i-a taiat organul sexual. Imediat dupa incident, barbatul a fost transportat de urgenta la spital. Medicii au reusit sa-i coasa penisul la loc, dar e foarte probabil ca acesta sa nu mai fie functional.

http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-05-07&id=27427

Intamplare pe cat de dureroasa, pe atat de amuzanta! Politia din Hong Kong a primit un apel de urgenta din partea unui barbat aflat in mare suferinta intr-un parc!

Barbatul ramasese blocat si nu oricum, ci cu penisul prins intr-un orificiu al unei banci. Cand gemetele de placere s-au transformat in urlete de durere, nefericitul a reusit sa cheme o ambulanta. Medicii au incercat sa scada presiunea luandu-i sange, dar asta nu l-a ajutat prea mult pe barbat.

Se pare ca tanarul si-a dorit o noapte pasionala cu banca pe post de iubita, dar a patit-o rau de tot! In momentul de maxima placere, acesta a realizat ca nu-si mai putea scoate penisul dintre scanduri.

Pana la urma, a fost decupata o bucata din banca, iar omul a fost dus la spital cu tot cu “iubita”. Abia dupa patru ore medicii au reusit sa-l elibereze.

Astfel, patania barbatului a demontat un mit vechi de cand lumea: nu toti barbatii asiatici sunt mici! Si nu ne referim tocmai la statura…

http://www.u7.ro/penis-captivus-de-tot-rasul-ramas-infipt-intre-scandurile-bancii.html

Chiar dacă pare greu de crezut, gălăţeanul Constantin Mocanu a reuşit să îşi confunde propriul penis cu o găină. Enervat de zgomotul pe care aceasta îl făcea în fiecare seară exact când omul punea capul pe pernă, în 3 octombrie 2004, s-a decis să pună piciorul în prag şi să scape de pasăre. Mai mult adormit decât treaz şi cu un topor în mână acesta a luat găina de gât şi i-a tăiat capul. Mă rog, el şi-a închipuit că a tăiat capul găinii… De fapt, în mână a rămas cu prorpiul penis… L-a pus repede într-o pungă cu gheaţă, a ajuns la spital şi, aproape incredibil, a scăpat cu viaţă! Cu puicuţele nu ştim însă cum se mai înţelege.

Nu am pretenţia că am prezentat cazurile cele mai relevante dar, reţineţi morala: câinele este cel mai bun prieten al omului.

http://clujeanul.gandul.info/cluj/si-a-taiat-penisul-in-loc-de-gaina-a-scapat-in-cusca-tigrilor-s-a-injunghiat-pentru-a-testa-geaca-limitele-extreme-ale-prostiei-2841993

 

REŢETĂ PENTRU GER: COMPOT DE NUCI

Nu faceţi ca mine! Am lăsat geamul deschis la baie şi mi-a îngheţat apa pe furtunul de la duş, decorându-l cu o frumuseţe de ţurţure. E drept că geamul este de doi metri pe un metru jumate şi a echivalat cu lăsarea unei uşi deschise spre gerul siberian iar duşul era cam la un metru distanţă dar, chinul de a remedia boroboaţa i-a mâncat sufletul unui harnic membru al clanului Popescu.

M-am gândit la un antidot pentru gerul care ne-a invadat viaţa şi mi-am amintit de o reţetă delicioasă învăţată în Maramureş: compot de nuci.

Se pune o mână de nuci într-un ibric mai mare, se adaugă şase linguri de zahăr, un strop de esenţă de vanilie(nu puneţi prea mult fiindcă-i denaturează gustul), zece boabe de piper şi o cană de pălincă de prune sau mere. Se flambează amestecul şi după 30 de secunde se acoperă cu un capac. După stingerea flăcării, compoziţia se pune la foc mic şi se dă în două clocote. După prima degustare, vă asigur că veţi recidiva. Aveţi libertatea să reglaţi zahărul după gust. Eu folosesc zahăr vanilat. Se serveşte zeama compotului încă fierbinte şi se mănâncă nucile cu o linguriţă. Acum pot spune: faceţi ca mine!  Să geruiţi bine!

CEAUŞESCU: Cine a dat lovitura de stat poate să împuşte pe oricine!

Am ales să vă redau capetele de acuzare, sentinţa şi ultimile cuvinte ale lui Ceauşescu din stenograma procesului. Nu voi face nici o modificare. Comentariile le aştept de la voi… AVOCATUL TEODORESCU: Vă rog să-mi îngăduiţi să mai iau o dată legătură cu inculpaţii. CEAUŞESCU: Nu recunosc nici un tribunal. AVOCATUL TEODORESCU: Nerecunoscând tribunalul nu exercită nici o cale de atac. Vă rog să constataţi că hotărârea e definitivă în condiţiile acestea. CEAUŞESCU: Cine a dat lovitura de stat poate să împuşte pe oricine! Tribunalul se retrage. CEAUŞESCU: România va trăi-n în veci de veci. Toţi trădătorii, oricâţi vor fi… Va trăi România şi poporul român liber, nu cu trădătorii, CEAUŞESCU: „Mai bine-n luptă cu gloria deplină, decât sa fii sclav încă pe vechiul pământ” … Ce nedreptate! Toate ne-au spus pe lumea asta, dar nimic de trădători! ELENA CEAUŞESCU: Şi i-am avut lângă noi. CEAUŞESCU: Da. ELENA CEAUŞESCU: Da, aşa se întâmplă, trădările vin de lângă tine. CEAUŞESCU: Nu e voie, nu e voie! Nu ne legaţi! ELENA CEAUŞESCU: Nu sunt de acord! Împreună am luptat, să murim împreună. Dacă vreţi să ne omorâţi, ne omorâţi pe amândoi, împreună, nelegaţi. Nu dragă.. împreună, mergem împreună, legea aşa spune. Ne dă dreptul să fim împreună. Ce e asta? Ce vrei să faci cu asta? Nu admit, nu puneţi mâna pe noi, nu ne legaţi, nu ne jigniţi, nu ne legaţi, nu e voie să ne legaţi! Vă e frică de popor. Nu ne rupeţi mâinile mă copii. E ruşine! V-am crescut ca o mamă, daţi-mi drumul la mâini, îmi rupeţi mâna, daţi-mi drumul, aoleo, măi băiatule, mă! UN MILITAR: Jumătate din colegii noştri sunt morţi din cauza dumneavoastră. Ai noştri, colegii, fraţii noştri! CEAUŞESCU: Nu! Nu! Vă minte. MILITARII: Nu ne minte. Sursa: wikipedia ELENA CEAUŞESCU: Ăia sunt ai Securităţii, nu sunt ai noştri. Noi suntem aicea aşa, mai avem noi puterea? Voi o aveţi! Întrebaţi-i pe cei care au puterea! La scurt timp după execuţie (ora 14:50), pe postul naţional de televiziune s-a dat citire următorului comunicat: Luni, 25 decembrie 1989 a avut loc procesul lui Nicolae Ceauşescu şi al Elenei Ceauşescu, în faţa Tribunalului Militar Excepţional. Capete de acuzare: Genocid – peste 60.000 de victime; Subminarea puterii de stat prin organizare de acţiuni armate împotriva poporului şi a puterii de stat; Infracţiunea de distrugere a bunurilor obşteşti prin distrugerea şi avarierea unor clădiri, explozii în oraş etc; Subminarea economiei naţionale; Încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari, depuse în bănci străine; Pentru aceste crime grave împotriva poporului român şi a României, inculpaţii Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte şi confiscarea averii. Sentinţa a rămas definitivă şi a fost executată. Sentinţa Tribunalului Militar Excepţional, România Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti Dispozitivul Sentinţei nr. 1 din 25 decembrie 1989 Cu unanimitate de voturi condamnă pe inculpaţii: Ceauşescu Nicolae, fiul lui Andruţă şi Măria, născut la data de 26 ianuarie 1918, în comuna Scorniceşti, judeţul Olt, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, Bulevardul Primăverii, nr. 50, sectorul 1, în prezent arestat, şi Ceauşescu Elena, fiica lui Nae şi Alexandrina, născută la data de 6 ianuarie 1916, în comuna Petreşti, judeţul Dâmboviţa, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, Bulevardul Primăverii nr. 50, sectorul 1, la pedeapsa capitală şi confiscarea totală a averii pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: – Genocid, prevăzut de articolul 357, aliniat 1, literele a-c, Cod Penal; – Subminarea puterii de stat, prevăzut de articolul 162, aliniat 1, Cod Penal; – Acte de diversiune, prevăzut de articolul 163 Cod Penal; – Subminarea economiei naţionale, prevăzut de articolul 165, aliniat 2, Cod Penal, toate cu aplicarea articolelor 33-34 şi 41, aliniat 2, Cod Penal. În baza articolului 998 Cod Civil şi articolului 14, aliniat 3, litera a din Codul de procedură penală, obligă pe inculpaţi să restituie statului român toate sumele de bani,metale preţioase şi orice alte valori depuse de aceştia, sub orice nume, la bănci străine sau la alte instituţii ori persoane din străinătate sau, potrivit articolului14, aliniat 3, litera b din Codul de procedură penală şi articolului 998 din Codul Civil, să plătească statului, în solidar, echivalentul acestor bunuri în dolari SUA. Potrivit articolului 163 şi articolului 157, aliniat 2, litera c din Codul de procedură penală, menţine măsurile asigurătorii luate de Direcţia Procuraturilor Militare asupra tuturor bunurilor aparţinând inculpaţilor. Cu drept de recurs. Pronunţat astăzi, 25 decembrie 1989, în şedinţă publică, în prezenţa inculpaţilor, în Garnizoana Târgovişte.

PE CEAUŞESCU L-AU ÎMPUŞCAT EI!

În noiembrie-decembrie 1989 am fost internată la Spitalul studenţesc în Bucureşti. Salonul avea geamul spart şi erau -2 grade. Presiunea era atât de scăzută la gaze, încât mâncarea stătea toată noaptea pe plită şi  morcovii erau tot nefierţi.  Nefierţi şi necurăţaţi, dar asta deja nu mai era vina regimului. Seara plecam pe furiş să dorm în cămin şi dimineaţa, însoţită de soţul meu mă întorceam pe jos din Grozăveşti ca să prind vizita la 7,30. Zilnic, la şapte fără cinci, la Casa Radio  Ceauşescu venea în inspecţie la şantier. Zi de zi, n-a lipsit la nicio întâlnire. Ne cunoşteam deja şi ne făceam reciproc cu mâna. În naivitatea mea cât Casa Poporului mi-am luat inima în dinţi şi am traversat strada să-i spun de geamul spart de la spital şi de lipsa de presiune la gaze, de magazinele goale, de abuzurile de tot felul. Şi eram obsedată să-i spun că preşedintele nu se joacă cu sceptrul. Băiaţaşii care se joacă cu sceptru sunt regii! Paza de corp a dus mâna la buzunarul cu umflătura care arăta pistolul şi ca într-un film clasic cu Tom şi Jerry am făcut stânga-nprejur şi am întins-o spre spital, fără să mai privim în urmă. Brutal şi previzibil s-a încheiat o relaţie aproape amicală între mine şi preşedinte. Moartea regilor, bucuria nebunilor! Şi, totuşi, ascultam difuzorul din cameră aşteptând o minune: demisie, moarte naturală, era bună orice variantă! Dar aveam o grijă… Cine vine? Slugă de la Moscova sau vasalul Occidentului? După douăzeci de ani am numai răspunsuri trunchiate! Pe plan intern, că ne-a ţinut flămânzi, în întuneric şi în frig poate-l vom ierta! Dar că ne-a lăsat, nişte copii speriaţi, să fim zdrobiţi în labele Securităţii, niciodată! Dar dacă am putea uita vreo clipă fierea EPOCII DE AUR din ŢARA CARTOANELOR, Ceauşescu rămâne ultimul preşedinte care a făcut politică externă de la Bucureşti, centrat exclusiv pe interesul naţional. Documentele desecretizate recent de ruşi şi de CIA demonstrează acest lucru. Cât a avut nevoie de el, Occidentul l-a plimbat cu trăsura şi i-a oferit sute de medalii şi ordine onorifice. Când au văzut că nu este o simplă marionetă au trimis ucigaşii după el. O credeam pe regina Angliei dacă-i retrăgea titlurile în timpul grevei de la Braşov din 1987. Dar a făcut-o neconvingător abia după anunţarea execuţiei… La fel şi celelalte capete încoronate. Poporul Român a focut Revoluţia! La huiduit, a venit năvalnică şi curajoasă peste el şi l-a forţat să urce-n elicopter. Dar la Zidul de la TÂRGOVIŞTE l-au împuşcat ei: condamnat de Bush şi Gorby la Malta! Să ţineţi minte! De 20 de ani aud pe toţi neghiobii dându-şi cu părerea că noi, românii l-am împuşcat pe Ceauşescu! Din 3 decembrie 1989, toate deciziile legate de soarta României se iau în alte cabinete!

PRIMUL CÂŞTIG DIN VIAŢA MEA

Din anii copilăriei, cele mai grozave amintiri le am din vacanţele petrecute la bunica mea, Mihaica, într-un sătuc  cu câteva case,  pe malul Siretului.

Nu pot spune c-au fost doar maci şi lilieci, fiindcă unchiul meu- zis pe motive temeinice Beleaua -tare-n clanţă şi de o zgârcenie  apăsată, mi-a mâncat sufletul!

MIC TRATAT AIURISTIC DESPRE FEMEI

Blueardeal îmi trimite un material la POŞTA REDACŢIEI.

N-am cenzurat nimic, tocmai ca să vă sporesc mânia, doamnelor. Să-i strângeţi mâna… la uşă sau  mai bine, … să-l punem cu fundul pe aragaz. Brânduşa, Petroniamarcs, Rhetta! De acum Blueardeal e în mâinile voastre. Cătuşele bănuiesc că le aduce Deea…

MIC TRATAT AIURISTIC DESPRE FEMEI

Consideraţii, recomandări, atenţionări, avertizări, precizări (şi ce-o mai fi ele) preliminare:
1.. Acest Tratat se adresează doar persoanelor cu simţul umorului.
2.. Persoanele fără simţul umorului riscă să le rămână belită şi şocată. Pupila. Şi să afirme, „Ia uite ce spune dobitocul ăsta misogin”.
3.. Feminstele ireconciliabile şi intratabile au şansa de a se răzbuna prin printarea Tratatului şi folosirea apoi ca hârtie igienică. Ce-i mai dulce decât răzbunarea?

Deci, TRATATUL:

Femeia. Veşnica enigmă.
În decursul existenţei ei, a însoţit omul pe a proape toată existenţa lui. Biblia spune că specia respectivă este cu o zi mai tânără decât bărbatul.
Am auzit oameni prin zona păşunistică a României spunând când vedeau că se apropie un bărbat şi o femeie:
„Uite că vine un om şi o muiere”.
Adâncă şi plină de sensuri această afirmaţie. Din ea putem deduce clar câteva chestii:
1.. Un om şi o femeie se apropie.
2.. Femeia nu e om, dovadă că e pomenită sub altă denumire.
3.. După folosirea femeii, unele părţi ale omului suferă fenomenul de înmuiere.
Alte afirmaţii legate de femei:
Femeia reprezintă sexul frumos sau sexul slab. Despre prima nu mă pot exprima deoarece nu am văzut sexul tuturor femeilor, despre a doua am o oarecare îndoială, deoarece am văzut femei de peste 100 de kile.
Stiinţific, cred că femeia face parte din specia Homo Sapiens. Personal am văzut femei săpând, unele săpau diferite culturi, altele îşi săpau şefii. Diferenţa esenţială dintre femeie şi om este că omul mai e numit şi homo erectus, or, din motiv de dotate de la natură, această chestie nu se potriveşte.
Femeia este văzută de către om în mai multe feluri:
Nou-născuţii văd în femeie o sursă de hrană, adolescenţii văd o mare enigmă, maturii, un vis, bătrânii o amintire, magicii o boală care se tratează de obicei la pat şi pe întuneric, matematicienii o văd ca pe o problemă cu un număr infinit de necunoscute. Controlorii de bilete o definesc ca fiind diferită de biletele de autobuz în principal prin faptul că biletele trebuiesc compostate doar o singură dată.
Femeile nu sunt toate la fel.
Cel puţin din punct de vedere al motivelor care le fac fericite.
De exemplu se spune că englezoaicele sunt foarte fericite. Să zicem că un om are următoarele dimensiuni: L=15, D=2,5; L-Lungimea, D-Diametrul. O europeancă de pe continent va înţelege 15cm/2,5cm şi unele să fie cam nemulţumite. O englezoiacă în schimb, ar fi foarte bucuroasă. Ea ar înţelege 15inch/2,5inch. (1inch=2,54centimetri)
Ar mai fi nişte diferenţe. Culoare părului, greutate, dimensiuni, inteligenţă.
N-am să le pomesec pe toate. Am să mă refer doar la aspiraţiile unor femei minoritare etnic din România.
Toată lumea ştie că în anumite zone femeile militează pentru bilingvism. Adică alături de limba majoritarilor să poată folosi în toate cazurile şi limba strămoşilor lor, a fraţilor, a părinţilor, a rudelor de sex feminin sau masculin , a celorlalţi coetnici când, unde şi de câte ori doresc.
Eu zic că dacă vor două limbi, să le dăm deoarece nu ne costă nimic, dar când femeile sunt mulţumite şi când sunt satisfăcute nu avem decât de câştigat.
Mă întreb însă că, dacă le satisfacem unguroaicelor această dorinţă, nu ar trebui să le satisfacem şi dorinţa ţigăncilor care sunt şi unguroaice. Aceste vor vreo trei limbi.
Legat de acest aspect, pentru că se tot vorbeşte de reforma în invăţământ.
Cred că se impune o mică schimbare. Folosirea corectă a limbii ar trebui învăţată încă de la grădiniţă, deoarece atunci de formează deprinderile necesare şi folositoare pentru toată viaţa.
După cum se poate observa, femeia există şi zic unii este extrem de folositoare.
În treburile gospodăreşti e mai bună decât orice aparat, animal sau maşinărie din casă.
Spre deosebire de căţel, poate aduce ziarul fără să îl umple de bale, spre deorebire de aragaz poate să şi sevească la masă, spre deosegire de maşina de spălat poate întinde şi pe sfoară la uscat hainele etc. Singura chestie este că, vorba controlorului de bilete, mai trebuie compostată din când în când. Dar asta e o activitate destul de plăcută, dacă nu se suprapune peste momentele când omul urmăreşte un meci de fotbal, sau când se relaxează la o bere cu amicii…

SEX ŞI UMOR ÎN CINCI MINUTE

Karla, frumoasa mea căţeluşă Rottweiler avea o problemă de sănătate- chestii femeieşti şi prietenul nostru, doctorul Căpăţână i-a interzis să facă sex pentru o vreme. Plimbând-o prin Grădina Mare, un brac german o linge puţin, pardon de expresie exact sub coadă şi până să intervenim noi, trece la acţiune. Reuşim să le stricăm cheful dar dulăul insistă. O identific pe proprietăreasa bracului fumând în bălării în spatele muzeului şi-o abordez cu rugămintea să-l ţină pe lângă ea până reuşim să ne îndepărtăm, fiindcă între cei doi era love mare. Tipa zice că nu se amestecă fiindcă dulăul ei este major şi poa’ să facă sex cât pofteşte. Bracul se apropie şi tipa îi prinde capul în palme. Până să pricep ce face, stăpâna îl pupă apăsat pe bot de vreo 5-6 ori alintându-l admirativ: băieţelul meu viril, bravo, bravo! Treci la acţiune mamă! Dau să-i explic tipei ce-a făcut virilul ei cu botul exact cu trei minute în urmă dar, mi-o taie nervos: -N-ai decât să te porţi ca pe vremea teutonilor cu căţeaua ta, madam, dar eu sunt o apărătoare a libertăţilor sexuale!- îmi aruncă ea băţoasă. -Să-ţi fie de bine madam dar, spală-te musai pe dinţi!- zic şi iau drumul spre casă că avusesem parte de suficientă acţiune: sex şi umor dens în doar cinci minute. –

OCHELARII LUI JAMES BOND

Eram studentă şi încercam să-i fac surorii mele mai mici o reţetă de ochelari. Bugetul îmi impunea restricţii şi toate ramele aveau preţuri piperate. Singura ramă de care mă puteam apropia era neagră. Simțindu-mi ezitarea, vânzătoarea mă încurajează negustoreşte: -Este un model robust şi bine vândut, domnişoară!  Sir Roger Moore, care-l joacă pe SFÂNTUL şi pe JAMES BOND, tot modelul ăsta-l poartă. Dă un aer bărbătesc… -Eu vreau o ramă pentru o fetiţă fragilă, de 12 anişori… -Atunci, chiar de ăştia are nevoie: să devină impunătoare! Nu că m-ar fi convins aburelile ei dar, atâţia bani aveam şi am luat ochelarii lui SFÂNTUL. În familie disperare mare: drăcoşii de copii, strigau sora mea ochelarista şi aragaz cu patru ochi. Necăjită, mama s-a dus la şcoală să vorbească cu diriginta, o profesoară de biologie foarte de treabă, care fusese şi profesoara mea. -Ei, asta-i bună!- zice uimită doamna dirigintă. Doar pentru atâta vă faceţi sânge rău? Vedeţi-vă de treabă! Mie dracii ăştia-mi zic SCROAFA!