Eram studentă, proaspăt căsătorită, cazată în Babilon (căminul B din Grozăveşti).
Nişte amici mai bine situaţi financiar şi cu alt nivel de pretenţii legat de confort s-au mutat în oraş la un apartament închiriat gata mobilat.
Cu un cadou de casă nouă am sunat la uşă.
Gazdele, amabile ne-au tratat cu nişte corăbioare direct dintr-o cutie de pantofi primită din provincie de la părinţi. Ne-au expus toate motivele dezertării lor şi libertăţile nebănuite pe care le au în noua locuinţă şi spre o corectă înţelegere ne-au servit şi o mostră.
-Camera este atât de spaţioasă., că uite, am loc să mă rotesc şi să închid lumina cu piciorul. În secunda următoare, după o figură stângace de karate, carcasa întrerupătorului era pe jos. Intervine şi nevasta cu mândrie:
-Uite, toate întrerupătoarele le-a fărâmat dar, acum îi iese din prima! Şi lambadarul şi cuierul tot el le-a rezolvat! Poate vreţi şi nişte combot de vişini.
-Nu se supără proprietarul că-i fărâmaţi casa?-întreb eu uimită şi fără chef de compot.
-Ei, bravos! Cine-l mai primeşte? Am schimbat ambele încuietori din prima zi, zice el important şi apoi scuipă într-o vază. Scuze, am trecut pe Karelia şi îmi vine mereu să scuip!
-De la Carpaţi-ul de Sfântu’ Gheorghe nu te-am auzit să te plângi?- zice soţul meu subţire.
-Eram un amărât de căminist! Acum am apartament. Se numeşte evoluţie dar, cât stai în cămin eşti plafonat, n-ai cum să înţelegi!
Asta este: dacă n-ai şapte ani de-acasă, nu ţi-i dă nimeni!
Dincolo de mitocănia efemerului nostru amic am învăţat o lecţie importantă: să am grijă pe cine primesc în casa mea dar, mai ales, pe cine primesc în sufletul meu.
Nişte amici de-ai mei sunt invitaţi la o nuntă cu sclipici în capitală. Cum viaţa românului nu curge pe un program riguros ca al neamţului, în dimineaţa nunţii s-au adunat toate nerezolvatele anului.
Ea la coafor, el în târg, au ratat pe rând cununia civilă, biserica şi fotograful şi gata-gata să rateze şi o parte din masă.
Întrând în Bucureşti, aglomeraţie pe DN1, jale! Pe la Băneasa calculează că le-ar lua o veşnicie să meargă la nişte prieteni în Berceni să se schimbe. Ochesc o stradă largă, pustie şi hotărăsc că este locul perfect pentru schimbat în haine de gală: nici nu-i vede careva, nici nu-i jefuieşte. Pentru siguranţă blochează uşile.
Cam fiţoşi ei de felul lor dar, ce să-i faci: timpul îi presa şi se mişcau în grabă fără se se mai formalizeze. Se dezbracară în mare viteză. Locul strâmt, disconfort maxim: ia sutienu’, dă-mi cămaşa.
El rămâne în chiloţi, doamna în bichini şi sutien drăgălaş. Se privesc şi îi umflă râsul.
-Iubito, dacă n-am fi aşa de presaţi de timp, n-ai scăpa!
-Cred că oricum nu scăpăm nici unul!- zice ea privind pe geamul şoferului cum opreşte o maşină de poliţie.
Un poliţist negricios se apropie ţinând o staţie mobilă într-o mână şi bastonul de Garcea veritabil în cealaltă:
-Actele la control şi mâinile la vedere pe volan!
-Vedeţi cam multe filme! Aveţi impresia că scot vreun pistol?- întrebă amicul.
-Nu, mi-e frică să nu-i scoţi duduii sutienul, că aşa a făcut unu’ acu’ un sfert de oră?
-Hai, dom’le, fii serios, ce-s nebun?
Între timp, amica copleşită de penibilul situaţiei dă se să îmbrace.
-Nooo! Nici o mişcare până nu vin jandarmii şi nu se fac fotografii!
-Eşti nebun, dom’le? Ce fotografii? Ce vrei de la noi?- zice ea alarmată.
-Ce vreau? Ce vreau? Adică încercaţi să mă mituiţi?- zice Garcea cu ochii în buletinul amicului.
-Nu dom’le dar, uită-te mai repede în acte şi vezi-ţi de drum!
-Băi, mie să nu-mi vorbeşti aşa! Vă fac poze, vă duc la secţie şi vă întocmesc proces-verbal !- zice poliţaiul important deschizând şi buletinul ei. După un moment de stupoare poliţaiul vorbeşte la staţie: Bă, nu mai veniţi cu duba, că perverşii ăştia nenorociţi sunt căsătoriţi! Da, ştiu, toţi sunt căsătoriţi, da’ ăştia sunt căsătoriţi între ei! Da, anulăm! Nici presă, nici nimic! N-are haz!
-Şi tu, calicule, data viitoare să vii cu o paraşută, că noi nu ne pierdem timpul de pomană în dispozitiv! Valea!
Fără să priceapă mare lucru, s-au îmbrăcat în viteză, bucuroşi că au scăpat cu darul întreg.
Amicul îşi privea cu coada ochiului nevasta, necăjit de umilinţa îndurată dar, nu zise nimic până la restaurant, de teamă să nu-i cedeze nervii şi să o vadă plângând.
Ajuns la nuntă, după două pahare, el, bun prieten cu naşul mare o scapă:
-Naşule, să-ţi spun drept, mare mirare că am ajuns, că era gata-gata să ne petrecem noaptea la poliţie. Şi-i spuse povestea pe îndelete.
Naşul, ciupit bine şi căpiat de râs îi spune:
-Băiete, ai scăpat ieftin! Pe mine m-au prins săptămâna trecută cu o ciută de 19 ani şi am decartat 300 de euro ca să nu cheme duba şi televiziunea! M-am zgârcit să mă duc la un hotel, că în Bucureşti ăştia au preţurile nesimţite şi m-a pişcat potera de m-a zvântat! Cu banii ăştia o cotoiam pe Gladiola de zece ori!
Naşul răsturnă un pahar de whisky pe gât şi întrebă mirat: Auzi, da’ poliţistul avea dreptate! Eşti cam pervers, tăticu’! Ce dracu’ căutai cu nevasta acolo? Nu te-ai îndurat la două-trei bonuri de masă pentru ceva prospătură?
-N-ai înţeles, dom’le că am oprit să ne schimbăm la festiv pentru nuntă?
-Ştii ce? L-ai prostit pe tăntălău’ de Garcea, da’ cu mine nu ţine flăcău! Adică vii tu din fundul ţării şi nimereşti din întâmplare taman în fieful amorului liber ales! Mă laşi! Pe faţa mea scrie că beau şampanie la pet?
Doina Popescu Brăila 