CUM SĂ CÂŞTIGI LA LOZ ÎN PLIC!

 PRIN ’92-93 AVEAM O MASĂ A NOASTRĂ LA MAJESTIC, UNDE MERGEAM RITMIC CU SOŢUL MEU ŞI DOM’ PROFESOR.

DOM PROFESOR, PE CALCULELE MELE AR TREBUI SĂ FIE PROPRIETAR PE VREO DOI PEREŢI DIN MAJESTIC,  LA CÂŢI BANI A LĂSAT PE MASĂ DE-A LUNGUL TIMPULUI.

DAR, CUM NU-I DREPTATE PE LUME PROPRIETARII SUNT ALŢII, DENUMIREA CRÂŞMEI S-A SCHIMBAT ŞI S-AU PIERDUT ÎN TIMP ŞI LEGENDELE MAJESTICULUI. BARMAN ERA UN TIP CU PICIOR DE LEMN, GLUMEŢ ŞI PLIN DE POANTE.

FIIND PRIETEN CU DOM’ PROFESOR SE AŞEAZA DES LA MASA NOASTRĂ ŞI NE BUCURAM ÎNTOTDEAUNA DE PREZENŢA LUI, CĂ DACĂ NU PRINDEAI BILETE VIS-A-VIS LA TĂNASE, CU EL TE DISTRAI LA FEL DE BINE.

DECI, SE AŞEAZĂ OMUL ŞI BEA UN PAHAR CU NOI ŞI APARE UN VÂNZĂTOR DE LOZ ÎN PLIC.

MARE DEVER-MARE, TOATĂ LUMEA CUMPĂRĂ LOZURI ÎN RESTAURANT ŞI CÂŞTIGĂ… NIMIC, NUMAI BARMANUL NOSTRU ZICE: MĂ, IO-ŢI FAC VÂNZARE, MĂ CUNOŞTI! DA’ TRE SĂ MĂ DUC LA BUDĂ SĂ PUN MÂNA PE RÂLĂ, CA SĂ-L DIBUIESC P-ĂLA CU BANU’ GROS.

ŞI PLEACĂ OMU’ ŞONTÂC-ŞONTÂC LA BUDĂ. SE ÎNTOARCE RÂZÂD ŞI TRAGE UN LOZ: ZECE MII! SALARIUL UNUI PROFESOR ERA 5700 IMPOZABIL. DIN BUZUNARUL DE LA CĂMAŞĂ SCOATE UN TEANC DE LOZURI CÂŞTIGĂTOARE ŞI-L PUNE ŞI PE ACESTA PESTE.

 ZIC:

-CE FACI NENE, LE ŢII LA SARE?

-EI, IO CU PICIORU’ MEU DE CHERESTEA MĂ MIŞC MAI GREU! MĂ DUC LA BIROURI LA LOTO NUMAI CÂND SE STRÂNG VREO 20! UITE, ZICE, N-AM DECÂT VREO 18 ŞI CU ĂSTA 19. ÎMI MAI TREBUIE UNU’.

-PĂI MAI TRAGE UNU’!

-MOŞULE, MĂ AŞTEPŢI SĂ MĂ MAI DUC ODATĂ SĂ PUN MÂNA PE RÂLĂ?

-POT SĂ ZIC NU, LA CE BOIER EŞTI MATA?

VINE BARMANUL, TRAGE LOZUL, ZECE MII!

-NENE, AŞA NOROC PORCESC IO N-AM VĂZUT ÎN VIAŢA MEA! ASTA-I GĂINUŞA CU OUĂ DE AUR! SĂ UMBLI CU BODYGUARZI DUPĂ MATA, CĂ DACĂ TE AFLĂ ĂŞTIA ŢI-O TAIE ŞI ŢI-O BAGĂ ÎN FORMOL CA SĂ AIBĂ SURSĂ VEŞNICĂ DE CÂŞTIG.

-AŞA-I FATĂ! BINE ZICI! AM ÎMBĂTRÂNIT ŞI A RĂMAS O BIATĂ GĂINUŞĂ! PE CÂND ERA COCOŞU’ DITAI ÎN PUTERE, CÂND PUNEAM MÂNA, NUMAI DACII 1300 TRĂGEAM. TOŢI DOCTORII ŞI ŞEFII DE APROZAR ŞI DE CÂRCIUMI MĂ CĂUTAU! LE ERA FRICĂ SĂ-ŞI SCOATĂ BANII LA VEDERE CĂ-I LEGA CU LEGEA 18 ŞI VENEAU LA MINE SĂ CUMPERE LOZUL CA SĂ AIBĂ ACOPERIRE PE MAŞINI.

 CÂND A VENIT REVOLUŢIA ŞI AM VĂZUT CASA LU’ NEA NICU LA TELEVIZOR, AM ZIS CĂ  CEAŞCĂ ĂSTA A FOST UN MARE FRAIER!

PĂI, IO LA VIAŢA MEA, AM VĂZUT PE LA BOSU’ DE LA HALĂ ŞI LA ŞEFI DE CÂRCIUMĂ CĂŞI DE ZECE ORI MAI MESERIAŞE CA ALE ÎMPUŞCATULUI!

PE ONOAREA MEA DE BEŢIVAN!

CUM SĂ SCAPI DE GHINION

Am făcut liceul la BĂLCESCU în Brăila, lângă Protoierie şi vinerea, cam la două săptămâni  aveau popii şedinţă. Când se spărgea conducta de popi ştiam că profu’ de mate mă scoate la tablă. Toată clasa avea grijă să-mi facă pregătirea psihologică. 36 de voci numărau popii şi evident, le dădea mereu fără soţ.

După vreo trei ani de teroare i-am spus lui CĂLIN-NEBUNUL, profu’ de mate că nu ies la tablă pe motiv de popi şi mi-a zis senin că remediul este să găsesc un miliţian şi să-i pun mâna pe… ca să treacă ghinionul. De atunci am scăpat: nu m-a mai scos vinerea la tablă…

Dar, când văd un popă caut o haină militară, îl bat pe respectivul pe umăr şi îi spun: mă scuzaţi, trebuia musai să vă ating fiindcă am văzut un popă.

De regulă respectivii zâmbesc, alteori mă invită la o cafea dar, le explic că e prea târziu, s-a grăbit altul şi m-a luat, şi în altă ordine de idei, nu ies cu necunoscuţi.

CUM NU ŢIN CONT DACĂ SUNT SINGURĂ SAU CU SOŢULUL  SAU  DACĂ  RESPECTIVUL  ESTE  SINGUR  SAU CU SOAŢA, DE VREO DOUĂ ORI ERA SĂ-MI IAU CÂTE O POŞETĂ ÎN CAP ! DAR, NICIODATĂ NU AM PUS MÂNA UNDE A ZIS PROFU’…

MORALA: TRĂZNIŢII SE FAC PROFI DE MATE!

CÂRDĂŞIE PE BUZUNARUL NOSTRU

PE ACEST BLOG SUNT PUBLICATE DOAR ARTICOLE ORIGINALE DE COMPOZIŢIE PROPRIE.

 FAC O EXCEPŢIE CU ACEASTĂ OCAZIE, DEOARECE SILVIU, PRIETENUL ACESTUI BLOG MI-A TRIMIS ACEST ARTICOL PE e-mail CU RUGĂMINTEA EXPRESĂ SĂ-L PUBLIC.

 DEOARECE  ÎMI REGĂSESC PROPRIILE PUNCTE DE VEDERE L-AM REDAT MAI JOS CONSIDERÂNDU-L O COLABORARE EXTERNĂ ŞI INCLUZÂNDU-L ÎNTR-O CATEGORIE NOUĂ: POŞTA REDACŢIEI.

 DACĂ VOI, CITITORII MEI VEŢI CONSIDERA CORECT ŞI OPORTUN, PE VIITOR VOI INSTITUI O RUBRICĂ PERMANENTĂ: PRIMIM DE LA CITITORI  SAU POŞTA REDACŢIEI.

 AM LUCRAT ÎN PRESĂ ŞI ERA ACEASTĂ UZANŢĂ ÎNSĂ, ACUM DESCOPERIND CĂ JUMĂTATE DIN BLOGURI SUN FĂCUTE PE SISTEMUL COPY-PASTE, NU VREAU SĂ SUPĂR PE NIMENI DAR, AM O MICĂ ALERGIE LA PRELUĂRI.  

Interviu cu Vania Atudorei privind realitatea din industria farmaceutica – Radio Cluj, 14 august 2009

 Nu e un “conspirationist”, nu e un “profan”, nu e nici macar un specialist de rand sau cineva care ar avea vreun interes impotriva Big Pharma. Pentru ca este el insusi managerul general al unei astfel de companii din Canada, Sterigen. Asadar vorbeste din interior si stie cel mai bine despre ce este vorba in legatura cu interesele companiilor farmaceutice si cu isteria gripei porcine. Este microbiolog de top si este roman, originar din Botosani. Spune multe lucruri pe fata, chiar daca este evident ca nu poate spune chiar tot sau nu poate merge pana la capat… Este o marturie absolut limpede si inatacabila, care zguduie toata constructia de nisip a terorii “pandemice” care incearca sa ne bulverseze acum vietile si sa ne faca sclavii vanzatorilor de medicamente si de vaccinuri. VANIA ATUDOREI, microbiologist, specialist de top in Canada – ADEVARUL NEPLACUT DESPRE INDUSTRIA FARMACEUTICA ROSTIT DE UN INSIDER. DEMASCAREA MINCIUNII GRIPEI PORCINE! Asculta mai multe audio Evenimente Doar cateva extrase din interviu: – Se face o afirmatie referitoare la cancer, cum ca, de fapt, industria farmaceutica din intreaga lume este cea care nu permite rezolvarea cancerului, pentru ca ar exista deja medicamente, dar industriei farmaceutice ii este mai profitabil sa produca citostatice. – Partial este adevarat. Industria farmaceutica este si o industrie necinstita, este si o industrie ipocrita, este si o industrie care vrea sa faca profituri si le face din plin. Pot sa va dau un exemplu. Tratam sinuzita cu antibiotice – se folosea la inceput tetraciclina si s-a descoperit un alt antibiotic de 10 ori mai puternic, iar industria farmaceutica nu voia sa-l fabrice, desi era mult mai eficient si trebuia luat numai o data pe zi, iar nu de 3-4 ori pe zi ca tetraciclina, iar industria farmaceutica a zis: “Eu deja am instalatii care m-au costat milioane si miliarde de dolari, eu ce fac cu instalatiile astea si cu vechile antibiotice?”. Este si o industrie care vrea sa faca profituri si care este conservatoare. La un moment dat, sigur ca exista boli pentru care sunt tratamente care, daca sunt prea ieftine, nu le convine pentru ca nu fac profituri. Medicamentele nu sunt totdeauna eficiente. Si sa va dau un exemplu. Vaccinul pentru gripa care s-a fabricat anul trecut a fost eficient numai in 40-45% din cazuri. Deci sa nu ne facem iluzii ca este o industrie sfanta, careia nu avem nimic sa-i reprosam, impecabila… Etica e departe de asta. In fond, industria asta, in general, este privata, este pe mana unor oameni de afaceri, si ce-i intereseaza pe ei sunt castigurile. – Se vorbeste tot de mana unor oameni de afaceri si cand este vorba de acest virus AH1N1, gripa porcina. Care este punctul dvs. de vedere, ca microbiolog? Cat este adevar si cat este neadevar? – Adevar este, sa zicem, 30%, neadevar este 70%. Sunt convins ca unii ziaristi au fost PLATITI ca sa faca mult zgomot pentru nimic. – De cine au fost platiti? – De companiile farmaceutice care fabrica vaccinurile gripei si care fabrica medicamente pentru gripa. Pentru ca exista numai doua companii farmaceutice in lume care fabrica niste medicamente pentru gripa, medicamente care sunt mai mult sau mai putin eficiente… nu sunt eficiente nici macar pentru 50% din populatie. Este vorba de compania Hoffmann-La Roche din Basel, Elvetia, care fabrica Tamiflu si este vorba de cea mai mare companie din Anglia, GlaxoSmithKline. Iar aceste companii au tot interesul sa-si vanda medicamentele si sa faca profituri foarte mari. Foarte multe tari, in paranoia [psihoza, n.n.] asta, au cumparat cantitati extraordinare, de milioane si milioane de dolari, care vor expira si vor fi aruncate. Si medicamentele astea sunt cumparate din banii publici, din impozitele si taxele noastre. (…) Va dau ca exemplu gripa aviara. Acum doi ani a fost paranoia [psihoza, n.n.] cu gripa aviara? Da. Au fost prognosticuri ca aceasta gripa se va transforma intr-o pandemie? Da. N-a fost nici macar o epidemie la nivelul unei tari, dar o pandemie [iar anul acesta este stiut ca OMS a schimbat definitia pandemiei, reducand conditiile, ca sa o poata declara, n.n.]. Gripa la pasari si la porci exista de cand au aparut speciile acestea pe pamant. Nu este ceva nou. Gripa vine in fiecare an din Hong-Kong, pentru ca acolo sunt sate unde chinezii dorm in aceeasi camera cu ratele, cu gainile, cu porcii, iar virusurile acestea animale se transmit la om, uneori sufera mutatii. Si astazi cu traficul de avioane transportand peste un miliard de pasageri in fiecare an, ceea ce reprezinta mult raportat la populatia planetei… Deci in fiecare an avem gripa, nu este ceva nou. Stiti dvs. ca in fiecare an mor mult mai multi oameni de gripa decat de SIDA? Si cine mor? Mor persoanele in varsta care au o imunitate scazuta, bineinteles, mor cei care au imunitate deficienta… Se face mult zgomot pentru nimic! Daca era, intr-adevar, sa fie o pandemie, cum a fost in anul 1918, cand se estimeaza ca au fost intre 10-20 milioane de morti de gripa… o pandemie se propaga repede, nu se propaga asa, ca azi au murit 10, si maine mai mor 5, poimaine mai mor 2, s.a.m.d. … (…) Se iau si niste masuri. Problema este sa nu se cada in paranoia si intr-o extrema, sa nu se exagereze. Pentru ca in cazul gripei aviare s-au cheltuit miliarde de dolari. Au fost tari care au cumparat medicamente, care au cumparat vaccinuri, intre timp toate acestea au expirat si au fost aruncate. Or, banii astia erau din buzunarele noastre si nu erau justificati! Au fost niste exagerari. Uneori este o paranoia care este dorita. De ce? Pentru ca in acest timp… toate companiile care fabrica masti isi vand mastile… Si mastile astea au o eficacitate ZERO! Mastile astea sunt praf in ochii nostri, n-au nicio eficienta! Si totusi sunt tari care cumpara miliarde de masti ca sa protejeze populatia. Hai sa fim seriosi! (vezi, la noi, stirea de acum 2 zile: Vor fi distribuite 7.000 de măşti şi 60.000 de litri de dezinfectanţi în şcolile din Bucureşti si comunicatul CSAT-ului in care “s-a luat decizia suplimentarii fondurilor pentru achizitia de echipamente, medicamente, mijloace de protectie si vaccinuri”. ). (…) Politica farmaceutica o fac oamenii de afaceri, milionarii si miliardarii, in cardasie cu guvernele… Industria farmaceutica este pe primul loc (ca profit), pentru ca ei pot sa fabrice un medicament cu un dolar si sa-l vanda cu 20 de dolari… (…) Pe glob, la ora actuala, exista 40.000 de medicamente diferite. Organizatia Mondiala a Sanatatii a facut o lista de medicamente esentiale. Stiti cate a retinut? 300. Va dati seama, din 300, care sunt esentiale, si tu ai ajuns la 40000? Daca mergem in farmacii si aruncam la gunoi jumatate din medicamentele care sunt acolo, populatia va fi mai sanatoasa, asta pot sa v-o garantez.. “

Citeşte mai mult: http://artaimperfectiunii.blogspot.com/2010/01/interviu-cu-vania-atudorei-radio-cluj.html#ixzz0cUchIfGA

Născut la şapte luni

Prietena mea, o frumuseţe cu ochi verzi se angajează într-o bancă pe la începuturile anilor ’90. Pe muncă îndârjită se menţine în bancă şi urcă în ierarhie copăcel-copăcel până la posturi cu greutate în centrală. După vreo zece ani de carieră, motanul, răsfăţatul casei, s-a văzut concurat. Cunoaşte un tip bine din presă, director de ştiri la un trust puternic şi în scurt timp se căsătoresc. Nuntă cu ştaif, invitaţi din high-life cât să umple vreo două reviste colorate. Suntem plasaţi la masa prietenilor buni şi de nădejde şi evident, ne cunoaştem toţi între noi, cu bune şi rele. Între mâncăruri alese şi băuturi pe care le-am ignorat discutăm ca fetele. La dreapta mea o nevastă înlăcrimată că-l prinsese pe domnul soţ în offsaid. La stânga, se plânge şi cealaltă nevastă că soţul ei, cam pierde sume mari de bani la poker şi mai calcă şi pe de lături. Eu le explic senină că n-am probleme de genul ăsta, soţul meu nici nu bea niciodată, nu-mi produce nici alte supărări şi fetele se uită cu jind la exemplarul meu de soţ model, unic şi nemaiîntâlnit.

Pe la trei dimineaţa se schimbă ritmul muzicii şi după ce zice maestrul Gică Petrescu câteva, orchestra bagă un cântecel pe care îl cântam în copilărie prin tabere: Cine-i născut în ianuarie, hai sus, hai sus, hai sus! Ajunge şi la decembrie, apoi continuă cu cine şi-a înşelat nevasta, hai sus, hai sus, hai sus!

 Din cei vreo 300 de nuntaşi, singurul care se ridică, fericit, cu paharul sus şi făcând bezele la toată nunta, cine credeţi? Soţul meu, exemplarul de soţ model unic şi nemaivăzut.

 Nu-mi aduc aminte să fi avut altă dată în viaţă o surpriză mai mare. Sute de întrebări veneau buluc peste mine năucindu-mă: Cum? De când? Cu cine? O cunosc? Accidental? Permanent? În hoteluri scumpe? Pe centură? De plăcere? Pe bani? E îndrăgostit de alta? Viciu ? Voi divorţa? Dar, copii?

 Mi se mişca linia orizontului, făcusem temperatură instantaneu, urechile îmi pulsau înroşite. Mă uitam la fericirea de pe chipul lui, la seninătatea din priviri şi nu puteam să cred iubitul meu soţ a ales o astfel de cale să mă anunţe că marea iubire a murit. Nefericirea mea era în crescendo, mireasa nu-şi putea crede ochilor, mama miresei, prietena noastră de suflet avea lacrimi în ochi iar nuntaşii aplaudau curajul perfect bărbătesc şi evident singular.

Orchestra continuă odiosul cântec cu cine şi-a înşelat bărbatul, hai su, hai sus, hai sus!

Mă hotărăsc rapid. Decât să-i scot un ochi după şi să-l torturez cu întrebările, decât să mă umilesc cerşind răspunsuri mai bine-i bag şi eu jăratec sub fund! Iau paharul în mâini, îmi ascund disperarea şi mă ridic surâzând. Salut masa miresei şi apoi pe toată lumea. Sala aplaudă frenetic. Evident, sunt singura în balans şi orchestra, încântată de spectacolul savuros reia refrenul şi continuă lălăiala minute bune.

 Soţul meu, senin şi relaxat discută cu un nuntaş şi ridică paharul spre mine zâmbind fericit. Mă aşez. Aplauzele se potolesc şi soţul meu îmi dă un pupic. Cu dragoste!

– Mă întreabă senin: auzi, da’ tu nu eşti născută la nouă luni? – Poftim? – Puteam să jur că eşti născută la nouă luni! – Bineînţeles că sunt născută la nouă luni!

-Şi atunci de ce te-ai ridicat în picioare?

– Ca să fac unu’ la unu’, iubire! Preferai să-ţi rup un picior?

 – Mami, ai băut ceva?

– Doar apă plată cu lămâie!

– Şi dacă nici nu eşti născută la şapte luni şi nici nu te-ai pilit de ce te-ai ridicat?

– Dar, tu de ce te-ai ridicat, dragule?

– Da’ ce, tu nu ştii că sunt născut la şapte luni?

 – Poţi să-mi spui elegant, cam ce are sula cu prefectura?

– De ce vorbeşti urât?- nu-i stilul tău… Nu înţeleg de ce eşti supărată!

– Pentru că preferam să-mi spui în alt context că m-ai înşelat.

 – Sigur n-ai băuit nimic? Cum să te înşel?

– Atunci de ce te-ai ridicat iubire în picioare, când a întrebat orchestra cine şi-a înşelat nevasta?

– Eu? M-am ridicat numai la aprilie şi la cine s-a născut la şaste luni! N-am înţeles de ce te-ai ridicat tu că doar eşti născută la nouă luni! Dar, ai văzut ce special este soţul tău? Din atâta popor sunt singurul născut la şapte luni şi m-au aplaudat toţi! Dar şi pe tine… Ciudat…

Vine mirasa şi ne ia la rost: Măi zdruncinaţilor! Mă aşteptam la oricare de aici dar, nu la voi! Jumătate din nuntaşi trebuiau să fie în picioare! Dar, voi? Amicul de la masă cu care soţul meu dezbătuse intens toata seara politică internaţională explică zâmbind:

– Lasă-l dragă, că a dansat pe muzica proprie pe care o ştie din tabără, de când era pionier. Este născut la şapte luni!

Mireasa, fără să priceapă speţa, pleacă la altă masă zicând peste umăr: sunteţi sonaţi cu toţii! Altădată nu vă mai pun băutura pe masă! Ţăcăniţilor!

Citeşte şi https://doinapopescu.wordpress.com/2010/06/13/dragoste-in-zodia-taurului/

ATENŢIE! TUPEU FĂRĂ LIMITĂ!

Biroul meu este într-o intersecţie importantă. Într-o zi, cu doi ani în urmă, apare în peisaj un tânăr vânzător de ziare cu un defect vizibil la picior.

 Impresionat, soţul meu hotărăşte să cumpere ziarul de la puşti, chit că citeam presa gratis pe net.

Mă instruieşte corespunzător:

-Vezi că ziarul este 0.9 bani. Băiatul nu cerşeşte, nu fură. Bravo, lui că munceşte! Să-i dai de fiecare dată ceva în plus.

 Zilnic, timp de un an, aproape doi, ori eu ori soţul meu cumpăram ziarul de la băiat. Circulând separat uneori chiar îl cumpăram amândoi, fiindcă dacă venea la maşină îmi imaginam că l-a scăpat pe soţul meu şi cumpăram eu. Ajungând în birou vedeam surprinsă că sunt două ziare dar, asta e…

Dacă nu găseam loc de parcare în zonă şi nu treceam prin raza lui de acţiune ca să ne intersectăm, puştiul orientat venea el în firmă.

Dar, simţeam permanent o adversitate din partea vânzătorului până când într-o zi îmi spune mârâit:

-De ce-mi dai numai doi lei pe ziar, şeful îmi dă cinci!

-Cât costă ziarul ăsta, de fapt?

-0.9 dar, şefu’ îmi dă cinci lei, tu de ce dai numai doi? Mai decartează 3 lei, ca să rămânem prieteni!

-Este alegerea lui, aşa cum este şi alegerea mea să-ţi dau doi lei! Şi cu prietenii este altă poveste, prietenia nu-i pe bani!- îi răspund eu surprinsă şi închid geamul la maşină.

Îi povestesc soţului meu întâmplarea şi destul de încruntat îmi spune:

-Am şi eu ceva dubii cu băiatul ăsta. Este adevărat că îi dau cinci lei şi cotizez lunar cu 150 ron la bugetul lui dar am vrut să-l ajut…

-Dar, simt că ceva nu-ţi pică bine!

-Da, ieri dimineaţă i-am văzut telefonul mobil… Am căzut în cap! 24 milioane la liber, 18 la abonament! Şi dacă l-a luat de la hoţi, tot a dat 12-15 milioane pe el. Eu nu-mi permit aşa ceva, iar el avea două!

Mai trece un timp şi venind la birou îl găsesc pe soţul meu, supărat-Dunăre.

-Ce-i dragule?

-A fost pe aici vânzătorul de ziare…

-Şi? A ridicat tariful cumva? Nici cu cinci nu-i mai ajunge?

-Stai să vezi! Vine cu ziarul şi mă caut de bani. Nu aveam decât o hârtie de 2 milioane. Zic, treci peste vreo oră, că n-am mărunt! El îşi ia ziarul şi dă să plece. Zic: poţi să laşi ziarul şi vii mai târziu după bani! Da’ el răspunde obraznic:

-Auzi şefu’, mă iei de tâmpit să las marfa pe datorie? Eu n-am încredere nici în tata, darămite în voi ăştia care ba daţi cinci lei, ba daţi doi după cum vi să scoală!

-Băiete! Să nu mai calci niciodată pe aici şi să treci pe trotuarul celălalt cânt mă vezi! De azi-nainte citesc presa pe net, ca şi până acum, de fapt! Dispari!

Cu tupeu maxim, îndividul a continuat să vină la maşina mea chiar dacă l-am refuzat de fiecare dată, apoi, după câteva zile a dispărut din peisaj.

Uitasem povestea lui, aşa cum încerc să uit toate jegurile dar, ieri individul a reapărut în intersecţie. S-a îndreptat plin de speranţă spre maşina mea. I-am făcut semn că nu mă interesează şi m-a privit cu duşmănie.

Eram cu o cunoştinţă în maşină şi i-am relatat întâmplarea.

 Amica mea a ascultat cu interes şi mi-a spus, sfârşită de compasiune, că ea mă ştie ca pe o fată de treabă şi că speră că îi voi spune că l-am iertat pe individ şi că voi cumpăra iarăşi ziare de la el.

Eu consider că şi eu şi soţul meu am procedat corect renunţând să mai contribui la bunăstarea arogantului vânzător de ziare.

Voi ce părere aveţi ?