O parte din populaţia planetei îşi ratează viaţa din cauza educaţiei primite de acasă. Reguli, strâmte, optuze, ridicole, inutile, care îi încorsetează şi le controlează viaţa. Majoritatea deciziilor le sunt cenzurate de prejudecăţi de genul nu se cade, nu ai voie, ce va zice lumea. Iar ceilalţi suferă tocmai pentru că cealaltă jumătate nu este educată!
Dar, cu adevărat trist şi tragic este să nu fii dotat de la natură cu procesorul umorului. MULŢI AU SPUS CĂ LIMBAJUL NE DIFERENŢIAZĂ DE ANIMALE! GREŞIT!
De ce? Fiindcă suntem noi fraieri şi nu înţelegem limba animalelor? Este dovedit ştiinţific, evident de nişte savanţi englezi. Corbii dintr-un anumit areal se înţeleg între ei dar, nu se înţeleg cu omologii lor din alte zone!
Vă provoc să mă contraziceţi dacă greşesc: singurul lucru care ne diferenţiază de animale este simţul umorului! Când îţi lipseşte, ţi se năzare şi ai impresia că ceilalţi se iau de tine: devii agresiv şi needucat!
Şi o întrebare la final? Oare animalele simt nevoia să fie vulgare?
19 gânduri despre &8222;UMORUL TE RIDICĂ, UMORUL TE COBOARĂ!&8221;
Animalul politic Băsescu? Da.
O parte din populatia planetei habar nu au ca datoria parintilor este sa educe copiii, nu profesorii, societatea, vecinii sau mai stiu eu cine.
Lucrul care ne diferentiaza de animale este ca avem suflet.
Nu este demonstrat că animalele nu au suflet.
Ba da, animalele nu au constiinta, nu au capacitate pentru gindire logica si nici sens moral si spiritual.
Am trăit mulţi ani cu această convingere dar, întâmplarea sau destinul mi-au scos în cale nişte întâmplări cu animale care mi-au zdruncinat puternic aceste convingeri. Viaţa mea are axiome matematice clare dar, pasiunea pentru geometria în spaţiu mi-a permis să văd viaţa din toate unghiurile. Ani de zile mi-am ironizat sora pentru Rita, pisica care era tratată ca un membru al familiei. În mod întâmplător sau nu, eu nu am avut niciodată câini-pisici în casă dar, au toate prietenele mele. Permanent sceptică, am fost martora unor experienţe surprinzătoare. Voi face zilel următoare un material despre acest subiect, deoarece este prea amplu şi prea incitant să-l tratez în două fraze. Eu sunt…”o sceptică mântuită” ca să parafrazez din clasici.
Pina cind nu vad un animal sa se intrebe daca exista Dumnezeu, pina atunci nu voi fi „o sceptica mintuita”….asta asa, vorbind secular si umanist.
Până nu vom învăţa limba animalelor, nu putem avea certitudini…
Aştept un comentariu la PUTEREA BLESTEMULUI, cea mai recentă postare.
Actiunile lor arata ca nu stiu si nu-si pun probleama aceasta. Logica? Moralitate? Absente total la animale.
Îţi mulţumesc că ai insistat! Mi-a picat şi mie cărămida în al 13 ceas! A trebuit să întâlnesc un animal pe un alt blog ca să înţeleg în sfârşit mesajul tău!
Nu stiu daca este la misto, dar am comentat pentru ca nu sint de acord ca sa fiu pusa la acelasi nivel cu animalele. Iar aici vorbesc despre animale, nu despre oameni care citeodata actioneaza ca si cum ar fi animale.
Poate ca unii oameni cred ca sint la acelasi nivel cu animalele, dar cum eu cred ca oamenii sint superiori…a trebuit sa cometez.
Imi cer scuze de deranj.
Einstein spunea că totul este relativ. Nici eu nu lucrez cu valori absolute. Superioritatea trebuie probată. Un tată care-şi violează fiica de şapte ani este la acelaşi nivel cu animalele? Nu! Hotărât este mult mai jos! Hortyştii care au închis oamenii in biserică, un sat întreg şi le-au dat foc sunt superiori? Cui? Naziştilor care au făcut experimente pe copii în lagăre? Lui Stalin care şi-a ucis 11 milioane de conaţionali? Lui Pol Pot? Gardianului de puşcărie care a zdrobit cu patul armei pe deţinutul politic prăbuşit de muncă silnică? Securistului care a pus o studentă gravidă în cui, ca s-o forţeze să zică cine a desenat un penis în gură pe tabloul lui Ceaşcă?
Nu neg ca unii oameni s-au purtat foarte rau. Dar asta nu inseamna ca rasa umana este egala cu cea animala. Omul are puterea sa aleaga intre bine si rau. Animalul, nu. La el este instinct, nu ratiune. Pentru ca oamenii aleg citeodata sa faca raul, asta nu-i face mai putin oameni. Oameni rai, da, dar oameni.
Probabil eşti ori foarte tânără, ori foarte norocoasă şi nu ai avut experienţe traumatizante cu oameni ticăloşi. În august 2000 eram însărcinată, şi o bătrână care nu mă cunoştea dar dădea mâncare la câini în faţa unui bloc a asmuţit câinii pe mine pentru că intram în scara unui bloc şi ea a presupus că intru la o firmă care nu-i plăcea ei. Este dreptul meu să consider că bătrâna nu are ce căuta în rândul oamenilor şi ăsta este un exemplu minuscul. De pildă, în 1995, la prima naştere, medicul de la maternitate mi-a spus că mă aruncă să nasc în stradă fiindcă i s-au părut prea puţini banii de cezariană. Era beat şi s-a dus să se culce refuzând să mă asiste la naştere. Fusesem internată aproape tot timpul sarcinii fiindcă aveam colul deschis şi iminenţă de avort, şi având sarcină toxică nu m-am putut hrănii decât prin perfuzii. Pierdusem deja şase sarcini şi aveam şase luni şi trei săptămâni la naştere. Am avut o hemoragie cumplită fiindcă aveam printre altele placentă parţial previa şi tensiunea 26 cu 17 şi m-a asistat Florica, o asistentă şi o infirmieră grasă cu mustaţă. Am trăit şi eu şi copilul fiindcă a vrut Dumnezeu.
Şi nu întâmplător ţi-am recomandat PUTEREA BLESTEMULUI, fiincă povestea acelei bătrâne este din păcate reală şi mult mai traumatizantă dar, m-am limitat doar la câteva exemple fiindcă am observat că oamenii au timpul limitat şi preferă să citească doar chestii scurte.
Cit traim printre oameni vom avea experiente traumatizante. Oamenii cu care intram in contact aleg sa faca raul. De multe ori si noi gresim. Dar in final, tot oameni sintem.
Pomenesti de Dumnezeu. Crezi in Dumnezeu, sau pomenesti de el ca asa vine vorba?
Mi se pare la fel de deplasat să te dezbraci în pielea goală sau să te apuci să te lauzi cu postul sau cu credinţa în Dumnezeu. Vorbele sunt doar vorbe. Când ajuţi un copil bolnav care are nevoie de sprijin, când faci bine concret şi imediat cuiva care-ţi cere ajutorul, când ai vorba cumpătată şi aduci bucurie celor din jur, atunci se vede relaţia fiecăruia cu Dumnezeu. Nu contează ce spui, majoritatea vorbelor sunt făţarnice iar cei ce spun întotdeauna adevărul sunt ori ironizaţi, ori consideraţi nebuni. Dar, contează enorm ce faci, ce gândeţti, cât de tolerant eşti şi câtă iubire poţi să dăruieşti. Pentru Dumnezeu este mai important să îmi cicălesc prietenii să doneze bani unui copil pentru o intervenţie chirurgicală decât să mă dau eu rotundă-n colţuri şi să povestesc pe blog despre relaţia mea intimă şi specială cu Dumnezeu. Dacă citeai acel post cu mai multă atenţie întrebarea ta nu-şi mai avea rostul. Viaţa mea a fost un lung şir de miracole şi eu ştiu să preţuiesc tot ce mi se dăruieşte. Şi ştiu exact de unde primesc. Când Dumnezeu îţi închide o uşă, îţi deschide o fereastră. Depinde de tine ce alegeri faci. Dumnezeu îţi dă dar, nu-ţi pune şi-n traistă. Ceasuri bune!
Oricum, ideea acelui articol era centrată pe lipsa de educaţie şi problemele generate de lipsa umorului. Eu cred că tu ai interpretat greşit textul meu. Şi eu am făcut acest blog fiindcă am simţit nevoia să-mi exprim opiniile. Ai văzut vreodată o staţie de epurare?
Ştii cum funcţionează?
Ştii cum fac pâine în Daghestan nişte oameni izolaţi la munte la o cotă atât de înaltă încât nu cresc decât jepi de 20 de centimetri? Acei oameni care spun că strămoşii lor au fost daci?
Ei bine, aşa m-am apucat eu să-mi scriu romanele şi ulterior să fac acest blog: pe principiul staţiei de epurare şi al tizicului. Zilele următoare voi face un articol în care-ţi voi explica toate aceste fiindcă sunt îngrădită de spaţiu. În blogosferă şugubeţii îmi zic 90%Brad Pitt sau Osama bin Laden. Acum le răspund aici tuturor: sunt 75% hohot! Restul? Veţi descoperi citind acest blog.
Articolul tocmai l-ai scris. Pune comment-urile tale cap la cap şi-ai să vezi. Pe mine, deopotrivă m-au tulburat propriile-ţi spovedanii dar şi filosofia de revistă a „partenerei” tale de „dialog”…
Am să revin, uneori mă gândesc că ar fi bine să renunţ la punctele de suspensie.
Mi se pare interesant că şi eu m-am gândit să pun comentariile cap la cap dar, o întâmplare din seara asta mi-a scos de la levănţică nişte amintiri care trebuiau scrise. Privind în urmă pare amuzant dar, atunci a fost altfel…
Doina Popescu Brăila 
Animalul politic Băsescu? Da.
O parte din populatia planetei habar nu au ca datoria parintilor este sa educe copiii, nu profesorii, societatea, vecinii sau mai stiu eu cine.
Lucrul care ne diferentiaza de animale este ca avem suflet.
Nu este demonstrat că animalele nu au suflet.
Ba da, animalele nu au constiinta, nu au capacitate pentru gindire logica si nici sens moral si spiritual.
Am trăit mulţi ani cu această convingere dar, întâmplarea sau destinul mi-au scos în cale nişte întâmplări cu animale care mi-au zdruncinat puternic aceste convingeri. Viaţa mea are axiome matematice clare dar, pasiunea pentru geometria în spaţiu mi-a permis să văd viaţa din toate unghiurile. Ani de zile mi-am ironizat sora pentru Rita, pisica care era tratată ca un membru al familiei. În mod întâmplător sau nu, eu nu am avut niciodată câini-pisici în casă dar, au toate prietenele mele. Permanent sceptică, am fost martora unor experienţe surprinzătoare. Voi face zilel următoare un material despre acest subiect, deoarece este prea amplu şi prea incitant să-l tratez în două fraze. Eu sunt…”o sceptică mântuită” ca să parafrazez din clasici.
Pina cind nu vad un animal sa se intrebe daca exista Dumnezeu, pina atunci nu voi fi „o sceptica mintuita”….asta asa, vorbind secular si umanist.
Până nu vom învăţa limba animalelor, nu putem avea certitudini…
Aştept un comentariu la PUTEREA BLESTEMULUI, cea mai recentă postare.
Actiunile lor arata ca nu stiu si nu-si pun probleama aceasta. Logica? Moralitate? Absente total la animale.
Îţi mulţumesc că ai insistat! Mi-a picat şi mie cărămida în al 13 ceas! A trebuit să întâlnesc un animal pe un alt blog ca să înţeleg în sfârşit mesajul tău!
Nu stiu daca este la misto, dar am comentat pentru ca nu sint de acord ca sa fiu pusa la acelasi nivel cu animalele. Iar aici vorbesc despre animale, nu despre oameni care citeodata actioneaza ca si cum ar fi animale.
Poate ca unii oameni cred ca sint la acelasi nivel cu animalele, dar cum eu cred ca oamenii sint superiori…a trebuit sa cometez.
Imi cer scuze de deranj.
Einstein spunea că totul este relativ. Nici eu nu lucrez cu valori absolute. Superioritatea trebuie probată. Un tată care-şi violează fiica de şapte ani este la acelaşi nivel cu animalele? Nu! Hotărât este mult mai jos! Hortyştii care au închis oamenii in biserică, un sat întreg şi le-au dat foc sunt superiori? Cui? Naziştilor care au făcut experimente pe copii în lagăre? Lui Stalin care şi-a ucis 11 milioane de conaţionali? Lui Pol Pot? Gardianului de puşcărie care a zdrobit cu patul armei pe deţinutul politic prăbuşit de muncă silnică? Securistului care a pus o studentă gravidă în cui, ca s-o forţeze să zică cine a desenat un penis în gură pe tabloul lui Ceaşcă?
Nu neg ca unii oameni s-au purtat foarte rau. Dar asta nu inseamna ca rasa umana este egala cu cea animala. Omul are puterea sa aleaga intre bine si rau. Animalul, nu. La el este instinct, nu ratiune. Pentru ca oamenii aleg citeodata sa faca raul, asta nu-i face mai putin oameni. Oameni rai, da, dar oameni.
Probabil eşti ori foarte tânără, ori foarte norocoasă şi nu ai avut experienţe traumatizante cu oameni ticăloşi. În august 2000 eram însărcinată, şi o bătrână care nu mă cunoştea dar dădea mâncare la câini în faţa unui bloc a asmuţit câinii pe mine pentru că intram în scara unui bloc şi ea a presupus că intru la o firmă care nu-i plăcea ei. Este dreptul meu să consider că bătrâna nu are ce căuta în rândul oamenilor şi ăsta este un exemplu minuscul. De pildă, în 1995, la prima naştere, medicul de la maternitate mi-a spus că mă aruncă să nasc în stradă fiindcă i s-au părut prea puţini banii de cezariană. Era beat şi s-a dus să se culce refuzând să mă asiste la naştere. Fusesem internată aproape tot timpul sarcinii fiindcă aveam colul deschis şi iminenţă de avort, şi având sarcină toxică nu m-am putut hrănii decât prin perfuzii. Pierdusem deja şase sarcini şi aveam şase luni şi trei săptămâni la naştere. Am avut o hemoragie cumplită fiindcă aveam printre altele placentă parţial previa şi tensiunea 26 cu 17 şi m-a asistat Florica, o asistentă şi o infirmieră grasă cu mustaţă. Am trăit şi eu şi copilul fiindcă a vrut Dumnezeu.
Şi nu întâmplător ţi-am recomandat PUTEREA BLESTEMULUI, fiincă povestea acelei bătrâne este din păcate reală şi mult mai traumatizantă dar, m-am limitat doar la câteva exemple fiindcă am observat că oamenii au timpul limitat şi preferă să citească doar chestii scurte.
Cit traim printre oameni vom avea experiente traumatizante. Oamenii cu care intram in contact aleg sa faca raul. De multe ori si noi gresim. Dar in final, tot oameni sintem.
Pomenesti de Dumnezeu. Crezi in Dumnezeu, sau pomenesti de el ca asa vine vorba?
Mi se pare la fel de deplasat să te dezbraci în pielea goală sau să te apuci să te lauzi cu postul sau cu credinţa în Dumnezeu. Vorbele sunt doar vorbe. Când ajuţi un copil bolnav care are nevoie de sprijin, când faci bine concret şi imediat cuiva care-ţi cere ajutorul, când ai vorba cumpătată şi aduci bucurie celor din jur, atunci se vede relaţia fiecăruia cu Dumnezeu. Nu contează ce spui, majoritatea vorbelor sunt făţarnice iar cei ce spun întotdeauna adevărul sunt ori ironizaţi, ori consideraţi nebuni. Dar, contează enorm ce faci, ce gândeţti, cât de tolerant eşti şi câtă iubire poţi să dăruieşti. Pentru Dumnezeu este mai important să îmi cicălesc prietenii să doneze bani unui copil pentru o intervenţie chirurgicală decât să mă dau eu rotundă-n colţuri şi să povestesc pe blog despre relaţia mea intimă şi specială cu Dumnezeu. Dacă citeai acel post cu mai multă atenţie întrebarea ta nu-şi mai avea rostul. Viaţa mea a fost un lung şir de miracole şi eu ştiu să preţuiesc tot ce mi se dăruieşte. Şi ştiu exact de unde primesc. Când Dumnezeu îţi închide o uşă, îţi deschide o fereastră. Depinde de tine ce alegeri faci. Dumnezeu îţi dă dar, nu-ţi pune şi-n traistă. Ceasuri bune!
Oricum, ideea acelui articol era centrată pe lipsa de educaţie şi problemele generate de lipsa umorului. Eu cred că tu ai interpretat greşit textul meu. Şi eu am făcut acest blog fiindcă am simţit nevoia să-mi exprim opiniile. Ai văzut vreodată o staţie de epurare?
Ştii cum funcţionează?
Ştii cum fac pâine în Daghestan nişte oameni izolaţi la munte la o cotă atât de înaltă încât nu cresc decât jepi de 20 de centimetri? Acei oameni care spun că strămoşii lor au fost daci?
Ei bine, aşa m-am apucat eu să-mi scriu romanele şi ulterior să fac acest blog: pe principiul staţiei de epurare şi al tizicului. Zilele următoare voi face un articol în care-ţi voi explica toate aceste fiindcă sunt îngrădită de spaţiu. În blogosferă şugubeţii îmi zic 90%Brad Pitt sau Osama bin Laden. Acum le răspund aici tuturor: sunt 75% hohot! Restul? Veţi descoperi citind acest blog.
Articolul tocmai l-ai scris. Pune comment-urile tale cap la cap şi-ai să vezi. Pe mine, deopotrivă m-au tulburat propriile-ţi spovedanii dar şi filosofia de revistă a „partenerei” tale de „dialog”…
Am să revin, uneori mă gândesc că ar fi bine să renunţ la punctele de suspensie.
Mi se pare interesant că şi eu m-am gândit să pun comentariile cap la cap dar, o întâmplare din seara asta mi-a scos de la levănţică nişte amintiri care trebuiau scrise. Privind în urmă pare amuzant dar, atunci a fost altfel…