fragment din romanul Pisica cu papion
autor Doina Popescu-Brăila
PUTEREA BLESTEMULUI
Matei trecea prin momente dramatice.
Bella era plecată de şase luni la o perfecţionare în Olanda şi viaţa lui intrase în vrie. De câteva săptămâni lucra în gol la un proiect pe cât de genial pe atât de fantomatic: se suspendase bugetul pentru un termen necunoscut. Bella îl exaspera răspunzându-i rar la telefon. Viaţa, fără alintări şi fară sex, trecea monoton şi mizerabil. Măcar dacă ar fi băut ar fi suportat mai uşor tirania timpului. O problemă congenitală la fiere nu-i lăsa nici măcar această bucurie.
În lipsa hârjoanei în scutece avea o singură pasiune: nuci, alune, fistic, seminţe; orice în coajă! Bella îi spunea că, în altă viaţă, precis a fost neam de… veveriţă! Dotat, ca un mare pasionat, avea un ciocănel de argint, o bijuterie rară. Plătise o avere la consignaţia de pe strada Covaci, achiziţie preţioasă, din vremea când era student. Depozita cojile într-o vază fixată pe un soclu de marmură gravat cu vulturul imperial, un cobalt reuşit cu două anse meşteşugite din bronz aurit ce delimitau două medalioane. Primul, pictat în prim plan cu un Napoleon deja obez, cu un penis exagerat de mare, bombând pantalonii albi, mulaţi, celălalt medalion reprezentând finalul victorios al unei lupte: împăratul înconjurat de generali lângă un car de luptă austriac răsturnat. Piesă frumoasă din timpul Primului Imperiu, vaza avea o cotă ridicată la casele internaţionale de licitatie, undeva spre 2. 000-2. 500 de dolari. Drept nicovală avea o scrumieră masivă, un bronz semnat, din aceeaşi epocă cu vaza. Intrat în zodia dezastrelor sorbi amarul până la ultima picătură: într-o seară trase de firul de la laptop şi scrumiera masivă căzu de pe noptieră exact peste vaza care-şi avea locul ori în pat ori lângă pat.
―Două mii de dolari! Două mii de dolari… ţăndări într-o secundă! La dracu’! Mai bine o vindeam! De azi mă cheamă Ştift! Şomer, tolomac, idiot, falit, turtit! Gata! Gata cu porţelanurile scumpe!… Sunt neîndemânatic ca un hipopotam! –urla Matei furios.
Resemnat, dar neconsolat, plecă prin consignaţii şi anticariate după altă vază. Ori chinezisme de doi bani, ori piese indecent de scumpe: nu se atinse de nimic… Rătăcind pe străzi, nimeri un magazin S.H. cu mobilă din Olanda. Fără un scop anume, intră curios, fiindcă de la plecarea Bellei avea, parcă, un fel de obsesie cu Olanda. La preţuri modice, în jur de 50 de dolari bucata, găsi un platou enorm, o cană de bere model Tavern şi-o vază, toate din cupru cu o superbă patină, hammered handmade, marfă frumoasă, lucrată în alt veac de meşteri ciocănari.
Bucuros de achiziţie, ajunse acasă, puse platoul pe o noptieră şi-l umplu cu fructe, vazei îi găsi locul lângă pat, dar se răzgândi şi-o cocoţă în pat, plină cu alune şi fistic, iar cana Tavern o păstră pentru pus coji. Mulţumit, mângâie ultimii trandafiri aduşi Bellei, uscaţi încântător şi adormi cu amintirea ultimei nopţi de dragoste. Visele erotice îl chinuiau ca în adolescenţă şi dimineaţa găsea cearşaful făcut cort. Îşi propusese să nu se mai atingă, dar nu mai era sigur de nimic şi se răţoia singur în oglidă:
– Amice, dacă nu te astâmperi o să-ţi zic Lăbuş!
Când părea că viaţa s-a întors, în tipare cunoscute, un telefon aiuritor îi strică iar liniştea.
Singura lui rudă rămasă după moartea tatălui, o mătuşă elegantă, damă bine, cu potenţial în multe privinţe, ajunsă la vârsta de 69 de ani suferise o cădere psihică. Motivul probabil… apariţia unor discrete riduri pe gât, condimentate cu o decepţie în amor…
De la dezastruoasa descoperire în oglindă până la fapta amarnică nu poate nimeni preciza dacă s-au petrecut clipe, minute sau ore. Cert este că funia a fost de soi şi procedura a fost un succes: moarte prin spânzurare!
Singur, zguduit, derutat, trist şi lipsit de experienţă, a lăsat-o în frigider, la morgă, până în ziua înmormântării.
Un bun amic, preot, i-a plasat un pont mişto, astfel c-a înmormântat-o aproape gratis la ţară, într-o margine de cimitir fiindcă…―de!―sinucigaşii nu sunt morţi-model şi nu au loc pe aleile centrale!
O hâtră de verişoară de-a treia, ştiind-o pe tanti plină de aur, a forţat capacul copârşeului în speranţa unui chilipir…
O figură hâdă, de vrăjitoare, vânătă, cu nasul descărnat, cu zăpadă în gură le-a îngheţat sângele în vine. Groparii au bătut capacul în cuie de cinci, şi toţi au răsuflat uşuraţi. Când s-a aruncat pământ, după datină, un nepot, sătul de aerele de şefă a familiei cu care tartoriţa terorizase tot clanul, a luat un bolovan de pământ negru, la vreo cinci kile şi, în pas de vals, s-a apropiat de groapă aruncându-l cu eleganţă studiată peste sicriu. Spontan, cei prezenţi au fost tentaţi să aplaude, dar prezenţa popii i-a domolit.
Matei nu se-aştepta să-i pese. Era ştiut că tanti Dana îşi urmărise scopurile cu cerbicie. Faţă de nepoţi avusese doar o răutate pe limbă sau o palmă peste ceafă.
Nopţile nu putea să pună geană pe geană, fiindcă chipul fioros, cu zăpadă la gură, îi exploda pe retină.
După multe nopţi nedormite înţelese adevărul hidos: la morgă se extrăseseră dinţii din aur de 24 de carate ai mătuşii şi i se umpluse gura cu zăpadă tocmai ca să taie cuiva cheful să se uite mai atent şi să constate sinistrul jaf. Fuse şi se duse! Se simţea hăituit: concluziile jafului nu-i aduseră nopţi mai liniştite şi, la câte răutăţi făcuse tanti, mare brânză să-l şi bântuie puţin! În fond, negăsind niciun motiv serios şi plauzibil ca tanti să fi reacţionat ca o liceană nevricoasă la o banală decepţie în amor, se întreba, pe bună dreptate, dacă nu se spânzurase tocmai ca să-l poată teroriza mai bine şi în viitor…
Amintiri răvăşitoare din copilărie şi adolescenţă îi năvăleau pe retină: tanti intra vijelios peste el în baie şi-l freca cu piatra ponce pe tot corpul până-i dădea sângele, interdicţia de a folosi lumina la toaletă―că doar nu te pişi pe bani―sau gamela de un kil cu ceai de pelin amestecat cu anghinare pe care i-o turna zilnic pe gât erau doar câteva din răutăţile pe care i le servise tanti în mod regulat! Într-o noapte îşi aduse aminte: avea în şifonier un pulover tricotat de tanti Dana! Dumnezeule! Şi în bibliotecă: Biblia hazlie! Deschise geamul dormitorului, aruncă puloverul la întâmplare şi, cartea, bine ţintit, să nu facă pocinog la vreun parbriz. În sfârşit, adormi liniştit pentru prima dată după câteva săptămâni. Dar zilele următoare, în ipostaze cenuşii sau violet, tanti îi populă gândurile fără încetare. În fond, reuşise în viaţă prin forţe proprii, banii nu fuseseră o problemă, avusese amanţi celebri, cântăreţi de operă şi muzică uşoară şi cam toţi directorii şi activiştii importanţi din oraş. Ştia ce vrea de la viaţă şi dacă avea un interes dărâma munţii: prototipul de învingător care trece peste un hectar de cadavre ca să-şi atingă scopul! Dar, frumoasă, pedantă şi de o eleganţă înnăscută, şi-a greşit și epoca și oraşul! La Paris ar fi ajuns cineva! De ce nu a ajuns la Paris? E o poveste-ntreagă!
Altă tartoriţă a familiei―alintată Satana―era o ghicitoare de succes. Ele―două pietre tari―îşi ziceau vorbe grele cam la fiecare întâlnire.
În genere se evitau, dar evenimente majore într-un clan, nunţi, botezuri, înmormântări, le aduceau inevitabil faţă în faţă şi atunci să te ţii!
La un parastas, voinică şi mai bine sprijinită de stâlpul porţii, tanti îi dădu Satanei un brânci meşterit. Dar atunci când se repoziţionă zgripţuroaica bătrână faţă de linia orizontului, să te ţii strigături!
S-au zis multe vorbe grele, dar una i s-a înfipt lui tanti în urechi şi i-a controlat toată viaţa:
– O să mori în aer, bestie!―a şuierat bătrâna.
În urmă cu câteva decenii, la Călimăneşti , tanti a cunoscut un medic neamţ, fercheş şi culant. Era gata―gata să se mărite via… MÜNCHEN! Era prin ’80, când toţi aveam obsesii Vest, dar gândul de a pleca cu avionul a spulberat scurt planurile matrimoniale. Că… de!―ginerică fiind capitalist, nu avea voie să circule după chef, ca Vodă prin lobodă şi, cum avea bilete dus―întors la avion, cei de la ambasadă i-au atras atenţia că-n România comunistă nu-i loc de tangouri şi trebuie să plece musai cu avionul, nu se face niciun rabat!
Rămasă solo și la sol, dar prinzând gustul străinilor laibări la pungă, anul următor găsi un entrepreneur francez, dar―ghinion!―şi amorezul franţuz avea bilet dus-întors de avion şi… s-a lăsat păgubaşă! Ştia că scorpia de babă, ghicitoare cunoscută, avea mari performanţe în domeniu, astfel că se temea cumplit că va muri în aer, motiv temeinic să nu urce nici măcar în telecabină vreodată! Oricum, cheful de străinătăţuri îi trecuse brusc când, în aşternuturi impecabil apretate, un ofiţer de securitate îi explicase că amanţii Vest o cam aburiseră, fiindcă dacă făceau într-adevăr demersuri ca să se căsătorească cu ea, ar fi aflat că un cetăţean român primeşte aprobarea de la autorităţi pentru căsătoria cu un cetăţean străin abia după trei ani. De regulă, dorinţa de a pleca era atât de mare încât, în speranţa că se va vedea cu mult râvnitul paşaport şi cu verighetă din aur capitalist pe deget, cetăţeanul român ceda şi semna angajamentul de iubire eternă a patriei socialiste, solicitat de ofiţerul de securitate. Uneori statul îi elibera, în sfârşit, acceptul, alteori… ba! Dar mai devreme de trei ani, nu prea se întâmplase…
Năucitor! Să cultivi din anii ’70 Aloe vera pe balcon, să îţi prepari singură geluri, când lumea ştia doar despre ceai de sunătoare şi banalul muşeţel! Să iei trenul la clasa a II―a ca o biată provincială ca să recoltezi Ginko Biloba din Parcul Libertăţii―astăzi Carol―în ironii subţiri sau hohote leşinătoare―pe la spate, evident!―ale verişoarelor care azi îşi toacă pensia pe Tanakan? Să bei an de an saci de ceaiuri de anghinare, pelin, angelică, rostopască, brânca ursului, asortate temeinic cu două ore zilnice de exerciţii fizice ―ca să ce?―să te declare nea Costică de la morgă cel mai sănătos mort care i-a trecut prin mână în 30 de ani de carieră?!
La câteva luni după înmormântare, lipsit de spirit mercantil, Matei a vândut apartamentul dichisit al mătuşii complet mobilat, lăsând de izbelişte cojoace, blănuri şi tot ce avea tanti prin şifonier. O fracţiune de secundă zăbovi cu regret în faţa bibliotecii, legătorie de lux―piele și aur! Se uită cu jind în vitrină, la porțelanuri franțuzești, cristaluri sclipitoare―precis valorau o avere! Covoarele manuale de mare preţ, țesute în Persia și Bukhara, pe care defuncta le adora erau adunate într-o stivă. Nu! Decât să-l bântuie toată viaţă, mai bine, nu! Oricum, din copilărie nu se prea dădea în vânt după morţi, dar viaţa îi jucase o festă şi, la serviciu, cadavrele intrau în fişa postului.
Îşi petrecu timpul chinuit de dorul Bellei, năucit de nopţi nesfârşite, populate de coşmaruri cu morţi chirciţi în ştreangul mov, lucios, atârnând de ţeava de apă caldă.
Ce ironie: tanti Dana se spânzurase cu un şnur mov, strălucitor, stabilind un nou standard al eleganţei funerare! Dar, mai ales, murise în aer!
Singura bucurie, alune, nuci, seminţe…
Mai erau doar două zile până la venirea Bellei. Matei îşi comandă un tricou cu un veveriţoi musculos spărgând o nucă cu… pickhammer-ul.
Spre marea lui bucurie, Bella se întoarse acasă cu o zi mai devreme. Câte nu aveau să-şi povestească!
Femeia inventarie rapid camera, mulţumită că toate erau la locul lor, mângâie trandafirii uscaţi artistic apoi, ca muşcată de şarpe, se întoarse spre el?
– Iubi! Ce-i trăznaia aia-n patul nostru?
Matei se uită mirat, apoi spuse cu aplomb:
– A, vaza aceasta? Am spart Primul Imperiu şi am luat frumuseţea asta patinată de la un S.H. cu mobilă olandeză. Veveriţoiul tău prăjeşte alune, fistic, migdale, seminţe. Doar mă ştii―singurul viciu major! Le amestec şi le pun aici. Am dormit cu ea în pat în fiecare noapte! Matei strânse vaza la piept şi veni spre Bella în paşi de dans:
– Eşti geloasă, iubi?
Lividă, Bella articulă stins:
–Avea şi gazda din Olanda una identică pe şemineu: urna funerară a familiei! După ce-i prăjeau pe cetăţeni, cenuşa o puneau acolo, la păstrare…
Femeia îţi luă bagajul şi, până să se dezmeticească Matei, ieşi ca o tornadă fără să mai închidă uşa.
Mda, n-am inteles inca mesajul…
Năucitor! Am urmărit cu sufletul la gură tot fragmentul, ca la final să-mi iau o zmetie-n plex şi să rămân fără aer. M-aşteptam la orice: să-i vină soaţa cuplată cu un olandez, să-nvie baba sau să-l bântuie noaptea, cu piatra ponce, în sala tronului din closet, dar nu să aflu că, în sala de aşteptare din dormitor, omul mâncase, pân’ la urmă, alune prăjite condimentate cu urmele cenuşei de merel… Una peste alta, portretul şi povestea „trecerii” babei sunt savuroase…
Face parte din romanul ARDEI IUŢI. Presimt că o să vrei să citeşti toată cartea…
Poate alta data. Lista devine prea lunga.
Superioritatea apare prin fapte şi o constată de regulă ceilalţi. Altfel, rămâne o simplă afirmaţie sau o laudă deşartă.
Cristina, mă adresam lui Baricada. El a citit şi romanul COMISIA ZÜRICH şi se pare că-i place cum scriu. Dacă-i lungă, nu-i bai! Prin blog sunt şi multe proze scurte.
ha,ha,ha
http://smiley-funny.blogspot.com/search?updated-max=2010-01-16T12%3A00%3A00-08%3A00&max-results=7
Doina, iart-o pe Cristina şi dă-i şansa să mai încerce. Până la urmă blogul are de toate: şi mai scurte şi mai lungi, şi mai subţiri şi mai groase, fiecăruia (fiecăreia) după plac. Ţi-aduci aminte butada comunistă FIECARE DUPĂ PUTERI, FIECĂRUIA DUPĂ NEVOI? Era proiecţia nonsensului egalităţii propovăduite de doctrină dar…
…dar hai să mergem înainte… Tu oferă-le pe blog cât crezi c-ar fi nevoie pentru a-şi forma o imagine, şi lasă-i să comenteze după putirinţă.
Este excelent când pot să-mi verific busola şi să văd că nordul e la locul lui.
Zilele trecute am fost prin Cărtureşti şi-acum mă gândesc că titlurile tale ar da bine şi-n rafturile făţoase de la etaj şi lângă ceaşca de ceai de la parter. Da, abia aştept cartea şi-ţi mărturisesc că, folosindu-mă de Comisia Zurich, am şi început prozelitismul literar printre amici. Cel puţin după cum îi ştiu pe unii dintre „ai mei”, cred că ARDEII IUŢI au să le meargă la suflet, indiferent dacă au să fie serviti dimineata, pe stomacul gol, sau seara, după un pahar de Jidvei.
Un prieten este valoros întotdeauna dar, un prieten care citeşte este de două ori valoros.
Şi în seara asta am înteles că eşti cu adevărat norocos dacă eşti şi citit şi înţeles.
Am în plan să-i calc săptămâna aceasta la Cărtureşti.
Eu mai am o surpriză: „Când Dumnezeu era-n vacanţă”.
Nu am scris nici un rând din ea pe blog fiincă m-am lămurit cât de „liber” este internetul când am scris cele două articole despre bănci.
Romanul are un subiect delicat şi s-ar putea să i se năzare cuiva.
Şi ARDEII mei merg de minune cu un Jidvei!
Şi vezi cum e cu articolul din seara aceasta RUGBISTUL SUB FUSTELE ŢIGĂNCII
Hihihihihihi, hihihihihiiiiiiii… excelent finalul, excelentă rezolvarea în cheie comică a misterului ce îl angoasa pe Veveriţ.
Ai o vervă remarcabilă şi eşti un narator cu simţul dramaticului în sânge. Iar felul cum se combină chestiunile astea cu umorul dă un cocteil savuros.
Aşa că, Doina dragă, nu o să pot spune Încă unul şi mă duc! Pentru că o să vreau încă şi încă şi încă şi încă unul şi o să mă îmbăt de râs cu povestirile tale mereu.
Mulţumesc, Năştruşnico!
S-a făcut! Îţi servesc RUGBISTUL DE SUB FUSTELE ŢIGĂNCII. Mă gândesc să scot un volum cu POVEŞTI CU POPEŞTI. Am capul plin de întâmplări trăznite. Oare ce editură mare are nişte băieţi sau fete, nu fac nazuri, cu simţul umorului în consiliul editorial?
Au! era Năstruşnico… dar m-a luat tastatura pe dinainte… 🙂
„puterea blestemului”-ha,ha…. si ha.Vazind ca te ocupi si cu editarea de harti, am umblat la memorie:eu am facut armata in Braila, la actuala baza militara Viziru iii,parca pe sos Calarasilor.M-am uitat pe maps Google si mi-am adus aminte de acele locuri si timpuri.
Apartamentu’ lu’ tanti a fost taman în Viziru III. Ce mică-i lumea, Vasile! Îţi plac nucile?
nucile:nu in mod special.Imi plac mai mult cele necoapte,cand trebuie sa le cureti de pielita.
Deci n-ai şanse să repeţi experienţa veveriţoiului… Este că baba mea-i mai beton ca Rhetta?
Imi plac nucile verzi,cind miezul are pielita aia pe care trebuie s-o cureti.
Vasile, văd că nu vrei să atingi epiderma Rhettei. Bravo ţie că nu te laşi provocat.
Eeeeeeee, mai tare ca Rhetta nu-i nicio babă în univers, trebuie să recunoaştem.
Tante de care spui tu n-are simţul umorului răvăşitor şi nici naturelul simţitor al Rhettei (care mai mult face pe dura).
Dar e personaj puternic, memorabil şi asta datorită ţie :):)
Rhetta e o lady şi-mi e dragă. Pe lângă umor are logică şi-un bun simţ care-i şade bine. Vrea s-o facă pe baba răutăcioasă dar este o tipă fină. Cât despre tanti, ” e personaj puternic, memorabil şi asta” datorită mie, că am eu memoria bună! Oricum cine-a cunoscut-o vrea s-o uite şi cred că poartă tămâie în buzunarul de la pijama şi aghiazmă pe noptieră.
BUZZZ ! 🙂
Am raspuns !
Ok. Am trecut pe acolo…
In aer
Matei era singurel
Bela era departe de el
Era tocmai la Rotterdam
Sa lucreze la un program
Care oricum era suspendat
Pan la urma era voluntariat
Plictiseala cat cuprinde
In garsoniera se-nchide
Nu putea bea nici o bere
C-avea probleme la fiere
Nu ma-nebuni, pe bune?
Putea sa manance alune?
Ce mai la vale la deal
Era un fel de Chip & Dale
Asa si Bela ii spunea
Cre’ca in alta viata
Ai fost o veverita
Toata ziua boca, boca
La spart alune se strofoca
De fapt tot ce era in coaja
Pentru el era o vraja
Era bine dotat
Cu un ciocan argintat
Rusine daca la altceva v-ati gandit
Il folosea la lovit
Pe-o scrumiera pe post de nicovala
Apoi cojile intr-o oala
O luase din consignatia Coboi
Cu 100 de euroi
De fapt era un fel vaza
Pan’ intr-o zi cand o sa caza
Praf si pulbere s-a facut
Cand veioza a cazut
A cumparat dintr-un sh
Cana, vaza si-un platouas
Marfa buna de Olanda
Unde era dusa blonda
Toate bune si frumoase
Pan’ telefonul sunase
Matusa s-a spanzurat
Ca avea gatul ridat
Basca si un amor
La care n-avusese spor
Ce priveghi? N-a scos o vorba
Si a lasat-o la morga
Apoi la tara in tintirim
Ce-a fost? mai bine n-amintim
Doar ca dintii de aur au disparut
Si ca Matei visa urat
Aaa! un zdruncinat de nepot
A aruncat un bolovan pe mort
De fapt pe coparseu
Ca s-a dus la Dumnezeu
Toti erau un zambet pe fata
C-au scapat de cotoroanta
Nu mai punea geana pe geana
Tot vedea-n somn pe baba
De ea nu i-ar fi pasat
Ca pe-ntuneric mergea la pisat
A baut vagoane de pelin
Ce mai, i-a facut viata un chin
Si-a adus aminte intr-o seara
Ca-i daduse odinioara
Un pulover si-o biblie
El pe gat, ea cam hazlie
Le-a aruncat imediat
Si urat n-a mai visat
Dar ii mai aparea in minte
Baba ce n-a fost prea cuminte
Fusese o femeie eleganta
La multi cumetri amanta
Ar fi ajuns si la Paris
Daca un blestem nu s-ar fi zis
Cu bunica de tata s-a certat
Care-asa a blestemat:
O sa mori in aer bestie!
Atunci sa vezi frica de calatorie
A cunoscut un neamt la Calimanesti
Ich liebe dich, ce frumoasa esti!
Cand a fost vorba de plecare
De zburat mi-e frica tare
A ramas cu buza umflata
Anul urmator iar se visa plecata
De-asta data un frantuz
Si p-asta l-a lasat mofluz
Asta era tot cu aeroplanul
Si-a stricat matusii planul
Toata viata s-a respectat
N-a baut, nu a fumat
Obrazul subtire
Cu Ginko BILOBA se tine
Alergat, saci de ceai
Ca dar nu ajungi in rai
Astea toate pentru ce?
Ca sa ajungi intr-o zi rece?
A vandut apartamentul mobilat
Nimic, nimic nu a luat
A pus banii la tescherea
Asteptand-o pe Bela
Mai aparea in vis snurul lucios
La un capat c-un ochi sticlos
Oamenii degeaba se tem
Ca nu scapa de blestem
Bela trebuia sa vina in doua zile
Sa vezi atunci fericire
Si-a facut tricou cu veveritoi
Spargand un ditai nucoi
A venit mai devreme c-o zi
Totul in regula gasi
De atata timp era statut
Stiti si voi ce au facut
Sase-sase, poarta-n casa
Bela a ramas bortoasa
Peste sapte luni a nascut
Oau! Asa ceva n-am vazut
Doamne ce spurcaciune
A iesit negru taciune
Ahhh e o incurcatura
Spune cu juma de gura
Isi aducea aminte prin ceata
Seara cand a fumat verdeata
In pat strain s-a trezit
Cu pieptul cam dezgolit
Bajbaind lumina aprinde
Cand usa scartaind se deschide
WTF tu cine esti?
Omu negru din povesti?
Fata eu te-am salvat
Ca aseara-ai lesinat
Doar Doina sa fie pescarita
Un fel de Niculaita?
Acu sa va spun cum s-a intamplat
Adevarul adevarat
Vad c-ai tinut mult la tanti
Ca vrei sa o ai aproapi
Ce tot spui fata
Asta-i vaza cumparata
Ce-a veche s-a spart
De coji tre’ cumva sa scap
Esti cumva geloasa
C-am asa vaza frumoasa?
Esti lovit la nucusoara
Asta-i urna funerara
Acolo-i a mortilor cenusa
Credeam c-o ai pe-a ta matusa
Na! acuma stii barbate
De ce erau alunele mai sarate.
Creangă, uite că ai făcut-o pe tanti Dana eroină de baladă. Mişto!
Dar, eu am un stres cu Mioriţa! Mă enervează fraierul de cioban. Zicea cineva că ciobanul ăsta e de-o prostie rară!
Nu vrei tu să rescrii balada cu un cioban moldovean aţos ce le-nmoaie oasele şi la baci vrâncean şi la ungurean? Îţi las libertatea să le tragi câte un cap în gură şi o bâtă pe spinare, ori să le crăpi capetele cu bărdiţa la bunul plac. Dar să nu mai aud de resemnare!
Şi dacă-ţi iese, s-o salvezi şi pe Ana lui Manole. Prefer o Ana care trage un şut în ouă la un meşter, îl zgârie pe faţă pe altul, mai seduce vreo doi-trei dar scapă teafără.
Seara buna!
In poveste apare Satana
Acu aflu ca era Dana
Sa vad ce fac cu Miorita
Ca nu prea imi tace gurita
Probabil o sa dureze mai mult
Ca miora tre’ s-ascult
Mi-ai mai dat si doua teme
Fantome, stafii dupa blesteme
O sa fiu tare ocupat
N-oi mai merge la scaldat
Vremea cireşelor a cam trecut,
La scăldat rămâi cu bronzul gol-goluţ,
Deci, meştere, e mai sănătos
Să te-apuci iute de produs
Uite îţi fac cunoştinţă cu Niţică şi Cleopatra https://doinapopescu.wordpress.com/2010/06/23/o-stafie-de-nota-zece/
şi cu Mioriţa în variantă Doina Popescu
https://doinapopescu.wordpress.com/2010/06/26/fantoma-de-la-stana/
Povestesti foarti ghini
Dar asculta-ma si pi mini
Eu ti-l prezint pe Nica
Ce de copaci nu are frica
Vezi nr 7 si nr 25:
http://noradamian.wordpress.com/biblioteca-din-chiosc/
Salut! Am fost în chioşc la Nora. Dar, uite că au mai căzut şi alţii din pom la cireşe!
https://doinapopescu.wordpress.com/2010/01/21/dac-o-avea-zile-o-trai/
🙂 frumoasa povestire. Am inteles intr-un final de ce-l bantuia matusa. Era urna funerara care purta aminirile celor pe care „i-a gazduit”. Si mai ales ca dormea cu ea in pat, deci le-a facut loc spiritelor in lumea viselor lui. Bine ca era goala urna.
Ei, nu chiar goală: a avut grijă veveriţoiul să pună câte ceva în ea. 😀