A FI SAU A NU FI… DOTAT

A FI SAU A NU FI… DOTAT

La mate pură era un student cuminte, Sorinel. La prima vedere era O.K., chiar un brunet frumuşel. Colegii lui însă susţineau că-i lipsea ceva șindrile de pe casă. Cert este că în sesiune mama lui venea din provincie, se caza în camera lui, și învățau împreună. Vă imaginați ce dilaila era, Sorinel având alți trei colegi de cameră, studenței cu hormonii răvășiți.
Dintre năzbâtiile zilnice pe care le făcea, o să vă povestesc una, nu musai cea mai gogonată.
În Grozăveşti, căminele de băieţi C şi D erau cuplate pe aceeaşi intrare. Duşurile de la primul etaj erau faţă în faţă cu biroul tovarășei administratore, Viorica.
Cu nişte ochi albaştri la concurenţă cu Liz Tylor, brunetă şi focoasă, pedanta Viorica îi punea pe jar pe studenţi.
Se zvonea că unii îşi exersau puternic dreapta cu gândul la ea. Era o tipă de treabă dar, c-o înjurătură de şofer de troleibuz, le tăia scurt elanul îndrăzneţilor.
Sincer, n-am auzit absolut nicio bârfă legată de ea, cu toate că, în cămine, greu să tragi un vânt să nu te ştie toată suflarea.
Într-o zi, iese Sorinel de la duş, gol cum îi era obiceiul, şi cu prosopul pe umăr. Cam bezmetic, dar blând, studentul se ciocnește de Viorica.
Acuma, ori era Sorinel dotat din calea-afară, ori n-avea nimic sau o fi avut două, nu m-a lămurit nimeni, chit că plesneam toţi de curiozitate…
Cert este că Viorica a leşinat, căzând în lungul holului. Și-a revenit greu, după administrarea unei perechi de palme și după o stropeală generoasă cu apă rece.
S-au dus vremurile alea! Câte gacici mai leşină azi când văd un bărbat în pielea goală?
Doamnelor şi domnişoarelor care citiţi acest articol, vă rog să-mi povestiţi cam de câte ori aţi leşinat! Start la numărătoare!

SEXUL ŞI GIMNASTICA FIZIOLOGICĂ

Eram studentă anul I şi singura care frecventam ora de sport.  Profesorul, Knat, mare glorie a handbalului românesc pe vremuri, mă lăsa să alerg de voie şi apoi, mă ruga să-mi aduc şi colegele măcar o dată ca să le pună note.

Pentru că vorba paşnică rareori are rezultate, ne-a aşteptat omul la ieşirea de la armată(făceam armata la radiotelegrafişti în Panduri şi acolo se făceau şi orele de sport) hotărât să  le convingă pe fete de utilitatea sportului sau să le lase cu media ne-ncheiată.

Eram 104 studenţi în an din care 80  fete. Aveam două unguroaice, una care învăţa de rupea rândurile şi avea o relaţie stabilă cu o vedetă de la radio Grozăveşti, bun prieten al meu şi cealaltă, Ady, se pronunţa Ody,  o unguroaică zăpăcită, cu un simţ al umorului bine acordat şi un talent în pat binecunoscut de toată lumea, fiindcă îşi făcea reclamă în gura mare fără nicio sfială.

Deci, când ieşim de la armată, profesorul Knat ne iese în cale şi ne ţine o morală straşnică, explicând cât de importantă este gimnastica, mai ales pentru fete.

Ady, blondă, tunsă scurt şi cu ochi albaştri, puţin dolofană, cu mutriţă posnaşă se bagă în vorbă:

-Auzi, profesoraşule? Eu fac gimnastică fiziologică în fiecare dimineaţă!

-Aaaa! Atunci este foarte bine! Dar, cum este gimnastica fiziologică? Eu n-am auzit!

Ştiind bine ce-i în capul lui Ady şi, ca să-l menajez pe simpaticul profesor,  zic repede:

-Ady este unguroaică. Gândeşte în limba ei şi apoi traduce. Nu-i iese întotdeauna traducerea! A vrut să zică gimnastică medicală!

Ady nu se lasă:

-Ba ştiu bine ce-am zis: eu fac uneori seara sau noaptea gimnastică dar, intensiv fac gimnastică fiziologică! În fiecare dimineaţă!

-Bine, domnişoară! Îmi faci şi mie un exerciţiu de-ăsta de gimnastică şi-ţi pun zece!

-Dom’ profesor, dacă vă luaţi vorba înapoi cu mine-i belea! Am 80 de martore!

-Bine, bine dar, tot nu mi-ai explicat cum e cu gimnastica fiziologică!

-Uite aşa! Pun un picior aici şi unul aici, şi-i atige epoleţii profesorului, apoi dau din fund şi fac opturi măcar vreo 45 de minute! Asta în fiecare dimineaţă!  Ajunge pentru-un zece, profesoraşule? Nu vă mai desenez ca să pricepeţi cum e cu sexul fiziologic de dimineaţă, c-aţi roşit de toată mila!

„ADEVĂRUL” DESPRE DOINA POPESCU

La o lună de la lansarea blogului, după ce surorile Marx m-au căutat la IP pe la 4 dimineaţa şi Vasile cu satelitul, s-au făcut atâtea supoziţii încât mă gândeam că este cazul să fac un CV şi să-l postez pe blog. Îmi era cam lene dar, m-a salvat ziarul ADEVĂRUL, ediţia locală de Brăila. Cum ziceam şi în alt post, am alergie la copy-paste dar, interesu’ poartă fesu’ : când mă laudă presa nu pot să mă abţin.

Brăila: Doina Popescu: pilot, jurnalist, scriitor, blogger şi om de afaceri de succes

• Dora Sider

• 98 afişări
• Marţi 19 ian 2010

Doina Popescu

Doina Popescu – manager de firmă, scriitor, aviator, profesor de matematică, jurnalist şi blogger

Conduce o afacere dinamică cu două ingrediente de succes: creativitate şi seriozitate. În 1992 a reinventat publicitatea la Brăila şi la Galaţi. Este profesor de matematică la origine, jurnalist, pilot, sufletul „Torent”-ului, scriitor şi blogger.A copilărit cu avioanele-n cap, sau altfel spus cu capul în nori şi cu picioarele pe pământ, iubind cu pasiune pilotajul sportiv. Şi-a dorit o carieră în aviaţie dar, nefiind pe vremea aceea serie de pilotaj pentru fete a optat pentru matematică. I-a plăcut şcoala fiindu-i la îndemână să înveţe foarte bine la toate materiile, mai puţin limba rusă, care i-a părut ca o „mâncare râncezită băgată cu forţa pe gât”. A avut un profesor de matematică talentat, Mircea Albu, care i-a stimulat pasiunea pentru geometria în spaţiu. I-a plăcut matematica fiindcă este opusul politicii: provocatoare, spectaculoasă dar, cu rezultate măsurabile şi implicând maximă seriozitate.

Fiind un spirit liber, în continuă expansiune, meseria de profesor de matematică îi oferea un spaţiu prea îngust de desfăşurare şi s-a îndreptat către un domeniu cu adevărat dinamic: presă. A colaborat cu mai multe publicaţii din Brăila şi Galaţi: „Actualitatea”, „Radio Brăila”, „Viaţa Liberă”, „Apel”, „Storm-tv”, „Cony-sat”.

„La acel moment 1992-1994 se practica cenzura intensiv, de multe ori redactorul şef îţi rescria integral materialul şi îţi păstra doar numele”, îşi aminteşte Doina Popescu.

În acel context a ales publicitatea. Ediţia de Crăciun a ziarului „Actualitatea”, conţinând integral reclamă contractată prin efort propriu al Doinei Popescu şi a fost practic primul ziar de reclamă al Brăilei: modern, tehnoredactat pe computer şi tipărit pe offset, marca Doina Popescu.

Drepturile de autor şi comisioanele se plăteau cu întârzieri de 4-5 luni aşa că s-a gândit să facă ceea ce îi place şi să fie propriul şef.

„Pe 4 aprilie 1994 a apărut «Torent Press». Practic, am reinventat la Brăila şi Galaţi publicitatea. Majoritatea directorilor din acel moment nu ştiau prea multe despre publicitate. Cei mai mulţi manageri brăileni şi gălăţeni au avut primele cărţi de vizită, foi cu antet, sigle sau firme luminoase concepute de mine şi de Florin, soţul meu”, povesteşte Doina Popescu.

Afacerea a avut o evoluţie ascendentă, susţinută de muncă pe brânci şi clienţi din ce în ce mai exigenţi în cerinţe, care i-au stimulat să ţină pasul cu toate noutăţile, parte din clienţi devenind în timp prieteni de nădejde.

Munca la Torent

„De mică am fost fascinată de calendare şi prima grijă în copilărie a fost să-mi iau agendă în fiecare an. Agenda, lanterna şi briceagul chinezesc, o bijuterie, nu mi-au lipsit din buzunar toată copilăria. Mi-au plăcut lucrurile fine, dichisite, cu design, la care se simte calitatea de la o poştă. Aşa că la Torent facem an de an calendare şi agende personalizate, imprimăm pixuri, brichete, tricouri şi orice alt suport. Lucrăm cu materiale pe stoc şi suntem prompţi cu bannere, mesh-uri şi firme luminoase. Mândria noastră sunt ştampilele de calitate şi suntem singura firmă din tară care oferim trei ani garanţie”, spune Doina Popescu.

În 2005 a apărut prima hartă a Brăilei cuplată cu harta României editată de Doina Popescu. În 2007 a apărut ediţia a doua, la Brăila şi prima ediţie a hărţii Galaţiului.

„Am gândit-o ca pe o hartă lucrată atent, pe o hârtie calitativă, cu Brăila pe o faţă şi România pe cealaltă, care să fie distribuită gratuit în hotelurile brăilene ca o carte de vizită a oraşului nostru. Se distribuie şi în librării şi la chioşcuri de ziare contra cost. Conţine reclama firmelor reprezentative din oraş şi a fost apreciată ca cea mai bună hartă pe care a avut-o Brăila până la acest moment. Conceptul a prins foarte bine şi de aceea am implementat acelaşi sistem şi la Galaţi”, explică Doina Popescu.

Deşi a crezut că la Galaţi lucrurile nu vor merge la fel de bine, neavând aceeaşi notorietate în oraşul vecin, a avut parte de o imensă surpriză.

„Harta Brăilei era cunoscută şi apreciată de mulţi oameni de afaceri gălăţeni. Directorul unei firme foarte puternice din Galaţi mi-a spus că noi brăilenii avem ceva special şi că facem lucrurile într-un mod propriu: cu temeinicie şi pasiune. Şi-a fundamentat afirmaţiile pe un contract mare şi am devenit buni prieteni. Alţi gălăţeni mi-au spus că în week-end se plimbă prin Grădina Mare din Brăila, prin Centrul Istoric şi pe Esplanadă”, povesteşte interlocutoarea noastră.

„Am ajuns la concluzia surprinzătoare că rivalitatea Brăila – Galaţi este întreţinută artificial. Am întâlnit însă şi persoane care s-au mirat că trebuie să vină cineva din Brăila să facă o hartă a Galaţiului dar, au pipăit harta Brăilei, le-a plăcut ideea şi au acceptat colaborarea, cu o singură excepţie. În general gălăţenii au fost interesaţi, cooperanţi şi foarte prompţi cu plata. S-a simţit clar că la Galaţi banii se mişcă altfel”, spune interlocutoarea noastră.

Proiectul a continuat cu harta Brăilei în format de perete, cu marcarea blocurilor şi a numerelor la colţ de stradă, tipărită pe pânză în condiţii grafice deosebite. La acest moment a apărut „ATLASUL BRĂILEI”, cu marcarea blocurilor şi a numerelor la colţ de stradă, în două formate A4 şi A3, tipărite pe carton gros şi trase în plastic pentru o bună rezistenţă în timp.

Lansarea primei cărţi

Pe 4 decembrie a lansat primul roman de acţiune- „Comisia Zürich”.

Iată ce spune Doina Popescu: „Cartea a ieşit în lume la «Gaudeamus» dar, la Brăila am avut lansarea la Teatrul Maria Filotti pe 4 decembrie. După spusele unui scriitor cu vechime, schema clasică la o lansare este să vină prietenii cu vizibilitate şi să spună ce băiat bun eşti. Dar, eu trăiesc după reguli propriile, în afara tiparelor”, explică autoarea.

Aceasta mai spune: „Bazându-mă pe un verb puternic, intrigă, personaje creionate apăsat şi dialoguri savuroase, am dat cartea spre lectură unor personalităţi din lumea culturală a urbei care nu mă cunoşteau absolut deloc. Astfel, prezentările doamnei regizoare Anca Cismaru, a doamnei profesoare Virginia Sâmpetru, directoare la Direcţia de Cultură şi a domnului Dan Moldoveanu actor la Maria Filotti au fost radiografii de detaliu fin, influenţate doar de valoarea cărţii şi de imensa lor surpriză că se poate scrie atât de bine la Brăila. Acţiune alertă, suspans, răzbunare, o poveste tulburătoare scrisă coerent dar colorat, glisează de la zâmbetul maliţios la hohotul sănătos de râs. Psihologia fină a unei femei, combinat cu scrisul viguros, antrenat şi antrenant de factură masculină fac din «Comisia ZÜRICH» unul din cele mai bune romane româneşti ale momentului- s-a spus în foişorul Teatrului în acea seară de decembrie.”

taguri

 

 

Doina Popescu

Torent

aviator

Comisia Zürich

 

Întrebări şi răspunsuri

Cum a fost primită cartea?

„Am participat cu ea la târgul de carte «Gaudeamus». A fost surprinzător că în cele cinci zile de târg oamenii au citit cartea şi au revenit să discute cu mine, să-mi spună că-l detestă pe Dobritza sau că l-au îndrăgit pe Corvin şi să cumpere alte exemplare pentru prieteni sau cunoscuţi – cadou de sărbători fiindcă urmau sf. Andrei şi sf. Neculai. Trebuie să vă gândiţi că oamenii aceia au urcat până la ultimul etaj unde eram cu standul, trecând pe lângă alte sute de standuri cu zeci de mii de cărţi”, explică Doina Popescu.

„Aveau ocazia să se răzgândească dar, nu au făcut-o. Alţii au venit să se fotografieze cu mine şi mi-au trimis pozele. Am simţit cu bucurie că am scris un roman incitant, de forţă şi cu lipici la public. Pe cele două bloguri, unde sunt postate şi articole curente dar şi fragmente relevante din romane am reuşit să atrag atenţia la peste 4.000 de vizitatori în aproximativ 20 de zile, ceea ce nu-i puţin pentru un scriitor debutant. Comentariile sunt relevante şi vă invit să le citiţi pe blog”.

Ce legătură are matematica şi spiritul antreprenorial cu scrisul unui roman?

„Era o vorbă: ce legătură are baba cu mitraliera! Vă spun imediat. Am rămas fidelă viselor din copilărie şi am realizat tot ceea ce mi-am propus în viaţă: să trăiesc după propriile reguli, să pilotez avioane, să mă mărit din dragoste, să fac nuntă americană, să am o fetiţă Ingrid (dar, Dumnezeu mi-a trimis-o şi pe Sabrina să-mi fie bucuria deplină), să scriu. Singura restanţă era să public romanele pe care le aveam în cap de multă vreme. O doamnă scriitoare de poveşti pentru copii mi-a dat un film: «THE SECRET» şi o prietenă mi-a trimis pe mess într-o dimineaţă un citat din Einstein. Mi-am amintit ce ştiam demult: «singurele limitări sunt doar în mintea noastră»”.

Era 4 aprilie 2009, a 15 aniversare a firmei Torent. „Înşelată crunt de o bancă, simţind că mor cu dreptatea în mână, eram într-o stare de spirit asemănătoare cu cea a americanilor care iau o mitralieră şi-o descarcă în sediul unei bănci. Magia s-a produs, mitraliera am transformat-o în tastatura laptop-ului şi noapte de noapte am mitraliat/scris(ziua munceam pe brânci să fiu la zi cu ratele la bancă). Pe 9 iulie «Comisia ZÜRICH» era gata dar, am tipărit-o atât de târziu din lipsa banilor”.

Mai sunt şi alte cărţi în lucru?

„Imediat ce am terminat prima carte m-am apucat de romanul «Când Dumneazeu era-n vacanţă» care în acest moment este la corectură. Acum revizuiesc ultimul capitol din romanul poliţist «Ardei iuţi»”. A trecut campania electorală, ne prăbuşim în cea mai urâtă criză şi eu trebuie să public două romane. E o vorbă: când îi bine nu-i de mine, când e rău, hop şi eu. Dar, când politicienii îşi dau cu stângu-n dreptu’, când ne fac de râs Mailaţii şi Maihoţii, sportul şi cultura ne reaşează în rândul lumii. În viaţă totu-i praf şi amăgire. Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult. Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă…”.

Ce-i place

„Îmi place Maramureşul cu oameni corecţi, de cuvânt, îmi plac munţii cu misterele şi poveştile lor, natura, istoria dacilor atât de puţin cunoscută şi atât de trunchiată. Îmi place terasa mea pe care scriu în zilele frumoase şi grădina de trandafiri. Îmi place să mă joc, să râd. Îmi place umorul bun, nebun, leşinător. Îmi place să discut cu oamenii: învăţ mereu în egală măsură de la copii de patru ani şi de la adulţi. Am prieteni de toate vârstele. Îmi place să visez îndrăzneţ şi apoi muncesc cu încăpăţânare să-mi realizez visele. Sunt o balanţă atipică, cu dragostea pe un taler şi cu prietenia pe celălalt. Aşa mă echilibrez eu”, mărturiseşte Doina Popescu.

Ce nu-i place

„Sunt atât de concentrată pe lucrurile care-mi plac, încât nu prea dau atenţie celorlalte. Un fel de protecţie antispam pentru sufletul meu. Nu-mi plac oamenii care-şi dau cu părerea despre probleme pe care nu le cunosc, nu-mi plac oamenii fără sisteme de valori şi cei ce-şi acoperă mediocritatea cu «las’ că merge şi-aşa». Nu-mi plac firile tiranice, tartorii din colectivităţi, profesorii care vor să fie ascultaţi şi iubiţi de elevi bătând din picior şi strigând „LEGEA SUNT EU!” Mă sperie copiii tăcuţi, întotdeauna mi-am dorit copii veseli, expansivi şi am avut noroc cu carul în privinţa asta”, a conchis interlocutoarea noastră.

Ce nu aţi face niciodată?

„Nu aş zice eu niciodată n-am să fac asta. Când ai aroganţa să spui eu niciodată nu voi face asta, parşiva asta de viaţă îţi trage preşul de sub picioare şi te vezi trântit la pământ”.

Profil

Născută. 16 octombrie 1968, Brăila

Studii. Facultatea de Matematică-Fizică Bucureşti

Profesie. Profesor de matematică

Familie. Căsătorită din dragoste, doi copii frumoşi.

Pentru mai multe poze  vedeţi sursa: ziarul ADEVĂRUL

FOTOGRAFIE COMPROMIŢĂTOARE

Doina Popescu

Pentru că netul e plin de personaje colorate cu numele de DOINA POPESCU şi apare tot mai des întrebarea cine sunt eu de fapt, acum când identitatea mea va fi desconspirată inevitabil de ziarul Adevărul, va spun încă o dată: nu sunt Dulce Deea, nu sunt Avatar, nu sunt Osama bin Laden şi nici Obama cum scrieţi voi prin alte bloguri şi nici 90% Brad Pitt cum zice Durdu. Chiar să mă cauţi cu satelitul, măi Vasile?

Şi cel mai important de ştiut, rostul acestui blog este promovarea romanelor mele şi nu are nici un accent matrimonial fiindcă sunt luată bine de peste 20 de ani.

Şi o ultimă dezvăluire compromiţătoare: probabil sunt singura persoană din România care nu a văzut clipul lui Mircea Badea cu penele pe fund şi nici filmul Avatar.