DE CE SE ZGÂLŢÂIE PATUL LA STUDENŢI

După revoluţie, cutremur!

În mai ’90, nemulţumite de victoria lui Iliescu în Duminica Orbului, cam la o săptâmână, sthiile s-au dezlănţuit!

Am să vă zic în două vorbe cum am petrecut cutremurul în Grozăveşti:

Fiind sfârşitul lui mai, evident eram prinşi în năuceala sesiunii!

Căminul B(căsătoriţi şi studenţi străini, în genere arăbeţi):

Brânduşa, mireasa pe care o ştiţi din „Cine şi-a înşelat nevasta…”, avea la acel moment un soţ student la geologie şi-l asculta la plăcile tectonice. Cutremurul i-a prins pe subiect.

Eu învăţasem până la şapte dimineaţa şi prisesem un somn pe ultrascurte până pe la unu’ şi ceva.  Am intrat la duş, am agăţat halatul într-un cui ruginit dar, mai aveam de aşteptat şi am intrat la budă.

Când a început oala de la wc să se mişte cu amplitudine de zece centimetri, am zis că exagerez cu învăţatul şi mănânc cam pe sponci!

Ei dar, când am ridicat privirea şi am văzut vasul de apă că dă în clocot, am rupt-o la fugă. Duşurile şi wc-urile, faţă-n faţă cu biroul administratorei.

Eu sub toc la budă, în faţa mea ieşind din biroui administratorei, un tip mişto.

-Doamne, ce cutremur!-zice el. De spaimă, iute, mă uit la şosetele tale şi pot să jur că-s bikini!

Privesc la glezne: dezastru. Tricoul era destul de lung să acopere ălea-ălea  dar, bikini la papuci. Strig:

Vezi c-a leşinat cineva pe scară!

Băiatul, săritor o rupe la fugă pe scări iar eu îmi recuperez lenjeria.

Căminul A(teoretic, fete):

Dragoş student la geologie, clandestin în căminul A,  în cameră la Magy:

Eroic, la cutremur sare pe geam de la etajul II. Din prea multă dragoste evident, pe Magy o uită. Norocul ei, în fond, că nu şi-a rupt vreun picior degeaba.

Noaptea pe la trei, replică masivă la cutremur.

Din B, zonatecu’ de Lucică, tot geolog, urlă acoperind haosul cutremurului: Dragoooooooooooooş săăăăăăăăăăăăăări: acum e momentul.

Cum s-a petrecut cutremurul în căminele C şi D de  băieţi nu are relevanţă: evident, toţi băieţii erau în căminul A, la fete, exersând replici mai mari sau mai mici la cutremur, fiecare după puteri.

O CAFEA OTRĂVITĂ LA BUDAPESTA (I)

Multă vreme ne-a cam stat în gât scandalul ”Budapesta”. Pentru cine nu ştie, în anii ’80 Bucureştiul a fost zguduit de un scandal sinistru. S-a zvonit că la cârciuma cu ştaif, aflată la o zvârlitură de buzdugan de hala Unirii, reperul zero al capitalei, carnea şi organele excelent preparate erau furnizate de… morga centrală. Miliția a demarat o anchetă… Nedigerabilă informaţia, nu?

În acest context, șopârla a lucrat în mintea oamenilor, asociind mai degrabă Budapesta cu vestita cârciumă, decât cu capitala ”pohticioşilor” noştri vecini.

Anii au trecut, a venit zice-se Revoluţia şi, ca tot românul plin de curiozităţi, mi-am făcut vânt peste graniţă ori de câte ori am avut ocazia.

Rugbistul, cu două marcaje de pământ pe zodie, s-a fofilat cam de fiecare dată, rămânând la vatră. Având un fel de superstiţie legată de hotarele patriei, i-au expirat două paşapoarte neutilizate. Mie, nu!

Ajungând în Maramureş prin 2002, de Paşti, rugbistul m-a tachinat în faţa prietenilor, că numai eu sar pârleazul, având multiple aventuri europene.

Pe şapte mai, adică fix cu o zi înainte de aniversare lui Ingrid, nu chiar în spartul zorilor, l-am zgâlţâit pe domnu’ soţu’ zicând:

-Hai să-ţi dau un cappuccino la Budapesta!

-Hai!

Pupat copilul, plecat Cavnic, Baia Mare, trecem de Apa Sărată, ajungem la Satu Mare.

-Nevastă, noi străbatem toată planeta pentru cafeaua aia?

-Numai până la Budapesta, mon cher!

Rugbistul, bucureştean, gândind că Budapesta asta-i tot o cârciumă, șofă calm mai departe până hăt, în vamă la Petea.

-Nevastă, se cam termină ţara, nu mai dai cafeaua aia?

-Bărbate, după ştiinţa mea, pe vremea lui Burebista, ţara noastră ţinea până la lacul Constanz, deci şi aşezările Budapestei erau ale noastre. Știu, a luat-o Atilla şi ne-a lăsat în fruntarii mai înguste, dar am mai nimerit şi mai nimerim…

Când am oprit la un chioşc să iau cartea verde şi asigurările de sănătate, a simţit rumânu’ că-i groasă. Am plătit pogonul de parale şi el a condus blând, că vitejiile la volan sunt mai costisitoare în afara granițelor. Aşa eram noi la tinerețe: mergem unul după altul până la capătul lumii!

Socoteala mea era defectă. Din rutină, ştiam drumul Arad-Budapesta, cam 250 de kilometri. Ruta Baia-Mare-Budapesta a fost dublu şi un pic. Am vorbit tot drumul cu prietenii noştri din Cavnic. Era prima dată când abandonam copilul şi ne cam ciupeau remuşcările dar, Budapesta trebuia cucerită!

Soţul meu se lămurise, în sfârşit, că Budapesta la care mergem e tot un fel de cârciumă, da’ ceva mai mare şi reacţionase rezonabil, că dacă n-am fi rezonat şi la trăznăi, ce ne-ar putea ţine atâta vreme împreună?

O să spuneți, dragostea! Sigur dar, întotdeauna mai trebuie ceva… Eu am ales să-i ofer soţului meu multă, multă acţiune, că așa mi-a fost la îndemână! Cu mine, n-a prea avut timp rumânul să se plictisească!

Pe autostradă, în apropiere de Budapesta, am luat pulsul motelurilor: ieftin ca braga, cam 7 dolari de căciulă la standard de cazare austriac.

Ajunși la Budapesta, ne-am băut câte un cappuccino ultracentral, băgând și câte-o îngheţată plus un cola, apoi am plecat hai-hui în oraş. Pe Podul cu Lanţuri, am rămas într-un ambuteiaj, între două autocare. Pe stânga şi pe dreapta veneau cetăţenii de la un miting electoral, toţi cu sticla de Palinka sau măcar câte o bere, cum eu n-am mai pomenit: sticle şi cocarde alb-roşii-verzi la toată populaţia!

Ecomon, soţul meu opreşte motorul, deschide geamurile şi dă muzica tare. În câteva minute începe balamucul:  valul de hungarioţi se blochează în jurul nostru! Încep să ne bâstâcâne maşina, încercând să ne răstoarne în Dunăre. Am închis geamurile, am blocat uşile. Am înţeles repejos supărarea: cd-ul cu formaţia Hora le polua văzduhul unguresc cu melodia CÂNTĂ ROMÂNE. Nu era premeditat dar, pe soţul meu îl năpădise dorul de ţară.

Întenționau să ne rostogolească în Dunăre, dar fiind beţi, nu se prea înţelegeau între ei. Împingând cu furie din toate părţile, nu reuşeau decât să ne creeze un balans înspăimântător. Nu ştiu exact ce strigau în ungureşte dar, româneşte suna foarte concis: MORI! MORI! MORI!

După vreo 15 minute în care micul Clio a rezistat, valurile de manifestanţi, care se întorceau de la mitig, i-a împins forţat pe atacatori. Noul val migrator, nemaiauzind melodia, au trecut indiferenţi pe lângă noi, smulgându-i şi pe agitaţi din dispozitiv.

Am scăpat doar cu sperietura, am făcut câteva dure prin oraș și am parcat mai la dos. În două restaurante, am fost refuzaţi. Ori se intra cu parolă, ori românii şi câinii nu aveau acces în restaurantele respective. Noi am explicat că-n România ungurii intră şi în parlament, dar tipul mi-a zis într-o română chinuită că-i ia gâtul trădătorului Marko Bello. Să mai zici că corb la corb nu-şi scoate ochii!…

Un tip a venit după mine,  inginer român stabilit în Budapesta de zece ani şi, mi-a indicat o şaormărie unde vânzătorul era din Negreşti Oaş. Am mâncat shaorma pe o bancă, lângă statuia lui Matei Corvin.

Fără să ceară voie, lângă noi se așează o namilă cu mustăți și pălărie de gabor. Mâncâdu-l ori în fund ori după ureche, plin de mândrie și de sos picant, soţul meu îi comunică zdrahonului că Matei Corvin este român de-al nostru.

Tipul îi răspunde jovial că nu e cazul să vorbească în engleză, fiindcă a fost după revoluţie cu ajutoare în România şi s-a stabilit la Timişoara timp de şapte ani. Nu-i place politica de învrăjbire a lui Tokeş şi el a văzut că între români şi unguri treburile-s paşnice.  Vorbeşte binişor dar, stâlceşte mult. Îi zic că-i un tip valabil şi că eu am prieteni unguri. Totuşi, mă pişcă limba şi-i spun că eu, studentă fiind, după Revoluție am primit conserve de ghiveci şi lapte praf ungureşti, toate expirate.

O zice p-aia cu calul de dar nu se caută la dinţi, dar și că nu trebuie să te încrezi în unguri nici când îţi fac daruri. Pleacă râzând prietenos apoi se răzgândește și se întoarce:  zice soţului meu.

-Ai nevastă deşteaptă, o vreaU şi eu una…- se adresează el soţului meu.

Vorbind stâlcit, soţul meu înţelege că ungurul ”o vrea şi el o dată” şi-l înjură năpraznic. Bun cunoscător al înjurăturilor româneşti, ungurul pricepe că n-a fost înţeles.

Reiau dialogul în engleză şi se înţeleg: îşi dau mâna. Relaţiile româno-ungare se sfârșesc paşnic.

Cafele, shaorma, sucuri, vreo 14 dolari, telefoanele cu copii 142, benzina 100, asigurările de sănătate și cartea verde, care atunci se plătea separat, vreo 150. Aventurile dramatice abia încep. Va urma…

STUDENTA TRAŞCĂ FACE… SEX

Am prins ultima generaţie de studente în bocanci. Considerată o urgie de majoritatea colegelor, eu am tratat-o cu maximă indiferenţă, ca pe o bătătură pe care o vindecă timpul.

Fiind o sportivă activă, m-am trezit cam singura din an pe care pica uniforma într-un fel mai domestic.

Bietele mele colege, mai cu şolduri dolofane, mai mărunţele arătau ca nişte ardei umpluţi.

Pe motive  estetice, dublate de excelenta mea informare asupra gradelor ofiţereşti – doar aveam prieten prin corespondenţă la post restant la şcoala de ofiţeri – locotenenta mă propune ajutor de comandant de pluton dar, eu declin cu graţie în favoarea Otiliei, o domneşteancă simpatică foc.

După vreo două chiuluri consecutive, Otilia este trasă pe linie moartă şi-mi revine mie misiunea  nesuferită de păstăioară şefă.

Fac apelul grupei şi la o tipă, Traşcă, găsesc un nume în paranteză:

-Studenta Traşcă, numele ăsta-i mai puţin important? De ce-i în paranteză? Sau e opţional?

-A, sunt măritată şi numele după căsătorie este în parenteză. Aici se discută pe numele de fată…

-Zău, eşti măritată?

-Da, deja şi plictisită! De ce crezi că m-am apucat de facultate? Să mai schimb aerul?

-Zău? Şi asta înseamnă că ai făcut sex?- întreb eu cu uimire.

-Normal? Da’ ce, crezi că m-am măritat cu un bou?- zice ea fluturând poznaş genele rimelate.

-Fetelor, fetelor, veniţi repede că Traşcă-i măritată şi a făcut sex!

În jurul meu toată lumea mă privea cu stupoare.

Gândind că nu m-au crezut că Traşcă a făcut sex strig iar:

-Zău, nu mint! Traşcă-i măritată şi a făcut sex! Veniţi repede să ne povestească şi nouă!

La care Lili Florea zice calm:

-Ho, nu mai zbiera! Nu-i nevoie să ne povestească Traşcă…  Eşti defectă, şefa? Toate facem sex!

S-a reparat şi la mine problema măritându-mă repejor-repejor!

CUM SĂ FACI IMPRESIE PROASTĂ

Noi am fost trei fete şi ne-a crescut mama cam ca la mănăstire. Conform educaţiei de acasă şi ideilor pe care mi le însuşisem aveam în plan să mă mărit pe la 30-35 de ani.

A venit Făt-Frumos pe cal alb ( dacă nu mă credeţi  scanez pozele şi le postez) şi m-am măritat într-o oră, cam în primul an de facultate! De ce oare?

Vă spun eu! Eram naivă şi un băiat frumos şi şmecher mi-a zis că el e singurul băiat de pe Pământ. Cum pe vremea lui Ceaşcă totul era pe cartelă şi se termina repede… l-am luat imediat! Cred că mă temeam că nu mai găsesc…

M-a aburit aşa de frumos cu versuri de Topârceanu, că şi acum mai cred că este singurul bărbat de pe Pământ.

Dar, nu de mine voiam să vă povestesc…

Cum spuneam, la mănăstirea noastră nu intrau băieţi. Soţii noştrii au călcat la noi acasă doar ca să ne ceară de la mama.

Astfel, actualul meu cumnat, un bărbat frumos,  elegant şi teribil de dichisit venea să o ia pe soră-mea la întâlnire.

Sincer, dacă aş fi avut cu cine, aş fi pariat că-şi face unghiile la manechiuristă dar, nu ştiu de ce,  soră-mea m-a alergat  când am vrut să pun pariu.

Ea, una din frumuseţile oraşului prin anii ’80, ţinea steagul sus şi o făcea pe indiferenta.

La ora de întâlnire, când băiatul se prezenta cu florile, bomboanele, ceasul( pe vremurile alea băieţii nu veneau cu mâna-n… să zicem elegant buzunar, ca acum), ei bine, sora mea se spăla la cap.

Locuiam într-o casă  naţionalizată şi aveam mai mulţi vecini  pe holul comun.

În hol, o masă cu scaune şi lada de zestre a doamnei Călin, o babă băsărăbeancă, haiosă la vorbă dar, caciorâtă la caracter care avea în jur de 97 de ani.  Se pare că a murit pe la 103.

Vârsta ei era secret de stat însă, am dat o plăcintă la poştăriţă ca să-mi zică!

Deci, frumosul îndrăgostit îşi petrecea cam două ore pe hol, uneori chiar mai mult, aşteptând-o pe sor-mea să se spele la cap, să se macheze şi să se schimbe de cinşpe ori .

Ei bine, în casă nu-l primeam, fiindcă, aşa cum ziceam, casa noastră funcţiona pe amendamente clare dar, la insistenţele mele mama acceptase accesul pe holul comun, fiincă dacă stâlpea două-trei ore poarta, ne vorbea toată strada. Mă rog, la dublu că stăteam pe colţ.

Într-o zi, doamna Călin -îţi punea acatiste la biserică dacă-i ziceai babă- fluturându-i unghiile proaspăt făcute îi cere o ţigară.

Băiat fin, chiar dacă a gândit că babii i-ar fi de stâlpi la scufiţă mai degrabă decât de ţigară, o serveşte galant.

Baba îşi trage rochia şi îşi ridică piciarele aranjându-şi dresurile fine. Flăcăul se întoarce discret şi se uită pe geam.

Vine sor-mea, apar şi eu, baba tot se foia mângâindu-şi dresurile.

În sfârşit pleacă amândoi frumoşii, iar eu care aveam vreo 14-15 ani râmân cu baba.

-Copchilu’, ascultî la mini: o hi aista parfumat ca o gradinî, da’ să nu si mariti cu el nici  sî moarî ! Nu-mi plaşi di dânsul şi paşi, cî aista nu-i barbat!- zice ea cu accentul de băsărăbeancă care îmi plăcea atât de mult.

-Da’ ce cusur are, doamna Călin?

-Sor-ta abie iantrasi la scaldatoari şî ahe tâmp berechet şî încî! I-am aratat chişoarili uiti pân-acolişa la copsâşoari şî lui nu i s-o ţepenit nimicuţî.

Alţii cari erau barbaţî dî ispravî, cum li arâtam chişioarili, cum alergau după mini ca nişte dulai dogorâţi. Aista ari numa vazduz sî-i umfli izmeanili!  Halal barbat sî nu ştii şi sî facî la o muieri straşnică ca mini!

Cât eram eu de mică şi neştiutoare la 14 ani, c-am crescut fără internet, şi-n CUTEZĂTORII şi MINITEHNICUS nu mi-am făcut instructaj porno, tot am înţeles ce oscior de curvă-i baba Călin!