CUM SĂ FACI IMPRESIE PROASTĂ


Noi am fost trei fete şi ne-a crescut mama cam ca la mănăstire. Conform educaţiei de acasă şi ideilor pe care mi le însuşisem aveam în plan să mă mărit pe la 30-35 de ani.

A venit Făt-Frumos pe cal alb ( dacă nu mă credeţi  scanez pozele şi le postez) şi m-am măritat într-o oră, cam în primul an de facultate! De ce oare?

Vă spun eu! Eram naivă şi un băiat frumos şi şmecher mi-a zis că el e singurul băiat de pe Pământ. Cum pe vremea lui Ceaşcă totul era pe cartelă şi se termina repede… l-am luat imediat! Cred că mă temeam că nu mai găsesc…

M-a aburit aşa de frumos cu versuri de Topârceanu, că şi acum mai cred că este singurul bărbat de pe Pământ.

Dar, nu de mine voiam să vă povestesc…

Cum spuneam, la mănăstirea noastră nu intrau băieţi. Soţii noştrii au călcat la noi acasă doar ca să ne ceară de la mama.

Astfel, actualul meu cumnat, un bărbat frumos,  elegant şi teribil de dichisit venea să o ia pe soră-mea la întâlnire.

Sincer, dacă aş fi avut cu cine, aş fi pariat că-şi face unghiile la manechiuristă dar, nu ştiu de ce,  soră-mea m-a alergat  când am vrut să pun pariu.

Ea, una din frumuseţile oraşului prin anii ’80, ţinea steagul sus şi o făcea pe indiferenta.

La ora de întâlnire, când băiatul se prezenta cu florile, bomboanele, ceasul( pe vremurile alea băieţii nu veneau cu mâna-n… să zicem elegant buzunar, ca acum), ei bine, sora mea se spăla la cap.

Locuiam într-o casă  naţionalizată şi aveam mai mulţi vecini  pe holul comun.

În hol, o masă cu scaune şi lada de zestre a doamnei Călin, o babă băsărăbeancă, haiosă la vorbă dar, caciorâtă la caracter care avea în jur de 97 de ani.  Se pare că a murit pe la 103.

Vârsta ei era secret de stat însă, am dat o plăcintă la poştăriţă ca să-mi zică!

Deci, frumosul îndrăgostit îşi petrecea cam două ore pe hol, uneori chiar mai mult, aşteptând-o pe sor-mea să se spele la cap, să se macheze şi să se schimbe de cinşpe ori .

Ei bine, în casă nu-l primeam, fiindcă, aşa cum ziceam, casa noastră funcţiona pe amendamente clare dar, la insistenţele mele mama acceptase accesul pe holul comun, fiincă dacă stâlpea două-trei ore poarta, ne vorbea toată strada. Mă rog, la dublu că stăteam pe colţ.

Într-o zi, doamna Călin -îţi punea acatiste la biserică dacă-i ziceai babă- fluturându-i unghiile proaspăt făcute îi cere o ţigară.

Băiat fin, chiar dacă a gândit că babii i-ar fi de stâlpi la scufiţă mai degrabă decât de ţigară, o serveşte galant.

Baba îşi trage rochia şi îşi ridică piciarele aranjându-şi dresurile fine. Flăcăul se întoarce discret şi se uită pe geam.

Vine sor-mea, apar şi eu, baba tot se foia mângâindu-şi dresurile.

În sfârşit pleacă amândoi frumoşii, iar eu care aveam vreo 14-15 ani râmân cu baba.

-Copchilu’, ascultî la mini: o hi aista parfumat ca o gradinî, da’ să nu si mariti cu el nici  sî moarî ! Nu-mi plaşi di dânsul şi paşi, cî aista nu-i barbat!- zice ea cu accentul de băsărăbeancă care îmi plăcea atât de mult.

-Da’ ce cusur are, doamna Călin?

-Sor-ta abie iantrasi la scaldatoari şî ahe tâmp berechet şî încî! I-am aratat chişoarili uiti pân-acolişa la copsâşoari şî lui nu i s-o ţepenit nimicuţî.

Alţii cari erau barbaţî dî ispravî, cum li arâtam chişioarili, cum alergau după mini ca nişte dulai dogorâţi. Aista ari numa vazduz sî-i umfli izmeanili!  Halal barbat sî nu ştii şi sî facî la o muieri straşnică ca mini!

Cât eram eu de mică şi neştiutoare la 14 ani, c-am crescut fără internet, şi-n CUTEZĂTORII şi MINITEHNICUS nu mi-am făcut instructaj porno, tot am înţeles ce oscior de curvă-i baba Călin!

Reclame

29 de gânduri despre &8222;CUM SĂ FACI IMPRESIE PROASTĂ&8221;

  1. Frumoasă poveste! Felicitări! Ai talent la scris şi mi-a plăcut chiar dacă ultima parte, aista cu basîrâbeanca, m-am chinuit să o citesc şi să o înţeleg. Poate baba ( sper că nu citeşte blogul tău să vadă că i-am zis ” babă ” că n-am chef de acatiste ) a fost miss la vremea ei, înainte de război… 🙂

    • Am scris-o, dragă Vasile. Am vreo 4 cărţi scrise dar, doar una publicată. În românia se duc milioane de euroi pe campanii electorale. Cu banii de pe o poşetă din Dorobanţi mi-aş publica toate volumele! Nu m-a iubit nimeni atât de mult ca să fure o poşetă pentru mine! Eu, ce muncesc pe firma mea , car la bancă, fiindcă mi-a dat o ţeapă Banca Transilvania.

  2. haioasa prestatia babei si banuiesc ca nu avea dresuri licra , iar baiatul…..fara cuvinte , sau timid ?!
    Că d-aia sîntim cu simţăminte la cutioara , bre , ca sî ni izbăvim di şeli greli …!!!

    • Baba ave dresuri fine şi gânduri cu temei.
      Băiatul? Nici timid, nici cu văzduh în berneveci, cum a concluzionat madam Călin!
      Doar că atunci când iubeşti o singură femeie rezişti mai bine la tentaţii…

  3. Cred ca se intoarce baba-n mormant cand vede la pro tv cum consoartele ei de-o varsta sunt violate la ordinea zilei in fiecare saptamana..si spune oftand…” Doamne de ce nu am prins si eu anii de dupa revolutie?!?”

    • Ei, cât de nedreaptă-i viaţa uneori! Doamna Călin a murit la 103 ani. Măcar 20 de ani să mai fi trăit să fi prins şi ea un viol acolo!
      Satana, bunica mea din partea tatălui era sigură că vă trai 114 ani ca una din bunicile ei, sau măcar 104 cealaltă. Pe la 80 de ani îi zicea lu’ taică-miu să-i facă zestre, că a cerut-o un moş de nevastă la coadă la gaz. Şi de la biserică a venit de vreo două ori voioasă şi plină de speranţă că şi-a găsit fericirea.
      Ce dezamăgită o fi fost când a murit la doar 83 de ani!

Lasă un răspuns la mihaisuzuki Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s