Am prins ultima generaţie de studente în bocanci. Considerată o urgie de majoritatea colegelor, eu am tratat-o cu maximă indiferenţă, ca pe o bătătură pe care o vindecă timpul.
Fiind o sportivă activă, m-am trezit cam singura din an pe care pica uniforma într-un fel mai domestic.
Bietele mele colege, mai cu şolduri dolofane, mai mărunţele arătau ca nişte ardei umpluţi.
Pe motive estetice, dublate de excelenta mea informare asupra gradelor ofiţereşti – doar aveam prieten prin corespondenţă la post restant la şcoala de ofiţeri – locotenenta mă propune ajutor de comandant de pluton dar, eu declin cu graţie în favoarea Otiliei, o domneşteancă simpatică foc.
După vreo două chiuluri consecutive, Otilia este trasă pe linie moartă şi-mi revine mie misiunea nesuferită de păstăioară şefă.
Fac apelul grupei şi la o tipă, Traşcă, găsesc un nume în paranteză:
-Studenta Traşcă, numele ăsta-i mai puţin important? De ce-i în paranteză? Sau e opţional?
-A, sunt măritată şi numele după căsătorie este în parenteză. Aici se discută pe numele de fată…
-Zău, eşti măritată?
-Da, deja şi plictisită! De ce crezi că m-am apucat de facultate? Să mai schimb aerul?
-Zău? Şi asta înseamnă că ai făcut sex?- întreb eu cu uimire.
-Normal? Da’ ce, crezi că m-am măritat cu un bou?- zice ea fluturând poznaş genele rimelate.
-Fetelor, fetelor, veniţi repede că Traşcă-i măritată şi a făcut sex!
În jurul meu toată lumea mă privea cu stupoare.
Gândind că nu m-au crezut că Traşcă a făcut sex strig iar:
-Zău, nu mint! Traşcă-i măritată şi a făcut sex! Veniţi repede să ne povestească şi nouă!
La care Lili Florea zice calm:
-Ho, nu mai zbiera! Nu-i nevoie să ne povestească Traşcă… Eşti defectă, şefa? Toate facem sex!
S-a reparat şi la mine problema măritându-mă repejor-repejor!
” Comandantul de companie lua pozitia ,…si striga :
– Sublocotenent , adunarea !! „
Comandantul de companie era un maior, Mitroi. Detaliez într-un articol un dialog sexos dintre el şi unguroaica care făcea gimnastică fiziologică.