Eram prin clasa a VI a şi luptam cu greu cu mai mulţi tartori dinăuntrul şi dinafara familiei.
Am zis Doamne-ajută că am scăpat de şcoală şi de terorista de dirigă ce-mi mâncase ficaţii tot anul. Mă gândeam bucuroasă cum o să citesc toată vacanţa câte o carte pe zi şi una pe noapte, trai neneacă.
Îşi bagă dracu’ coada şi o mătuşă vine la mama să mă ceară pentru cules de cireşe. Cică să mă-nveţe cu munca, de parcă n-aveam eu în curte 16 vişini vreo nu ştiu câţi pruni, meri, piersici, caişi.
În ciuda faptului că avea băiat la facultate, mătuşa considera pentru o fată învăţătura perfect inutilă, pretext să stai cu-o carte-n braţe în loc să speli o albie de rufe.
Mama, femeie de treabă de felul ei dar, cu mare fereală să nu-şi supere surorile ne-a lăsat toată copilăria în mâna tartoriţei, sora mai mare şi uite că se mai iţise încă una să-mi sară în spinare. La discuţii târzii, când nu mai era nimic de reparat a zis că i s-a părut că mă trimite ca-n tabără: să mănânc o mână de cireşe şi să citesc la umbră!
Deci, la cinci dimineaţa scularea, suit într-un tractor cu remorcă şi, hai în satul vecin la livadă. Căldură, căldură, apă într-o balercă murdară.
Mătuşa culegea cu o tovarăşă şi erau fruntaşele lumii: câte patruzeci de lădiţe de cireşe pe zi când restul echipelor făceau 12, maxim 18.
Mă abţin să beau apă dar mănânc cireşe spălate în balerca mizerabilă şi fugi în porumb soro, că era de jale.
M-am deranjat cumplit la stomac dar, mătuşa nu a acceptat să opresc lucrul şi dă-i navetă între pom şi porumb.
Sfîrşită de situaţia dramatică în care eram, se rupe o creangă şi cad din vârful pomului ca un sac, cu o bufnitură înfundată.
Mătuşa strigă să mă ridic şi să mă scutur, să nu mă mai alint dar, rămân la sol, fără să ştiu dacă mai am vreun os întreg.
Coboră mătuşa din copac în viteză, schimbă lădiţele titirez, fără să-mi dea vreo atenţie.
Abia când fluieră brigadierul pauza de masă coboră mătuşa şi tovarăşa ei. Mătuşa mă împinge cu un gumar în coaste şi-o aud zicând:
-O mai hi trăind, fa copchila asta?
-Las-o fa, cî dac-o avea zile-o trăi!- îi răspunde tovarăşa.
Ziua de muncă-şi continuă rutina.
Seara pe la cinci-şase, cu forţe reunite m-au urcat în tractor şi, nişte băieţi mă-au cărat acasă la mătuşa care mă-ndemna mânioasă: hai fa mişcî-ţi chicioarili, cî tre’ să dau di mâncari la viţicî!
După vreo săptămână de zăcut între viaţă şi moarte, a dat Dumnezeu şi m-am văzut acasă.
Supărată Dunăre, a venit la mama şi m-a raportat: de puturoasă şi destrăbălată ce-i, nimic n-o sî s-aleagî di capu’ ei. Ai făcut nişte feti, Marioricî, di mai bini nu le făceai!
Dacă vrei s-o baţi pe mătuşă, dă-mi un semn şi vin cu tine.
Solidaritatea prietenilor mă emoţionează!Ia-o şi pe Veta!
Zic, doina popescu:Ce face editura asta,Torent? ma intereseaza si asa mai departe!! Unde e?
” Nimic nu este intamplator ” – era replica de baza a unui domn din armata ( a nu se generaliza locatia ) care , in afara de aceasta expresie auzita in somn , probabil , nu avea cu ce sa atraga admiratia .
Taria dorintelor face diferentierea dintre oameni .
Cu cat suntem mai puternici (nu forta fizica) cu atat mai usor ajungem sa ne indeplinim visurile si , asa cum viata ne-o demonstreaza , visurile fac diferenta dintre oameni .
Iar uneori diferenta se masoara in „ani-lumina” .
Cu deosebit respect , Iulian !
Da, Iulian! Întotdeauna am crezut în vise şi am muncit să le văd realizate. Cele mai importante sunt cele care ţi se înşurubează în minte în inocentele vremuri ale copilăriei.
În 1996 am cumpărat un apartament de la un tip de o sărăcie cruntă. Primise o casă moştenire de la o rudă, şi cu banii de pe apartament putea să-şi repare viaţa.
Şi-a cumpărat un căţel de 1500 de dolari, veste, cojoace şi scufiţe la căţel. L-am întâlnit peste un an şi cheltuise toţi banii. A dat gratis căţelul la o rudă, fiindcă nu mai avea bani de mâncare nici pentru el.
În 2000 m-au apucat iar nelinişti imobiliare şi am cumpărat iar un apartament de la un tip la fel de sărac.
Fata lui intrase la psihologie la Galaţi şi nu o lăsa la facultate: suntem oameni săraci, zicea el, şi oamenii săraci trebuie să stea în banca lor şi să-şi vadă de sărăcia lor.
I-am povestit de tipul cu căţelul şi l-am sfătuit să fie mai chibzuit cu cheltuirea banilor şi mai ales, să-şi lase fata să-şi urmeze visul.
Mi-a spus sec că el n-a visat niciodată nimic, nu ştie cum e să visezi.
Dacă are trei pachete de ţigări pe zi pentru el şi două pentru nevastă, treaba-i rezolvată. Iar fata, să-şi vadă de sărăcia lor şi să-i iasă fumurile de facultate din cap.
hai, ca creanga a facut ping-pong cu noi
🙂
interesanta expresia asta
Las-o fa, cî dac-o avea zile-o trăi!- cu tenta mioritica?! oare?
imi place si asta:
suparata Dunare
este prima data ca o citesc/aud expresia asta, dar este faina.
Bună skorpion!
Creangă a făcut ping-pong cu noi dar este un trubadur talentat şi-l iertăm!
Aşa, la modul teoretic, acest Las-o fa, cî dac-o avea zile-o trăi! poate părea mioritic. Practic, cum eu zăceam între viaţă şi moarte mi s-a părut o nesimţire monumentală din partea lor, cu atât mai mult cu cât una dintre ele era soră cu mama mea, deci ar fi putut să-i pese un pic!
În schimb, Tibi susţine că această poveste este o rescriere a Mioriţei:
https://doinapopescu.wordpress.com/2010/06/26/fantoma-de-la-stana/
Salutare!
Nu stiu cum s-a sfarsit?
Pan’ la urma ai trait?
Ori acum esti o fantoma
Ce scrie carti de coma?
Ai facut sediu in apartament
La firma ce-si spune Torent
Cre’ca te gandeai la Terente
La care visau cele cuconete
Am fost cu gândul la Terente dar i-am spus cifrat Torent ca să nu mă compromit, însă tu m-ai dibuit! Orice-aş face văd că vorbesc în rime! 😛
Zgaltaita de tractor
A cules cirese cu spor
Matusa acum ma scuz
C-am nevoie in cucuruz
Vai si putoare de fata
La burta o fi stricata
In copac a mai tras un vant
Poc, direct pe pamant
Nu se mai putea misca
Dupa umar o chisca
Stiti si voi ce s-a intamplat
In pantaloni s-a scapat
Cucuruzul era departe
Pantalonul mai aproape
Pfiuu mai fata ce rusine
Matusa de nas se tine
Dac-o avea zile o trai
Intamplarile va povesti
Creangă, pune-ţi picături în ochi că n-ai citit bine! Am căzut din pom dar n-am făcut pe mine! Manipulatorule!
Eşti angajat pe la moguli? Îţi tăbăcesc fundul dacă te prind prin Brăila!
Ai grijă că sunt în stare de răzbunare cruntă!
https://doinapopescu.wordpress.com/2010/07/03/cap-de-magar/
Sa stii ca n-am manipulat
Doar mi-am imaginat
Indurare, indurare!
Nu te razbuna prea tare!
Puteai să-ţi imaginezi c-a venit Făt-Frumos pe cal alb şi m-a salvat!
Că era tot rimă-n „at”!
Lacrimi de jale au tot curs
Pan’ rugbistul a ajuns
Calare pe-un cal de la granicieri
Spunea: la o parte muieri
Nu aveti mila de asta fata
Ce are mana luxata?
Pe frunte-ncet a mangaiat
Trosc! umarul la loc a asezat
No acum hai cu mine
Sa vedem la doctor de esti bine
I-au facut o radiografie
Le-a zis: peste 5 ani cununie
Doar ase se va intrema
Daca stie ca se va marita
Aaaa, se scarpina dupa cap
Uite ce patesti de cazi din copac
Ajungi cu mana luxata
Iar peste ani maritata
Ei, văd că te-ai pus bine cu rugbistul! 😛