STRES MARE LA SERVICIU


Ştiu că vă plac bancurile Brânduşei dar, astăzi ne-a  trimis… poze.

Drăguţa de ea este stresată rău la serviciu şi eu o public la poşta redacţiei ca să afle toată planeta.

Vă reamintesc că la POŞTA REDACŢIEI nu sunt producţiile mele ci materiale primite de la cititori pe e-mail.

Dimineata cand ma uit in oglinda ma vad asa:

Cand vin la serviciu si deschid mailul

In acelasi timp imi suna telefonul

si in acelasi timp cineva ma intreaba ceva pe communicator

si am sedinta

si cineva vine spre biroul meu

si am o alta sedinta

apoi ma cheama sefu’

Maine si poimaine sunt in con-ce-diu…

Anunțuri

LUME, LUME, E CONCURS! LITERAR…UP-DATE CU PREMIANŢI


Am plecat câteva ore de acasă şi am lăsat bloguleţul singur iar la întoarcere am găsit un… premiu!

DulceDeea, draga de ea m-a premiat cu SUPERIOR SCRIBBLER AWARD.

Ştiu la ce vă gândiţi dar, nu, nu are ataşat un cec de 1 milion de euro, ca în cazul Hertei.

În schimb, are ataşat un cec în alb pentru tot ce fac sau pot să fac în slujba comediei umane. A pus Röntgen-ul pe mine şi m-a dat în fapt. Bine mi-a făcut! Îmi place să primesc premii şi aplauze de la cititori.  Şi pentru că eu scriu de dragul poveştilor şi al cititorilor mei şi abia în ultimul rând pentru tribuna a II -a, critica, faptul că această poză trandafirie mi-o face DulceDeea,  o cititoare apropiată inimii mele, bucuria mi-e de două ori mai mare. O grijă am: tre’ să-mi schimb look-ul după SS-istul din poză? Că eu îmi pun tricou marinăresc, îmi tund părul franjuri şi dacă-i musai, renunţ la laptop şi încep să scriu iar cu creionul chinezesc cu gumă.

Dar, iubită Deea, să nu-mi pui o insectă-n vârful capului, cum are artistul din poza de mai jos că intru-n panică! Parol!

Cum sunt balanţă şi balanţele nu sunt deloc modeste, ca să mă laud, fac un copy-paste la motivaţia Deei de a-mi atribui acest premiu:

DOINA POPESCU

O cascadă. Tonică, optimistă, vindecătoare. Genul de om care trezeşte şi din morţi. Pentru că are bucuria de a trăi. Şi are generozitatea de a-i face pe ceilalţi părtaşi la această bucurie. Este naturală, este solară. Nu am vorbit niciodată cu ea, dar mi-o imaginez râzând cu hohote care străbat zidurile. Asta îmi inspiră mie povestirile ei. Nu e niciodată necruţătoare cu personajele ei. Deşi unele sunt chiar… de-a dreptul peste stângul.

Doina le priveşte cumva cu o înţelegere bonomă a omenescului, a slăbiciunilor pe care le dă în vileag naraţiunea ei. Are mereu o clipire complice către cel care o citeşte.  Vede râsul nu ca pe un bici, nu ca un mijloc de a-l da de ruşine pe cel despre care povesteşte.  Pentru ea râsul e o salvare. O şansă de a ne umaniza.  Mai intens. Mai repede. Mai definitiv. Este un povestitor redutabil, care-şi ţine auditoriul cu sufletul la gură.  Are ritm al naraţiunii, vervă comică. Dialog  natural cum mi-aş dori să fie mereu în filmul românesc.

Ah, da. O văd numa’ bună de scenaristă. Poate facem o comedie MONUMENTALĂ, una la care să se reunească şi Surorile, şi Piticugras. Am fantasme, recunosc. Eu cred că oamenii nu se întâlnesc întâmplător nicăieri în cer sau pe pământ, pe strada vajnic asfaltată de Primărie ori pe aici, pe la răscruce de blogosferă. Dau de pe acum toate premiile posibile pentru o astfel de comedie. Doina, te provoc. Surorilor ! PitiDurdu !

Mai departe vă prezint cele cinci îndatoriri ale premianţilor:

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.

2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.

3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care explica ce este cu premiul.

4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr.Linky List, astfel incat sa existe o evidenta a fiecarui ins premiat.

Cu toata bunăvoinţa… nu m-am prins cu vine treaba cu această lista, drept urmare nu m-am înscris pe ea. Poate că vor pricepe premianţii mei cum să procedeze. Las problema în studiu sau le întreb pe surorile Marx că ele au mai multă experienţă şi poate s-au prins cum vine treaba.

5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Cer un răgaz pentru deliberare şi sper să mă învrednicesc până cel târziu mâine-n faptul serii să anunţ pe cei cinci câştigători.

Pentru că momentan am sărit de punctul unu’, uite că am ajuns la punctu’ doi: link către DulceDeea.

Îmi place concursul ăsta: e ca la DAME!

Revin cu un UP-DATE pentru anunţarea premianţilor. Dezbaterea a fost sângeroasă, am avut 10 finalişti ca la Miss Univers.

Pe DulceDeea am eliminat-o prima pe motiv că deşi scrie beton, a greşit şi mi-a dat acest premiu. Cum e un premiu serios şi nu o leapşă, am mers cu analiza mai departe.

Am vrut s-o premiez pe Petroniamarcs fiindcă este o subtilă şi o deşteaptă şi are replică mişto dar vai, nu are blog.

Rhetta, amica mea săritoare care s-a oferit să mă ajute să fur caii la duşmani era o candidată eligibilă dar, a fost deja premiată şi am trecut mai departe.

Mai departe m-am încurcat rău-rău: şapte candidaţi şi cinci premii.Mi-am petrecut ziulica citind blogurile eligibililor: bune frate!

N-am găsit o fisă că de, criză mondială dar, fiindcă sunt neam de dac, am căciulă!

Am pus şapte nume în căciulă şi fiindcă nu sunt învăţată cu slujba asta, le-am tras pe toate şapte.

Recunoscând că n-am avut inimă să mă decid pe cine rad de pe listă, am cerut sprijinul aripii tinere a familiei.

Rezultatele, nu musai în această ordine sunt următoarele:

BARICADA, ZAMOLXIS, SMILEY, AMALGAMMAX, TALENTE DE NĂZDRĂVANI

Ca o dovadă că premiile nu le-am atribuit pe prieteşuguri şi că nu suntem vorbiţi între noi, uite că Zamolxis a fost premiat la dublu, mi-a luat-o Karla înainte. Din acest motiv premiul va merge la alt concurent. Mai citesc nişte bloguri şi mă decid mintenaş.

Deci, premiul merge la BLUE

Turtalacea lu’ Stela


Eram clasa a XI  a şi împlineam 18 ani. Chiar dacă eram conştientă că nu avem bani de o petrecere, îmi doream cu ardoare măcar un tort. Pentru că un tort pe comandă la cofetărie era devastator de scump, mi-am făcut calculul că un tort meşterit de noi, în bucătărie, n-o fi la fel de aspectuos dar, va fi gustos şi rezonabil la costuri. Mama nu s-a opus, calculând că este imposibil să găsesc ouă.
Sigur că dacă vrei ouă, cauţi nişte găini dar, locuiam în buricul târgului şi nu aveam zburătoare. De fapt cumpărasem o raţă însă, eu şi sora mea ne-am împrietenit cu Matilda şi n-am fost capabile să o punem pe varză. Poţi să-ţi mănânci prietena friptă?
Asta până la Sfântu’ Ion, când vecinul nostru, Ionel, care, evident, nu se-mprietenise cu ea, a mâncat-o fără greţuri.
Sigur că n-a recunoscut dar, am văzut penele în bucutăria lor.
Casă naţionalizată, ce vrei!  Ştiam şi de câte ori a râgâit jupânul după raţa cu varză…
Fuse, fuse şi se duse! Ajunsesem deja în toamnă.
Mă simpatiza o tipă la o cofetărie şi am rugat-o de opt ouă pentru tort. Fiindcă matricola mea de la liceul Bălcescu o intimida, a aşteptat să se mai subţie populaţia şi, în locul celor opt ouă la preţ de bişniţă, mi-a dat un carton se ouă la preţ de mercurial, împachetat astfel să pară un tort de comandă.
Cofetăria era pe strada Republicii spre piaţă şi îi ziceam La Groapa, fiindcă se cobora într-un fel de cramă.
Urc emoţionată scările şi, când să ies, izbeşte un năvleg uşa şi dă peste mine.
Strig cu disperare:
-Domnule, domnule, vă rog, ouăle mele! Se poate, sunteţi vandal?
-Da’ ce, şi dumneata ai ouă?- întreabă tipul năucit. Îmi pare rău! Te-ai înroşit la faţă! Te doare rău? Eşti ca o fetişcană… Şi eu m-am lovit cu portiera maşinii şi nu mi s-au desumflat încă! Ai grijă măcar să nu strici tortul!
Am râs vreo săptămână de faza asta dar, cine râde la urmă râde mai bine.
Ouăle le-am mâncat omletă, pritocite pe gazieră, fiindcă n-am avut butelie la aragaz ca să coc blatul.
Mi-am făcut însă TURTALACEA LU’ STELA. N-aţi auzit? Posibil! E o reţetă cu circulaţie intensă în familie.
În vremuri demult apuse, înainte să se-apuce papaşa de gagicăreli şi scandaluri crunte, pe la diverse zile onomastice se reunea toată familia. Înainte să i să năzară vreuneia dintre cele patru surori câte ceva şi să pună de-un pui de ceartă, o soră mai mare a tatălui se lăuda cu tortul făcut de ea. Taică-miu se băga-n ciorbă curios:
-Mă, Stela, numai te lauzi cu torturile astea faimoase dar, nu ne serveşti niciodată! Numa’ gura de tine! Se vede că eşti neam cu Papuc!( Papuc era o rudă a bunicului, cizmarul satului, lăudăros fără pereche-n.)
La care intervenea ţăţica, sora cea mai mare:
-Tu pe ce lume trăieşti,  frate? Stela nu face tort! Ea face o turtalace şi-o mănâncă singură, că-i e târşă s-o arate la cineva! Tu n-ai auzit de celebra TURTALACE A LU’ STELA?
De atunci, când tortul de mere sau se biscuiţi iese mai chinuit zicem că-i reţeta familiei.
Colegii mei mi-au cumpărat o pălărie roşie şi o păpuşă: prima păpuşă pe care am primit-o în viaţa mea!
În buna tradiţie a familiei,  Turtalacea lu’ Stela arăta dezastruos şi am mâncat-o singură.