REŢETĂ PENTRU GER: COMPOT DE NUCI


Nu faceţi ca mine! Am lăsat geamul deschis la baie şi mi-a îngheţat apa pe furtunul de la duş, decorându-l cu o frumuseţe de ţurţure. E drept că geamul este de doi metri pe un metru jumate şi a echivalat cu lăsarea unei uşi deschise spre gerul siberian iar duşul era cam la un metru distanţă dar, chinul de a remedia boroboaţa i-a mâncat sufletul unui harnic membru al clanului Popescu.

M-am gândit la un antidot pentru gerul care ne-a invadat viaţa şi mi-am amintit de o reţetă delicioasă învăţată în Maramureş: compot de nuci.

Se pune o mână de nuci într-un ibric mai mare, se adaugă şase linguri de zahăr, un strop de esenţă de vanilie(nu puneţi prea mult fiindcă-i denaturează gustul), zece boabe de piper şi o cană de pălincă de prune sau mere. Se flambează amestecul şi după 30 de secunde se acoperă cu un capac. După stingerea flăcării, compoziţia se pune la foc mic şi se dă în două clocote. După prima degustare, vă asigur că veţi recidiva. Aveţi libertatea să reglaţi zahărul după gust. Eu folosesc zahăr vanilat. Se serveşte zeama compotului încă fierbinte şi se mănâncă nucile cu o linguriţă. Acum pot spune: faceţi ca mine!  Să geruiţi bine!

Reclame

11 gânduri despre &8222;REŢETĂ PENTRU GER: COMPOT DE NUCI&8221;

  1. „siberiano” -na’ ca mi se trage de la „aburii” compotului tau! a ajuns ,pe autostrada Soarelui (sic!), mirosu’ pana la mine in comuna!

    • Ingrid a căzut răpusă dar pupăm cu drag! Uite un pupic de la Sabrina care este leşinată de somn dar voia să-ţi afle părerea… Ca să vezi cine se pricepe la trotil în vremurile noastre: femeile şi gagicile de 9 ani!

  2. Trebuie sa fie ceva adevarat in reteta asta . Zilele trecute am aplicat un sirop asemanator , clocotit pana la jumatatea volumului din : patru nuci sparte , cu coaja cu tot , o ceapa mica -taiata-n patru , cu fuste cu tot , cateva linguri de zahar – fara sfecla de origine , zeama de la o lamaie la final , dupa evaporarea la jumate …Se mai poate bune o mana de floare de tei ca sa-ti fie somnul lin . Si uite-asa cineva drag mie a mai scapat oleaca de -o tuse post pneumonica ….
    Dar cred ca fara ceapa dar cu palinca este mult mai interesanta reteta . Multam fain !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s