BĂTUT ŞI CU CAPUL SPART


Prima zi de tabără.
Fierbeam de nerăbdare să ne cunoaştem între noi, să plecăm pe munte dar, înţepeniţi în uniformele de pionier, prezentam onorul la drapel.Din dormitoarele de la etajul unu se aude un răgnet: Pişatuleee, tu mi-ai luat centura, bă? Lasă gluma!O profă de română de la altă şcoală, care demonstrase în tren că era o scorpie absolută, preia problema: investigaţii anchete, îl bagă pe nefericitul Georgică la izolare pentru trei zile. Pedeapsa era criminală, tabăra ţinea şapte zile!

Au încercat alţi profesori să intervină, a plâns băiatul de-a leşinat, profa a rămas pe poziţii. Izolarea era o cameră lângă spălător în care erau închişi eventualii nefericiţi depistaţi cu păduchi.

A  doua zi la masă, un alt elev, povestind faza, repetă infamul cuvânt: Pişatu’

Oricum era o erezie să vorbeşti la masă dar să spui şi cuvântul interzis… Belea!

Evident, spre bucuria lui Georgică, Păun îi ţinu companie la izolare.

Profesorii fierbeau dar, acritura era nevasta unui tovarăş şi nu îndrăznea nimeni să-i sufle-n ciorbă.

Noi ceilalţi, am recuperat drumeţiile pe munte şi pentru izolaţi, am dansat, am jucat tenis de masă, până când pedepsiţii au fost eliberaţi strict la termen dar nu oricum, ci sub supravegherea Ghionoaiei.

O învăţătoare ne deconspiră de ce avea profa de română bătăturile atât de sensibile: feciorul ei avea o disfuncţie şi făcea noaptea pe el.

Cum în armată colegii îl batjocoreau, puştiu’  şi-a cam pierdut minţile şi a strâns  pe unu’ de gât.  În final, tipul a fost salvat după trei săptămâni de spitalizare dar, feciorul profei a fost condamnat. Se pare că acesta era motivul pentru care profa îl apăra pe Valentin. Îl ţinea numai după ea, îi curăţa mărul de coajă, îi cumpăra napolitane.

Cu o seară înainte de plecare, la focul de tabără, Georgică, pedepsitul din prima zi vine alergând:

-Tovarăşa, tovarăşa, Pişatu’ are capu spart!

Apare şi Valentin plângând, cu tâmpla sângerândă.

-Idiotule, marş la izolare pentru trei zile!- strigă profa isterizată la Georgică.

O profă de franceză se bagă-n vorbă:

-Ho, madam, rămâi cu el aici sau îl iei acasă la tine, că mâine se termină tabăra!

Profa de română face ochii mici şi se întoarce spre Valentin:

-Ia ascultă, mă! Cum ziceai că te mai cheamă?- întreabă profa de română cu ochii ei de aligator.

Pişatu’ Valentin, clasa a VI-a C.

-Aha, şi bătut de soartă şi cu capul spart!- zice profa de franceză. Profa de română-şi înghiţise cuvintele.

Noroc că Pişatu Valentin avea numai o zgaibă la tâmplă, că nu-l mai băgă nimeni în seamă.

A doua zi, în tren, o auzim  pe profa de română strigând ieşită din minţi:

-N-ai făcut niciodată pe tine?

-Poate când eram foarte mic, nu mai ţin minte!,,,

-Niciodată, niciodată?

-Niciodată!

-Atunci îmi datorezi cincisprezece lei pentru napolitane şi doi lei pentru pufuleţi!

About Doina Popescu-Brăila

Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult! Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă. Am publicat nouă cărți dintre care șapte romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată, Terente-Zodia zmeilor și volumul Copilul Dunării apărut în anul 2015 și în varianta bilingvă, în traducerea Sabrinei Popescu, elevă, având 14 ani și jumătate la comiterea isprăvii.
Acest articol a fost publicat în DEPARTAMENTUL ŢEPEŞ și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la BĂTUT ŞI CU CAPUL SPART

  1. baricada spune:

    Incroyable, pentru cei care nu cunosc epoca… Bine măcar că profa s-a ales cu pagubă la buget… Poate mai ai în tolbă şi alte evocări cu „didactici”. Îţi aminteşti perioadele de practică agricolă, din septembrie – octombrie, când brigadierii analfabeţi, cu biciuşca vârâtă în cizma de cauciuc, încolonau profesorii timoraţi şi le ţineau lecţii de morală socialistă?..

    • doinapopescu spune:

      Îmi amintesc, dar la noi practica agricolă ţinea de la 15 septembrie la 1 decembrie. Excepţie 1987 când pe 12 decembrie eram încă în Insula Mare la depănuşat porumb. La 6 dimineaţa eram urcaţi pe bac şi seara la nouă încă aşteptam încolonaţi pe cerlălalt mal aşteptând bac-ul. În timpul ăsta treceau remorcile încărcate cu porumb, deţinuţii, militarii, muncitorii şi abia apoi elevii. 1987-greva de la Braşov: trebuia să fim demolaţi fizic ca să nu ne ardă şi nouă de grevă. La alte licee situaţia era mai domestică şi profesorii mai normali la cap. Noi la Bălcescu eram cei mai buni la învăţătură din oraş şi Dogăroiu, fostul director al liceului ajuns Inspector şcolar general, ne-a spus de ăncurajare cât aşteptam bac-ul, că dacă nu ieşim fruntaşi şi pe ogor, rămânem nişte… rahaţi cu ochi!
      Într-un an culegeam mazăre. A început o ploaie îngheţată. Militarii şi deţinuţii au fost urcaţi în autocare şi au privit pe geam. Noi am rămas să culegem şi Albici, profu’ de fizică a propus să nu mai luăm pauză de masă ca să terminăm tarlaua şi să putem urca în autocar.
      Când am terminat, s-a răzgândit şi ne-a pus să culegem şi tarlaua soldaţilor şi a deţinuţilor.
      Am fost şocaţi, consternaţi dar nu ne-a folosit la nimic.
      Pe urmă am mai avut ghinionul să-l mai avem de câteva ori pe Albici la supraveghere. El mânca permanent mere cu biscuiţi şi găsea întotdeauna pretexte să ne taie pauza de masă.
      Mie mi s-a făcut rău dar mi-a spus că mă „ismenesc” şi m-a ameninţat că-mi pune 3 la purtare. Nu era o ciocă, la noi în liceu 3 şi 4 la purtare erau note obişnuite. Când eu eram clasa a noua, cei de la a 12 a au primit în bloc 3 şi 4 la purtare pentru participarea la un majorat. Înainte să aflu de tot scandalul dirigu’ -prof de mate m-a oprit în curtea şcolii să mă întrebe dacă Aura şi Isabela, colegele mele care aveau prieteni la a XII a au fost cu ei la chef. Era joi, zi de colectare sticle şi borcane. Sacoşile îmi rupeau mâinile şi i-am spus să le întrebe pe ele că nu-i treaba mea.
      M-am trezit cu 9 la purtare. Am întrebat de ce. Dirigintele mi-a spus că pentru „aroganţă” de joi. Pentru cineva care umblă cu borcanele sunt cam „neatentă”, a completat el.

  2. Sorin spune:

    Magistrală povestea! Mi-ai îmbunătăţit simţitor începutul sfârşitului de săptămână!

  3. Radu spune:

    Finalul e de tot hazul , Doinisa!🙂 ))))))) Am ras de ma dor falcile !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s