INFRACTORII DIN CLOPOTNIŢĂ


Mătuşa mea, Tanti Dana, despot absolut în familie, spaima surorilor şi coşmarul nepoţilor, avea un imens succes la masculi cu funcţie şi portofel. Directori, medici, ştabi pe la partid, lideri de sindicat şi trei popi îşi disputau pe rând sau simultan palmaresul ei.

Eu eram iute de picior şi veşnic în alertă. Scăpam cu fuga, dar mă necăjeam destul că-mi rupea cărţile şi caietele în accesele ei de furie, când combinaţiile din scutece nu-i ieşeau pe pofta inimii.

Papaşa uita mereu să ne trimită pensia alimentară. Din salariul mamei, în acord global, din care primea cam 70-80%, fiindcă nu era materie primă şi nu se făcea planul, erau mereu alte priorităţi decât dorinţele mele. Mereu tânjeam după ceva. În faţa casei mele era o grădină de vară unde se desfăşura Lotca de aur şi unde se ţineau toate spectacolele. Făceam economii dramatice şi mă duceam la majoritatea.

Într-o zi, stând la rând la casa de bilete şi tot socotindu-mi banii, că nu-mi ajungea cu un leu, vine la mine un domn grizonant, cu o voce blajină:

-Tu eşti nepoata doamnei Dana?

-Da.

-Oho, ai matricolă de Bălcescu! Bravo! Deci, eşti o deşteaptă! Ce foieşti banii ăia de juma’ de ceas?

-Cred că am pierdut un leu!

-Las’ că tot îţi rămân de-un profiterol!

-Mie de spectacol îmi trebuia…

-Hai, ia-ţi dulciuri de bănuţii ăia! Eu sunt directorul Robitu. Te prezint acum la plasatoare şi, chiar dacă nu sunt eu aici, spui că eşti nepoata mea şi intri fără bilet. A, şi să nu uit: când dă frigul, spectacolele se ţin la Clubul Progresul. Tot eu sunt şi acolo cu acelaşi personal.

Cu protecţia nesperată a unchiului Robitu am văzut toate spectacolele de la Arenă sau de la Club timp de vreo patru ani, adică de la 14 la 18 ani. Uite cum, din scutecele eternelor iubiri ale tartoriței de tanti Dana, mi se lărgea orizontul cultural!

La un spectacol de revistă, maestrul  Arşinel stătea la poarta Arenei şi verifica personal biletele. Am dat să plec dezamăgită, împreună cu surioara mea, dar unchiul Robitu ne-a interceptat şi ne-a dat o invitaţie, cum primeau VIP-urile.

Ajung la poartă şi maestru Arşinel studiază invitaţia:

-Asta-i pentru tac-tu, nu pentru tine! Cine-i tac-tu, mă?

Hopa! De fâstâceală, uitasem să mă uit pe invitaţie pe ce nume era trecut:

-Cine-i mă, tac-tu?- se burzuluieşte iar maestrul.

Maestre, copilul este sigur numai de mamă!– zic.

-Ce spui mă, acolo?- zice maestrul uluit.

-Ca să nu-mi dea pensie alimentară, papaşa zice că n-aş fi a lui, că nu semănăm decât la unghii şi-i prea puţin, ca să strice banii pe mine!  La proces chiar aşa a zis că am numai unghiile lui şi capul lui Manea Mănescu… Să-mi plătească Manea

Ofticat, Arșinel zice pe înalte:

-Aţi auzit? Copilu-i sigur numai de mamă!

La intervenţia unchiului Robitu am intrat.

Spectacolul a început şi nişte puradei de 5-6 anișori s-au cocoţat pe gard,  să caște gura. Maestrul a oprit spectacolul până balaoacheşii neplătitori au fost daţi jos de miliţieni. Cum Miliţia bătea mai tare ca vântul pe acea vreme, succesul operaţiunii a permis reluarea evenimentului în trei minute.

Spectacolul continuă şi-şi începe rolul maestrul Arşinel. Spumos, delicios, în vervă… Se opreşte brusc din rol:

-Rog tovarăşii miliţieni să verifice dacă cetăţenii din clopotniţă au cumpărat bilete! Continuăm spectacolul după rezolvarea problemei!

Peste drum de Arenă, lângă casa mea era  biserica lipovenească, iar in clopotniţă erau cocoţaţi trei copilaşi… Spectacolul a continuat abia după ce milițienii i-au dat jos pe micii infractori.

 

HOROSCOP DE HORROR_SCOP


Rhetta şi Deea au avut iar dreptate. Este cea mai haioasă leapşă a anului. Leapşă, ştafetă, sau cu vreţi să-i ziceţi. A început de la Veone şi a ajuns la Surorile Marx. Ele i-au pasat-o Deei care mi-a ridicat-o şi mie la fileu. Şi cum m-am gândit să pun umărul la propăşirea prietenilor mei, vă dau spre îndeplinire următoarele cerinţe:

1. Scrii o scurtă parodie a unui blog (sau a două bloguri sau trei).

2. Menţionezi în postul tău – cu link spre postul acesta – că participi la ştafetă.

(Celor care şi-au ridicat Zelistul la concursul Literar dar n-au catadixit să pună link spre blogul ăsta le voi rupe un picior! Dacă picaţi în păcat şi a doua oară, vi-l rup şi pe celălalt!)

3. Îl înştiinţezi şi pe cel parodiat: îi scrii o scrisoare pe hârtie, o pui în plic şi te duci până la poştă, cumperi timbru, scrii adresa cu pixul şi pui plicul la cutia poştală. O să-mi zici că au furat-o ţiganii s-o ducă la fier vechi! Fie! Îl anunţi prin mail cu link, comment-uri cu link pe blogul lui, vezi tu.

4. Bloggerul parodiat / Pricepe că ştafeta a luat.

5. Un comentariu că ai luat ştafeta la acest post este bine-venit şi necesar ca să-ţi bag un link în post.

HORROR_SCOP  martie 2010

Berbec… coarne de berbec

Te cerţi cu toată lumea. Lumea ta eşti tu. Zâmbeşte, oricum nu-ţi vei lua salariul.  Gimnastica de dimineaţă nu este obligatorie, dar face bine la talpa gâştii. Sâmbătă vei folosi un prezervativ găurit. Sfatul astrologului: Nu folosi refiluri…  Nici femei… Personalităţi ale zodiei: Nastratin Hogea, Gânditorul de la Hamangia, sor-mea, Papu, Blue, Mesagerul, Emi cu soţia şi cafeaua lui.

Taur…Ouă de taur

Dacă ai marcaj pe Fecioară, luni îţi pică o glastră în cap, ceea ce-i de bine. Fii optimist! Cu Soarele în Vărsător, pică soacra. Amărâta a sărit de 2 kintale. Joi nu pleca la drum fiindcă acasă ai şanse maxime să-ţi luxezi piciorul în baie. Dacă nu te vede nimeni, fă pipi în cactus. Ţine o pensetă la îndemână. Doar n-o să rămîi cu ţepii la purtător! Soţia îţi face o surpriză: ţi-a tocat toţi banii din card la salonul de cosmetică! Şi salonul de cosmetică-ţi va face o surpriză: o va uita pe risipitoare în solar. Un ceai de rostopască expirat îţi redă tonusul după înmormântare. Vodca trebuie să fie musai în termen.

Personalităţi remarcabile: Paul Gabor, Motanul Încălţat, Topârceanu, Rugbistu, Piticu, Bluto, Ideish, Jeanina, Sânziana, Micul Scriitor

Gemeni… oglinda… o invenţie lipsită de sens. Te trezeşti indispus. S-a terminat crema de ghete. Priveşti pe geam şi îţi revine buna dispoziţie: ţi-au furat maşina şi încasezi o asigurare babană. Şi un făcăleţ în cap de la nevastă… Te suspectează demult că o ţii în dioptrii pe văduva Georgescu. S-a săturat de infidelităţile tale închipuite. Nu eşti în stare de nimic. Nicio infidelitate nu eşti în stare să duci la bun sfârşit. Sâmbătă, oportunităţi pe centură. Bucătăreasa face supă bună.  Personalităţi ale zodiei: Vasile_nr_5, Unfustangiu,

Rodul Pământului, Blogger, Creatrix

Bulion

Mercur intră în Luna Neagră dar iese în 3 minute. Neptun stă 45 de minute, depăşindu-şi propriul record. Pieţele de capital se clatină, dar o macara uitată între blocuri asigură o reechilibrare nesperată. Este timpul să depuneţi toţi banii în bănci. Pentru prima dată în istorie, băncile vă percep dobândă la depozit de sută la sută. Şi un comision de administrare de 300%. De marţi, tonusul îţi revine în mod surprinzător şi orice terapie cu ventuze, lipitori şi urină violet are efect miraculos. Sigur nu vei ridica munţii, dar vei scoate cu uşurinţă gaze şi capacul la iaurt. Personalităţi: Michael Jackson, Veta, Smiley, Tarzan, Cipistan

Leu… regele jigărit al portofelelor.

Venus în opoziţie cu Soarele favorizează un divorţ elegant cu partaj clasic ca între intelectuali rasaţi: garsoniera, mobila, Kukta şi garajul se taie cu fierăstrăul perfect în două. Şeful, rac cu cleştii tociţi, va avea logoree dar nu-l va asculta nimeni. Mai bine, ca să nu-ţi faci sânge rău! Tocmai a anunţat o reducere a salariului cu 98,8%. 0.8% aduci de acasă ca să acoperi cotizaţia de 2% la sindicat. Amănuntul te doare la bască fiindcă ai crescut 11000 de poziţii în Zelist. Broken Whisper, Scriitor Virtual.

Fecioară… să nu exagerăm.

Ai tendinţa să spui lucruri neplăcute celor din jur. Ori vei pierde la loto, ori vei câştigat dreptul să speli vasele toată săptămâna. Te sâcâie o piatră la fiere sau o bordură din faţa blocului. Georgeasca v-a face pipi pe cauciucul tău dar, maidaneza ei împăiată zâmbeşte fermecător şi-ţi strecoară în palmă numărul de telefon scris pe o cocardă funerară. Roata de rezervă o vei da şpagă poliţistului chipeş care te v-a opri că ai trecut pe roşu. Încerci să negociezi oferind nevasta dar n-ai tu norocul ăla!Vei fi revoltat că reforma lui Boc a băgat culoarea roşie la semafor. M*** guvernului!

Personalităţi proeminente: amalgaMMax, Miss Bobst, Graţiela, heramariana, G.Rea,

Balanţă… unsă cu untură

Câştigi procesul cu Banca Transilvania. Ocazional te va strânge un ciorap.  Cu Soarele-n Ţap şi Kiron în Vărsător vei avea tendinţa să dormi pe stânga dar se află şi partidul te pune în discuţie şi-ţi dă vot de blam. Odată cu intrarea lui Marte-n Peşti, Codul Fiscal va fi pus la gunoi. Un adorator îţi pune napolitane la picioare: Evident FoartedulceDeea, Bette Davis, Doina Popescu, Tibi, Roxania, Cosmin Ştefănescu, Talente de năzdrăvani.

Scor_pion-ul jucător

Soarele retrograd favorizează impozitarea excesivă a salariilor. Sunt favorizate curele de ţelină şi ghimbir şi partidele de sex de 314 minute. Vei fi chemat să coordonezi o acţiune neplătită. În varianta nefericită îţi aduci soacra de la gară. Varianta optimistă: o extragi tăiţei din puţul liftului. Alinierea planetelor îţi va aduce prestigiu-n cartier: gunoierul îşi dublează pretenţiile ca să-ţi ridice gunoiul. Câştigi la Loto tot stolul de la Căpâlna. Faci CAR să-ţi ei Viagra. Personalităţi: Veta, Rona,  Băsescu, Alain Delon, Vlad Olteanu, amalgaMMax

Săgetător… văru’ lu’ Marcu

În funcţie de marcajul personal, doctorul îţi poate interzice laptele de pasăre. Se poate înlocui cu cel mai fin cognac. De miercuri, cu Jupiter în casa a IV-a începi să ai probleme cu copiii:  îţi vor lua cardul şi ţigările. Venus retrograd favorizează coşurile. Un tratament Zepter de 25000 de dolari poate preîntâmpina aceste neajunsuri. Cei tineri vor avea emoţii la examen. 300 de euro reglează tensiunea şi asigură promovarea facilă. La fel de utile sunt şi favorurile sexuale. Sunt vizate Rhetta Marx,Iulian de Buftea

Capricorn… mişto băieţii din zodia asta

Un pătrunjel în eşapamentul şefului îţi va reda buna dispoziţie pentru 10 secunde. Colegii te vor turna şi vei fi concediat. Vei avea a patra tentativă de sinucidere cu iaurt Activia. Magda Catone sugerează să încerci şi cu Bonux dar Pluto ţi-a zdruncinat deja încrederea în femei. Schimbarea partenerului sexual va fi benefică cu condiţia să nu fii distrat şi să schimbi în mod nefericit amanta cu nevasta. Eclipsa de lună de pe 26 este prost aspectată pentru toate zodiile, dar exerciţiile preliminare facerii copiilor pot preveni şi atenua aceste aspectări. Elvis ,Torent, Ovidiu, Silviu, Ionuţ Dumitru.

Vărsător… hei, e criză!

Un marcaj pe Leu poate favoriza un conflict în benzinărie. Două canistre în capul mitocanului sunt binevenite, dar nu daţi foc fiindcă aveţi o valiză-n porbagaj. Îmi permit să vă previn că vă puteţi frige aripile şi, când spun asta, nu am niciun accent antisemit. Week-end-ul  ploios cu Neptun în Peşti arată că nu veţi avea niciun ban de numărat, dar nici chef de sex, că a plouat toată săptămâna şi sunteţi epuizat. Mişu, Buricul Pământului, Chioru, Vlad Olteanu

Peşte- nici Centura nu mai e cea fost

Saturn în opoziţie cu Martie vă predispune la depresie. Recomand 100 ml de ulei de ricin pe stomacul gol de trei ori pe zi. Veştile proaste vă indispun aşa că mai bine închideţi telefonul. Vă sugerez să râdeţi cu modaraţie. Vă pică o moştenire. Faceţi un pas lateral, ca să nu vă turtească!

Personalităţi: Andrei Mituca, petroniamarcs, clarra

Poveste cu barza


Pe când aveam vreo zece ani, papaşa a-nceput să râvnească la toate gagicile din România, limitare geografică obligatorie, fiindcă paşaportul nu era la îndemâna oricui.

Şi cum, noi,  cei trei copii îl plictiseam peste măsură şi stăteam în calea fericirii lui, ne-a adus o declaraţie ca s-o depunem la dosar, în care explica că are multiple relaţii extraconjugale şi că doreşte să-şi refacă viaţa,  să se asigure că divorţul mearge uns.

Cum nici până atunci nu contribuise la traiul nostru domestic decât cu vreun pui de scandal, am scos pietricica din ciubote şi am mers mai departe.

Trei fete, crescute de mamă cu minunata poveste ne-a adus barza, fără înjurături, fără vorbe grele, toate cuvintele  gen p***, p****, f**, m***,  ne erau perfect necunoscute. Gardurile cartierului au reparat până la urmă lipsurile din familie şi, chiar dacă nu le pronunţam, le înţelegeam sensul anatomic.

Astfel, mergând prin Bucureşti împreună cu simpatica mea verişoară Lila şi mama mea responsabilă cu barza, pe o vreme ploioasă, ţopăind între două bălţi,  în zona Pieţii Unirii, pe lângă ruinele Spitalului Brâncovenesc în curs de demolare, pe un panou de şantier scria p***.

Lila, neavând copii, era foarte afectată de impozitul pe celibat. Ne spune prompt şi cu umor un banc.

Cu riscul să vă plictisesc îngrozitor vi-l zic:

Scrisoare Tovarăşului Nicolae Ceauşescu:

Subsemnatul Nae Pendulă,

Fără c** şi fără p***,

Ar avea de întrebat

De ce plăteşte celibat!

Răspunsul Preşedintelui:

Stimate Nae Pendulă,

Fără c** şi fără p***

Cât ai degeţel şi limbă,

Legea țării nu se schimbă!

Mama, auzind probabil, pentru prima dată-n viaţă, aceste cuvinte zise răspicat şi din tot sufletul, luă viteză intrând prin toate bălţile, încercând să se îndepărteze cât mai rapid de versurile păcătoase.

Eu, amuzată de reacţia disperată a mamei zic:

-Ei, acuma, dacă te-ai udat la picioare, ţi s-au înfundat urechile sau ţi s-au desfundat?

Anii au trecut dar, mama a rămas aceeaşi fiinţă delicată.

Din calcule foarte clare, abia după lansarea romanului Comisia ZÜRICH i-am dat un exemplar.

Seara auzeam paşii mamei pe scări. Venea la mine-n cameră, se aşeza pe un fotoliu şi ofta. Pe la al treilea oftat, ridicam privirile din laptop.

-Mamă, scrii bine, eşti haioasă rău, acţiunea mă ţine cu sufletul la gură dar am ajuns la un cuvânt pe care nu pot să-l citesc! Ce fel de profesoară eşti tu, dacă scrii asemenea cuvinte?

-Mamă, Dobritza ăla e-un jegos şi un nenorocit… El vorbeşte aşa, nu eu! Dacă ar vorbi ca o domnişoară de pension nu ar mai fi veridic!

Personajeje mele vorbesc aşa…

Mama ofta şi pleca încet pe scări.

După vreo oră jumate o auzeam iar.

Se aşeza pe fotoliu:

-Mamă, eu mai departe nu pot să citesc. Iar am găsit ceva grozav…

-Cred că ai ajuns la faza la care s-a opărit Dobritza la buci

Mama dă din cap ruşinată.

-Acum n-am ce face dar, la ediţia următoare scriu că s-a opărit la popou

-Da’ ce-i bebeluş?

-Aha! Şi cum să scriu?

-Tu eşti scriitoarea…

Cobora cu paşi mici.

După vreo trei zile, la masă zice:

-Mamă, eşti o năstruşnică!

-Şi cuvintele-alea?

-Cartea e prea bună că să-ţi scot ţie ochii pentru cum vorbesc toţi nemernicii…

Sabrina, puştoaica mea de nouă ani, mi-a sărit în apărare:

-Buni, nu o judeca pe mama după ticăloşii din cărţile ei. De-acasă pân’ la şcoala văd mai multe prostii scrise pe garduri decât în toate cărţile  mamei!

Dom’ Profesor sare calul


Prin ’92 veneam de la Sinaia cu un Ww Transporter. La volan un mare artist în materie de şoferie, prietenul meu, dom’ Profesor.
Ajungând la borcanul din apropierea Ploieştiului, trei maşini de poliţie dintre care una chiar cu girofarul pornit şi o mare desfăşurare de forţe. Pe dubla continuă un poliţist.
Dom’ Profesor i-a dubla între caucioace spre stupefacţia poliţistului care, evident, ne opreşte:
-Domnule, ori nu eşti normal? Vrei să spui că nu m-ai văzut aici ?
-Sigur că te-am văzut! Am vrut să-ţi testez vigilenţa!- zice râzând dom’ Profesor.
Poliţistul îi cere permisul, talonul şi asigurarea, începe procesul-verbal şi îi cere şi buletinul.  Îi dă procesul verbal la semnat, îi taie chitanţă(pe vremea aia poliţistul avea chitanţier la purtător) şi îi înapoiază actele. Dom’ Profesor, culant, la amenda de 500 de lei îi mai dă 500.
-Ia să mănânci şi tu nişte mici!
Poliţistului îi sclipesc ochii şi bagă banii în buzunar, bucuros de chilipir.
Din buletin cade o carte de vizită şi, galant, poliţistul se apleacă să o ridice. La aşa şpagă, era firesc.
Poliţistul înţepeneşte: cartea de vizită era a şefului tehnicului pe ţară de la interne.
– Îl cunoaşteţi pe gealul Icsulescu?
-Da! E naşul meu!
-Ia-ţi dom’le actele şi banii înapoi de-aci, că mă laşi fără pâine!
Dom’ Profesor râde şi apasă acceleraţia.
Spre stupefacţia celor zece poliţişti împrăştiaţi pe şosea, noi accelerăm şi poliţistul alergă după noi cu banii întinşi.
Ce-a fost asta, Profesore?
-M-am distrat şi eu puţin…

În 2009, în plină criză, dom’Profesor a plecat să șofeze pe autostrăzile cerului.

COCOŞ FĂRĂ RANDAMENT


În postarea VACANŢĂ CU VACI am scris cuvântul „randament” şi mi-am adus aminte de una bună din copilărie.

Eram la ţară şi coana Moaşa, „telectuala” satului umbla cu un cocoş sub braţ.

Un moş, trecând pe uliţă o întreabă:

-Ce faci, coană Moaşă cu cucoşul?

-Mi l-a dat Frosina lu’ Ion Albu să-l bag în probe ca să văz ce brânză face!

-Da’ cucoşu’ pestriţ ce-are?- zice moşul cu mirare.

-L-am băgat demult la supă, că nu mai dădea randament!

Mie mi-a plăcut cuvântul randament dar m-a derutat tare mult aia cu brânza: eram eu mică dar cucoş care să facă brânză, zău că nu văzusem.

M-am dus la mamaia Mihaica dar, avea ograda plină de babe, că făcea plăcinte la cuptor în bătătură şi după obicei, sătura tot satul.

Bucuroasă că pot să zic „randament” de faţă cu toată lumea, am povestit isprava cu cocoşul.

Babele, nu chiar proaste, stăteau mai bine decât mine cu neologismele şi înţelegând cam ce le povestesc s-au îndoit de râs.

Până s-au liniştit, hop şi coana Moaşa, care locuia vis-s-vis de mamaia Mihaica.

-Babelor, iar aţi tăbărât pe plăcintele lu’ ţa’ Mihaica?

-Ho, că nu te păgubim pă tine! Dă şi ea de sufletul lu’ Ilie!

-Ei, ba de-a lu bâtu, bâtica, a lu’ mamica şi-a lu’ nenica, mai slăbiţi-mă cu Ilie!-zice mamaia Mihaica, după trai urgisit cu moş Ilie, cu care fusese măritată cu sila de familie.

Coana Moaşa care se voia vedetă se bagă în vorbă:

-Uite, mi-am luat cucoş tânăr, în mare putere, că Bălţatu’…

-Ştim, ştim, nu dădea randament!- strigă babele în cor.

Eu, fără să pricep cum e cu randamentul cocoşului am povestit toată vara în  sat povestea cu cucoşul şi toată lumea asculta cu gura căscată, apoi dă-i râs.

Într-o zi, hop mama, vine să mă ia acasă! Acum, ce-i drept, cât de mică, la ţară mergeam singură dar de întors, venea cineva după mine, că altfel nu mă urneam. Că cine-i ăla să-şi lase cuibul cald de bună-voie?

Îi spun şi mamei povestea cu randamentul şi mama, ca să deturneze sensul discuţiei zice către bunica:

-Mamică, da’ de unde ştie coana Moaşa de randament?

-Păi, ea-i femeie cu multă şcoală, nu ca noi! Şi abonată la revista Femeia…  Şi ca să smintească urechile babelor, îşi frânge limba cu vorbe de mare boiereală: randamentultraevident! Da’ ea ce să zică săraca? Că a luat un cucoş plocon?

Îşi pune moţatu’ la supă şi se văicăreşte c-a rămas fără cucoş!

Acuma, ce-i un cucoş colea? Dacă coana Moaşa-ţi zice de la obraz, o laşi să-şi aleagă pintenatul. Cu vorbele-astea meşterite din reviste mi-a mâncat şi mie vreo trei frumuşei!

-Te-ai lăsat mata păcălită?- întreb eu necăjită.

Evident!- zice bunica râzând.

Mă găsiţi şi pe http://doinapopescu.blogspot.com

VACANŢĂ CU VACI


În copilărie îmi era drag să merg la bunica mea din partea mamei, într-un sătuc pe malul Siretului dar, într-o psihologie greu de înţeles, când îmi doream ceva important sau cât de neînsemnat şi care nu costa nici bani nici efort, papaşa mă refuza sistematic. Aşa se face că, împotriva voinţei mele mă ducea la bunicii din partea tatălui,  la Stăncuţa, un sat pe malul Dunării. În mod enervant, Dunării îi ziceau Gârlă și-mi interziceau să mă apropii de ea. Mi-ar fi plăcut să mă joc în pădurea de pe mal dar ziceau că e locuită de lupul care scăpase cu bine din Scufița Roșie.

Bătrânii, baba Dobriţa şi moş Constantin erau nişte sadici care se întreceau în ticăloşii cu care să-mi mănânce sufletul. Şi ca să fie circul complet, mai venea şi câte-o otravă de mătuşă care-l mulgea pe papaşa de bani zicând parşiv: mă sacrific ca să am grijă de copil !

Ca să ies la joacă, aveam de trecut printr-o grădiniţă dar, ca şi când aş fi vătămat parfumul florilor, nu aveam voie, fiind obligată să o iau prin curtea orătăniilor. Psihopaţii stăteau ascunşi după perdeaua croşetată cu igliţa şi se distrau cum mă luptam cu  curcanii şi gâscanii. Din drum îmi făceam întotdeauna rost de un băţ pe care mi-l puneam de cu seară lângă pat dar aveau grijă să mi-l arunce în grădină şi numai dragele de picioruşe mă scăpau. Să fi avut vreo patru ani…

Văzându-mă scăpată, mă jucam în colb cu copiii cât era ziulica de mare, cu un coltuc de pâine în buzunar, rezervă strategică de mare importanţă, fiindcă nimeni nu se deranja să mă cheme la masă iar poarta era închisă cu cheia toată ziua.

Mama lui Aurel, un băiat de vârsta mea îşi chema băieţii la masă şi văzând că eu rămân în drum, imi aducea o felie de pâine neagră cu zahăr.  Ori era prea mare bucata de pâine ori eu n-aveam randament, fiindcă se-ntorcea Aurel la joacă după ce mânca şi eu încă mă luptam cu felioiul. Dacă urmau jocuri mai săltăreţe, mergeam la canal şi stropeam zahărul cu apă să nu-mi cadă de pe pâine. Ce nu puteam mânca mergea în buzunar la stoc.

Seara se-ncheia dramatic. Cirezile se-ntorceau de la islaz şi, din capul uliţei, se auzea un vuiet combinat din ropot de copite şi mugete furioase, apoi vacile cu coarnele lor ameninţătoare umpleau strada. Din spate le mâna nervos văcarul satului lovindu-le cu-o bâtă, iar bietele dobitoace alergau, se împingeau, ba se şi încălecau unele pe altele. Mai târziu am aflat de ce. Mă spânzuram de câte-un gard şi aşteptam cu ochii închişi să treacă urgia. Mare lucru că nu mi-a plesnit inima!

Într-o zi, la poartă la baba Dobriţa s-a întâmplat o minune. Un tractor cu remorcă a basculat două rădăcini uriaşe aduse din baltă. Sigur că dacă vacile şi-ar fi pus în gând mă puteau lua în coarne şi de pe buturugi dar eu mă simţeam mai în siguranţă cocoţată de ele, decât spânzurată de gard.

Pe urmă venea momentul cel mai plăcut: venea acasă unchiu Titi cu Mobra( nu ştiu ce marcă era, la motorete-motociclete le ziceam Mobra şi la automobile Pobeda, că nu apăruse Dacia încă!) şi tot satul mă invidia că intram în curte şi aveam voie să şterg minunea tehnică de praf.

În stradă, în văzul tuturor, unchiu Titi striga:

-Hai, lasă joaca, că ţi-am adus de 2 lei bomboane!

Toţi copii erau leşinaţi de admiraţie pentru aşa un unchi culant, dar unchiul Titi aducea dropsuri verzi-mentolate care nu-mi plăceau şi pe care le mânca singur de fiecare dată.

Şi începea nenorocirea! Unchiul Titi şi moş Constantin povesteu din 1917 când veniseră bulgarii, aliaţii nemţilor şi spintecaseră femei şi copii şi mergeau cu ororile până în al doilea război mondial cu execuţii şi bombardamente. Făceau ca avioanele, îşi schimonoseau feţele urâte şi cu pumnii mimau bombele, fără să mă lovească ce-i drept, numai mă înghionteau puţin, iar eu fugeam ca un căţeluş şi mă ascundeam între picioarele metalice ale maşinii de cusut, ţinându-mă strategic de roată. Relatările erau vii şi ei se comportau de parcă războiul era în toi. Apoi, moşul asculta grav, se uita la ceas şi zicea:

– Ora opt! Ăsta-i avionul de Cehoslovacia!

Apoi începeau să discute de Gheorghiţă, băiatul dispărut pe front în munţii Tatra, urcat de ruşi în vagoane şi dus în Siberia.

Acum, Gheorghiţă era făcut de babă cam de fată mare dar moşul îl crescuse totuşi pe lângă ceilalţi 11, trîgând nădejde că, poate, o fi totuși a lui, chit că baba n-avea niciun dubiu.

Până pe la unsprezece noaptea se auzeau periodic avioane iar moşul zicea: ăştia sunt ungurii, ăştia sunt sârbii, ăstia sunt ruşii, ăştia sunt nemţii…

După toate poveştile lor, eram încredinţată că toate acele avioane aruncă bombe şi în orice moment ne vor nimeri şi pe noi. Trăiam intens poveştile de război, atmosfera încordată şi teama oribilă.

Până într-o zi când a trecut un avion în miezul zilei: eu m-am ascuns după buturugi, copiii au ieşit în mijlocul uliţei să strige:

Avion, cu motor

Ia-mă şi pe mine-n zbor,

Să mă fac aviator!

Mă uitam la curajul nebunesc al copiilor şi îi rugam să vină să se ascundă sub rădăcini dar ei râdeau şi strigau mai tare.

Avion, cu motor

Ia-mă şi pe mine-n zbor,

Să mă fac aviator!

Apoi au venit îngrozitoarele vaci, unchiul Titi cu Mobra şi bomboanele de mentă, avioanele, bombele.

Ziua următoare a plouat.

Lenuţa, o fată de clasa a VII-a venit cu nişte porumb, s-o ajut să-l cureţe de pe ştiuleţi şi, drept premiu că am fost îndemânatică, mi-a făcut o păpuşă de cârpe.

Rămase singure i-am explicat de nebunia copiilor care nu s-au ascuns când au venit avioanele, ba mai mult, au strigat ce-au strigat, i-am povestit despre război şi despre avioanele care vin noaptea şi de norocul pe care-l am cu maşina de cusut.

Lenuţa, fată simplă de la ţară l-a luat la rost pe moş Constantin. Moşul, care era cârpa babei, a luat o faţă plângăcioasă şi a zis că asta este singura lor distracţie. Atunci Lenuţa a adus nişte cărţi de istorie şi mi-a citit că războiul s-a terminat, că s-a semnat pacea. Eu nu ştiam să scriu şi să citesc dar fata mi-a inspirat încredere şi am ascultat cu mare interes. Ce-i drept, seara, moşul nu i-a mai ţinut isonul lui Titi dar nici nu l-a oprit în vreun fel.

Mie tot îmi sărea inima când treceau avioane, dar reţinusem cuvânt cu cuvânt ce-mi spusese Lenuţa şi aveam mai multă încredere în cartea tipărită decât în cei doi ticăloşi.

Şi ziua următoare, minune!

Au trecut avioane, copii au început să strige şi, eu mai tare decât toţi:

Avion, cu motor

Ia-mă şi pe mine-n zbor,

Să mă fac aviator!

Nu ştiu dacă pentru ceilalţi a fost o vorbă în vânt dar, eu am început să-mi doresc aprig să pilotez avioane. Şi nu ştiu dacă ceilalţi au ajuns piloţi dar eu mi-am respectat toate visele copilăriei şi când am pilotat prima dată un avion am avut cu mine în carlingă şi pe copilul de 4 anişori.

Apoi, de la papaşa de la intreprindere a venit un camion să aducă nişte cuie, lanţuri sau nu ştiu ce în sat. L-am recunoscut pe şofer, fusese pe la noi pe acasă şi l-am rugat să mă ducă în oraş. Mi-a zis că n-are vorbă cu taică-meu şi nu poate. Atunci am întors buzunarele pe dos şi i-am arătat pâinea uscată din buzunare.

Omul n-a mai stat pe gânduri. A lăsat vorbă la magazinul sătesc că mă duce acasă şi-am plecat spre Brăila. Ajunşi acasă n-am găsit pe nimeni dar toată strada era a mea! Gardul îl săream din două mişcări iar în pod aveam un adevărat regat.

Nu ştiu ce-a vorbit şoferul de camion cu papaşa, că am scăpat de vacanţe oribile cu vaci şi psihopaţi şi am făcut restul vacanţelor  la mamaia Mihaica, cu poveştile ei fermecătoare şi meşterul cuptor de pâine care-i aducea tot satul în bătătură în fiecare joi.

Nu zic că Friptu’ şi Beleaua nu erau de groază dar, sub ocrotirea caldă a mamaii Mihaica aveam alt curaj!

VIAŢA BATE FABULA!


El, liric dar în pană de inspiraţie:

-Draga mea, văcuţa mea…

Văzând expresia ei înţelese că a dat-o de gard: hai, nu te bosumfla, doar şi eu sunt boul tău!

Ea, privindu-l cam dintr-o parte:

-Fără supărare: prefer un taur!

BUZDUGANUL VIOLET


Săptămâna trecută, GALERIA PROMOSEO m-a premiat la categoria BLOGUL SĂPTĂMÂNII.

Mişto, cum ar zice mirele  Irinel, ridicat de portofel.

Mişto, mişto, dar din comentariile cititorilor am aflat că sunt talentată, am umor, proza mea afurisită e beton, nu e niciun dar… dar negru combinat cu alb loveşte la pupilă.

Mi-a zis-o Tiberiu Lovin, a mai zis-o şi clarra, marianahera şi Janina aşa că mi-am căutat un cojoc nou.

Pe vremuri, puţin mov însemna curvă dar acum flacăra violet a isterizat toată România( care ce-i drept e destul de lesne de isterizat ).

 

stema violet
stema violet

După ce şi preşedintele a făcut-o lată, modificând stema naţională în violet, la „asorte” cu bikinii vreunei blonde probabil, am tras şi eu un buzdugan violet blogului meu negru şi minunaţi-vă de ce-a ieşit.

Aştept să vă daţi cu părerea, să aflu şi eu dacă era mai bine pe negru sau e O.K. acum.

SEX ȘI HAIDUCIE ÎN PĂDUREA STEJARULUI


În vecinătatea cartierului Radu Negru, începând de la Centură, se află Pădurea Stejarului– loc tainic şi misterios, scenă a multor întâmplări palpitante din copilăria mea.

Vă voi spune acum o poveste pe care părinţii o discutau pe furiş cu neamurile şi cu vecinii, fiindcă pe vremuri, copii erau păziţi de grozăvii necuviincioase .

Prin anii ’70, floarea Miliţiei din toată ţară s-a reunit la Brăila să anihileze o bandă deosebit de periculoasă care acţiona în Pădurea Stejarului. Tot cartierul a urmărit afacerea cu sufletul la gură. Nu ştiu numele de cod al operaţiunii poliţieneşti dar, papaşa îi numea pe bandiţi Şerifii Amorului. De altfel, cartierul Radu Negru, deși situat în sudul Brăilei, era numit adesea Vestul Sălbatic datorită cafturilor dintre clanurile lui Şulică şi Umberto.

Cum legile moralităţii comuniste apărau familia-nucleul de bază al societăţii- ca să te duci cu paraşuta la hotel trebuia să prezinţi buletinele împricinaţilor spre a dovedi legătura matrimonială reciprocă. Dacă nu găseai înţelegere pe bani grei la recepţioner, treceai afacerea pe sub… mână. Şi, mai mult, cum un divorţ dura cam 7 ani, mult mai mult decât amorul cu dracul blond-pensat. Cum în urma divorţului erai înfierat în şedinţă de partid, puteai pierde chiar funcţia, Pădurea Stejarului a devenit tărâmul fermecat al amorului clandestin, de cursă lungă sau de sfert… neacademic!

Acum, pădure-pădure dar, nu pentru toată prostimea, că nici pădurea nu era chiar soră cu orișicine! Nu puteai veni la pădure cu autobuzul, deci, prăjitura asta bine însiropată era doar pentru cei din cartierul Radu Negru, ori cei ce aveau maşină… Perechile, mai mult sau mai puţin întâmplător combinate, îşi lăsau textilele în vine. În prag de orgasm multiplu, erau întrerupte brutal de nişte băieţi cu dresuri de damă pe faţă care-i jefuiau metodic: ceas, portofel, pantofi, verighetă, ghiul, roată de rezervă, casetofon auto, bijuteriile cucoanei şi de multe ori chiar… cucoana.

Hormonii amorezilor erau atât de jucăuşi şi imprudenţi, încât erau zile în care se jefuiau şi câte 20 de cupluri. Cum nimeni nu era pe pozitia de-a reclama, păgubaşii au plătit şi-au înghiţit paguba şi umilinţa în tăcere. Fenomenul a înflorit exponenţial.

Miliţienii erau un fel de vip-uri, având maşină şi pistol în dotare. Unul din virilii în uniformă, cu grad, pare-se de căpitan, a fost deposedat de toate bunurile, inclusiv de pistol. Pierderea pistolului fiind caz de puşcărie, cianozat de jenă şi de oftică, căpitănaşul a ieşit la raport. Spre marea lui surpriză, a găsit o nesperată bunăvoinţă din partea şefilor, protagonişti nefericiţi ale unor amoruri similare întrerupte de tâlhari. Cum în clubul jefuiţilor intrau jumătate din notabilităţile oraşului de ambe sexe, comandantul Miliţiei a hotărât că încă de la tanti Elvira amorul clandestin a fost sacru la Brăila. Spre calmarea amantelor răvăşite de isterie şi fiind depăşit de situaţie a cerut sprijinul Bucureştiului.

După o vară de pânde şi filaje, tâlharii veseli au fost arestaţi şi codrul a redevenit frate cu românul iubăreţ. Viaţa în cartierul Radu Negru s-a întors în tiparele cunoscute, drumurile tuturor intersectându-se în Dumbravă: noi copii jucând ascunsa printre copaci cât aşteptam să aducă petrol lampant la Găzărie, femeile la cumpărături la Aprozar ori Gostat, ori poate la coadă la găini la Zeculeasă iar bărbaţii, conştiincioşi, seară de seară, la Căţeaua Leşinată.

O LIMBĂ DE… ÎNGHEŢATĂ


Într-o dimineaţă, să fi avut vreo patru ani, întorcându-mă cu mama cu sacoșile pline de sticle de lapte, pe strada şcolii, chiar la colţ, (Simion Bărnuţiu colţ cu Leningrad), pe acoperişul unui wc dansau trei copilaşi: Lenuţa Roman, Nicuşor Roman şi Doru Preda. Se ţineau de mână şi dansau o horă stângace, cântând în gura mare:  A murit, mămica! A murit mămica! A murit mămica!

Sinistrul refren m-a urmărit toată viaţa: o casă pe colţ, un wc zărit într-o curte în Chitila, o femeie grasă sau simplul nume de Lenuţa a fost destul să genereze un declic de coşmar: A murit, mămica! A murit mămica! A murit mămica!

Doamna Roman murise de icter iar în scurt timp, domnul Roman s-a însurat cu o femeie grasă din cale-afară.

Grasei, copiii îi spuneau mămiţica. Erau slabi, piele şi os, plini de vânătăi şi zgârieturi.

Lenuţa a devenit colega mea de clasă. În afara orelor de şcoală, purta chiloţi şi maieu tetra, fiindcă mămiţica era econoamă: iarna, zdrenţe căpătate din vecini şi ghete stâlcite în ultimul hal, pe ploaie- cizme de gumă şi un fâş caraghios.

Învăţătoarea o întreba de ce este plină de vânătăi:

-Am fost rea şi mămiţica m-a bătut, ca să mă facă mai bună!- răspundea Lenuţa mecanic.

Mămiţica era prea doamnă ca să muncească, aşa că Lenuţa şi Nicuşor duceau tot greul în casă.

Profesorii îl chemau pe domnul Roman la şcoală cerându-i să intervină în protejarea copiilor dar, acesta spunea invariabil că-şi iubeşte nevasta şi nu vrea s-o supere pentru fleacuri.

Dar, Lenuţa, veşnic flămândă, ne fura pachetele tuturor, inclusiv directorului şcolii, domnul Stănculescu, care avea cabinetul de aeromodelism pe un hol de trecere spre laboratoare.

La un moment dat, directorul îi lăsa intenţionat un pachet la îndemână.

Toţi eram copii necăjiţi şi cu diverse probleme acasă dar, ce se întâmpla cu cei doi frați era terifiant. Uneori ne nimeream să trecem pe drum exact când mămiţica îşi aplica corecţiile şi atunci ţipetele copiilor schingiuiţi ne provocau leşin.

Situaţia ne alarma pe toţi şi prin clasa a şasea, mai mulţi colegi ne-am dus la poarta grasei s-o rugăm să se poarte omeneşte cu copiii.

Grasa a ieşit la poartă şi ne-a spus răspicat că o iubeşte pe Lenuţa şi se sacrifică să crească progeniturile răposatei.

Atunci, Lenuţa a izbucnit:

-Mămiţica ne iubeşte! Mămiţica este atât de bună, că mă trimite să-i iau îngheţată şi dacă o aduc neatinsă, îmi dă voie să dau o dată cu limba pe ea.

Grecii s-au pus pe sărbătorit. Subit, mi-am amintit de bucuria naivă a copiilor care jucau pe acoperișul wc-ului: A murit, mămica! A murit mămica! A murit mămica!

Scrisoare către Ceauşescu


Eram elevă în gimnaziu şi aveam un mare necaz. Profu’ meu de mate, pe care-l apreciam pentru capul de matematician, împreună cu un alt prof, în recreaţia mare de la ora trei traversau şoseaua şi se înfundau în Căţeaua Leşinată-o bombă oribilă- la una mică.

Continuă lectura

SEX CU PROFU’


Fragment din romanul Cafeaua de după

Pe vremea lui Ceşcă, în perfecta orânduire socialistă, oficial nu existau retardaţi, handicapaţi ci, târâş-grăpiş, toată lumea făcea 10 clase prin licee industriale sau clase a IX-a şi a X-a arondate unor şcoli generale.

Neluţa, care nu era chiar în temă cu ce se studia la obscurul liceu industrial pe care-l frecventa din când în când, se trezeşte în situaţia delicată de a avea un patru la tehnologie şi aproape nicio şansă să scape de corigenţă. Tehnologia sudurii era peste puterile ei de înţelegere și nu-i pasiona nici pe colegi.

Inginerul cu normă de profesor îşi cam pierduse răbdarea cu ea şi era pe punctul de-a o potcovii cu încă un patru. Dar, prost obicei la unii profesori, după ce-ţi strică vara cu o corigenţă,  îţi mai fac şi morală! In timp ce-i mitralia Neluţei o mulţime de chestii neimportante şi complet inutile, profesorul se opri consternat:

–Neluţa, te-ai dat cu ruj?!!!

La chestii legate de fizicul ei periculos, eleva avea replică spontană:

Atractiv!– zise ea răguşit, glas care-l emoționă peste măsură pe tov inginer, făcându-l să se bâlbâie:

–Cine, cine, eu sunt atractiv? Bine că v-aţi găsit toate să mă apreciaţi acuma, după ce m-am priponit! Cât am fost holtei nu m-a băgat niciuna în seamă, de m-am însurat cu Dropia, să-mi otrăvesc zilele.

Clasa a rămas blocată-n ParadisDropia era taman profa de germană, diriginta clasei lor. Cât de greu poate fi uneori să găseşti o poreclă potrivită  pentru dirigă, şi ce ajutor nesperat chiar din partea consortului! Până să se liniştească hohotele-n clasă, inginerul îngână:

–Neluţa, la şase jumate te aştept în spatele liceului, în Dacia mea gri.

Ehei! Cine-a mai avea Dacie gri pe vremurile acelea? Probabil, îl costase vreo trei chenzine să-și facă geamurile fumurii!

Peste două zile, proful veni grăbit să le comunice mediile.

–Neluţa, ai avut un patru şi cu un şase de la mine, hai că ţi-a ieşit media, fetițo!

Neluţa îl aşteaptă supărată pe culoar:

–Cum şase, tovarășu’ inginer?! La sacrificiu’ pe care l-am făcut io, că eram fată mare, puteai să-mi dai acolo doi de zece, că nu dădeai din buzunar!

–Neluţa, te rog să nu faci o scenă!  Am înţeles că te culci cu mine fiindcă sunt un bărbat atractiv! Doar n-ai făcut-o din interes, pentru notă?! – o scrută el cercetător.

–Ho! N-am găsit Strugurel şi m-am dat cu Atractiv, ţap bătrân şi închipuit!

–Ce-ai zis? Ce-ai zis? – întrebă inginerul sufocat.

–Aţi întrebat dacă m-am dat cu ruj şi io am zis Atractiv! Adică, iete așa, ca să nu-mi crape buzele, m-am dat c-un soi de seu de câine, care miroase mișto. Comercial îi zice Atractiv!

Profu’ scose o oglindă din buzunar, din cele purtate de femei în poșetă, şi se studie îndelung:

–Uite cum facem: deseară vii la mine în Dacia gri…

–Ho, că nu mă mai culc cu tine! – preciză fata.

–Ho, că nici io nu mă mai culc cu tine! Mâine-ţi modific finuţ şasele şi îl fac 10 şi îţi mai pun încă un zece! 24 împărţit la trei îţi dă media 8!

–Şi dacă nu vrei să mă culc cu tine, ce vrei să fac pentru asta? S-o gâtuiesc pe Dropie? Nu fac faţă, că-i de trei ori cât mine!

–Mi-ar place mie, o-ho-ho! Da’ pe urmă… m-ar bântui, strigoaica! Dă-o dracu’, că mă indispun!

–Totuşi, trebuie să fac ceva pentru doi de zece, nu?

–Da, sigur! Stai cu mine în maşină jumătate de oră şi-mi repeți că sunt un bărbat atractiv!

–Eşti ţicnit băiatu’! Prefer să mă culc cu tine şi să tac!

Te rooog! De când mi-ai zis că sunt atractiv, am scăpat de insomnii și mi s-a reglat și digestia! Vezi, nu mai sunt balonat! Promit solemn! Trimestru’ următor îţi pun media zece!

După sângeroasa îngrămădeală din decembrie, Neluța își luă porția de libertate la turci.

 

UN SIROP PENTRU UN CAL


Prin  ’83, după divorţul părinţilor, casa s-a vândut şi a trebuit să ne mutăm cu chirie într-o casă naţionalizată.

Deşi s-a vândut semimobilată, tot s-a încărcat un camion de mobilă şi bulendre.

Hopul îl reprezentau lemnele şi cărbunii pe care le-am urcat într-o căruţă tocmită.

Sora mea mai mare era domnişoară şi avea întâlnire, sora cea mică avea 5 anişori, mama era la serviciu, aşa că greul a căzut, ca de fiecare dată, pe mine. Am încărcat căruţa dar când să mă urc pe capră, moşul zice:

-Mătăluţă merji pă lângă cal, că-i bătrân şi cam sperios…

-Păi, mergi mata, că tot te cunoaşte calul!

-A, io-s rujinit şi mă dor şelele…

-Bre, dacă nu mă laşi să urc în căruţă, ori plec cu autobuzul şi ne întâlnim la adresă, ori te tai la bani!

-Tot nu poţi să urci, că-i calu’ bătrân şi nu poa’ să tragă!

Moşul se vede că-şi cunoştea bine calul, fiindcă după vreo 300 de metri s-a oprit. N-am mai pomenit cal cu comportament de catâr! Moşul a sărit din căruţă şi dă-i bătaie calului. Jumătate din drum am stat ori să ne rugăm de cal, ori să mă cert cu moşul să nu mai bată calul.

Ajunşi pe strada Şcolilor, imediat după ce am trecut de bd. Cuza, calul a înţepenit de copite.

-Moşule, calul ăsta a mâncat astăzi?

-Da, ce, ăsta stă de vorbă cu mine, de un’ să ştiu?

-Bre, mata i-ai dat?

-Da ce, io am mâncat? De unde vine asta că stăpânu’ flămânzeşte şi vita huzureşte?

-Bre, mata eşti beat?

-Întotdeauna!

Mă uit bine la el, şi unde mi se părea că-i moleşeala bătrâneţii, văzui bine prunele din ochii moşului. Îl las în plata Domnului, că tot nu se urnea calul nicăieri şi trec strada la o sifonărie.

-Bună ziua! Trei pahare de sifon, vă rog!

-Nu servim sifon la pahar! Doar sirop, 2 lei halba.

-Uite, îţi plătesc trei halbe de sirop dar, îmi pui două de sirop şi un sifon.

-Nu se poate decât sirop de lămîie ori de trandafiri!

-Bine! Atunci două siropuri de lămâie pentru mine şi moş şi unul de trandafir pentru cal!

Spre norocul meu, siropul se servea la halbe ca de bere, ceea ce a uşurat mult însiroparea calului. După 4 halbe de sirop, calul nu era chiar ca nou nouţ, dar s-a urnit totuşi! Până la primul colţ…

Ceea ce era destul de primejdios, fiindcă un client îi zisese vânzătorului că am dat sirop la cal din halbele lui şi mă cam alergase. Acum era riscul să ne repereze şi să vină după noi.

Din acel moment calul nu s-a mai urnit decât împins. Moşul a coborât de pe capră şi a bătut calul de-a scos spume din el.

Aveam doar 14 ani, dar n-am mai suportat şi am smuls biciul moşului. Am pus băţul biciului pe genunchi şi l-am rupt ţărăneşte. Moşul s-a ambiţionat şi a început să lovească calul cu fâşiile de piei înodate, ceva mai neîndemânatec dar albind calul de spume. Atunci am sărit iar asupra moşului şi i-am smuls restul de bici şi l-am aruncat peste gard, într-o curte. Moşul s-a pus pe plâns.

Mi-am pus mâinile-n cap, dar mai era puţin şi ne prindea noaptea. Am proptit umărul pe fusta căruţei şi calul s-a pornit cu paşi mici. La intersecţia străzii Goleşti cu calea Galaţi am oprit iar. Eu şi calul am băut Brifcor şi moşul şi-a luat din banii lui un cognac.

Am ajuns acasă, am descărcat singură căruţa, am cărat lemnele şi cărbunii în magazie până s-a înoptat. Câte-un lemn, câte-un lemn, a mai cărat şi puştoaica cea mică.

Seara a venit şi sor-mea de la întâlnire.

A doua zi o vizitez pe sora mea la serviciu. Un moş îi povestea că o nebună împingea cu o zi înainte la o căruţă cu lemne prin oraş.

Sora mea a râs amuzată, cu râsul ei frumos. Doar era printre cele mai frumoase fete din oraş…

SECRETUL SUCCESULUI-update


SECRETUL este că eşti arhitectul propriei tale vieţi! Reuşitele vor fi pe măsura îndrăznelii tale! Visează, bucură-te şi vei reuşi!

Am văzut filmul SECRET pe 4 aprilie 2oo9. În el am regăsit câteva fragmente din viaţa mea.

După vizionarea lui am înţeles că mi-am urmat toate visele copilăriei: am învăţat la cel mai bun liceu din oraş, am intrat la facultate fără meditaţii când erau 28 de candidaţi pe loc şi examenul era crâncen,  m-am măritat din dragoste, am făcut nuntă americană, am făcut o fetiţă cu numele Ingrid, apoi pe Sabrina, m-am vindecat de o boală teribilă apoi am sărit cu paraşuta şi am pilotat avioane, am închis CĂŢEAUA LEŞINATĂ, cârciuma la care beau profesorii mei din şcoala generală, mi-am cumpărat o casă pe bulevardul Panait Istrati, am fost fericită, fericită.

Dar îmi rămăsese o singură restanţă: publicarea unui roman.

Atunci, pe 4 aprilie, imediat după vizionarea filmului m-am apucat de scris.

Simultan am primit pe e-mail acest citat remarcabil din Einstein:

“Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru. Criza este cea mai binecuvantata situatie care poate apare pentru tari si persoane, pentru ca ea atrage dupa sine progrese.Creativitatea se naste din necesitate precum si ziua se naste din noapte.In perioada crizei se nasc inventiile, descoperirile si marile strategii. Cine depaseste criza se depaseste pe sine insusi, fara a ramane “depasit”. Cine atribuie crizei esecul, isi ameninta propriul talent si respecta mai mult problemele decat solutiile. Adevarata criza este criza incompetentei.”Problema persoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii si iesiri din astfel de situatii.Fara criza nu exista duel, fara duel viata este o rutina, o agonie lenta. Fara criza nu exista valoare. În perioada crizei înfloreste ce-i mai bun în fiecare, pentru ca fara criza orice vant este o mangaiere.Daca vorbim de criza o promovam iar tacerea este o exaltare a conformismului.In loc de toate acestea, mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi.”

via Citat despre criza- Albert Einstein | Citate celebre, proverbe , famous quotes.

În noiembrie 2009 am publicat romanul Comisia Zurich, romanul DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ a apărut în martie 2010. COPILUL DUNĂRII şi romanul ARDEI IUŢI au văzut lumina tiparului în octombrie 2010. Acum lucrez la Volumele FERICIRE LA PREŢ REDUS şi PROZĂ AFURISITĂ şi ALTE RĂUTĂŢI.

SECRETUL este că singurele limitări sunt în mintea noastră.

Vizionare plăcută!

Apasă aici pentru a viziona filmul: SECRET part1

Apasă aici pentru a viziona filmul:SECRET part2

 

SEXUL, SPORT PERICULOS


Eram în cantonament într-o comună din jurul Bucureştiului, ca piloţi sportivi-elevi externi la Aerodromul Clinceni.

Eram 27 de puşti din toată ţara, din care 5 fete. Majoritatea dădusem admiterea la facultate şi eram pe jar.

Gabi, o tipă din Sibiu, era singura relaxată. Cică a dat la facultate cu pietre-n geam. Spunea cu mult umor că în neamul ei cu multe unguroaice, toate femeile erau curve, dar niciuna aşa bună ca ea.

Se cuplase cu  Vasile, un localnic şi avea program separat de noi.  Dar cum şi noi aveam frumoşii noştri, fata juca la două capete.

Cred că sună ca dracu’ dacă zic că mieluţa blândă suge la două miori…, dar ăsta era adevărul istoric.

Într-o după-amiază aveam program de voie şi spuneam bancuri pe nişte bănci în curtea internatului unde eram cazaţi.

Vine Vasile s-o caute pe Gabi dar…, fata era închisă cu… Gabi, un frumuşel, învăţat recent la femei şi considerat un mascul de mare potenţial.

Recunosc că i-am reconsiderat reputaţia abia acum.  La acel moment îl detestam, considerându-l doar un porc nesătul!

Deci, vine Vasile, întreabă de Gabi şi se alege doar cu zâmbete subţiri. Urcă în internat, uşa închisă.

Revine în curte, se-nvârte turbat şi se hotărăşte: se urcă pe burlan şi în dreptul dormitorului de la etajul unu’, Vasile rămâne interzis:

-Fraţilor, ce dracu’ fac ăştia, că nu şi-o trag!

-Zău, Vasile? Poate-şi pun ventuze, mă!

-Să mor io, ăştia fac ioga sau ce dracu’, că sunt îmbârligaţi şi cred că-şi miros penele unu’ la altu’, că nu văd bine!

Bate nervos în geam: ce faci fă, cu capu-ntre cracii lu’ ăla, hai?

Se-ntoarce spre noi care stăteam ca la circ, grupaţi pe două bănci, sufocaţi de râs: ce-i face dom’le? I-o miroase?

-Hăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă!Buf!

S-a rupt burlanul şi Vasile a căzut cu fundul într-un măceş bogat.

La hărmălaia creată, Gabi el şi Gabi ea au apărut la geam.

Peste un sfert de oră, pe băncuţă-n parc, Gabi-ea extrăgea ţepii din bucile lui Vasile cu penseta iar noi îi tachinam, că aveam de ce.

Seara, Vasile a apărut cu piciorul în gips şi două kile de ţuică pentru comandant, ca să-i aranjeze lui Gabi-ea o cameră la parter.

Comandantul a luat ţuica bucuros dar a pus o condiţie:

-Vasile, să nu-mi baţi fata că ne certăm!

– De ce s-o bat, tov comandant, că pentru mine a-nvăţat săraca!

Da’ să-ţi zic un secret, să cazi şi mata-n cap: n-am văzut io bine pe geam de prost ce-s! Gabi nu mirosea: rodea! Uoaaauuuuu!

Adrian Păunescu, Sfinxul poeziei româneşti


Februarie 1984.  Eram îngheţată şi mă-ncerca o vagă depresie. De ore întregi băteam oraşul căutându-mi ghete. Aceleaşi ore pe care le pierdeam zilnic de câteva luni. Vânzătoarele îmi priveau adidaşii sărăcuţi şi ridicau din umeri:

Continuă lectura

GOOGLE MĂ IA LA MIŞTO-UP DATE


În postarea GOOGLE CEL MAI BUN PRIETEN AL OMULUI mă minunam că Google identifică pagina mea ca fiind în franceză sau portugheză. Acum, conaşul Google recidivează:

Această pagină este în engleză. Doriţi ca bara de instrumente Google să o traducă?

Părerea mea că Google o face pe prostul. Cum îi zicea Vanghelie? Goagle? Goagăl? Zii, Vanghelie, că şi el ne zice nouă!

Ca în fiecare dimineaţa, Google mi-a pregătit o nouă farsă: Google slovacă. Plasez şi poza asta ca să vă minunaţi şi voi.

pagină Engleză

pagină Engleză

Devalizarea PAL-ului şi ACARUL PĂUN


Oraşul Brăila se putea mândri cu firma PAL, -un prestigios combinat de prelucrare a lemnului care până în 2003 exporta mobilă din lemn masiv în toată Europa, la mobila de bucătărie era pe locul I pe ţară la toate târgurile şi expoziţiile de profil şi după închiderea fabricii de la Gherla era singurul producător de chibrituri.

Ei bine, în 1997, când fabrica era pe val, statul a găsit de cuviinţă să o privatizeze dar nu prin vânzarea către un partener tradiţional din branşă, care ar fi putut să susţină şi să dezvolte activitatea ci firmei Merona controlată de un samsar evreu de origine română, Dobriţa, care avea peste 80 de ani şi care a făcut achiziţia în scopuri strict imobiliare.

Pentru că în contractul cu FPS-ul îşi luase angajamentul să facă o investiţie nouă şi profitabilă, în valoare de 5 milioane de euro, a luat cu câteva sute de mii de euro o instalaţie de chibrituri de la o firmă din Rusia, instalaţie nouă ce-i drept dar, care zăcea de ani buni în cutii în zăpadă în curtea unei fabrici şi a montat-o la Pal, prezentând facturi false din Insulele Cayman de zece ori mai mari.

Prin această înşelătorie, în primul rând au fost prejudiciaţi micii acţionari fiindcă a făcut o mărire de capital frauduloasă şi şi-a mărit participaţia de la 50 la 90 la sută.

Un inginer de la investiţii  mi-a povestit încă din 2001 că a anunţat SRI-ul în legătura cu devalizarea Pal-ului de către propriul patron dar, Dobriţa a mituit cu largheţe la toate nivelurile, inclusiv presa centrală şi nimeni nu i-a tulburat ingineriile financiare.

În acest timp, a instituit în fabrică un regim de şantaj şi de teroare, disperând personalul la toate nivelurile. A sfidat cu consecvenţă legile din România, pretinzând că legile româneşti sunt prost făcute, deci nu îl interesează.

În 2003, la expirarea celor cinci ani cât prevedea contractul cu FPS-ul a blocat activitatea de producţie şi a început să concedieze angajaţii, începând cu conducerea. Pe directori i-a purtat timp de trei ani prin procese, ca să pară că închiderea fabricii ar avea vreo legătură cu prestaţia acestora dar, spre cinstea instanţelor brăilene de la acel moment, banii lui murdari nu au avut trecere. Dobriţa a pierdut toate procesele intentate foştilor angajaţi, fiindcă singurele lui argumente au fost lăcomia şi tupeul.

La o şedinţă a Consiliului de Administraţie al Acţionarilor, Dobriţa, tiranul paranoic de peste 80 de ani, în faţa unei săli întregi, în timp ce urla demenţial, gesticulând într-un discurs comparabil cu al lui Hitler, s-a oprit derutat, a fugit spre uşă dar, după câteva secunde s-a oprit dezarmat. Un miros fetid a umplut sala. A spus stins:

-Am mâncat dude!

Un fost securist, omul lui de bază,  care l-a băgat pe filieră ca să cumpere PAL-ul şi care l-a sprijinit permanent din funcţia de consilier sau chiar de director, a ridicat privirile spre sală:

-Domnul Dobriţa a mâncat dude! Phuu! Dumnezeule, în ce hal miroase!- zice securistul ateu.

Diareea a năclăit eleganţii pantaloni de la costumul de peste 1000 de euroi şi nici măcar pantofii elveţieni n-au scăpat de scârbăciune.

Slugile patronului au adus feţele de masă de la protocol şi, înfăşat a ieşit din sala de consiliu, făcând dâre de rahat până la hotelul Sport unde era cazat.

Securistul s-a plâns a doua zi că a fost obligat să-i spele rahatul pe picioare pe Herr Dobriţa.

În 2006, directorul Esrig, evreu de origine, cel care se-ntâlnise cu  Dobriţa de două ori la Viena şi o dată la ZÜRICH ca să pună la punct vânzarea PAL-ului în condiţii dubioase, a murit cu disperarea în suflet că l-a ajutat pe Dobriţa să distrugă PAL-ul. Înainte de a muri, a vrut să ceară iertare oraşului pentru că distrugând PAL-ul, a ucis ceva din gloria şi vigoarea acestui oraş. Remuşcările teribile ale directorului Esrig n-au plătit facturile celor 1500 de familii rămase pe drumuri după intrarea Pal-ului pe mâna lui Dobriţa.

Esrig, un tip cinstit în felul lui, balanţă, a avut naivitatea să-şi imagineze că toţi evreii sunt cinstiţi ca el…

2006 a fost anul dreptăţii, anul în care-au murit tiranii, torţionarii şi, în mod firesc n-a mirat pe nimeni moartea lui Dobriţa, sau a lui Sadam Hussein.  Odată cu moartea lui Dobriţa s-au oprit şi şpăgile care blocau dosarele privind activitatea sa infracţională.

Vama a cerut un proces penal pentru recuperarea prejudiciului cauzat de facturile din insulele Cayman dar, moştenitorii au fost lăsaţi să vândă în voie activele, inclusiv o parte din terenurile PAL-ului către XXL.

Poprire s-a instituit pe bunurile a trei angajaţi de la serviciu export.

Astăzi, fiind la tribunal am aflat întâmplător că acest mare infractor,  Dobriţa le-a mai dat angajaţilor pe care i-a terorizat atâţia ani şi o teribilă lovitură după moarte:

Cei trei angajaţi de la serviciul export, acarii Păun care-au avut sau nu acces la facturilor mătrăşite de Dobriţa, lucrând pe salarii meschine şi care n-au avut parte decât de urlete şi injurii din partea patronului şi niciun beneficiu personal au fost condamnaţi la trei ani de închisoare.

Moştenitorii lui Dobriţa îşi papă liniştiţi în Elveţia milioanele devalizate de la Pal şi de la statul român, statul a rămas cu ţeapa, PAL-ul a fost distrus şi puşcărie face ACARUL PĂUN.

Dreptatea umblă încă o dată cu capul spart în România!

PATRU FUNII DE USTUROI


Eram studentă, proaspăt căsătorită şi într-o duminică am plecat în piaţa Matache cu o listă lungă de cumpărături şi 110 lei. Sigur, foarte puţini bani, pentru o listă ţeapănă dar, cum era înainte de revoluţie şi nu se găsea mai nimic, măcar lapte, pâine, ceva bulion, spaghete, tot speram să cumpăr.
Cum intru în piaţă, un ţăran prost îmbrăcat, cu patru funii de usturoi şi cu o paporniţă din papură împletită plângea pe bordură:
-Hai tataie, că numa aste 4 funii le am. Fie-vă milă că n-am bani nici de rată şi mi-a născut fata la Polizu şi trebuie să-i duc nişte bănuţi. Hai, păcatele mele, că sunt bătrân şi n-am vândut nimic de dimineaţă. Lacrimi mari îi cădeau bătrânului spălându-i vârful gumarului plin de bălegar.
M-am aşezat la coadă la lapte şi tânguirea bătrânului m-a demolat. După o oră, am prins ultima sticlă de lapte de trei lei cincizeci.
Am luat şi pâine, isprăvind cei 10 lei. Mai aveam o sută. Bătrânul îşi striga disperarea şi toţi oamenii bine îmbrăcaţi treceau indiferenţi.
Până la bursă mai era o săptămână. Mă duc la bătrân şi îi întind suta.
-Dă-mi şi mie două funii,!-zic.
-Hai tataie că pierd rata şi până mâine dorm pe stradă, hai tataie că numa’ p-astea le am. Fă-ţi pomană şi ia-le toate tataie, să faci o faptă bună în sfânta zi de duminică. Usturoiu-i sănătate!
Mai socotesc o dată cele opt zile până la bursă, arunc lista în coşul de gunoi de lângă moş şi zic:
-Bine, tataie, dă-le toate!
Iau funiile şi bătrânul scoate un teanc de sute din buzunar şi-o pune şi pe a mea la rând. Se apleacă şi scoate din paporniţă alte patru funii:
-Hai, tataie, numai p-astea le am! Hai, tataie!… Lacrimi mari cad pe gumarii plini de bălegar!

ARDEI IUŢI LA MIRĂSLĂU


În drum spre Maramureş, ne prinde noaptea pe drum şi ne oprim la un motel la Mirăslău.

Mâncarea excelentă dar, ardeii, focul lui Dumnezeu. I-am tranşat cu meşteşug, le-am scos seminţele şi i-am mâncat mai departe, chiar dacă scoteam flăcări.  Lacrimile de usturime  le-am şters cu mâna. Mare greşeală! Exact mâna cu care extrăsesem seminţele. Îmi ard ochii, obrajii şi dau cu apă! Mai rău! Sufăr vreo două ore spre amuzamentul familiei.

Ne luăm cele două camere în primire, undeva la etaj, urcând pe o scară exterioară cu trepte înguste, sudată bocciu de un cârpaci. Mare lucru că nu ne-am rupt picioarele la urcat, dar pentru un coborât nu mai aveam curaj şi ne gândeam la nişte funii din cearceafuri. Camera în care se instalează Ingrid cu mama e ok, cea luată în primire de mine cu soţul meu şi micuţa Sabrina, o jale! În toaletă un prezervativ folosit în coşul gol, în cameră cearceafurile smotocite.

Îmi fac curaj şi cobor în 4 labe pe nenorocita de scară şi cer la recepţie să-mi schimbe aşternuturile. Le schimbă bombănind:

-Ce, n-au dormit tot oameni?

Pe la miezul nopţii, stingem lumina. Un huruit de fierăraie ne ridică în picioare. Am zis că ne trece trenul prin cameră dar, nu! Trecea 20 de metri mai încolo. Ne-am cazat la acest motel amplasat pe şosea, fără să remarcăm linia de tren paralelă.

Ne liniştim şi stingem iar lumina. Sabrina, care avea trei anişori, vrea o poveste. Terminăm povestea, ne pupăm de noapte bună dar, Sabrina mai vrea o poveste. Tac-su îşi demonstrează autoritatea şi se face linişte. Peste zece minute, Sabrina vrea pipi. Se aşează pe oliţă şi 20 de minute se roagă de pipi să iasă.

-Nevastă, copilul ăsta-şi bate joc de noi! E trecut de unu’ jumate. Uite, eu o ţin şi tu o baţi!

-Ba nu, zic eu! Eu o ţin şi tu o baţi!

-Copilul se întoarce grav, ne priveşte atent pe amândoi şi zice serios:

Mă, voi aţi înnebunit amândoi?

Evident, ne pufneşte râsul.

Aerul era irespirabil. Soţul meu se hotărăşte să deschidă geamul care era bătut în cuie. Trage cu voinicie, rămâne cu cremonul în mână dar şi foaia de geam cedează. În liniştea nopţii, geamul spart face un zgomot asurzitor.

Vine în goană recepţionerul şi constată catastrofa.

De jos patronul se interesează de sursa zgomotului.

S-o futut cremonul!– urlă recepţionerul din rărunchi.

Pleacă după altă cheie.

Ne mutăm pe cealaltă parte a culoarului, adică cu geamurile direct spre linia ferată. Stingem lumina, trece trenul parcă direct prin cameră şi Sabrina îţi aminteşte că n-a apucat să facă pipi.

La 4 dimineaţa reuşim să stingem lumina dar, trenurile trec şi pe întuneric.

Precis am adormit până la urmă, fiindcă l-am visat pe Mihai Viteazul pe cal alb.

Dimineaţă coborâm amărăciunea de scară cu genunchii tremurând. Trece trenul în timp ce eram pe scară şi vibraţia se-nteţeşte. În mod miraculos, scăpăm fără picioare rupte.

Micul dejun este excelent! Se mănâncă tare bine la Mirăslău!

Anul trecut, Sabrina mă întreabă jucăuş: mami, când mai mergem la hotelul ăla unde am avut probleme cu… cremonul?