POVESTE DE INFARCT

COANA ELEONORA

După 10 ani de tentative eşuate de a normaliza relaţiile cu socrii, am înţeles că n-au de gând să renunţe la visul lor de-a ne vedea divorţaţi.

Soţul meu a încercat să-i viziteze măcar de zilele lor de naştere dar, i-au spus verde că nu-l primesc decât cu hotărârea de divorţ în buzunar. Să-şi pună pofta-n cui! Am conchis că dacă ei nu ne vor, nici noi nu îi vrem. Punct!

Dar, dacă la împărțit case, terenuri la căldărușani, chilăbău şi petreceri n-a fost loc de noi, măcar la înmormântări, unde era nevoie şi de nişte fraieri să alerge, vedetele familiei au făcut paşi laterali şi s-a făcut loc soţului meu.

Într-o noapte, pe la trei, sună telefonul. Într-o disperare, topind pietrele, într-un efect regizoral maxim, cumnata mea ne-a anunţat printre suspine prelungi şi sughiţuri înnodate că a murit mamaia Eleonora.

Renunţăm să mai dormim, luăm un bagaj minim, contramandăm totul şi luăm calea Bucureştiului. Două ore jumate pe drum, depănăm toate amintirile duioase ale copilăriei.

Ca să evităm accesele de mitocănie ale soacrei, el hotărăşte să-şi înfrunte singur şi cu bărbăţie familia.

La casa bătrânei, lume multă la poartă, lume multă în curte, neamuri peste neamuri. Socrul meu zice plângând:

-Uite băiete ce necaz pe capul meu şi sor-ta a plecat cu ţăranul ei la munte, iar mă-ta a rămas acasă să petreacă de bucurie că a rămas orfană de soacră!

Cu inima mică, Motanul intră-n casă s-o vadă pe mamaie moartă.

Bătrâna, palidă şi parcă mai puţină la trup, îl impresionă pe nepot, bărbat la 33 de ani, care izbucni în lacrimi.

După obicei se duse să pupe mâna moartei şi… haţ, bătrâna îl apucă de mână şi deschide ochii pentru câteva momente, poruncindu-i scurt: să mi-l aduci pe Cristi şi pe Petrică!

Scenă de infarct! Ştiind omul că bătrâna-i moartă, îi sări inima-n aşa hal că era să se prăpădească din asta. Două ore mai târziu, încă avea genunchii moi şi tensiunea săltată.

Pe fecior-su Petrică, bătrâna avea să-l întâlnească dincolo, fiindcă murise omul de vreo două luni dar, nimeni nu avusese curaj să-i dea vestea coanei Eleonora, femeie aprigă la care nimeni nu-i întorsese vorba vreodată.

Cine a văzut-o pe Silvia Dumitrescu-Timică jucând pe coana Eleonora Arbore în piesa de teatru Micul Infern, înţelege cu siguranţă ce spun! Probabil, ursitoarele au aplicat aceeaşi reţetă la fiecare fetiţă botezată Eleonora, hărăzindu-i fire neînduplecată, de general şi stofă de „soacră de soacră”.

Cristi, nepotul preferat avea să vină cu avionul de la Brno.

Alintat de familie „Părinţelul”, preot ortodox la Brno, cu mitră dar cu buzunarele cusute, tinde să rămână un fenomen unic.

Preot fără de arginţi, trăind în legământ de sărăcie precum sfinţii părinţi, fără celulare sofisticate, cu o Skoda Felicia dinaintea erei noastre, în condiţiile administrării unor cămine de azilanţi şi a mânuirii unor fonduri de milioane de euro. De o modestie fără egal şi cu un simţ al umorului să zguduie şi sfinţii cerului, când ţi-o povesti popa Cristi ceva, atunci să fii convins că şi Sfântu’ Petru este prăbuşit de râs.

Soţul meu îl luă pe Părinţel de la aeroport şi îl duse la coana Eleonora.

Bătrâna îl apucă şi pe Cristi de mână şi deschise ochii.

Acum ori bătrâna hotărâse că cei din jur nu mai merită nicio atenţie şi-şi conservase ultimele puteri pentru a-i vedea pe cei dragi, ori dracul de cumnată, ca să plece bine-mersi la munte şi să se asigure că are cine alerga pentru înmormântare, minţise la telefon ca să ne pună pe noi cât mai rapid în mişcare.

Ori c-a fost una, ori c-a fost alta, din farsa asta sinistră era să-mi pierd bărbatul, cruce de voinic! Fereşte-mă Doamne de neamuri proaste, că de duşmani ne purtăm singuri de grijă!