VIOLATORUL


În primul an de căsnicie, după aragaz, frigider şi televizor veni în sfârşit rândul cortului. Pentru că stăteam în cămin studenţesc şi visam la o casă, semnificaţia cortului era tulburătoare. Spuneam cu mândrie că este prima noastră casă… de vacanţă.
În tren cu naşul a fost simplu dar ajunşi la Sinaia, mare dilemă unde să aşezăm cortul.
Am ochit o coastă de deal însorită şi în 20 de minute treaba era gata. Am tras şi un picnic şi bucuria era deplină, când apare o băbuţă ce trăznea a ţuică:
-Taman acilea-n drumul ursului v-aţi pus, păcatele mele? Cum se-nserează, cum apare moş Martin.
Am strâns cortul în grabă şi am plecat după alt loc mai sigur. Pretutindeni, oamenii erau sceptici şi vorbeau de urs. Cineva ne-a sfătuit să ne ducem la vila Select. Am cerut permisiunea proprietarului şi am întins cortul. Sigur că după atâta alergătură ne-ncerca foamea. Am întins un picnic mulţumiţi că am găsit un loc sigur. Am strâns atent toate resturile şi ambalajele şi le-am dus la container.
Aş fi vrut să strig dar nu mai aveam grai. De jur împrejurul containerului erau sute de labe de urs imprimate în sol. Strig totuşi:
-Aicea vine ursu’ cu tot neamul, bărbate!
-Sunt surd cu tot neamu’?- zice el mirat.
-Urs, nu surd!
-Ce ţi-a căşunat pe mine? De ce mă faci surd?
-Mă apropii: urs nu surd!
-Ei, aşa-mi place! Doar sunt ursuleţul tău! Am avut impresia că m-ai făcut surd!
-Ursuleţule iubit, neamurile tale proaste vor veni la noapte peste noi!
-N-am chef să-mi stric dispoziţia! Să stea dracului în Bucureşti, măcar aici să uit de ei! Ţi-am spus mereu să nu mai pomeneşti de ei, că ăştia-s pieze rele, aduc ghinion!
Văzând că nu ne înţelegem, îl iau de mână şi îl car la container.
Pricepe şi strânge cortul în tăcere. Se înserase şi şansele se subţiau.
Ocheşte un loc la Vadul Cerbului şi zice: dacă mă pui să-l mut şi de aici îi dau foc! Rămâi unde eşti! Să nu te mişti de-aici şi să nu scoţi o silabă că explodez! Ba nu! Du-te la terasă şi ia zece mici că mi s-a făcut iar foame!
Eu mă îndepărtez şi el se apucă de întins cortul: după atâta repetir căpătase o îndemânare de invidiat!
Stau vreo oră la coadă şi când mă întorc, nişte gălăţeni montau cortul lângă noi.
Ursuleţul meu era triumfător:
-Să fi văzut ce repede l-am montat! Sunt expert!
-Te cred, dar mută-l vreo doi metri mai încolo că uite: l-ai pus pe firicelul pârâiaşului!
Rămâne stupefiat:
-Acum juma’ de oră ăsta nu era aici!
-Te cred iubire, natura îi urăşte pe cotropitori! Dar tot nu pot să dorm în apă!
-Dorm eu!
-Sigur! Şi eu veghez!
-Nu glumesc! Oricum avem o singură saltea. Umflu salteaua, eu mă aşez pe ea, tu peste mine şi ne învelim cu sacul de dormit: sandwich Popescu! Ne încălzim şi nici nu mai mut cortul că nu mai pot! Mă crezi?
Îl cred şi fiind conştientă că la următoarea silabă ar fi scos bricheta, îi arăt micii:
-Hai să-i mâncăm calzi, că dacă se răcesc ne tragem pe mâini.
Se înnoptase vârtos. În dreptul cortului, pe cealaltă parte a şoselei era un izvor. Iau o sticlă goală şi plec după apă.
Umplu sticla pe jumătate şi o dihanie neagră mişcă tufişul. Dau să ţip dar cuvintele refuză să se desprindă de corzile vocale. Ţipătul în mintea mea este ascuţit, dureros şi o rup totuşi la fugă, în ciuda maşinilor care vâjâiau pe şosea. Intru în cort: iubire, plecăm! Ursul e la izvor!
Ursuleţul mă îmbrăţişează deznădăjduit. Rămânem câteva minute îmbrăţişaţi gândind că orice s-ar întâmpla ne avem unul pe altul: cu condiţia să nu ne pape ursul, evident!
Cortul se zgâlţâie şi ni se opresc inimile în loc: apare o mână păroasă cu ceas electronic şi ne întinde sticla:
-Sunt tare supărat, vecina! Da’ ce crezi că oi fi un de-la? Mă şi împrietenisem cu omu’ mata! Eu nu-s de-la!
Ursuleţul mă priveşte mirat şi eu ridic din umeri. Ieşim din cort:
-Care-i supărarea, vecine?
-Se poate să mă ia nevasta mata de violator? Eram cu ea în mână ca tot omu’ că aveam de gând să mă uşurez!
-Vecine, mai zi odată că n-am înţeles nimic!- zice bărbată-miu la fel de confuz ca şi mine.
-Ei uite m-am dus ca omu’ să mă uşurez c-am sărit calu’ la bere şi doar ce mi-am desfăcut şliţu’ şi mă pregăteam, când a venit nevasta mata’ să ia apă. Eu n-am mai mişcat da’ ea a întors capul şi m-a văzut cu ea în mână. A crezut că stau acolo să o violez! M-a privit îngrozită, i-am văzut albul ochilor şi a zbughit-o printre maşini ca nebuna! Puteţi să mă reclamaţi, da’ mă bat şi cu detectoru’ de minciuni! Eu nu-s de-la!
-Vecine, stai liniştit! Nu te reclamă nimeni! Nevastă-mea a văzut un urs!
-Unde?- se miră el.
-În tufiş lângă izvor!- zic eu.
-În care tufiş, duduie?
-Cum stăteam eu cu faţa la izvor, tufa mare din stânga!
-Nu era frate niciun urs! Am fost singur!Eu şi dânsa!
Plecăm la culcare ceva mai împăcaţi: deci a fost alarmă falsă!În fundul cortului era rucsacul portocaliu cu cadru metalic. Pe rucsac o pâine neagră, rotundă şi de o clapă a rucsacului, agăţat, ceasul cu cadran fosforescent.
Ursuleţul adoarme imediat. Eu rămân să veghez în noapte, hipnotizată de micul cadran. Pe la trei mă răpune somnul şi sandwich-ul Popescu se dovedeşte eficient.
Dimineată ne trezim devreme. Amândoi visaserăm urşi. Ne socotim banii şi stabilim că-i musai să căutăm o gazdă pentru noaptea următoare. Dezumflăm salteaua, vecinul se mai scuză un sfert de oră şi ne mai explică inutil că nu este violator. O aduce şi pe nevastă şi pe cumnată să le explicăm că nu avem nimic de reclamat la miliţie şi nevasta propune să le dăm o declaraţie scrisă în care eu să recunosc că n-a fost o tentativă de viol şi că n-am pretenţii ulterioare.
Ursuleţul mârâie la ei şi gălăţenii urcă rapid în maşină şi dispar.
Scoatem rucsacul şi ne pregătim de masă: pâinea nicăieri! Ceasul agăţat de rucsac dar pâinea: canci!
Mâncăm uimiţi, convinşi că am fost jefuiţi de cumnatul gălăţenilor, cât au făcut-o ăştia pe idioţii.
Refacem inventarul dar nu lipsea nimic altceva. Tâmpitul ar fi furat ceasul sau cuţitul vânătoresc care era o bijuterie dar, o pâine neagră nu chiar proaspătă? Să fi fost un hoţ flămând, un Jean Valjean?
Cumpărăm chifle de la grataragiu şi încheiem masa voios cu un ness bine frecat. Hotărâm ridicarea taberei. Specialistul se apucă de strâns cortul şi din senin, urlă ca muşcat de şarpe:
-Îl omor! Îl omor! Îl omor! Îi iau capu’! Dă cuţitul că-l omor! Îl omooor! Strigătele Ursuleţului erau fioroase.
Dau fuga şi ce să văd: pe la un metru douăzeci de sol, partea din spate a cortului era sfâşiată! Exact unde fusese rucsacul cu pâinea neagră!

Anunțuri