Am fost cu mama să facă o radiografie pentru o durere crâncenă în şale. Frecventăm acest medic de mai mulţi ani şi-l ţineam de mare specialist. În deschidere îmi face şi mie o ecografie din care rezultă că sunt sănătoasă tun.
-Dom’ doctor, dar la toate ecografiile îmi ieşeau nişte chisturi.
-Când asta?
-De vreo 15 ani încoace am făcut ecografii cam de două ori pe an şi au fost evidenţiate la toate…
-Ei, dacă n-ai murit în ăştia 15 ani de la ele, nici nu mai mori. Gata, nu le mai ai… Uită-le! Cred că ai înţeles bine: nu mori de la astea dar, binenţeles, tot mori tu de ceva, ori acum ori mai târziu… Ha, ha, ha!- râse înveselit de propria-i glumă nătângă.
Uluită de umorul negru al medicului aştept şi radiografia mamei.
-Doamnă, n-o să muriţi din durerea asta de şale: o să muriţi cu ea!
Mama face ochii mari.
-Da, doamnă! O să vă doară spatele până treceţi dincolo, acolo unde nu este nici durere nici suspin! Aveţi 70 de ani. De la o vârstă, rezolvarea la toate problemele-i dincolo …
Mama zice moale:
-Da, am citit prin reviste că după moarte nu te mai doare nimic. Dar credeam că asta-i aşa, ca să te încurajeze…
-Doamnă, eu reumatism vindecat n-am văzut dar ştiu sigur că pe morţi nu-i doare nimic… Vă rog să mă credeţi… E cel mai convenabil aşa…
Cinismul şi miştocăreala medicului ne-a uşurat punga cu 100 de lei dar ne-a turnat plumb în suflet.
Pe vremea lui Ceaşcă medicii din maternitate erau instruiţi să ne prelucreze să facem copii! Acum s-o fi schimbat instructajul? Gata? Liber la eutanasie?
8 gânduri despre &8222;UMORUL CARE TE OMOARĂ&8221;
o fi fost vreun zombie angajat!
Arăta ca doctorul pe care eu îl ştiu bine-bine da’ mai ştii?
si fata, daca tot suntem pe panta umorului negru, Io cre’ ca pe criza asta (de creiere) or fi educati doftorii sa incurajeze inscrierea la programul guvernului „Ultima casa”!
Ce dobândă o fi la „Ultima casă”, că poate ne luăm ca oamenii gospodari un copârşeu în rate, să avem în ce ne ţine murăturile până una alta!
cum ce dobnda? aia promotionala -zero si-oleaca la suta! comisioanele „e” mari si ascunse!
Pe tine tre’ să te cred că eşti expertă…
Pe aia cu Nadia şi leşinătura de mascul de 300 de ani mi-ai trimis-o s-o postez pe blog? Dacă da, o bag imediat că mi-a plăcut!
Doinito, e pasata de la o amica (vezi nuanta)! Nu stiu daca nu ai sa ai reclamatii pe drepturi de autor!Treaba ta Vasile!
A, aşa nu! Am crezut că e munculiţa ta Brânduşa dragă. Eu nu mă bag la furăciuni. Am crezut că e o „alegorie” scrisă de tine fiindcă mă ameninţasei cu ceva… O păstrăm în privat în cazul ăsta!