Prin ’93 aveam o Dacie roşie de 13 ani de mai mare jalea. Am dus-o în service, am schimbat podelele, pragurile, fusta şi feţele la uşi, am vopsit-o şi ne-au bărbierit mişeii de un milion. O Dacie nouă era 2 milioane!
Am achitat la service factura nesimţită şi am plecat fără să-l bat pe maistru, care de altfel, cică-mi era prieten bun.
Opresc la un semafor, trec pietonii şi un Oltcit se-nfige exact în fusta mea proaspăt vopsită. Cobor din maşină şi, stupoare: şoferiţa avea ochelari ca fundurile de sifoane şi urla la mine isterizată:
-De ce-ai frânat, fetiţo? Timpul dumitale nu costă bani?
-Ba şi timpul şi maşina mea proaspăt vopsită costă bani! Culoarea roşie de la semafor nu-ţi zice nimic, madam?- zic eu fierbând de draci.
-Nu, că-s daltonistă,!-zice ea cu mâinile-n şolduri.
-Bravo, madam, bine că-mi fărâmi maşina, da’ stai impecabil cu umorul!- zic eu necăjită.
Lumea se adună ca la circ şi după un timp vine şi poliţistul.
-O, ce faci Angelica, iar ai lovit o maşină? Da’ ce fata tatii, ai normă? Nicio săptămână fără accident?
Se-apucă poliţistul şi scrie, îmi dă autorizaţie de reparaţie şi un proces verbal pe care scria c-am circulat, c-am oprit dar, nimic de accident.
– Scrie domule că m-a lovit Angelica ca să-mi dea Asirom-ul banii, că trebuie s-o repar pe RCA-ul ei.
Poliţistul de marmură roz: mut şi neînduplecat.
Nu apăruseră mobilele dar dădusem 499 de dolari în avans pe un pager care avea să-mi vină abia după vreo şase luni!
Mă caut de fise, trec strada şi-l sun pe comandantul Poliţiei cu care aveam o relaţie amicală.
Până trec strada înapoi, poliţistul scria deja procesul verbal.
-Se poate, doamnă, să-mi dea domnul comandant prin staţie? De ce n-aţi zis că lucraţi în presă?
Trebuie să mă-nţelegeţi şi pe mine! Doamna-i daltonistă şi o ajutăm şi noi cum putem!
Conu’ Agache, bărbat-su este administrator la Tabăra de copii, la căsuţe.
Toţi băieţii din poliţie se duc cu câte-o damă acolo, că iese mai ieftin ca la hotel şi la Lacu Sărat este şi mai la dos, nu bagă geana toţi curioşii!
La Asirom, la constatări era unu’ Ilie care mi-a zis să-mi lipesc tripla cu superglue, că el a mai plătit câteva zeci de maşini după urma madamei.
Maşina am reparat-o mai mult pe buzunarul meu dar am scris două articole beton: unul cu Asirom-ul, unul cu Tabăra Şcolară.
Redactorul şef nu a publicat niciunul: de la Asirom a luat un contract de publicitate şi la Tabără cică s-a dus şi el c-o damă.
Fetiţa mea, Sabrina, elevă în clasa a II-a, citind zilele trecute manuscrisul romanului meu CÂND DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ, mă întreabă:
-Mami, ce înseamnă „subsidiară”?
Explic copilului care apoi citeşte mai departe iar eu mă gândesc puţin panicată că va descoperi şi cuvântul „bordel”. Trebuia să mă gândesc la o explicaţie ca să… n-o derutez!
Îmi postez un articol pe blog şi văzând că nu mă mai întreabă nimic, socotesc că este mai bine să-i explic eu decât colegii la şcoală şi o întreb:
-Mami dar, mai era un cuvânt acolo despre care aşteptam să mă întrebi ce înseamnă?
Mă priveşte serios cu ochii ei frumoşi şi spune:
– Care? Zâmbeşte… Bordel? Dar ştiu, mami!
Directorul de la Complexul de porci sună la cabina de la poartă:
Doina Popescu Brăila 