Devalizarea PAL-ului şi ACARUL PĂUN


Oraşul Brăila se putea mândri cu firma PAL, -un prestigios combinat de prelucrare a lemnului care până în 2003 exporta mobilă din lemn masiv în toată Europa, la mobila de bucătărie era pe locul I pe ţară la toate târgurile şi expoziţiile de profil şi după închiderea fabricii de la Gherla era singurul producător de chibrituri.

Ei bine, în 1997, când fabrica era pe val, statul a găsit de cuviinţă să o privatizeze dar nu prin vânzarea către un partener tradiţional din branşă, care ar fi putut să susţină şi să dezvolte activitatea ci firmei Merona controlată de un samsar evreu de origine română, Dobriţa, care avea peste 80 de ani şi care a făcut achiziţia în scopuri strict imobiliare.

Pentru că în contractul cu FPS-ul îşi luase angajamentul să facă o investiţie nouă şi profitabilă, în valoare de 5 milioane de euro, a luat cu câteva sute de mii de euro o instalaţie de chibrituri de la o firmă din Rusia, instalaţie nouă ce-i drept dar, care zăcea de ani buni în cutii în zăpadă în curtea unei fabrici şi a montat-o la Pal, prezentând facturi false din Insulele Cayman de zece ori mai mari.

Prin această înşelătorie, în primul rând au fost prejudiciaţi micii acţionari fiindcă a făcut o mărire de capital frauduloasă şi şi-a mărit participaţia de la 50 la 90 la sută.

Un inginer de la investiţii  mi-a povestit încă din 2001 că a anunţat SRI-ul în legătura cu devalizarea Pal-ului de către propriul patron dar, Dobriţa a mituit cu largheţe la toate nivelurile, inclusiv presa centrală şi nimeni nu i-a tulburat ingineriile financiare.

În acest timp, a instituit în fabrică un regim de şantaj şi de teroare, disperând personalul la toate nivelurile. A sfidat cu consecvenţă legile din România, pretinzând că legile româneşti sunt prost făcute, deci nu îl interesează.

În 2003, la expirarea celor cinci ani cât prevedea contractul cu FPS-ul a blocat activitatea de producţie şi a început să concedieze angajaţii, începând cu conducerea. Pe directori i-a purtat timp de trei ani prin procese, ca să pară că închiderea fabricii ar avea vreo legătură cu prestaţia acestora dar, spre cinstea instanţelor brăilene de la acel moment, banii lui murdari nu au avut trecere. Dobriţa a pierdut toate procesele intentate foştilor angajaţi, fiindcă singurele lui argumente au fost lăcomia şi tupeul.

La o şedinţă a Consiliului de Administraţie al Acţionarilor, Dobriţa, tiranul paranoic de peste 80 de ani, în faţa unei săli întregi, în timp ce urla demenţial, gesticulând într-un discurs comparabil cu al lui Hitler, s-a oprit derutat, a fugit spre uşă dar, după câteva secunde s-a oprit dezarmat. Un miros fetid a umplut sala. A spus stins:

-Am mâncat dude!

Un fost securist, omul lui de bază,  care l-a băgat pe filieră ca să cumpere PAL-ul şi care l-a sprijinit permanent din funcţia de consilier sau chiar de director, a ridicat privirile spre sală:

-Domnul Dobriţa a mâncat dude! Phuu! Dumnezeule, în ce hal miroase!- zice securistul ateu.

Diareea a năclăit eleganţii pantaloni de la costumul de peste 1000 de euroi şi nici măcar pantofii elveţieni n-au scăpat de scârbăciune.

Slugile patronului au adus feţele de masă de la protocol şi, înfăşat a ieşit din sala de consiliu, făcând dâre de rahat până la hotelul Sport unde era cazat.

Securistul s-a plâns a doua zi că a fost obligat să-i spele rahatul pe picioare pe Herr Dobriţa.

În 2006, directorul Esrig, evreu de origine, cel care se-ntâlnise cu  Dobriţa de două ori la Viena şi o dată la ZÜRICH ca să pună la punct vânzarea PAL-ului în condiţii dubioase, a murit cu disperarea în suflet că l-a ajutat pe Dobriţa să distrugă PAL-ul. Înainte de a muri, a vrut să ceară iertare oraşului pentru că distrugând PAL-ul, a ucis ceva din gloria şi vigoarea acestui oraş. Remuşcările teribile ale directorului Esrig n-au plătit facturile celor 1500 de familii rămase pe drumuri după intrarea Pal-ului pe mâna lui Dobriţa.

Esrig, un tip cinstit în felul lui, balanţă, a avut naivitatea să-şi imagineze că toţi evreii sunt cinstiţi ca el…

2006 a fost anul dreptăţii, anul în care-au murit tiranii, torţionarii şi, în mod firesc n-a mirat pe nimeni moartea lui Dobriţa, sau a lui Sadam Hussein.  Odată cu moartea lui Dobriţa s-au oprit şi şpăgile care blocau dosarele privind activitatea sa infracţională.

Vama a cerut un proces penal pentru recuperarea prejudiciului cauzat de facturile din insulele Cayman dar, moştenitorii au fost lăsaţi să vândă în voie activele, inclusiv o parte din terenurile PAL-ului către XXL.

Poprire s-a instituit pe bunurile a trei angajaţi de la serviciu export.

Astăzi, fiind la tribunal am aflat întâmplător că acest mare infractor,  Dobriţa le-a mai dat angajaţilor pe care i-a terorizat atâţia ani şi o teribilă lovitură după moarte:

Cei trei angajaţi de la serviciul export, acarii Păun care-au avut sau nu acces la facturilor mătrăşite de Dobriţa, lucrând pe salarii meschine şi care n-au avut parte decât de urlete şi injurii din partea patronului şi niciun beneficiu personal au fost condamnaţi la trei ani de închisoare.

Moştenitorii lui Dobriţa îşi papă liniştiţi în Elveţia milioanele devalizate de la Pal şi de la statul român, statul a rămas cu ţeapa, PAL-ul a fost distrus şi puşcărie face ACARUL PĂUN.

Dreptatea umblă încă o dată cu capul spart în România!

6 gânduri despre &8222;Devalizarea PAL-ului şi ACARUL PĂUN&8221;

  1. Deci, până la urmă, abjectul herr Dobritza a existat cu adevărat… Dobritza, jidanul bătrân, cu pantofi elveţieni, afaceri în Viena şi Zurich şi gărzi securiste, n-a fost doar un personaj de roman ci chiar proiecţia unei catastrofe humanoide 100% reale. Acum, că aflu de la tine povestea tristă a combinatului, cred că are contururi mult mai acute decât o groază de alte cazuri similare din economia mioritică a ultimilor 20 de ani

    • Cu siguranţă fiecare caz din economia dată la fiare vechi ascunde multe drame, dar la Brăila mafiotul s-a trezit într-un sat fără câini şi a distrus totul în cale. După spolierea PAL-ului, oraşul nu s-a mai vindecat din depresie, rănile sunt deschise.

    • Mulţi au fost dezamăgiţi că odiosul a fugit în Argentina. La sfârşitul romanului este trecută adresa editurii şi numărul de telefon.
      După Gaudeamus am primit câteva zeci de telefoane în care oamenii îmi cereau să rescriu sfârşitul romanului, ca fiara să fie ucisă.
      Dar asta nu era posibil fiindcă el a mai trăit şi a mai distrus destine încă jumătate de secol.
      Îl vei reîntâlni şi în romanul CÂND DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ

    • Cunosc multe despre ticăloşiile lui. De un raft de bibliotecă iese dar, fiindcă muncesc în timpul zilei şi noaptea îmi pierd şi câte o oră-două pe blog, nu ştiu dacă-mi ajunge viaţa asta să scriu tot ce am în cap.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s