În vecinătatea cartierului Radu Negru, începând de la Centură, se află Pădurea Stejarului– loc tainic şi misterios, scenă a multor întâmplări palpitante din copilăria mea.
Vă voi spune acum o poveste pe care părinţii o discutau pe furiş cu neamurile şi cu vecinii, fiindcă pe vremuri, copii erau păziţi de grozăvii necuviincioase .
Prin anii ’70, floarea Miliţiei din toată ţară s-a reunit la Brăila să anihileze o bandă deosebit de periculoasă care acţiona în Pădurea Stejarului. Tot cartierul a urmărit afacerea cu sufletul la gură. Nu ştiu numele de cod al operaţiunii poliţieneşti dar, papaşa îi numea pe bandiţi Şerifii Amorului. De altfel, cartierul Radu Negru, deși situat în sudul Brăilei, era numit adesea Vestul Sălbatic datorită cafturilor dintre clanurile lui Şulică şi Umberto.
Cum legile moralităţii comuniste apărau familia-nucleul de bază al societăţii- ca să te duci cu paraşuta la hotel trebuia să prezinţi buletinele împricinaţilor spre a dovedi legătura matrimonială reciprocă. Dacă nu găseai înţelegere pe bani grei la recepţioner, treceai afacerea pe sub… mână. Şi, mai mult, cum un divorţ dura cam 7 ani, mult mai mult decât amorul cu dracul blond-pensat. Cum în urma divorţului erai înfierat în şedinţă de partid, puteai pierde chiar funcţia, Pădurea Stejarului a devenit tărâmul fermecat al amorului clandestin, de cursă lungă sau de sfert… neacademic!
Acum, pădure-pădure dar, nu pentru toată prostimea, că nici pădurea nu era chiar soră cu orișicine! Nu puteai veni la pădure cu autobuzul, deci, prăjitura asta bine însiropată era doar pentru cei din cartierul Radu Negru, ori cei ce aveau maşină… Perechile, mai mult sau mai puţin întâmplător combinate, îşi lăsau textilele în vine. În prag de orgasm multiplu, erau întrerupte brutal de nişte băieţi cu dresuri de damă pe faţă care-i jefuiau metodic: ceas, portofel, pantofi, verighetă, ghiul, roată de rezervă, casetofon auto, bijuteriile cucoanei şi de multe ori chiar… cucoana.
Hormonii amorezilor erau atât de jucăuşi şi imprudenţi, încât erau zile în care se jefuiau şi câte 20 de cupluri. Cum nimeni nu era pe pozitia de-a reclama, păgubaşii au plătit şi-au înghiţit paguba şi umilinţa în tăcere. Fenomenul a înflorit exponenţial.
Miliţienii erau un fel de vip-uri, având maşină şi pistol în dotare. Unul din virilii în uniformă, cu grad, pare-se de căpitan, a fost deposedat de toate bunurile, inclusiv de pistol. Pierderea pistolului fiind caz de puşcărie, cianozat de jenă şi de oftică, căpitănaşul a ieşit la raport. Spre marea lui surpriză, a găsit o nesperată bunăvoinţă din partea şefilor, protagonişti nefericiţi ale unor amoruri similare întrerupte de tâlhari. Cum în clubul jefuiţilor intrau jumătate din notabilităţile oraşului de ambe sexe, comandantul Miliţiei a hotărât că încă de la tanti Elvira amorul clandestin a fost sacru la Brăila. Spre calmarea amantelor răvăşite de isterie şi fiind depăşit de situaţie a cerut sprijinul Bucureştiului.
După o vară de pânde şi filaje, tâlharii veseli au fost arestaţi şi codrul a redevenit frate cu românul iubăreţ. Viaţa în cartierul Radu Negru s-a întors în tiparele cunoscute, drumurile tuturor intersectându-se în Dumbravă: noi copii jucând ascunsa printre copaci cât aşteptam să aducă petrol lampant la Găzărie, femeile la cumpărături la Aprozar ori Gostat, ori poate la coadă la găini la Zeculeasă iar bărbaţii, conştiincioşi, seară de seară, la Căţeaua Leşinată.
Doina Popescu Brăila 