INFRACTORII DIN CLOPOTNIŢĂ


Mătuşa mea, Tanti Dana, despot absolut în familie, spaima surorilor şi coşmarul nepoţilor, avea un imens succes la masculi cu funcţie şi portofel. Directori, medici, ştabi pe la partid, lideri de sindicat şi trei popi îşi disputau pe rând sau simultan palmaresul ei.

Eu eram iute de picior şi veşnic în alertă şi scăpam cu fuga dar mă necăjeam destul că-mi rupea cărţile şi caietele în accesele ei de furie, când combinaţiile din scutece nu-i ieşeau pe pofta inimii.

Papaşa uita mereu să ne trimită pensia alimentară. Din salariul mamei, în acord global, din care primea cam 70-80%, fiindcă nu era materie primă şi nu se făcea planul, erau mereu alte priorităţi decât dorinţele mele. Mereu tânjeam după ceva.

În faţa casei mele era o grădină de vară unde se desfăşura Lotca de aur şi unde se ţineau toate spectacolele. Făceam economii dramatice şi mă duceam la majoritatea.

Într-o zi, stând la rând la casa de bilete şi tot socotindu-mi banii că nu-mi ajungea cu un leu, vine la mine un domn grizonant, cu o voce blajină:

-Tu eşti nepoata doamnei Dana?

-Da.

-Oho, ai matricolă de Bălcescu! Bravo! Deci eşti o deşteaptă! Ce foieşti banii ăia de juma’ de ceas?

-Cred că am pierdut un leu!

-Las’ că tot îţi rămân de-un profiterol!

-Mie de spectacol îmi trebuia…

-Hai, ia-ţi dulciuri de bănuţii ăia! Eu sunt directorul Robitu. Te prezint acum la plasatoare şi, chiar dacă nu sunt eu aici, spui că eşti nepoata mea şi intri fără bilet. A, şi să nu uit: când dă frigul spectacolele se ţin la Clubul Progresul. Tot eu sunt şi acolo cu acelaşi personal.

Cu protecţia nesperată a unchiului Robitu am văzut toate spectacolele de la Arenă sau de la Club timp de vreo patru ani, adică de la 14 la 18 ani. Uite cum, din scutecele eternelor iubiri ale tartoriței de tanti Dana, mi se lărgea orizontul cultural!

La un spectacol de revistă, maestrul  Arşinel stătea la poarta Arenei şi verifica personal biletele. Am dat să plec dezamăgită, împreună cu surioara mea, dar unchiul Robitu ne-a interceptat şi ne-a dat o invitaţie cum primeau VIP-urile.

Ajung la poartă şi maestru Arşinel studiază invitaţia:

-Asta-i pentru tac-tu, nu pentru tine! Cine-i tac-tu, mă?

Hopa! De fâstâceală, uitasem să mă uit pe invitaţie pe ce nume era trecut:

-Cine-i mă, tac-tu?- se burzuluieşte iar maestrul.

Maestre, copilul este sigur numai de mamă!– zic.

-Ce spui mă, acolo?- zice maestrul uluit.

-Ca să nu-mi dea pensie alimentară, papaşa zice că n-aş fi a lui, că nu semănăm decât la unghii şi-i prea puţin, ca să strice banii pe mine!  La proces chiar aşa a zis că am numai unghiile lui şi capul lui Manea Mănescu… Să-mi plătească Manea

Ofticat, maestru zice pe înalte:

-Aţi auzit? Copilu-i sigur numai de mamă!

La intervenţia unchiului Robitu am intrat.

Spectacolul a început şi nişte puradei de 5-6 anișori s-au cocoţat pe gard  caște gura. Maestrul a oprit spectacolul până balaoacheşii neplătitori au fost daţi jos de miliţieni. Cum Miliţia bătea mai tare ca vântul pe acea vreme, succesul operaţiunii a permis reluarea evenimentului în trei minute.

Spectacolul continuă şi-şi începe rolul maestrul Arşinel. Spumos, delicios, în vervă… Se opreşte brusc din rol:

-Rog tovarăşii miliţieni să verifice dacă cetăţenii din clopotniţă au cumpărat bilete! Continuăm spectacolul după rezolvarea problemei!

Peste drum de Arenă, lângă casa mea era o biserică lipovenească, iar in clopotniţă erau cocoţaţi trei copilaşi… Spectacolul a continuat abia după ce milițienii i-au dat jos pe micii infractori.

Alte poveşti şi fragmente de proză afurisită pe http://miculscriitor.weblog.ro

About Doina Popescu-Brăila

Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult! Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă. Am publicat nouă cărți dintre care șapte romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată, Terente-Zodia zmeilor și volumul Copilul Dunării apărut în anul 2015 și în varianta bilingvă, în traducerea Sabrinei Popescu, elevă, având 14 ani și jumătate la comiterea isprăvii.
Acest articol a fost publicat în HORROR DIN COPILĂRIE și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la INFRACTORII DIN CLOPOTNIŢĂ

  1. Sorin spune:

    Deci micul scriitor este o altă personalitate a ta? Oricum, ai fost „precocă” de mică, văd că aveai vorbele la tine chiar şi când erai „interceptată” de mari artişti ai cuvântului! Bravos!

    • Doina Popescu spune:

      Dacă bani am avut sau n-am avut în diverse momente, briceagul din buzunar şi ardeiul de pe limbă nu mi-au lipsit. Asta mi-a adus un număr mare de prieteni şi susţinători dar şi duşmani redutabili.
      Diriginta din şcoala generală m-a urât vârtos fiindcă elevii ascultau mai mult de mine decât de ea, mamele despotice simţeau că fiicele lor se emancipează-n preajma mea şi-şi simţeau ameninţată autoritatea excesivă, soţii tartori, cu un comportament abuziv sau chiar violent se tem de aerul de libertate pe care-l respiră consoartele lor în preajma mea.

  2. tibi spune:

    Sa nu-mi fie cu banat, da’ tare m-am amuzat de povestioara asta !🙂
    Ce nu inteleg io’🙄 e : pe vremea aia, stiai ca ‘alesii Domnului’ au obiceiul de a socoti ca numai mama, este bien sur!🙂 sigura, and taticu’ nu prea ?😀

    • Doina Popescu spune:

      Precocitatea mi-a fost adesea reproşată…
      Părinţii mei divorţaseră şi panicat că va avea de plătit pensie alimentară, papaşa îşi mărturisise dubiile în instanţă în mod ilar spre fabulos. Despre asta trebuie să scriu măcar o proză afurisită, chit că-i subiect de roman umoristic!
      Fraza a fost memorabilă şi se pare că m-a urmărit toată viaţa.
      Socrul meu era măcinat de aceleaşi dubii, el având un metru jumate şi soţul meu, rugbist cam 1,87.
      Abia cu trei săptămâni înainte să moară s-a lămurit că feciorul îi seamănă cap tăiat şi l-a chemat să-şi ceară iertare… A murit cu fotografiile lui sub pernă, deşi avea patru copii…
      Asta după ce îl rejectase dur şi nemilos toată viaţa… Acest roman hororar merită scris dar trebuie să mă lămuresc dacă mai citeşte cineva romane în tara asta, fiindcă mai am vreo două în sertar. Şi chiar sunt scrise bine… foarte bine…

  3. tibi spune:

    Buna dimineata !

    • Doina Popescu spune:

      Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc… Fiecare floare din videoclip m-a făcut fericită şi aş vrea să-ţi mulţumesc de o mie de ori fiindcă m-ai făcut să uit povara unei zile haotice.

      • tibi spune:

        Iti multumesc pentru ca mi-ai primit ‘darul – cadoul’. Nu se stie cine da si cine primeste ! Darul neimpartasit de primitor, este nul ! Eu iti multimesc !.🙂

        • Doina Popescu spune:

          Îmi place să primesc daruri dar şi să dăruiesc. Indiferent de care parte a fileului mă aflu, am aceeaşi bucurie. Dar astăzi am fost la primire…

          • tibi spune:

            Multumesc ‘draga’ Doina – sper ca imi permiti sa iti spun asa.🙂
            Eu am facut un lucru firesc : de martisor, am oferit un martisor fie el si numai virtual. Mai vorbim. Bine ?

            Si pliiiiz nu ma descuraja !😦
            Moderare, moderare, lasa vorba mea sa zboare ! Bine ?🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s