BUZDUGANUL VIOLET


Săptămâna trecută, GALERIA PROMOSEO m-a premiat la categoria BLOGUL SĂPTĂMÂNII.

Mişto, cum ar zice mirele  Irinel, ridicat de portofel.

Mişto, mişto, dar din comentariile cititorilor am aflat că sunt talentată, am umor, proza mea afurisită e beton, nu e niciun dar… dar negru combinat cu alb loveşte la pupilă.

Mi-a zis-o Tiberiu Lovin, a mai zis-o şi clarra, marianahera şi Janina aşa că mi-am căutat un cojoc nou.

Pe vremuri, puţin mov însemna curvă dar acum flacăra violet a isterizat toată România( care ce-i drept e destul de lesne de isterizat ).

 

stema violet
stema violet

După ce şi preşedintele a făcut-o lată, modificând stema naţională în violet, la „asorte” cu bikinii vreunei blonde probabil, am tras şi eu un buzdugan violet blogului meu negru şi minunaţi-vă de ce-a ieşit.

Aştept să vă daţi cu părerea, să aflu şi eu dacă era mai bine pe negru sau e O.K. acum.

Reclame

SEX ȘI HAIDUCIE ÎN PĂDUREA STEJARULUI


În vecinătatea cartierului Radu Negru, începând de la Centură, se află Pădurea Stejarului– loc tainic şi misterios, scenă a multor întâmplări palpitante din copilăria mea.

Vă voi spune acum o poveste pe care părinţii o discutau pe furiş cu neamurile şi cu vecinii, fiindcă pe vremuri, copii erau păziţi de grozăvii necuviincioase .

Prin anii ’70, floarea Miliţiei din toată ţară s-a reunit la Brăila să anihileze o bandă deosebit de periculoasă care acţiona în Pădurea Stejarului. Tot cartierul a urmărit afacerea cu sufletul la gură. Nu ştiu numele de cod al operaţiunii poliţieneşti dar, papaşa îi numea pe bandiţi Şerifii Amorului. De altfel, cartierul Radu Negru, deși situat în sudul Brăilei, era numit adesea Vestul Sălbatic datorită cafturilor dintre clanurile lui Şulică şi Umberto.

Cum legile moralităţii comuniste apărau familia-nucleul de bază al societăţii- ca să te duci cu paraşuta la hotel trebuia să prezinţi buletinele împricinaţilor spre a dovedi legătura matrimonială reciprocă. Dacă nu găseai înţelegere pe bani grei la recepţioner, treceai afacerea pe sub… mână. Şi, mai mult, cum un divorţ dura cam 7 ani, mult mai mult decât amorul cu dracul blond-pensat. Cum în urma divorţului erai înfierat în şedinţă de partid, puteai pierde chiar funcţia, Pădurea Stejarului a devenit tărâmul fermecat al amorului clandestin, de cursă lungă sau de sfert… neacademic!

Acum, pădure-pădure dar, nu pentru toată prostimea, că nici pădurea nu era chiar soră cu orișicine! Nu puteai veni la pădure cu autobuzul, deci, prăjitura asta bine însiropată era doar pentru cei din cartierul Radu Negru, ori cei ce aveau maşină… Perechile, mai mult sau mai puţin întâmplător combinate, îşi lăsau textilele în vine. În prag de orgasm multiplu, erau întrerupte brutal de nişte băieţi cu dresuri de damă pe faţă care-i jefuiau metodic: ceas, portofel, pantofi, verighetă, ghiul, roată de rezervă, casetofon auto, bijuteriile cucoanei şi de multe ori chiar… cucoana.

Hormonii amorezilor erau atât de jucăuşi şi imprudenţi, încât erau zile în care se jefuiau şi câte 20 de cupluri. Cum nimeni nu era pe pozitia de-a reclama, păgubaşii au plătit şi-au înghiţit paguba şi umilinţa în tăcere. Fenomenul a înflorit exponenţial.

Miliţienii erau un fel de vip-uri, având maşină şi pistol în dotare. Unul din virilii în uniformă, cu grad, pare-se de căpitan, a fost deposedat de toate bunurile, inclusiv de pistol. Pierderea pistolului fiind caz de puşcărie, cianozat de jenă şi de oftică, căpitănaşul a ieşit la raport. Spre marea lui surpriză, a găsit o nesperată bunăvoinţă din partea şefilor, protagonişti nefericiţi ale unor amoruri similare întrerupte de tâlhari. Cum în clubul jefuiţilor intrau jumătate din notabilităţile oraşului de ambe sexe, comandantul Miliţiei a hotărât că încă de la tanti Elvira amorul clandestin a fost sacru la Brăila. Spre calmarea amantelor răvăşite de isterie şi fiind depăşit de situaţie a cerut sprijinul Bucureştiului.

După o vară de pânde şi filaje, tâlharii veseli au fost arestaţi şi codrul a redevenit frate cu românul iubăreţ. Viaţa în cartierul Radu Negru s-a întors în tiparele cunoscute, drumurile tuturor intersectându-se în Dumbravă: noi copii jucând ascunsa printre copaci cât aşteptam să aducă petrol lampant la Găzărie, femeile la cumpărături la Aprozar ori Gostat, ori poate la coadă la găini la Zeculeasă iar bărbaţii, conştiincioşi, seară de seară, la Căţeaua Leşinată.

O LIMBĂ DE… ÎNGHEŢATĂ


Într-o dimineaţă, să fi avut vreo patru ani, întorcându-mă cu mama cu sacoșile pline de sticle de lapte, pe strada şcolii, chiar la colţ, (Simion Bărnuţiu colţ cu Leningrad), pe acoperişul unui wc dansau trei copilaşi: Lenuţa Roman, Nicuşor Roman şi Doru Preda. Se ţineau de mână şi dansau o horă stângace, cântând în gura mare:  A murit, mămica! A murit mămica! A murit mămica!

Sinistrul refren m-a urmărit toată viaţa: o casă pe colţ, un wc zărit într-o curte în Chitila, o femeie grasă sau simplul nume de Lenuţa a fost destul să genereze un declic de coşmar: A murit, mămica! A murit mămica! A murit mămica!

Doamna Roman murise de icter iar în scurt timp, domnul Roman s-a însurat cu o femeie grasă din cale-afară.

Grasei, copiii îi spuneau mămiţica. Erau slabi, piele şi os, plini de vânătăi şi zgârieturi.

Lenuţa a devenit colega mea de clasă. În afara orelor de şcoală, purta chiloţi şi maieu tetra, fiindcă mămiţica era econoamă: iarna, zdrenţe căpătate din vecini şi ghete stâlcite în ultimul hal, pe ploaie- cizme de gumă şi un fâş caraghios.

Învăţătoarea o întreba de ce este plină de vânătăi:

-Am fost rea şi mămiţica m-a bătut, ca să mă facă mai bună!- răspundea Lenuţa mecanic.

Mămiţica era prea doamnă ca să muncească, aşa că Lenuţa şi Nicuşor duceau tot greul în casă.

Profesorii îl chemau pe domnul Roman la şcoală cerându-i să intervină în protejarea copiilor dar, acesta spunea invariabil că-şi iubeşte nevasta şi nu vrea s-o supere pentru fleacuri.

Dar, Lenuţa, veşnic flămândă, ne fura pachetele tuturor, inclusiv directorului şcolii, domnul Stănculescu, care avea cabinetul de aeromodelism pe un hol de trecere spre laboratoare.

La un moment dat, directorul îi lăsa intenţionat un pachet la îndemână.

Toţi eram copii necăjiţi şi cu diverse probleme acasă dar, ce se întâmpla cu cei doi frați era terifiant. Uneori ne nimeream să trecem pe drum exact când mămiţica îşi aplica corecţiile şi atunci ţipetele copiilor schingiuiţi ne provocau leşin.

Situaţia ne alarma pe toţi şi prin clasa a şasea, mai mulţi colegi ne-am dus la poarta grasei s-o rugăm să se poarte omeneşte cu copiii.

Grasa a ieşit la poartă şi ne-a spus răspicat că o iubeşte pe Lenuţa şi se sacrifică să crească progeniturile răposatei.

Atunci, Lenuţa a izbucnit:

-Mămiţica ne iubeşte! Mămiţica este atât de bună, că mă trimite să-i iau îngheţată şi dacă o aduc neatinsă, îmi dă voie să dau o dată cu limba pe ea.

Grecii s-au pus pe sărbătorit. Subit, mi-am amintit de bucuria naivă a copiilor care jucau pe acoperișul wc-ului: A murit, mămica! A murit mămica! A murit mămica!

Scrisoare către Ceauşescu


Eram elevă în gimnaziu şi aveam un mare necaz. Profu’ meu de mate, pe care-l apreciam pentru capul de matematician, împreună cu un alt prof, în recreaţia mare de la ora trei traversau şoseaua şi se înfundau în Căţeaua Leşinată-o bombă oribilă- la una mică.

Continuă lectura

SEX CU PROFU’


Fragment din romanul Cafeaua de după

Pe vremea lui Ceşcă, în perfecta orânduire socialistă, oficial nu existau retardaţi, handicapaţi ci, târâş-grăpiş, toată lumea făcea 10 clase prin licee industriale sau clase a IX-a şi a X-a arondate unor şcoli generale.

Neluţa, care nu era chiar în temă cu ce se studia la obscurul liceu industrial pe care-l frecventa din când în când, se trezeşte în situaţia delicată de a avea un patru la tehnologie şi aproape nicio şansă să scape de corigenţă. Tehnologia sudurii era peste puterile ei de înţelegere și nu-i pasiona nici pe colegi.

Inginerul cu normă de profesor îşi cam pierduse răbdarea cu ea şi era pe punctul de-a o potcovii cu încă un patru. Dar, prost obicei la unii profesori, după ce-ţi strică vara cu o corigenţă,  îţi mai fac şi morală! In timp ce-i mitralia Neluţei o mulţime de chestii neimportante şi complet inutile, profesorul se opri consternat:

–Neluţa, te-ai dat cu ruj?!!!

La chestii legate de fizicul ei periculos, eleva avea replică spontană:

Atractiv!– zise ea răguşit, glas care-l emoționă peste măsură pe tov inginer, făcându-l să se bâlbâie:

–Cine, cine, eu sunt atractiv? Bine că v-aţi găsit toate să mă apreciaţi acuma, după ce m-am priponit! Cât am fost holtei nu m-a băgat niciuna în seamă, de m-am însurat cu Dropia, să-mi otrăvesc zilele.

Clasa a rămas blocată-n ParadisDropia era taman profa de germană, diriginta clasei lor. Cât de greu poate fi uneori să găseşti o poreclă potrivită  pentru dirigă, şi ce ajutor nesperat chiar din partea consortului! Până să se liniştească hohotele-n clasă, inginerul îngână:

–Neluţa, la şase jumate te aştept în spatele liceului, în Dacia mea gri.

Ehei! Cine-a mai avea Dacie gri pe vremurile acelea? Probabil, îl costase vreo trei chenzine să-și facă geamurile fumurii!

Peste două zile, proful veni grăbit să le comunice mediile.

–Neluţa, ai avut un patru şi cu un şase de la mine, hai că ţi-a ieşit media, fetițo!

Neluţa îl aşteaptă supărată pe culoar:

–Cum şase, tovarășu’ inginer?! La sacrificiu’ pe care l-am făcut io, că eram fată mare, puteai să-mi dai acolo doi de zece, că nu dădeai din buzunar!

–Neluţa, te rog să nu faci o scenă!  Am înţeles că te culci cu mine fiindcă sunt un bărbat atractiv! Doar n-ai făcut-o din interes, pentru notă?! – o scrută el cercetător.

–Ho! N-am găsit Strugurel şi m-am dat cu Atractiv, ţap bătrân şi închipuit!

–Ce-ai zis? Ce-ai zis? – întrebă inginerul sufocat.

–Aţi întrebat dacă m-am dat cu ruj şi io am zis Atractiv! Adică, iete așa, ca să nu-mi crape buzele, m-am dat c-un soi de seu de câine, care miroase mișto. Comercial îi zice Atractiv!

Profu’ scose o oglindă din buzunar, din cele purtate de femei în poșetă, şi se studie îndelung:

–Uite cum facem: deseară vii la mine în Dacia gri…

–Ho, că nu mă mai culc cu tine! – preciză fata.

–Ho, că nici io nu mă mai culc cu tine! Mâine-ţi modific finuţ şasele şi îl fac 10 şi îţi mai pun încă un zece! 24 împărţit la trei îţi dă media 8!

–Şi dacă nu vrei să mă culc cu tine, ce vrei să fac pentru asta? S-o gâtuiesc pe Dropie? Nu fac faţă, că-i de trei ori cât mine!

–Mi-ar place mie, o-ho-ho! Da’ pe urmă… m-ar bântui, strigoaica! Dă-o dracu’, că mă indispun!

–Totuşi, trebuie să fac ceva pentru doi de zece, nu?

–Da, sigur! Stai cu mine în maşină jumătate de oră şi-mi repeți că sunt un bărbat atractiv!

–Eşti ţicnit băiatu’! Prefer să mă culc cu tine şi să tac!

Te rooog! De când mi-ai zis că sunt atractiv, am scăpat de insomnii și mi s-a reglat și digestia! Vezi, nu mai sunt balonat! Promit solemn! Trimestru’ următor îţi pun media zece!

După sângeroasa îngrămădeală din decembrie, Neluța își luă porția de libertate la turci.

 

UN SIROP PENTRU UN CAL


Prin  ’83, după divorţul părinţilor, casa s-a vândut şi a trebuit să ne mutăm cu chirie într-o casă naţionalizată.

Deşi s-a vândut semimobilată, tot s-a încărcat un camion de mobilă şi bulendre.

Hopul îl reprezentau lemnele şi cărbunii pe care le-am urcat într-o căruţă tocmită.

Sora mea mai mare era domnişoară şi avea întâlnire, sora cea mică avea 5 anişori, mama era la serviciu, aşa că greul a căzut, ca de fiecare dată, pe mine. Am încărcat căruţa dar când să mă urc pe capră, moşul zice:

-Mătăluţă merji pă lângă cal, că-i bătrân şi cam sperios…

-Păi, mergi mata, că tot te cunoaşte calul!

-A, io-s rujinit şi mă dor şelele…

-Bre, dacă nu mă laşi să urc în căruţă, ori plec cu autobuzul şi ne întâlnim la adresă, ori te tai la bani!

-Tot nu poţi să urci, că-i calu’ bătrân şi nu poa’ să tragă!

Moşul se vede că-şi cunoştea bine calul, fiindcă după vreo 300 de metri s-a oprit. N-am mai pomenit cal cu comportament de catâr! Moşul a sărit din căruţă şi dă-i bătaie calului. Jumătate din drum am stat ori să ne rugăm de cal, ori să mă cert cu moşul să nu mai bată calul.

Ajunşi pe strada Şcolilor, imediat după ce am trecut de bd. Cuza, calul a înţepenit de copite.

-Moşule, calul ăsta a mâncat astăzi?

-Da, ce, ăsta stă de vorbă cu mine, de un’ să ştiu?

-Bre, mata i-ai dat?

-Da ce, io am mâncat? De unde vine asta că stăpânu’ flămânzeşte şi vita huzureşte?

-Bre, mata eşti beat?

-Întotdeauna!

Mă uit bine la el, şi unde mi se părea că-i moleşeala bătrâneţii, văzui bine prunele din ochii moşului. Îl las în plata Domnului, că tot nu se urnea calul nicăieri şi trec strada la o sifonărie.

-Bună ziua! Trei pahare de sifon, vă rog!

-Nu servim sifon la pahar! Doar sirop, 2 lei halba.

-Uite, îţi plătesc trei halbe de sirop dar, îmi pui două de sirop şi un sifon.

-Nu se poate decât sirop de lămîie ori de trandafiri!

-Bine! Atunci două siropuri de lămâie pentru mine şi moş şi unul de trandafir pentru cal!

Spre norocul meu, siropul se servea la halbe ca de bere, ceea ce a uşurat mult însiroparea calului. După 4 halbe de sirop, calul nu era chiar ca nou nouţ, dar s-a urnit totuşi! Până la primul colţ…

Ceea ce era destul de primejdios, fiindcă un client îi zisese vânzătorului că am dat sirop la cal din halbele lui şi mă cam alergase. Acum era riscul să ne repereze şi să vină după noi.

Din acel moment calul nu s-a mai urnit decât împins. Moşul a coborât de pe capră şi a bătut calul de-a scos spume din el.

Aveam doar 14 ani, dar n-am mai suportat şi am smuls biciul moşului. Am pus băţul biciului pe genunchi şi l-am rupt ţărăneşte. Moşul s-a ambiţionat şi a început să lovească calul cu fâşiile de piei înodate, ceva mai neîndemânatec dar albind calul de spume. Atunci am sărit iar asupra moşului şi i-am smuls restul de bici şi l-am aruncat peste gard, într-o curte. Moşul s-a pus pe plâns.

Mi-am pus mâinile-n cap, dar mai era puţin şi ne prindea noaptea. Am proptit umărul pe fusta căruţei şi calul s-a pornit cu paşi mici. La intersecţia străzii Goleşti cu calea Galaţi am oprit iar. Eu şi calul am băut Brifcor şi moşul şi-a luat din banii lui un cognac.

Am ajuns acasă, am descărcat singură căruţa, am cărat lemnele şi cărbunii în magazie până s-a înoptat. Câte-un lemn, câte-un lemn, a mai cărat şi puştoaica cea mică.

Seara a venit şi sor-mea de la întâlnire.

A doua zi o vizitez pe sora mea la serviciu. Un moş îi povestea că o nebună împingea cu o zi înainte la o căruţă cu lemne prin oraş.

Sora mea a râs amuzată, cu râsul ei frumos. Doar era printre cele mai frumoase fete din oraş…

SECRETUL SUCCESULUI-update


SECRETUL este că eşti arhitectul propriei tale vieţi! Reuşitele vor fi pe măsura îndrăznelii tale! Visează, bucură-te şi vei reuşi!

Am văzut filmul SECRET pe 4 aprilie 2oo9. În el am regăsit câteva fragmente din viaţa mea.

După vizionarea lui am înţeles că mi-am urmat toate visele copilăriei: am învăţat la cel mai bun liceu din oraş, am intrat la facultate fără meditaţii când erau 28 de candidaţi pe loc şi examenul era crâncen,  m-am măritat din dragoste, am făcut nuntă americană, am făcut o fetiţă cu numele Ingrid, apoi pe Sabrina, m-am vindecat de o boală teribilă apoi am sărit cu paraşuta şi am pilotat avioane, am închis CĂŢEAUA LEŞINATĂ, cârciuma la care beau profesorii mei din şcoala generală, mi-am cumpărat o casă pe bulevardul Panait Istrati, am fost fericită, fericită.

Dar îmi rămăsese o singură restanţă: publicarea unui roman.

Atunci, pe 4 aprilie, imediat după vizionarea filmului m-am apucat de scris.

Simultan am primit pe e-mail acest citat remarcabil din Einstein:

“Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru. Criza este cea mai binecuvantata situatie care poate apare pentru tari si persoane, pentru ca ea atrage dupa sine progrese.Creativitatea se naste din necesitate precum si ziua se naste din noapte.In perioada crizei se nasc inventiile, descoperirile si marile strategii. Cine depaseste criza se depaseste pe sine insusi, fara a ramane “depasit”. Cine atribuie crizei esecul, isi ameninta propriul talent si respecta mai mult problemele decat solutiile. Adevarata criza este criza incompetentei.”Problema persoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii si iesiri din astfel de situatii.Fara criza nu exista duel, fara duel viata este o rutina, o agonie lenta. Fara criza nu exista valoare. În perioada crizei înfloreste ce-i mai bun în fiecare, pentru ca fara criza orice vant este o mangaiere.Daca vorbim de criza o promovam iar tacerea este o exaltare a conformismului.In loc de toate acestea, mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi.”

via Citat despre criza- Albert Einstein | Citate celebre, proverbe , famous quotes.

În noiembrie 2009 am publicat romanul Comisia Zurich, romanul DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ a apărut în martie 2010. COPILUL DUNĂRII şi romanul ARDEI IUŢI au văzut lumina tiparului în octombrie 2010. Acum lucrez la Volumele FERICIRE LA PREŢ REDUS şi PROZĂ AFURISITĂ şi ALTE RĂUTĂŢI.

SECRETUL este că singurele limitări sunt în mintea noastră.

Vizionare plăcută!

Apasă aici pentru a viziona filmul: SECRET part1

Apasă aici pentru a viziona filmul:SECRET part2