SEXUL, SPORT PERICULOS


Eram în cantonament într-o comună din jurul Bucureştiului, ca piloţi sportivi-elevi externi la Aerodromul Clinceni.

Eram 27 de puşti din toată ţara, din care 5 fete. Majoritatea dădusem admiterea la facultate şi eram pe jar.

Gabi, o tipă din Sibiu, era singura relaxată. Cică a dat la facultate cu pietre-n geam. Spunea cu mult umor că în neamul ei cu multe unguroaice, toate femeile erau curve, dar niciuna aşa bună ca ea.

Se cuplase cu  Vasile, un localnic şi avea program separat de noi.  Dar cum şi noi aveam frumoşii noştri, fata juca la două capete.

Cred că sună ca dracu’ dacă zic că mieluţa blândă suge la două miori…, dar ăsta era adevărul istoric.

Într-o după-amiază aveam program de voie şi spuneam bancuri pe nişte bănci în curtea internatului unde eram cazaţi.

Vine Vasile s-o caute pe Gabi dar…, fata era închisă cu… Gabi, un frumuşel, învăţat recent la femei şi considerat un mascul de mare potenţial.

Recunosc că i-am reconsiderat reputaţia abia acum.  La acel moment îl detestam, considerându-l doar un porc nesătul!

Deci, vine Vasile, întreabă de Gabi şi se alege doar cu zâmbete subţiri. Urcă în internat, uşa închisă.

Revine în curte, se-nvârte turbat şi se hotărăşte: se urcă pe burlan şi în dreptul dormitorului de la etajul unu’, Vasile rămâne interzis:

-Fraţilor, ce dracu’ fac ăştia, că nu şi-o trag!

-Zău, Vasile? Poate-şi pun ventuze, mă!

-Să mor io, ăştia fac ioga sau ce dracu’, că sunt îmbârligaţi şi cred că-şi miros penele unu’ la altu’, că nu văd bine!

Bate nervos în geam: ce faci fă, cu capu-ntre cracii lu’ ăla, hai?

Se-ntoarce spre noi care stăteam ca la circ, grupaţi pe două bănci, sufocaţi de râs: ce-i face dom’le? I-o miroase?

-Hăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă!Buf!

S-a rupt burlanul şi Vasile a căzut cu fundul într-un măceş bogat.

La hărmălaia creată, Gabi el şi Gabi ea au apărut la geam.

Peste un sfert de oră, pe băncuţă-n parc, Gabi-ea extrăgea ţepii din bucile lui Vasile cu penseta iar noi îi tachinam, că aveam de ce.

Seara, Vasile a apărut cu piciorul în gips şi două kile de ţuică pentru comandant, ca să-i aranjeze lui Gabi-ea o cameră la parter.

Comandantul a luat ţuica bucuros dar a pus o condiţie:

-Vasile, să nu-mi baţi fata că ne certăm!

– De ce s-o bat, tov comandant, că pentru mine a-nvăţat săraca!

Da’ să-ţi zic un secret, să cazi şi mata-n cap: n-am văzut io bine pe geam de prost ce-s! Gabi nu mirosea: rodea! Uoaaauuuuu!

Reclame

Adrian Păunescu, Sfinxul poeziei româneşti


Februarie 1984.  Eram îngheţată şi mă-ncerca o vagă depresie. De ore întregi băteam oraşul căutându-mi ghete. Aceleaşi ore pe care le pierdeam zilnic de câteva luni. Vânzătoarele îmi priveau adidaşii sărăcuţi şi ridicau din umeri:

Continuă lectura

GOOGLE MĂ IA LA MIŞTO-UP DATE


În postarea GOOGLE CEL MAI BUN PRIETEN AL OMULUI mă minunam că Google identifică pagina mea ca fiind în franceză sau portugheză. Acum, conaşul Google recidivează:

Această pagină este în engleză. Doriţi ca bara de instrumente Google să o traducă?

Părerea mea că Google o face pe prostul. Cum îi zicea Vanghelie? Goagle? Goagăl? Zii, Vanghelie, că şi el ne zice nouă!

Ca în fiecare dimineaţa, Google mi-a pregătit o nouă farsă: Google slovacă. Plasez şi poza asta ca să vă minunaţi şi voi.

pagină Engleză

pagină Engleză

Devalizarea PAL-ului şi ACARUL PĂUN


Oraşul Brăila se putea mândri cu firma PAL, -un prestigios combinat de prelucrare a lemnului care până în 2003 exporta mobilă din lemn masiv în toată Europa, la mobila de bucătărie era pe locul I pe ţară la toate târgurile şi expoziţiile de profil şi după închiderea fabricii de la Gherla era singurul producător de chibrituri.

Ei bine, în 1997, când fabrica era pe val, statul a găsit de cuviinţă să o privatizeze dar nu prin vânzarea către un partener tradiţional din branşă, care ar fi putut să susţină şi să dezvolte activitatea ci firmei Merona controlată de un samsar evreu de origine română, Dobriţa, care avea peste 80 de ani şi care a făcut achiziţia în scopuri strict imobiliare.

Pentru că în contractul cu FPS-ul îşi luase angajamentul să facă o investiţie nouă şi profitabilă, în valoare de 5 milioane de euro, a luat cu câteva sute de mii de euro o instalaţie de chibrituri de la o firmă din Rusia, instalaţie nouă ce-i drept dar, care zăcea de ani buni în cutii în zăpadă în curtea unei fabrici şi a montat-o la Pal, prezentând facturi false din Insulele Cayman de zece ori mai mari.

Prin această înşelătorie, în primul rând au fost prejudiciaţi micii acţionari fiindcă a făcut o mărire de capital frauduloasă şi şi-a mărit participaţia de la 50 la 90 la sută.

Un inginer de la investiţii  mi-a povestit încă din 2001 că a anunţat SRI-ul în legătura cu devalizarea Pal-ului de către propriul patron dar, Dobriţa a mituit cu largheţe la toate nivelurile, inclusiv presa centrală şi nimeni nu i-a tulburat ingineriile financiare.

În acest timp, a instituit în fabrică un regim de şantaj şi de teroare, disperând personalul la toate nivelurile. A sfidat cu consecvenţă legile din România, pretinzând că legile româneşti sunt prost făcute, deci nu îl interesează.

În 2003, la expirarea celor cinci ani cât prevedea contractul cu FPS-ul a blocat activitatea de producţie şi a început să concedieze angajaţii, începând cu conducerea. Pe directori i-a purtat timp de trei ani prin procese, ca să pară că închiderea fabricii ar avea vreo legătură cu prestaţia acestora dar, spre cinstea instanţelor brăilene de la acel moment, banii lui murdari nu au avut trecere. Dobriţa a pierdut toate procesele intentate foştilor angajaţi, fiindcă singurele lui argumente au fost lăcomia şi tupeul.

La o şedinţă a Consiliului de Administraţie al Acţionarilor, Dobriţa, tiranul paranoic de peste 80 de ani, în faţa unei săli întregi, în timp ce urla demenţial, gesticulând într-un discurs comparabil cu al lui Hitler, s-a oprit derutat, a fugit spre uşă dar, după câteva secunde s-a oprit dezarmat. Un miros fetid a umplut sala. A spus stins:

-Am mâncat dude!

Un fost securist, omul lui de bază,  care l-a băgat pe filieră ca să cumpere PAL-ul şi care l-a sprijinit permanent din funcţia de consilier sau chiar de director, a ridicat privirile spre sală:

-Domnul Dobriţa a mâncat dude! Phuu! Dumnezeule, în ce hal miroase!- zice securistul ateu.

Diareea a năclăit eleganţii pantaloni de la costumul de peste 1000 de euroi şi nici măcar pantofii elveţieni n-au scăpat de scârbăciune.

Slugile patronului au adus feţele de masă de la protocol şi, înfăşat a ieşit din sala de consiliu, făcând dâre de rahat până la hotelul Sport unde era cazat.

Securistul s-a plâns a doua zi că a fost obligat să-i spele rahatul pe picioare pe Herr Dobriţa.

În 2006, directorul Esrig, evreu de origine, cel care se-ntâlnise cu  Dobriţa de două ori la Viena şi o dată la ZÜRICH ca să pună la punct vânzarea PAL-ului în condiţii dubioase, a murit cu disperarea în suflet că l-a ajutat pe Dobriţa să distrugă PAL-ul. Înainte de a muri, a vrut să ceară iertare oraşului pentru că distrugând PAL-ul, a ucis ceva din gloria şi vigoarea acestui oraş. Remuşcările teribile ale directorului Esrig n-au plătit facturile celor 1500 de familii rămase pe drumuri după intrarea Pal-ului pe mâna lui Dobriţa.

Esrig, un tip cinstit în felul lui, balanţă, a avut naivitatea să-şi imagineze că toţi evreii sunt cinstiţi ca el…

2006 a fost anul dreptăţii, anul în care-au murit tiranii, torţionarii şi, în mod firesc n-a mirat pe nimeni moartea lui Dobriţa, sau a lui Sadam Hussein.  Odată cu moartea lui Dobriţa s-au oprit şi şpăgile care blocau dosarele privind activitatea sa infracţională.

Vama a cerut un proces penal pentru recuperarea prejudiciului cauzat de facturile din insulele Cayman dar, moştenitorii au fost lăsaţi să vândă în voie activele, inclusiv o parte din terenurile PAL-ului către XXL.

Poprire s-a instituit pe bunurile a trei angajaţi de la serviciu export.

Astăzi, fiind la tribunal am aflat întâmplător că acest mare infractor,  Dobriţa le-a mai dat angajaţilor pe care i-a terorizat atâţia ani şi o teribilă lovitură după moarte:

Cei trei angajaţi de la serviciul export, acarii Păun care-au avut sau nu acces la facturilor mătrăşite de Dobriţa, lucrând pe salarii meschine şi care n-au avut parte decât de urlete şi injurii din partea patronului şi niciun beneficiu personal au fost condamnaţi la trei ani de închisoare.

Moştenitorii lui Dobriţa îşi papă liniştiţi în Elveţia milioanele devalizate de la Pal şi de la statul român, statul a rămas cu ţeapa, PAL-ul a fost distrus şi puşcărie face ACARUL PĂUN.

Dreptatea umblă încă o dată cu capul spart în România!

PATRU FUNII DE USTUROI


Eram studentă, proaspăt căsătorită şi într-o duminică am plecat în piaţa Matache cu o listă lungă de cumpărături şi 110 lei. Sigur, foarte puţini bani, pentru o listă ţeapănă dar, cum era înainte de revoluţie şi nu se găsea mai nimic, măcar lapte, pâine, ceva bulion, spaghete, tot speram să cumpăr.
Cum intru în piaţă, un ţăran prost îmbrăcat, cu patru funii de usturoi şi cu o paporniţă din papură împletită plângea pe bordură:
-Hai tataie, că numa aste 4 funii le am. Fie-vă milă că n-am bani nici de rată şi mi-a născut fata la Polizu şi trebuie să-i duc nişte bănuţi. Hai, păcatele mele, că sunt bătrân şi n-am vândut nimic de dimineaţă. Lacrimi mari îi cădeau bătrânului spălându-i vârful gumarului plin de bălegar.
M-am aşezat la coadă la lapte şi tânguirea bătrânului m-a demolat. După o oră, am prins ultima sticlă de lapte de trei lei cincizeci.
Am luat şi pâine, isprăvind cei 10 lei. Mai aveam o sută. Bătrânul îşi striga disperarea şi toţi oamenii bine îmbrăcaţi treceau indiferenţi.
Până la bursă mai era o săptămână. Mă duc la bătrân şi îi întind suta.
-Dă-mi şi mie două funii,!-zic.
-Hai tataie că pierd rata şi până mâine dorm pe stradă, hai tataie că numa’ p-astea le am. Fă-ţi pomană şi ia-le toate tataie, să faci o faptă bună în sfânta zi de duminică. Usturoiu-i sănătate!
Mai socotesc o dată cele opt zile până la bursă, arunc lista în coşul de gunoi de lângă moş şi zic:
-Bine, tataie, dă-le toate!
Iau funiile şi bătrânul scoate un teanc de sute din buzunar şi-o pune şi pe a mea la rând. Se apleacă şi scoate din paporniţă alte patru funii:
-Hai, tataie, numai p-astea le am! Hai, tataie!… Lacrimi mari cad pe gumarii plini de bălegar!

ARDEI IUŢI LA MIRĂSLĂU


În drum spre Maramureş, ne prinde noaptea pe drum şi ne oprim la un motel la Mirăslău.

Mâncarea excelentă dar, ardeii, focul lui Dumnezeu. I-am tranşat cu meşteşug, le-am scos seminţele şi i-am mâncat mai departe, chiar dacă scoteam flăcări.  Lacrimile de usturime  le-am şters cu mâna. Mare greşeală! Exact mâna cu care extrăsesem seminţele. Îmi ard ochii, obrajii şi dau cu apă! Mai rău! Sufăr vreo două ore spre amuzamentul familiei.

Ne luăm cele două camere în primire, undeva la etaj, urcând pe o scară exterioară cu trepte înguste, sudată bocciu de un cârpaci. Mare lucru că nu ne-am rupt picioarele la urcat, dar pentru un coborât nu mai aveam curaj şi ne gândeam la nişte funii din cearceafuri. Camera în care se instalează Ingrid cu mama e ok, cea luată în primire de mine cu soţul meu şi micuţa Sabrina, o jale! În toaletă un prezervativ folosit în coşul gol, în cameră cearceafurile smotocite.

Îmi fac curaj şi cobor în 4 labe pe nenorocita de scară şi cer la recepţie să-mi schimbe aşternuturile. Le schimbă bombănind:

-Ce, n-au dormit tot oameni?

Pe la miezul nopţii, stingem lumina. Un huruit de fierăraie ne ridică în picioare. Am zis că ne trece trenul prin cameră dar, nu! Trecea 20 de metri mai încolo. Ne-am cazat la acest motel amplasat pe şosea, fără să remarcăm linia de tren paralelă.

Ne liniştim şi stingem iar lumina. Sabrina, care avea trei anişori, vrea o poveste. Terminăm povestea, ne pupăm de noapte bună dar, Sabrina mai vrea o poveste. Tac-su îşi demonstrează autoritatea şi se face linişte. Peste zece minute, Sabrina vrea pipi. Se aşează pe oliţă şi 20 de minute se roagă de pipi să iasă.

-Nevastă, copilul ăsta-şi bate joc de noi! E trecut de unu’ jumate. Uite, eu o ţin şi tu o baţi!

-Ba nu, zic eu! Eu o ţin şi tu o baţi!

-Copilul se întoarce grav, ne priveşte atent pe amândoi şi zice serios:

Mă, voi aţi înnebunit amândoi?

Evident, ne pufneşte râsul.

Aerul era irespirabil. Soţul meu se hotărăşte să deschidă geamul care era bătut în cuie. Trage cu voinicie, rămâne cu cremonul în mână dar şi foaia de geam cedează. În liniştea nopţii, geamul spart face un zgomot asurzitor.

Vine în goană recepţionerul şi constată catastrofa.

De jos patronul se interesează de sursa zgomotului.

S-o futut cremonul!– urlă recepţionerul din rărunchi.

Pleacă după altă cheie.

Ne mutăm pe cealaltă parte a culoarului, adică cu geamurile direct spre linia ferată. Stingem lumina, trece trenul parcă direct prin cameră şi Sabrina îţi aminteşte că n-a apucat să facă pipi.

La 4 dimineaţa reuşim să stingem lumina dar, trenurile trec şi pe întuneric.

Precis am adormit până la urmă, fiindcă l-am visat pe Mihai Viteazul pe cal alb.

Dimineaţă coborâm amărăciunea de scară cu genunchii tremurând. Trece trenul în timp ce eram pe scară şi vibraţia se-nteţeşte. În mod miraculos, scăpăm fără picioare rupte.

Micul dejun este excelent! Se mănâncă tare bine la Mirăslău!

Anul trecut, Sabrina mă întreabă jucăuş: mami, când mai mergem la hotelul ăla unde am avut probleme cu… cremonul?

SEX DE DOI LEI


Cu ani în urmă s-a angajat la mine un tip ciudăţel, care-a ţinut s-anunţe pe toată lumea că-i virgin la 21 de ani. Cum venea un client sau o clientă şi întârzia ceva mai mult prin firmă, hop şi el să-şi zică necazul.

 Îi spun: nu mai spune şi tu la toată lumea, că vezi că te iau toţi peste picior!

 El răspundea invariabil: decât să mă amărăsc singur, mai bine să ne distrăm toţi…

 O clientă drăguţă, cu o firmă importantă  pe centrale termice şi aere condiţionate îmi zicea mereu:.

 -Doamnă, copchilaşul ăsta, care-i mai mic decât copiii mei, se dă la mine pe faţă!

 -Doamnă Georgeta, e cam ţăcănit dar nu pare băiat rău!

 -Doamnă, nebunu’ a scos un slip şi-a zis să-l aştept că se duce la baie să şi-l pună! Am fugit!

 Îl întreb: aşa mă, te-ai dat la doamna S?

 -Şefa, visul meu e să găsesc o cucoană cu bani, suportabilă ca aspect şi să trăiesc şi io bine pe spatele ei!

 Peste un timp găsesc un ziar de mică publicitate lângă calculatorul la care lucra el. Îmi căutam casă şi îl iau la răsfoit. Văd un articol înconjurat cu roşu:

 „Cetăţean străin caut tânăr romanas…”

 – Romanas o fi ţigan?- zic eu nelămurită.

 -Românaş,  şefa, românaş…-precizează el râzând.

 -Şi ce cumperi tu de la ăsta, că nu pricep?

 -Dacă n-am baftă cu femeile bogate, poate am mai mult noroc cu bărbaţii.   Dacă are bani,  sexul şi vârsta mai puţin contează!

 Între timp se jeluia de ţi se rupea inima că-i virgin. Cum se apropia ziua lui, colegii se hotărăsc să-i plătească o tipă de pe Dig.

 -De curiozitate, cât costă o tipă pe Dig?-întreabă virginul nostru.

 -Cam 30000, zice Ştefan…

 -Aşa ieftină? Nu mă duc!

 Nu s-a dus!

Pe mess se conversează cu o directoare de marketing de la o firmă cunoscută şi tipa, o mare bunăciune, îl invită la o ciorbă de burtă la Galaţi.

Îmi zice bucuros că a dat norocul peste el, tipa-mi zice şi mie la telefon că-l duce la Galaţi şi cine ştie, poate-l scapă de povara virginităţii.

La patru fix directoarea apare parfumată şi elegantă nevoie mare, scuturând cheile de la maşină.

El se uită la mine disperat şi zice:

-Nu pot să merg, că nu mă lasă şefa!

-Ba poţi să pleci, flăcău! Doar nu mă pun eu în calea fericirii tale!- zic fără ezitare.

-A, nu că am promis la un client că-i fac o ştampilă şi un set de cărţi de vizită şi se-ntoarce într-o oră! Dacă nu vă pasă de lucrările firmei, treaba dumneavoastră da’ io mi-am dat cuvântu’. Rămân să-mi termin lucrările.

-Lasă că le face Ada!

-A, nu, că numa’ io ştiu ce-am vorbit cu clientu’! 

Mie-mi pică ochelarii de pe nas, tipa se-ntoarce şi pleacă ca din puşcă.

-Ce-a fost asta măi, Trăznea?- întreb siderată.

-Şefa, n-aţi văzut ce parfumată era? La cum îmi put mie picioarele, asta nici n-ajungea la Galaţi cu mine. Mă azvârlea din maşină pe Dig din mers!

A început să cumpere tot felul de loţiuni de la Avon, de la farmacie, de la babe… n-a găsit leac.

Sigur, ar fi fost de încercat să schimbe şosetele dar nu ştiu dacă i-a dat prin cap.

Şi s-a tot plâns de virginitate până când, la contabila mea grasă, pitică, cu piele făinoasă şi pătată, ţâţele pân’ la genunchi şi-un ochi de sticlă i s-a făcut milă de el.

L-a trimis pe bărbat-su, cu care-avea doi copii,  la muncă în Italia şi l-a luat pe puşti acasă să-i arate fericirea. El împlinise deja minunata vârstă de 27 de ani şi ea avea în jur de 46.

Ca să-şi asigure un trai mişto şi lipsit de griji trufandalei , contabila a ţepuit vreo 29 de firme, a luat nişte credite pe care nu le-a mai returnat niciodată şi prin decembrie 2007  a dispărut din oraş.

Poliţia a început s-o caute asiduu, ba de la economic, ba de la DIICOT, apoi a început să se intereseze şi de el.

Se pare că pe lângă creditele neplătite, au dat ţepe şi pe la câteva bănci. La sfârşitul lui februarie 2008, când vizitele poliţiştilor s-au înteţit a dispărut şi el ca măgarul în ceaţă.

Recent, la aproape doi ani de la dispariţia tristei perechi, m-au vizitat doi poliţişti cărora le-a fost repartizată tona de dosare cu matrapazlâcurile celor doi.

Voiau să ştie dacă mai am noutăţi despre voiajori.

La sfârşit, poliţistul mai bătrân se scarpină în cap:

-Domnişoară! Io am văzut cei mai ciudaţi infractori, cei mai diabolici, cei mai sadici şi cei mai cretini! Credeam că nu poate să mă mai mire nimic pe lumea asta!

De când am dosarul ăstora, mă trezesc noaptea şi-mi aprind o ţigară…  O singură chestiune mă omoară: cum morţii mă-sii şi-a stricat dobitocu’  bunătate de p***  pe omida aia, frate?

-Domnule poliţist, te pui cu gustul omului?- puneam eu paie pe foc.

-Părerea mea este că era atât de complexat, inclusiv de mirosul picioarelor, încât numai cu sluta pământului se simţea şi el important şi în largul lui. Şi de dragul banilor, închidea şi el ochii…