Citat despre criza- Albert Einstein


În fiecare dimineaţă, cu tenacitate de taur, soţul meu îşi salută prietenii şi colaboratorii pe mess, dar nu în mesaje de grup ci găseşte o vorbă cu care ajunge la inima fiecăruia. Unii sunt prea ocupaţi ca să răspundă dar fiecare se simte bine că nu a fost uitat. Cât şi-au imaginat că este o setare în calculator, care face operaţiunea automat, gestul a fost tratat formal dar încet-încet, oamenii au înţeles că mesajul este personalizat. Este măgulitor şi reconfortant să ştii că cineva se gândeşte în fiecare dimineaţă la tine.

Amica mea, Irina, răspunzând la un „bună dimineaţa”, mi-a trimis în aprilie 2009 un citat din Einstein. Mobilizată şi de filmul „SECRET”, m-am apucat să scriu. Aşa au apărut „COMISIA ZÜRICH„, DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ„, „ARDEI IUŢI” şi „PROZĂ AFURISITĂ„.

Uitaţi ce spune pişicherul de Einstein:

“Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru. Criza este cea mai binecuvantata situatie care poate apare pentru tari si persoane, pentru ca ea atrage dupa sine progrese.Creativitatea se naste din necesitate precum si ziua se naste din noapte.In perioada crizei se nasc inventiile, descoperirile si marile strategii. Cine depaseste criza se depaseste pe sine insusi, fara a ramane “depasit”. Cine atribuie crizei esecul, isi ameninta propriul talent si respecta mai mult problemele decat solutiile. Adevarata criza este criza incompetentei.”Problema persoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii si iesiri din astfel de situatii.Fara criza nu exista duel, fara duel viata este o rutina, o agonie lenta. Fara criza nu exista valoare. În perioada crizei înfloreste ce-i mai bun în fiecare, pentru ca fara criza orice vant este o mangaiere.Daca vorbim de criza o promovam iar tacerea este o exaltare a conformismului.In loc de toate acestea, mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depaşi!

Când am citit „Criza este cea mai binecuvantata situatie…”, am zis că geniul a luat-o voios prin urzici dar, urmărind tot citatul am ştiut că are dreptate.

Ne întâlnim şi pe http://doinapopescu.blogspot.com

Anunțuri

Despre Doina Popescu-Brăila

Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult! Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă. Am publicat nouă cărți dintre care șapte romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată, Terente-Zodia zmeilor și volumul Copilul Dunării apărut în anul 2015 și în varianta bilingvă, în traducerea Sabrinei Popescu, elevă, având 14 ani și jumătate la comiterea isprăvii.
Acest articol a fost publicat în PROVOCĂRI și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

52 de răspunsuri la Citat despre criza- Albert Einstein

  1. tibi zice:

    Doinita draga, am ramas mut ! Patru carti intr-un an ? WAW ! Maxime felicitari !

    • Ziua muncesc şi trebuie să recunosc că blogul îmi răpeşte destul timp. Ritmul puternic a fost până în 20 decembrie când m-am apucat de blogging.
      Tot ce scriu este clar conturat în mintea mea dar îmi trebuie timpul fizic să tastez la laptop. În rest, sănătate să fie!

  2. Vlad Olteanu zice:

    Suna frumos „Creativitatea se naste din necesitate precum si ziua se naste din noapte”. Din pacate, cel putin la noi, criza coincide cu cresterea ratei criminalitatii.
    Multumesc pentru cuvintele frumoase din comentariul de pe blogspot, inca ma gandesc cum sa-l resuscitez si cu ce sa-l pastrez in viata.

  3. blue2403 zice:

    Patru cărţi într-un an …felicitări. Eu zic să te potoleşti ştii cât costă o bibliotecă? 😀

  4. blue2403 zice:

    Nu vrei o secretară? Tu dictezi … (Te faci dictatoare…)
    P.S. Nici un secretar n-ar fi tocmai o idee deplasată. (Ce Monicuţa Columbeanu nu şi-a luat tot şoferi frumuşei? Parcă aia e mai deşteaptă? Rugbiştii să-şi vadă de ale lor …) 😳

    • Vai, Blue! Am mare nevoie de un secretar! Dar ca să lucrez la capacitate maximă… doar vreo trei să facă faţă!
      Nu, nu e libertate de gândire! Să nu zâmbeşti şi nici să nu gândeşti… obscen!

  5. blue2403 zice:

    Nu eu gândesc obscen (vorbind serios, ci cei cu care vorbesc. Eu spun de exemplu „păsărică pufoasă, caldă li pofticiosă”, mă gândesc evident la un canar flămând, alţii … 😳 , eu spun pisicuţă, veveriţă, cocoşel, ouă, blăniţă, mă gândesc la pisicuţă, veveriţă, cocoşel, ouă, blăniţă, alţii se gândesc la prostii, eu spun chiloţi, mi-i imaginez pe sfoară la uscat, alţii se gândesc că sunt pe stăpână şi deja văd ce e în ei. Păi ce vină am eu dacă în limba română zici una şi se înţelege alta. Pun pariu că dacă zic praşută, imediat 99% din oameni o asociază cu Centura şi nu cu avionul…
    Sunt absolut convins că tu ştii cât de utile sunt paraşutele… Ce ne-am face fără ele?

  6. blue2403 zice:

    Am încă o nelămurire vis-a-vis de exprimarea în limba română. Aici, sub poză scrie Gaura cheii.
    https://doinapopescu.files.wordpress.com/2010/02/gaura-cheii.jpg?w=55&h=50
    În marematică ştim că dacă a=b b=c => a=c. Deci dacă o femeie are o cheie, iar cheia are o gaură, putem spune despre gaură că e gaura femeii?

  7. blue2403 zice:

    Absolut, şi folosirea lor să fie obligatorie şi gratuită. Un om fără şcoală mai poate trăi, dar fără să aibă păaraşuta li ce face? Moare, eviden… Paraşutele sunt necesare ca aerul…

  8. blue2403 zice:

    Oho… berbeacă şi nu vrea să se mărite? Asta-i bine, nici eu … paote din când în când… aşa, de probă … :D.

  9. blue2403 zice:

    ***Doina Popescu ***11/03/2010 la 10:43 PM

    Cine, coana moaşa? La câţi cocoşi a mâncat?
    __________________________
    A mâncat cocoşi? Săracile găini văduve …

  10. Sorin zice:

    Cât adevăr, domnule, lenea şi indiferenţa sunt cele două mari defecte ale omului, de care nu vrea cu niciun chip să se debaraseze!

  11. Lenea şi indiferenţa omoară!

  12. Pingback: Convorbiri telefonice inutile | Idei second hand

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s