Acum o lună Sânziana Ene, managerul Galeriei PROMOSEO cunoscută în blogosferă şi ca sinsdesign mi-a solicitat un interviu. Îl redau fără intervenţii pe text.
Doina Popescu profesor, scriitor, blogger
Ajung la ultima parte din seria interviurilor promise în această săptămâna.
Dacă ieri vă invitam la un interviu cu Jeanina, astăzi vă invit la interviul Doinei Popescu , cea care a câștigat titlul de blog al săptămînii în galeria Promoseoo.
Mai multe detalii despre blogul saptamanii puteti citi aici.
Schimbând ușor registrul, trec la o bloggerita de profesie profesoară de matematică, care colaborează ca jurnalist cu mai multe publicații din Braila și Galați. Nu pot trece cu vederea faptul ca Doina iubește avioanele și pilotajul sportiv și a publicat deja un roman,COMISIA ZURICH.
V-am făcut deja curioși? Vă invit să citiți rîndurile de mai jos.
1) Ce a fost mai întâi, blogul sau bloggerul?
Cu certitudine, spiritul de blogger s-a oţelit înaintea apariţiei blogului.
Prin 2007 am vrut să-mi fac un blog şi am intrat să iau pulsul blogosferei. Cred că am avut ghinion.
Am intrat pe blogul unor celebrităţi care spuneau “nimic” şi unde nişte trepăduşi, cu sutele, comentau ce voiau ei dar, în general fără legătură cu “nimicul” iniţial.
Am glisat spre bloguri anonime şi am nimerit nişte bloggeri nervoşi, complexaţi, fericiţi că pot jigni protejaţi de anonimat. Am zis ok, ne înjurăm în tramvai, la piaţă, la stop sau la benzinărie. De ce să o facem şi pe net? Şi am pus punct acestui capitol.
Blogosfera are sens doar dacă este dominată de informaţie corectă, eleganţă în exprimare, discurs inteligent şi evident, umor…
Am rămas doar cititor de bloguri şi în timp am observat o profesionalizare a acestei branşe. Aspectul şi conţinutului blogurilor a evoluat exponenţial, ritmul s-a înteţit şi am zis că este timpul să intru în acest angrenaj viu.
Sunt printre cei mai “tineri” bloggeri cu debut în 20 decembrie 2009. După 50 de zile pe WordPress am 133 de postări, 900 de comentarii şi 10000 de vizitatori.
Este mult, este puţin? Cititorule, când toţi îţi dau termene, somaţii, ore suplimentare, amenzi, penalităţi, refuz la plată, ghionturi sau şuturi în fund, eu îţi dau măcar un zâmbet. Dacă eşti harnic şi mă cauţi la CUIBARUL CU OUĂ, poate-ţi iei mai multe…
Toată naţiunea l-a căutat pe Năstase la ouă şi nu s-a ales cu nimic! Căutaţi-mă şi pe mine la ouă, vă rog…, zâmbiţi şi căutaţi-mă!
Hărnicia cititorilor mei m-a ţinut aproape de blog şi simt că am dat la schimb bucurie.
2)Cât de mult sau cât de puţin ai suferi dacă toate ziarele din lume s-ar desfiinţa?
Ziarele, scrise bine sau prost sunt o expresie a libertăţii şi ele n-ar trebui să dispară ci să se adapteze. Că evoluţia tehnologică le va muta în mediul on-line este o certitudine dar, vor rămâne şi cititori conservatori care vor dori gazeta de hârtie.
Dar cititorii sunt mai inteligenţi decât patronii de ziare şi au un orizont de aşteptare bine definit.
Ziarele on-line se scriu practic simultan cu desfăşurarea evenimentului dar şi feedback-ul este instantaneu.
A se vedea ce petardă şi-a băgat în chiloţi Ionuţ Popescu când s-a transformat în avocatul celor de la Roşia Montana, şi ce comentarii mature, documentate, pertinente şi la obiect au făcut cititorii. Eu dacă eram redactor şef la respectivul ziar, racolam trei dintre comentatorii cei mai valoroşi şi îi angajam imediat cu un pachet salarial stimulativ.
Cât de moral este să tăiem păduri ca să facem ziare, iată un subiect greu de epuizat! Eu am această dilemă: am de tipărit trei cărţi în următoarele 2 luni şi nu am o soluţie care să mă mulţumească.
Iniţial mi-am propus să le public doar pe net dar am înţeles că în România majoritatea oamenilor citesc doar cărţi tipărite. Numărul celor care au renunţat la abonamentul de net din cauza crizei este alarmant iar alţii nu au acces nici măcar la serviciu, având doar intranet.
La Gaudeamus, am discutat cu cititorii şi majoritatea mi-au spus că citesc doar recenzii sau referinţe pe net dar cartea o preferă pe noptieră.
3) Poţi încheia o zi bună fără a pune ceva pe blog?
Scrisul pentru mine are o forţă vindecătoare: în roman sau pe blog este forma mea de luptă cu toată RĂUTATEA LUMII!
Scriind, mă transform într-o imensă staţie de epurare: iau toate mizeriile şi pe toţi ticăloşii din viaţa mea şi îi transform în hohote de râs… APĂ VIE, cum zicea Petroniamarcs, o cititoare de-a mea.
Chiar dacă n-am un prieten ca Roman Rolland, sunt o cititoare prea versată, ca să nu fiu conştientă că romanele mele vor avea succes. Dar cu siguranţă, voi intra în cărţile de şcoală ca inventatoarea unui nou gen literar: “proză afurisită”
Zile bune sau grele, noaptea, cu laptopul în braţe am o misiunea clară: să scriu măcar o proză afurisită pentru cititorii mei care păzesc toată ziua blogul să vadă ce-am mai scris.
4) Cum ar trebui să arate un blog ideal ?
Ca şi conţinut, depinde dacă-i jurnal, blog de informare, de opinie, fotoblog sau… blog de scriitor. Conţinutul original, interesant şi de calitate este obligatoriu…
Dacă discutăm de aspect, m-ai prins unde mă doare! N-am găsit o formulă care să mă mulţumească dar sunt în studiu. Îmi doresc un blog ca un acvariu în care să vezi toţi peştii în splendoarea lor. Să fie accesibil, uşor de citit şi să-l încânte pe cititor să scormonească.
5) Cât de scriitor este un blogger şi cât de blogger trebuie să fie un scriitor?
Un blogger care scrie zilnic şi se exersează în strunirea şi deopotrivă dezlănţuirea cuvintelor, în funcţie de genul abordat poate cocheta în timp cu jurnalismul sau cu scrisul de cursă lungă. Dar ca să merite să tai un copac pentru cartea ta, trebuie să ai determinare şi un talent viguros. Se scrie mult şi prost în ţara asta!
În cazul unui scriitor situaţia este complicată.
Cum în România, oricât de talentat ai fi, nu poţi trăi din scris dacă nu faci parte dintr-o gaşcă de succes din sferele înalte ale literaturii, îţi rămâne să-ţi împarţi cele 24 de ore între slujbă, scris şi somn, sperând că familia te va ierta că îi acorzi ceva mai puţin timp. Şi din puţinul timp pe care-l ai pentru scris împarţi cu blogul…
Cât timp să dedici blogului şi cât romanului în lucru… grea dilemă!
Probabil într-o etapă următoare voi scrie romanele direct pe blog şi voi posta zilnic câte un fragment… poate…
Despre Doina :
Activitate literară:
Romanul COMISIA ZURICH -publicat noiembrie 2009
Romanul Când Dumnezeu era-n vacanţă -corectat, aşteaptă fonduri să intre la tipar
Poveşti cu Popeşti şi alte răutăţi – volum de proză afurisită- în curs de corectare, aşteaptă fonduri să intre la tipar
Romanul ARDEI IUŢI- în curs de finalizare
Precizare: Un prim tiraj din romanul DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ s-a tipărit deja, urmează lansarea.
Vă aştept şi LA TANTI ELVIRA
Doina Popescu Brăila 
Echilibrul vietii interioare intareste aripile creatiei… Exercitiul intareste increderea in sinea cea mai adinca… Impartasirea te stralumineaza, bucurind lumina in care te scalzi in fiecare zi…
Bună Andrei,
Ai fost matinal astăzi. Mă bucur că eşti mereu aproape… Sora mea face iar prăjituri. Am început să asociez mirosurile vanilate din bucătărie cu vizitele tale. Este ciudat că mă bucură mai mult mirosul decât prăjitura în sine. La fel şi la cafea: ritualul şi mirosul fac mai mult decât licoarea…
Doina,
de ceva vreme am constatat ca existi si ca te incapatzanezi sa scrii bine ,
asta de pe blogul lui Tibi am aflat. 😆
Am citit aproape tot ce am gasit pe-aici dar nu chiar tot , ca oi fi eu ahtiata dupa citit dar si tu ai o frenezie a scrisului…..de nu-mi ajunge mie timpul.
Una peste alta iti spun ca esti beton, ai un umor special , pe alocuri demential , o franchete de om mare care se copilareste.
Intr-un cuvant imi placi.
Ca sa nu mai spun ca si eu m-am omorat dupa matematica si dupa literatura in proportii aproape egale , dar speriata de perspectiva unei navete cu rata pe drumuri de tara si apoi cu perpedesul inca vreo cativa km prin noroaie, ca profesor , am ales sa ma fac inginer.
Insa nu am uitat dragostea dintai.
Iar umorul este la loc de cinste in cutiutza mea cu povesti .
Asadar , ma bucur ca te-am cunoscut si o sa mai vin , ca berea nu prea merge pe frigul asta . 😛 😀
Bine-ai venit pe la mine, Luminiţa!
„Un cântec nu-i nimic dacă nu face
Mai cald în casele în care-i frig…” era un cântec pe vremuri la Cenaclul Flacăra. Cam aşa este şi cu umorul dar, dacă n-am reuşit să te fac să te zgudui de râs ca să te încălzeşti îţi recomand totuşi o reţetă pentru ger: efect garantat. https://doinapopescu.wordpress.com/2010/01/26/reteta-pentru-ger-compot-de-nuci/
Locuiesc la casă şi sunt şi eu apăsată de factura de gaze.
În altă ordine de idei, 90% din cetăţenii planetei au depresie, considerând că şi-au greşit epoca.
Eu fac parte din procentul minuscul al celor fericiţi cu epoca actuală în care, zilnic aduc bucurie oamenilor şi primesc aplauze on-line.
Mi-e drag complimentul ăsta cu „eşti beton” fiindcă de câte ori îl uimesc pe soţul meu exclamă „Eşti beton, nevastă!”
Şi ai grijă! Uite ce-a păţit domul Georgescu dacă şi-a sco fesul… https://doinapopescu.wordpress.com/2009/12/22/domnul-georgescu-si-cutremurulii/
Care domnul Georgescu? trebuie să citeşti întâi… https://doinapopescu.wordpress.com/2010/01/16/navlegu-de-avocat-a-incurcat-curvelei/
Te mai aştept şi mâine…
aaaaaaaa,
era sa uit ,
jos palaria ! trebuia sa zic in incheiere dar cum io acum sunt cu fesul pe cap , ca stau la casa si m-au omorat facturile la gaz in iarna asta si o sa dau drumul la centrala mai spre seara ,
ma risc zicandu-ti „imi dau jos fesul in fatza talentului tau , doamna scriitoare !”
Spor la scris !
Doina,
ei, aia cu fesul era o figura de stil,
iar pe domnu’ avocat Georgescu -raposat inainte de vreme , adica inainte de a-i rezolva Irinei procesul de divortz,am citiiiiiit,
chiar si finalul cu sifilis cu patru cruci, sarmanul chelios …. 😛
M-a dixtraty la maximum si povestioara cu mamaia care sforaia ,
aia care venise cu radioul dupa ea , stii tu care.
hihihi !
Evident era o figură de stil dar eu nu puteam să pierd ocazia… Am făcut tenis de masă şi m-am învăţat să interceptez toate mingiile…
ei, lasa , ca si io am facut cursuri de karate-ikebana vreo patru luni dar m-am lasat , ca erau cam scumpe florile si nu mai puteam dormi de la febra musculara.
😛 😀
Cui pe cui se scoate… nu trebuia să te opreşti…
Iti zic deocamdata la buna revedere , Doina !
Ceasuri norocoase, Luminiţa! Ţi-aş zice şi multă căldură dar urarea s-a compromis… cred că ştii bancul…
Nu pot sa nu traiesc curiozitatea in forma ei cea mai placut mirositoare… Si pe mine ma ametesc parfumurile vechi… Tot timpul, toate amintirile sint legate de mirosuri pe care nu le-am putut descifra niciodata, dar nici nu le-am uitat…
Să nu te ţin în suspans: Tiramisu cu cremă de wihski- Bailys. Ţin să precizez că este allllllltfel decât la cofetărie: între delicios şi formidabil.
Seara buna Doina, felicitari pentru scriitura plina de prospetime, pentru bloguri, pentru calitatea interviului!…
Bunicii mei după tată, greci, locuiau in Braila pe Strada Orientală. Am fost o singura data acolo… Tata a făcut Liceul Nic.Balcescu, am un anuar cu toate seriile de absolventi.
Am notat adresa de e-mail, o sa iau legatura cu tine,probabil ca o sa facem schimb de lecturi. 🙂
Bună Nora,
Deci eşti os de brăileancă!
Eu am absolvit liceul Bălcescu în ’88.
Am realizat harta Brăilei şi îţi pot spune că la acest moment nu mai există o stradă Orientală dar aproape de faleză este strada Orientului. Mă pot interesa dacă este aceeaşi stradă şi în preajma Paştelui când aspectul străzilor va fi mai puţin dezolant voi face nişte fotografii să ţi le trimit pe net. Poate mai ştii numărul.
Te aştept pe e-mail.
Eu am avut un coleg de Academie din Braila. Un prieten vajnic… Desi intre noi este o diferenta de virsta relativ usor de inghitit (12 ani)… braileanca fiind indraznesc sa te intreb daca cumva l-ai cunoscut vreodata pe prietenul meu… Pe numele lui Petre CIRCIUMARU…Mi-e foarte dor de el si nu mai stiu nimic despre existenta lui de ceva ani buni… Ciudate mai sint drumurile noastre… Ciudate…
O seara calda sa ai, draga Doina…
Personal nu-l cunosc dar pot să mă interesez. Academia Militară?
Promotia 1978… Academia Militara Panait Donici-Rm.Vilcea… Multumesc, draga Doina… Apropo!…Tie iti plac Clatitele??… Mie, teribil de mult…si sa le fac dar si sa le maninc impreuna cu prietenii… Petre a avut o afacere cu peste, undeva pe linga Dunare, aproape de antreprizele lui Anghel Saligny… Sotia lui s-a stins acum citiva ani… O poveste foarte trista… O boala teribila i-a curmat destinul… oricum multumesc…
Cârciumaru de la VICTOR INTERNAŢIONAL? Soţia avea două surori gemene? Nu mai ştiu nimic de el din 1994 dar pot afla. fratele soţiei este acum primar într-o comună apropiată şi colaborăm bine. Şi pe surori le ştiu, cu Aurora chiar am o relaţie bună. Mă interesez.
Da, îmi plac clătitele şi dincolo de varianta clasică cu gem, le mănânc în foarte multe variante. De pildă, ciupercile se amestecă cu un sos tartar răcoros făcut de casă şi cu puţin usturoi. Se pot adăuga cubuleţe de muşchi ţigănesc sau alt munchi de calitate. O altă combinaţie reuşită este tot cu sos tartar, ţelină rasă şi ghimbir. La fel, se adaugă şuviţe de muşchiuleţ sau nu. La supa de pasăre nu mai pun tăiţei iar când o torn în farfurii adaug multă ceapă verde şi şuviţe de clătite tăiate precum tăiţeii.
Buna Doina!
Cu retetele de ciuperci ma aflu pe un teren „intim”.Sunt mare ciupercareasa si le gatesc in „n”feluri si eu.clatitele la cuptor sunt o delicatesa.Pentru reusita e de preferat un amestec de mai multe soiuri cat mai aromate(rusula virescens,manatarca,galbiori,,champinioane).Se inabuse ciupercile cu ceapa,boia si se scurg de zeama pe care o lasa.Se toaca ciupercile se condimenteaza dupa gust(mie imi place sa pun maghiran sau busuioc,ghimper,piper)se adauga patrunjel tocat marunt,smantana pt.a obtine consistenta unui pateu.Se umplu clatitele,capetele se impatura obtinandu-se niste perinite.Se coc in cuptor intr-un vas termoizolant stropite cu zeama ramasa si indoita cu putina smantana.
Doamne, ce bine sună! Iar trebuie să-mi las bloguleţul singur!
Multzam Doina,
„Str. Orientala, 31”, mai stiu ca,in vremea copilariei tatalui meu, strada dădea spre docuri. Era casa bunicului,navigator in tinerete,apoi sef la Capitania Portului.După război au locuit acolo o serie de rubedenii.
O zi frumoasa!
🙂
Am nişte hărţi vechi. Mă voi uita pe ele. În zona docurilor s-a demolat mult dar dacă este aceeaşi cu Orientului o găsim.
Cer se întâmplă aici de câteva zile? Energia inepuizabilă a dispărut? Sau e vreo răceală de primăvară care a răpus eroina blogului?
Am tras o răceală dar secretul este că eu muncesc şi la cărţile mele şi am şi un proiect greu în derulare la care trudesc şi ziua şi noaptea. La noapte postez ceva.
Sănătatea înainte de toate! Eram curios însă ce s-a întâmplat!
Ecuaţia este mai complicată. Sunt răcită, lucrez la un proiect contra cronometru şi mă lupt şi cu lăcomia şi aroganţa unei bănci într-un proces pe care l-am câştigat, fiindcă dreptatea este a mea dar la care ei au făcut recurs pentru a tergiversa momentul când trebuie să-mi plătească o sumă mare de bani. Fiindcă ei ştiu numai să ia, nu şi să dea…
Doina,
te salut din nou !
Intre timp am citit tot ce ai scris in acest mic univers al tau.
Am constatat ca toate povestirile sunt scrise cu predilectie la persoana intai si vreau sa te intreb daca intr-adevar esti eroina acestor intamplari sau doar te-ai transpus intr-o postura care tine de imaginatia ta foarte bogata .
Ceasuri norocoase la scris , Doina !
Si zile pline de bucurii marunte si dese !
Romanele mele au in mare personaje fictive şi nu au nuanţe autobiografice dar evident, filozofia mea de viaţă străbate în ele.
Dar aceste mici povestiri sunt cioburi din copilăria mea, inclusiv cele din seria cu unguroaicele şi cu Grozăveştiul. Copilăria mea n-a existat. A existat doar o perioadă în care, chiar dacă aveam foarte puţini ani, a trebuit să fac faţă unei avalanşe de probleme şi necazuri. dar am pus cărţile şi învăţătura între mine şi toată Răutatea Lumii şi am rezistat.
Am învăţat foarte bine şi am scăpat din Iad dar am avut grijă să-mi fac o familie minunată, oferindu-le copiilor mei dragostea şi căldura care mi-au lipsit mie şi nu în ultimul rând jucăriile după care am tânjit atât.
Dar dacă n-am avut jucării şi m-am jucat cu nasturi, dopuri de plută, cleşti de rufe şi pâlnia, cred că s-a înscris informaţia în codul genetic, fiindcă şi fetele mele, chiar dacă au jucării cât să deschidă un magazin de profil, se joacă în mod ciudat cu mare plăcere cu dopuri de plută, cleşti de rufe şi pâlnia şi îşi confecţionează propriile jucării cum făceam şi eu. De pildă, cel mai drag mărţişor, pe care încă îl port la mână este un nasture delicat, în formă de inimioară, primit de la Sabrina.
Acum, când lupt de peste un an jumate cu nişte excroci în costume scumpe, familia şi cartea, de data aceasta scrisă de mine mă ţin pe baricade.
Ok , Doina, eu chiar cred ca papasa era tatal tau si ca dracoaica batrana e maica-sa.
Chiar cred ca au sfarsit amandoi la acelasi azil , neintamplator in acelasi pat.
Am ramas in minte cu cuvintele SATANA si SCORPIE scrijelite de catre tine cu sapun de rufe pe peretii celor doua camere in care fusese gazduita decatre mama ta si deja mi s-a impregnat convingerea ca cea care putuse sa o sfideze in acest hal nu puteai fi decat tu.
Daca nu , nu.
Trebuie sa modific filmul.
Domnul Tiriboi, cumpărătorul casei a murit dar trăieşte soţia lui, cred că o cheamă Viorica. Locuieşte la aceeaşi adresă. Mama a întâlnit-o acum 2-3 săptămâni. Filmul acela horror există.
Dar atenţie! La Fragmente din Ardei iuţi şi Fragmente din Comisia Zurich sunt extrase din romanele mele şi chiar dacă sunt scrise la persoana I-a nu este vorba de mine.
Ok , Doina.
Nu o sa iti confund viata cu cea a personajului din carti in numele caruia vorbesti.
Insa esti atat de convingatoare prin franchetea ta cand povestesti incat te-am asimilat in totalitate .
Probabil că am pus un strop de sufleţel şi… se vede cu ochiul liber…
Doina, tu ai profilul unei invingatoare, asadar nu ma indoiesc ca vei reusi sa-i dobori pe acei „domni in costume scrobite” , ma rog , „excroci”cum le spui tu , dar escroci in realitate, si asta fara neaparat ajutorul „rugbistului” care consimte chiar si sa sa bea un capucino cu tine la Budapesta aia…de dincolo de vama , si nu undeva mai aproape, langa Hala Unirea din Bucurestiul nostru , mereu la indemana si evitat mereu.
De la Baia Mare mi-a fost mai la îndemână acea Budapesta. Ce nu-mi amintesc dacă am scris la vremea respectivă în articol, aveam în minte distanţa Arad-Budapesta când am plecat la drum. Am plecat ad-hoc şi nu mi-am aruncat ochii pe o hartă. Ei bine, de la Baia Mare la Budapesta drumul este muuuuult mai lung.
Rugbistul nu mă poate sprijini decât moral. Aceşti „domni în costume scumpe” sunt bancheri. M-au dat în judecată pe lăcomia şi tupeul lor, nu au avut nici măcar o hârtie cu care să-şi susţină aberaţiile iar eu le-am opus un dosar gros de 10 cm de documente. Evident, după un război psihologic de un an şi jumătate am câştigat şi ei sunt buni de plată. Dar au făcut recurs şi trebuie s-o luăm de la capăt.
Mi-au spus senini că ei au 18000 de procese şi în majoritatea au câştigat chiar dacă nu au avut dreptate aşa că se judecă până în pânzele albe.
Ei,daca-i vorba de mirosuri cred ca v-am intrecut pe toti.La mine se petrece ceva paranormal….simt mirosul de arsura si fum numai cand vad foc pe ecranul teveului.De la o vreme incerc sa-mi exersez capacitatea descoperita numai prin gand….eheee,inca n-am reusit.
dora,
daaaaa, tu ne intreci pe toti.
Mai ales la mirosuri si gusturi.