Fasole cu ciolan la Trocadero


În facultate, grupa era împărţită în două găşti: bucureştencele şi căminiştii. Dilaila era la noi în Grozăvești şi pariez că chefurile şi nebuniile de care am avut noi parte, bucureştencele, fete bune dealtfel, nici nu le-au visat. Aşa bunăoară,… ele mâncau la cratiţa mamei în timp ce noi, căministele, ne descurcam după posibilităţi fiindcă, prima grijă era vânzarea cartelei. Îmi făceam cumpărăturile la cinci dimineaţa în piaţa Crângaşi stând de câte două-trei ori la coadă la cartofi, fiindcă nu se dădeau decât câte două kilograme, ţineam şi coada la ouă, aveam timp să ajung la cămin să-mi pregătesc micul dejun şi să fiu la timp la cursuri.

Seara supa de roşii, mâncarea de mazăre cu cartofi şi ghiveciul din legume proaspete erau de bază.

Dar când eram în bani, ne era la-ndemână să dăm o fugă la coada calului, la ”Troaca” numele de alint al restaurantului Trocadero.

Într-o zi ne aşezăm la masă şi chelnerul voios-cintezoi

ne ia comanda.

Toți bere, eu îmi iau fasole cu ciolan şi brifcor; la scor ieşim cam la fel. Vine chelnerul cu berile şi ne prinde discuţia în toi: colegii mei susțineau în cor că sună mai emancipat ”Troaca”, eu o ţineam pe-a mea: nu pricepeam în ruptul capului nevoia de a sluţi un nume cu o rezonanţă faină şi parfum interbelic.

Ori i-a plăcut chelnerului cum am combătut, ori s-a gândit că suntem studenţi flămânzi, cert este că a adus o faianţă uriaşă cu fasole pe care trona un ciolan afumat de la cel mai voinic porc. Cum porţia era ajustată pe vreo 4-5 flămânzi, i-am invitat pe colegi să se servească.

Adică cum? Să-i vadă chelnerul şi să se facă de râs? Şi-aşa m-am dat în stambă cu fasolea ca să părem nişte ţărănoi. Vorba e că din toată gaşca doar eu şi Dănuţ Rusu eram din oraş, restul chiar erau de la ţară.

N-am avut niciun stres şi la foamea mea veche am dovedit ciolanul, iar fasole am mâncat fără să forţez cimpoiul. Dar cum amicii mei au mai luat un rând de bere şi încă unul, din vorbă-n vorbă au uitat fițele de orășeni parveniți, lichidând fasolea.

La interval de o lună-două repetam figura la Trocadero, ei cu bere, eu cu ciolan şi fasole, aceeași porție generoasă.

După ceva vreme întâlnesc o amică şi mă invită la o cafea. Întrăm la Trocadero şi, spre bucuria mea, prietenul meu, chelnerul era de tură. Eu obişnuitul ciolan cu fasole, fata la fel. Eu Brifcor, ea brifcor.

Discutăm de una de alta şi vine chelnerul: mie faianţa cu ciolanul uriaş, ei un platou mediu cu o feliuţă de ciolan pe sfert faţă de al meu.

Roşie la faţă, Any cere explicaţii.

-Domnişoara studentă are abonament la restaurantul Trocadero, pe când dumneata duduie eşti pentru prima dată la „Troaca”. Ce să-i faci, chelnerii au urechi bune!

Amica mea care, la intrarea în restaurant chiar zisese că-i pentru prima dată la „Troaca”, a socotit că era oarecum vinovată de incident şi cu ochii la ciolan a mâncat, înghiţind găluşca.

Ca să-i treacă supărarea, la sfârşit, Any a cerut o bere.

Vine chelnerul, deschide artistic berea în faţa noastră şi toarnă în pahar: apă chioară!

Pe jumătate enervată, pe jumătate amuzată, fata întreabă:

-Ei, ce-am mai zis, domnule ”Ureche-Fină”?

-A, nimic…

-Şi atunci vrei să cred că-i o întâmplare?

-Alţii au avut ghinion să fie Verde de Paris…

-Nu cred în ghinion! Aştept o explicaţie…

-Ai scrumat pe jos şi ai stins două ţigări în frapieră! Mi se pare suficient. Dacă nu erai cu domnişoara care ne este clientă veche te şi invitam să ne cauţi pe trotuarul celălalt.

Any a cules mucurile din frapieră şi le-a pus cu grijă în scrumieră:

-Acum fi bun şi adu mătura şi-o bere!

Chelnerul a rămas şocat. Ne-a adus berea.

La sfârşit Any a cerut nota şi…  mătura.

-Nu vă supăraţi, dar mătura nu pot să v-o aduc că o avem pe inventar!- a zis chelnerul zâmbind şi lăsându-ne nota de plată pe care scria:  O zi bună!

Fără nicio sumă! În loc de altă semnătură, simplu, Trocadero.  Cum s-ar zice, chelnerii încă mai aveau umor în comunism!

A privi acum în urmă poate părea amuzant, dar atunci tensiunea şi penibilul au fost la cote înalte. Eu eram la mijloc între cei doi pe care luaţi separat îi simpatizam pe fiecare-n parte. Dar s-au taxat reciproc, inteligent, cu umor şi fără răutate şi aventura s-a încheiat în mod fericit.

3 gânduri despre &8222;Fasole cu ciolan la Trocadero&8221;

  1. Aşa este.
    Pe vremea aceea, ospătarul era o ‘instituţie’ în sine. Dacă te aveai bine cu dumnealui, căpătai tot ce-ţi poftea inima. Dacă nu … înghiţeai în sec. 🙂

    Dacă ai şti cîtă bere capitalistă căpătam eu „la cană” 🙂 ca să nu vadă duşmanii că mă delectam cu Radebergher, sau Tuborg de exemplu, în timp ce alţii luptau din greu cu Griviţa sau Rahova …

    • Francezii mănâncă brânză cu dulceaţă sau pate de gâscă cu dulceaţă ori sirop caramel iar suedezii pun gem de merişor ca şi garnitură la majoritatea mâncărurilor. Ca să nu mai vorbesc de vita cu bambus şi urechi de copac care se serveşte cu felii de portocală în restaurantele chinezeşti.
      Să nu-ţi imaginezi că de copil cuminte nu beam Brifcor. La o pălincă m-aş fi băgat! Am avut ocazia să merg într-o fabrică de bere şi pentru câţiva ani mi-a trecut cheful. Între timp mi-a trecut dar tot nu mă-nbulzesc. Dar un Brifcor aş bea şi acum. Cred că era o reţetă piratată de Fanta dar mult mai reuşită.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s