LIBERTATEA DE-A FI HIDOS


Mia era subingineră la uzina PROGRESUL,  Octav student în anul întâi. Aşa i-a prins Revoluţia.

Fiorul capitalismului i-a pus faţă-n faţă într-un autocar în drum spre Turcia.

El impresionat de genţile de rulmenţi pe care le putea procura ea, n-a mai ţinut cont că era cu 12 ani mai mare, mai ales că era fâşneaţă şi dincolo de cerceii uriaşi şi de fusta ei mini  nici nu prea vedea.

Ea, sătulă să-l înfunde cu bani pe mototolul de-acasă, care iubea traiul bun dar detesta excursiile la turci, se orientă spre muşchii lui Octav, numai bun să… care la rulmenţi şi destul de aprig şi-n pat.

După un an de pricopseală, el renunţă la facultate şi la nevasta incapabilă să-nţeleagă de unde bate vântul în capitalism.

Susţinut puternic de părinţii lui, cărora le stătuse în gât însurătoarea lui cu o fostă colegă de liceu, frumoasă şi deşteaptă, ce-i drept dar, o fată modestă, de familie oarecare, nu se-mpiedică nici de fetiţa lor, o gâgâlice de trei luni care semăna cu el cap tăiat, dar care-l exaspera cu plânsul şi desele probleme de sănătate.

În fond şi Mia îşi abandonase cele două fete, atâta lucru putea face şi el!

Mia şi Octav au deschis o consignaţie şi după încă doi ani de hâială în autocare turceşti au început să combine cursele  de Turcia cu Polonia, dublând chilipirul. Erau pe cai mari şi bunăstarea le hrănea aroganţa.

Mia şi-a făcut cărţi de vizită, sigur era mare patroană, şi s-a autopromovat ingineră că dădea mai interesant.

Şi ca un cadou pentru Octav, merituosul ei amant, l-a trecut şi pe el inginer în cărţile de vizită şi pe toate documentele, chit că flăcăul nu-şi dăduse nici toate examenele de anul doi.

Consignaţia s-a cosmetizat, s-a mutat mai pe strasse, devenind magazin cu firmă mare şi vitrină luminată.

 Mia ducea grija poşetelor, cât mai scumpe şi mai încăpătoare, să-şi poarte banii după ea. Îi plăceau banii cash, în calupuri, îi plăcea să deschidă geanta larg şi asistenţa să pocnească de invidie.

Avea ambiţia să aibă minim 10000 de dolari cu ea sau echivalent, ca să se simtă relaxată. Cheltuia cu largheţe în hoteluri şi restaurante scumpe, fiindcă trebuia să-i şteargă lui Octav diferenţa de 12 ani care-i mai tulbura uneori somnul.

Mama lui, care fusese bucuroasă că-l scăpase pe fecior de „amărâta aia”, acum îi înregistra îngrijorată ridurile „nurorii”, cu doar cinci ani mai tânără decât ea şi se felicita că Octav nu se grăbise să facă acte cu vrăjitoarea bătrână.

Dar vopsită, cu manechiură impecabilă şi cu fuste mini ce-i etalau generos de la glezne până la chiloţi picioarele bronzate, Mia încă era competitivă. Evident îşi mai testa succesul şi prin alte aşternuturi şi îşi mai seta şi unele afaceri. Octav simţea ceva şi mârâia gelos dar recunoştea că Mia era eficientă şi eforturile ei profitabile pentru amândoi şi, de voie-de nevoie, înghiţea găluşca.  

Angajatele se mai plângeau că s-a scumpit întreţinerea şi abonamentul la tramvai, ca s-o mai sensibilizeze pe patroană să le mai mărească salariile amărâte dar, Mia râdea şi spunea cu cinism că nu toată lumea trebuie să stea la bloc, în cartierele centrale. Săracii îşi pot face bordeie ori corturi la marginea oraşului! Văzuse în străinătate destui oameni dormind în cutii de carton! Şi tramvaiele sunt un moft recent, cine n-are bani de tramvai, să circule pe jos că încă-i gratis!

Didina, cea mai tânără dintre ele o blestema  şi-şi mai scotea din pagubă pe alte căi. Adesea  îi mai fura din poşetă câte-o sută-două de lei. Când inflaţia a crescut, Didina a schimbat mărunţişul pe sume mai importante. La cât bănet era acolo Mia nu s-a prins niciodată.

După zece ani de dilaila şi trai pe vătrai, concurenţa a cam scos-o din cărţi pe Mia.

Lipsa banilor a devenit o permanenţă şi cum mierea se epuizase demult, se-nfruptau cu linguroiul, zi de zi, din butoiul cu venin. Octav era permanent nervos şi adesea violent.

Măştile cosmetice n-o mai ajutau pe Mia şi expunerea prelungită la ultraviolete, prin saloane costisitoare de cosmetică, făcuse ravagii. Nu mai rămăsese nimic din chipul angelic de acum zece ani şi Octav îi zicea în spate Mamuta. Între a-i zice în spate şi a-i arunca biciuitor în faţă cuvântul greu, năucitor, nu a fost decât diferenţă de săptămâni.

Lui Octav îi plăceau vişinile în ciocolată şi cum Mia neglija să-i mai cumpere, se ducea zilnic la o cofetărie să şi le procure. Atunci o văzu: Adina, fosta lui nevastă. Un obraz senin şi îngrijit, cu un taior croit modern, din stofă bună, purtând un set: colier, brăţară şi cercei de aur, model italian elegant şi costisitor. O doamnă cu stil!

Îi sărută mâna galant şi o invită la o cafea.

Ea se grăbea, îl refuză dar nu părea să aibă resentimente.

Octav o compară cu Mamuta, o curvă bătrână şi neruşinată şi înţelese că Adina trebuie recucerită. Se avântă în planuri minuţios elaborate, ceru informaţii despre ea de la cunoscuţi, începu s-o urmărească şi spre norocul lui, trei săptămâni mai târziu tatăl lui muri şi lui Octav i se ivi ocazia perfectă.

Trase o ceartă straşnică cu Mamuta şi, ca să se asigure că nu-l deranjează la înmormântare îi învineţii amândoi ochii. Îşi asigurase o săptămână de libertate!

O sună pe Adina s-o invite împreună cu fetiţa, Diana, să-şi ia rămas bun de la defunct. Plânse fără greutate la telefon şi când Adina intră în curte căzu în braţele ei zguduit de plâns.

Cu suportul Adinei rezistă bine la înmormântare dar la momentul lăsării sicriului în groapă se aruncă iar în braţele ei:

-El era împotriva ta! Acum, că el nu mai este putem fi iar împreună! Numai tu şi Diana mi-aţi mai rămas!

Adina consideră că are o dereglare emoţională şi nu-l contrazise.

El calculă că ea nu şi-a schimbat locul de muncă de la terminarea facultăţii şi ajunsă şefă de secţie are cu siguranţă un salariu atractiv, după cum arată şi hainele elegante. Nu trebuia scăpată!

Octav începu s-o curteze pe Diana şi adesea o aştepta la ieşirea de la şcoală. Fetiţa era bucuroasă că  în sfârşit are şi ea tată şi încă unul chipeş.

 Octav spera ca buchetele de flori aduse învăţătoarei s-o determine pe aceasta să facă lobby în favoarea lui pe lângă Diana şi Adina, dar se trezi că învăţătoasea înţelese greşit demersul său şi se îndrăgostise nebuneşte de el.

Hodoronc-tronc!  Leafa învăţătoarei era rizibilă. Nu-şi putea pierde vremea cu o fleaţă!

Într-o dimineaţă o întâlni pe Adina în faţa şcolii. O simţea înlăcrimată şi simţi că e momentul s-o invite la o cafea. Cum prima cârciumă spălată era pe la vreo doi kilometri, fu nevoit s-o invite în maşină.

 Firma de leasing îi ridicase maşina şi de vreo săptămână circula cu papucul hârbuit rămas de la tatăl lui. 

Roşi la faţă de umilinţă dar simţi că Adina era cu gândurile în altă parte şi nu dădu importanţă amănuntului.

Ajunşi la o cafenea cochetă, discutară ca doi vechi amici. Octav alesese anume  această cafenea, fiindcă avea nişte banchete generoase şi putea sta aproape de ea, putând s-o îmbrăţişeze la prima ocazie favorabilă.

Adina trăia de doi ani cu Matei, se înţelegeau perfect şi urmau să se căsătorească dar… descoperise cu două zile în urmă că Matei avea un mic defect la deget: era însurat! Însurat şi cu doi copii mici. Rupsese imediat relaţia cu Domnul Mincinos dar îl iubea şi se prăbuşise lumea peste ea.

 Mama lui Matei era cea care o căutase şi îi spusese toate acestea. Aflase stupefiată că nu lucra pe un şantier la Constanţa ci era ofiţer de poliţie, astfel reuşind să-şi împartă timpul între cele două femei, fără să fie suspectat de niciuna.

Pentru Octav era ocazia perfectă!

O îmbrăţişă prelung, o mângâie cu afecţiune, îi şopti cuvinte mincinoase dar bine plasate. Era vulnerabilă şi el trebuia să profite imediat! Îi şterse lacrimile şi o ceru de nevastă. Adina era derutată. Nu-i dădu niciun răspuns. Se făcuse timpul să o ia pe Diana de la şcoală. O însoţi. Octav o îmbrăţişă pe micuţă:

-Diana, mami şi tati se vor căsători.

-Mami cu Matei şi tu cu cine?

-Nu, Diana! Tati se va căsători cu mami!

-Oh! Ce bine! Ce bine! Eram singura din clasă cu părinţi divorţaţi! Acum o să fiu ca ceilalţi, cu părinţi măritaţi! Bravo! Bravo! Am doi părinţi! E cea mai fericită zi din viaţa mea! Am doi părinţi! Am doi părinţi! Am cel mai frumos tată din lume! Am părinţi măritaţi! Fetiţa ţopăia ca un ied, cuprinsă de o mare fericire.

Adina ar fi avut un car de motive să-l refuze ferm pe Octav dar, explozia de fericire a Dianei o paraliză. Nu-şi permitea s-o traumatizeze pe micuţă şi chiar dacă inima îi spunea altceva se lăsă dusă de evenimente.

Merseră la policlinică şi, contra unui comision, o asistentă le completă fişele medicale.

Se opriră direct la ofiţerul stării civile. Nu aveau toate actele la ei dar a doua zi Octav rezolvă.

Demult avea obiceiul să sustragă diverse lucruri de la magazin, pretabile ca şi cadouri ca să-şi rezolve rapid plictiseli birocratice, obiecte ascunse cu dibăcie în cutia de scule în portbagaj şi în husa de la roata de rezervă. Mia era prea doamnă să-l caute prin portbagaj!

 Generozitatea lui îşi primi răspunsul imediat şi toate formalităţile fuseseră urgentate.

Octav se temea că cineva-i va deschide ochii Adinei şi o sfătui să nu vorbească cu nimeni ca să facă o surpriză tuturor.

Fusese cu cinci minute mai deştept şi apartamentul cumpărat cu Mia era trecut doar pe numele lui. Atunci părea ok fiindcă firma era pe numele ei şi cum apartamentele erau ieftine, cu banii câştigaţi în firmă puteai cumpăra câte un apartament la fiecare două luni. Acum lucrurile se schimbaseră în mod dramatic: apartamentele erau o avere iar firma nu mai făcea doi bani.

Trecu pe la magazin, îi explică Miei că jocul s-a terminat: îi lasă afacerea şi păstrează apartamentul. Să facă bine să-şi  ia bulendrele în maxim două ore fiindcă schimbă broaştele la intrare şi-i aruncă cârpele de la balcon. 

Cum datele problemei se schimbaseră, firma era falimentară,  având doar câteva produse prăfuite pe rafturi şi un bax de facturi neachitate. Spaţiul era cu chirie, chirie neplătită de opt luni, aşa că Mia rămânea cu paguba şi cu buza unflată şi la propriu şi la figurat, fiindcă Octav, când termina argumentele trecea lejer la pumni.

Mia nu era proastă dar era prinsă-n cursă. Ambală toată marfa în trei baxuri şi chemă un taxi.

Proprietarul magazinului, anunţat de Octav care voia să pară băiatul bun şi să-şi menţină relaţiile, veni şi confiscă cele  trei baxuri de marfă în contul chiriei neplătite de opt luni. Didina, singura vânzătoare rămasă în firmă, sfătuită de Octav, se oferi să pună marfa la loc pe rafturi şi s-o vândă până proprietarul va găsi un nou chiriaş.

Proprietarul, care poftea de multă vreme la funduleţul ferm al Didinei fu imediat de acord. Fata îşi păstră locul de muncă şi schimbă doar patronul şi ciocanul, fiindcă dacă până atunci şi-o mai trăgea prin magazie cu domnul Octav când era Mia după marfă la Bucureşti, ştia clar din privirea pofticioasă a proprietarului ce urma şi deja simţea furnicături în bikinii dantelaţi.  

Mia dădu drumul la taxi, fiindcă Octav îi şterpelise toţi banii din poşetă şi porni la trap pe jos să-şi recupereze hainele din apartamentul lor.

Cinci ani mai târziu am întâlnit-o pe Mia într-un birou mic şi întunecos, cu scaune fără spătar, din lemn, cu vopseaua scorojită şi o masă arsă de ţigări şi cu furnirul jupuit.

Să cazi în cap! Mia, fostă glorie a capitalismului sălbatec de după Revoluţie şi Regină a Consignaţiilor, măruntă funcţionară la o firmă de stat!

Îşi bea cafeaua dintr-o ceaşcă cu coada ciobită.  Degetele noduroase şi îngălbenite de la ţigare, terminate cu unchii lungi, cornoase, arătau ca nişte ghiare.  Era îmbrăcată cu un pulover mov, pe gât, decolorat, obosit şi cu o vestă de fâş, verde, spălăcită, model din anii ’80.  

La faţă arăta ca o… mamută. Părul cânepiu, tern, degradat de decolorări succesive şi tratamente permanent părea mort. N-am fost sigură că este ea dar m-a abordat destul de stânjenită.  Ţinea o mână la gură când vorbea, ca să-şi mascheze un dinte rupt. După despărţirea de Octav se împăcase cu fostul soţ dar mototolul îşi păstrase gusturile pentru tineret şi-o părăsise după trei luni. Măcar mototolul n-o bătuse!

Se angajase cu cinci ani în urmă pe cai mari, ca amantă a directorului general dar ghinionul ei, bătrânul muri după numai două luni. Noul director se culcă de vreo două ori cu ea şi nesatisfăcut, o mutase în biroul meschin de la demisol, în biroul ei spaţios şi luminos aducând o jună de mare viitor.

Stătea cu frica în sân de câte ori se afişau listele cu disponibilizaţii. Încercase să se strecoare în patul liderului de sindicat dar acesta, mascul valoros era păzit cu ferocitate de Elena, secretara directorului.

Se mai culca sporadic cu şoferul directorului ca să se mai simtă în cărţi dar, puştiul era foarte solicitat de tineretul de la birouri şi rar îşi făcea timp pentru ea. Venea uneori pe fugă, după mari insistenţe din partea ei,  dar nu rămânea niciodată peste noapte.

O ducea greu şi salariul mic de la stat nu-i ajungea pentru plata chiriei. Avea datorie mare şi la întreţinere şi proprietarul, un pederast desigur, voia s-o evacueze. Dac-ar avea bani să-şi pună dintele poate şi-ar găsi pe cineva generos.

Voia să ştie dacă n-am un post pentru ea la mine la firmă.

Mă uitam la ea şi mă miram de potenţialul acestei femei şi de alegerile  pe care le făcuse: în viaţă sunt şi scări de urcat şi de coborât! Mare lucru libertatea! Teribil destin, să alegi libertatea de a fi hidos!

Anunțuri

Despre Doina Popescu-Brăila

Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult! Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă. Am publicat nouă cărți dintre care șapte romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată, Terente-Zodia zmeilor și volumul Copilul Dunării apărut în anul 2015 și în varianta bilingvă, în traducerea Sabrinei Popescu, elevă, având 14 ani și jumătate la comiterea isprăvii.
Acest articol a fost publicat în DEPARTAMENTUL ŢEPEŞ și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la LIBERTATEA DE-A FI HIDOS

  1. tibi zice:

    Super povestea si cu multe invataminte. In viata, daca o faci pe titirezul, te-nvirti ce te-nvirti, dar pina la urma, tot cazi.

    Dar. Prin ’92, cred, am plecat si noi la Turci cu un autocar. In jurul nostru, toti cu sacose, cu traiste, care mai de care, noi, doar cu cite o valijoara. La granita, pe ‘sacosari’ i-a verificat o leaca, dar pe noi ne-au supus la interogatorii. Pur si simplu, nu credeau ca mergem strict in interes turistic. Ba, la turci am luptat din rasputeri sa ii conving pe vamesi, ca doamna de linga mine este sotia mea, nu dama scoasa la produs. 🙂 Chiar si pe strada ne opreau cite unii mai indrazneti si ma tot intrebau : KASH PARAI MADAM ? 😀

    • Dacă românul e născut poet, se pare că turcul nu prea poate să-şi ţină pantalonii pe el…
      Mă gândeam că turcii purtau şalvari pe vremuri fiindcă pe la ei era cald şi probabil se opăreu ca Herr Dobritza.
      Între timp am început să înţeleg funcţionarea altor mecanisme în corpul uman şi am înţeles că şalvarii trebuiam să mascheze o armată de priapici.
      Probabil dacă te duceai la arabi îţi ofertau direct şi vreo două cămile…

  2. Vinjoasa Poveste…Teribila curba Destinului…

  3. Pingback: Haynes Mitsubishi Galant Repair Manual | Mitsubishi-Evolutionzr

  4. baricada zice:

    M-a uns pe inimă istoria, o văd peste tot, în stânga şi dreapta, deşi, uneori, dacă deschid televizorul, am impresia că alta-i realitatea… Numai poveşti de succes, de fiereri betonişti sau drujbari ajunşi patroni de lanţuri hoteliere…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s