CREIERUL-UN COMPUTER PERFORMANT

În copilărie, să fi avut vreo cinci ani, mă visam pe un bulevard cu case impozante, cu o arhitectură elegantă specifică sfârşitului de veac XIX, mergând de mână cu un bătrân cu baston şi  melon. Eu aveam vreo opt-nouă ani şi după ce ne aşezam pe o băncuţă, mereu aceeaşi, primeam un sandwich de la bătrân şi priveam ore întregi o casă monumentală care avea o firidă iar în firidă era o statuie. Nu-mi amintesc motivul adâncii tristeţi care-l încerca pe bătrân, nici motivul pentru care era obsedat de acel imobil şi nici temerile care-l ţineau să nu discute cu cei ai casei.

Bătrânul era taciturn şi eu aveam de spus o mulţime de lucruri dar nu îndrăzneam să-i tulbur nefericirea şi mă jucam furiş, rostogolind o pietricică cu vârful pantofilor. Visul, aproape identic s-a repetat toată copilăria.

Apoi, viaţa mi-a fost populată de vise în care mergeam în diverse case monumentale, multe din aceste case repetându-se în diverse vise în diverse conexiuni şi ipostaze.

Dincolo de amănuntele arhitectonice exterioare, intram în aceste case, vreo douăzeci la număr, urcam pe scări somptuoase, cu baluştri atent lucraţi, diferiţi de modelele cunoscute, intram pe uşi înalte, în două canate, cu ancadramente bogate şi variate, mâinile mele se plimbau pe mobilier stil de mare rafinament.

Dintr-un motiv pe care nu-l cunosc, toată viaţa am avut nelinişti imobiliare şi adesea am schimbat casa, îmbogăţind notarii, şi pe cât vizionam ziua case insalubre şi igrasioase, pe atât noaptea mă visam în palate.

Ba chiar am dus puţină grijă când, într-o noapte am visat toate casele din visele mele. Povestind cuiva visul mi-a spus cu îngrijorare că s-ar putea să mor curând şi a fost de fapt o vizită de adio prin acele case pe care le-am îndrăgit cu timpul. 

M-am întrebat mereu cum pot visa lucri pe care nu le-am văzut niciodată şi cel mai tare m-a mirat repetarea unor decoruri. M-am întrebat mereu cum ar putea să creeze mintea mea detalii pe care nu le-a văzut niciodată şi de fiecare dată gândul m-a dus la existenţa unor amintiri remanente.

În momentele de mare concentrare, mă mobilizez şi muncesc ca un tanc. Aşa se face că în clasa a VIII-a şi în anii de liceu, am preferat să cruţ banii puţini ai mamei şi să învăţ singură, fără meditaţii, atât la cele două trepte cât şi la facultate. Făcând o pasiune pentru matematică dar cu accente clare pe geometria în spaţiu, lucram probleme cu grad mare de dificultate şi abia mă înduram să adorm pe la trei dimineaţa. O măsuţă se afla lângă pat cu caietul deschis şi adesea mă visam în interiorul unei piramide sau a unui trunchi de con. Visam rezolvarea problemei, aprindeam lampa de carte şi notam demonstraţia. Aşa am rezolvat în clasa a zecea problema cu mărgica şi furnica de la sfârşitul manualului- profesorii de matematică şi colegii mei de generaţie ştiu despre ce este vorba!

Recent, scriind la romanul Comisia ZÜRICH, visam scene din carte, visam alt curs al întâmplărilor faţă de ce scrisesem eu şi adesea am schimbat scene întregi fiindcă visul îmi părea mai plauzibil, sau am schimbat numele personajelor fiindcă în vis îi chema altfel.

Ce este visul şi care sunt mecanismele lui?- m-am întrbat adesea. Fără îndoială, o amalgamare a informaţiilor de peste zi, corelate poate cu amintiri ori recalibrate de propriul nostru procesor.  

Dar, acum câteva zile am visat că treceam pe lângă o clădire, o zonă cu spaţii comerciale prost întreţinute. Numai că în vis, chiar dacă vecinătăţile erau cele cunoscute, în locul acelor spaţii în paragină era un centru comercial gen Mall, cu o structură de dom, o construcţie modernă, ingenios luminată pe leduri, pe care n-am văzut-o niciodată în viaţa reală, prea modernă pentru vremurile pe care le trăim şi care, tehnic, nu ştiu dacă se poate construi.  

Şi acum m-am întrebat şi, pe bună dreptate, dacă amintirile mele sunt din trecut ori din viitor.

Dar, cu câteva nopţi în urmă am visat ceva ce mi-a zdruncinat toate teoriile.

Am visat nişte site-uri web, spectaculoase prin construcţie şi pe care, cu siguranţă nu le-am mai văzut niciodată, nicăieri! Deci, pentru că ziua creez site-uri web, noaptea creierul, asemenea unui computer dotat cu un program performant îmi generează teme, butoane de navigare cu design deosebit, template-uri şi site-uri întregi.  

Atunci am înţeles! Creierul nostru valorifică informaţiile de peste zi, informaţii clar-percepute ori subliminale, le recombină şi recreează în vis teme care ne preocupă sau care sunt prioritare. Cum îşi alege  creierul nostru genial proiectele? Ca şi Google, după algoritmii calculaţi de el, pentru că dacă noi avem impresia că procesăm doar informaţia clar percepută şi de care suntem conştienţi, creierul nostru genial care manageriază funcţionarea organismului uman, procesează şi informaţia subtilă dar şi amintirea zbaterii întregului univers!

Se spune că omul foloseşte cam 5% din capacitatea creierului său. M-am gândit adesea că dacă se va ajunge la 90% îl vom concura lejer pe nepreţuitul domn GOOGLE!

Dar revenind la vise, dacă-l voi întâlni pe DA VINCI undeva pe drumul dintre Rai şi Iad îl voi întreba de la obraz:

-Spune, amice, ca de la Balanţă la Balanţă, nu-i aşa că de fapt opera ta uimitoare reprezintă obstinaţia şi perseverenţa de a da contur propriilor vise?