Brăilence cu umor-update


De vineri până astăzi am participat cu fetele mele la Festivalul Florilor în GRĂDINA PUBLICĂ din Brăila.

Singurele flori cu care-am participat au fost Ingrid şi Sabrina, în rest am vândut cărţile şi imagini din Brăila de altădată. 

O mare surpriză pentru mine a fost… că mulţi cunoscuţi îmi citiseră cărţile sau cronicile din ziar dar au fost uimiţi să afle că eu sunt acea Doina Popescu.

Am primit şi complimente de genul „scrii cuceritor, fermecător, fabulos…” dar şi întrebări de genul „bine-bine, şi de fapt cine scrie aceste cărţi că doar nu le-oi scrie tu” , „din ce sectă faceţi parte?”, „sunteţi rasistă?” , „cartea asta are poze?”, „cum, nici asta?”, „cine vă plăteşte?”, „această carte este despre ştampile?”, „neamţul ăsta mai trăieşte?”

 „A! Uite-l pe Mazăre pe copertă! S-a mutat la PD-L?” 

Observând un colaborator cumpărând o floare la standul vecin am făcut rapid o epigramă şi am scris-o pe o cutie de pizza:

Să uite de greşeala ta,

Ai luat neveste-ti o floare;

Te înţeleg de nu iei cartea mea,

Cititul e o faptă mult prea grea!

Urmarea a fost că această epigramă a cam sterpezit dinţii unor domni care purtau mândri câte un ghiveci de flori dar mi-a triplat vânzările în rândul nevestelor.

Morala: brăilencele stau încă foarte bine cu procesorul umorului!

Nu trebuie să fiu nedreaptă totuşi, au fost foarte mulţi bărbaţi care au râs din toată inima şi motivaţi de mica lectură ori din alte motive au venit să cumpere dar cei mai multi cumpărători au fost din rândurile cititorilor de pe bloguri.

Cea mai tânără, Laura de 12 ani, cel mai în vârstă domnul Ion, pensionar militar de 78.

Faţă de Rhetta şi Veta Marx, evident domnul Ion este un puşti!

Redau şi alte epigrame inspirate de promenada brăilenilor la care-am fost spectator timp de trei zile, notate în viteză pe un şerveţel…

Unui amic picat în mrejele unei colege de serviciu: 

Te plimbi cu pas elastic

La braţ ţinând consoarta

Cofrajul ţi-e cu dânsa

Dar gândul e la alta…

Unui amic cu nevastă nou-nouţă:

Mergând pe drumul vieţii

Ţi-ai rătăcit nevasta

Te văd acum c-o jună…

O fi oare nepoata?

Trecătorilor blocaţi în decolteul unei puştoaice:

Îţi văd privirea pofticioasă,

Fixată lung în decolteu,

Păzea că te-a văzut nevasta

Şi dormi pe preş, biet derbedeu!

2 gânduri despre &8222;Brăilence cu umor-update&8221;

  1. ziua bună !

    Iată o epigramă care mie nu mi se potriveşte de nici-o culoare !

    Mai mult decît atît, atunci cînd am cunoscut-o pe viitoarea mea soţie, undeva prin negura anilor secolului – sau mileniului, 😛 trecut, m-a avertizat : să nu te pună aghiuţă să-mi cumperi flori vreodată, că te pun să le mănînci, să ştii!
    Mai bine cumpără şi tu ca un om normal, o sticlă de vin bun, sau ceva folositor acolo, da’ să nu fie îmbrăcăminte sau parfumuri sau aşa ceva, ai priceput ?
    Am priceput : de cîte ori vreau să-i fac un cadou, îi pun la dispoziţie ceva bani, că ştie ea pe ce să-i facă praf !
    Şi totuşi, avem casa plină de flori !!! Cum aşa ? Simplu : băiatul nostru este îndrăgostit de plante, şi casa este plină de ghivece cu flori. Ştie bunul Dumnezeu cum să le orînduiască pe toate, NU ?

    Sunt sigur că florile cu care ai participat tu, au fost cele mai graţioase si mai frumoase dintre toate.

    Cit despre remarcile acelea, sper ca nu te miri. :mrgreen:

    • Epigrama mea punea la insectar un anume domn prezent în Grădina Mare dar li s-a potrivit şi altora.
      Nicio secundă nu m-am gândit să te aliniez pe tine, dragă Tibi, în categoria celor ce afirmă cu mândrie prostească:”A, dar eu nu citesc!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s