Mândrie de ROTTWEILER


Seara trecută am făcut obişnuita plimbare de seară prin Grădina Mare împreună cu Ingrid, Karla, frumoasa căţeluşă Rottweiler şi rugbistul. Sabrina a stat bosumflată în casă fiindcă s-a cam lăcomit la încheţată şi este răcită. 

Ingrid a dat startul pentru un sprint de 200 de metri. Ne-am aliniat la start eu, Ingrid şi Karla.

Eu am ieşit a doua,  grasa de Karla s-a făcut de râs, ieşind pe locul trei.

Ingrid, care preferă victoriile zdrobitoare a mai cerut o tură. Deja eram obosită şi evident, căprioara mea de un metru şi şaptezeci şi patru, care mâine împlineşte 15 ani, a luat un avans zdrobitor.

Dar marele perdant a fost Karla care a… abandonat la jumătatea cursei.

În această seară am luat-o cu noi şi pe Sabrina cu trotineta.

Nici eu nici Karla nu ne-am mai înscris în competiţie, lăsându-le pe Ingrid şi Sabrina să-şi dispute victoria. Cum Grădina Mare este populată de maidanezi, buni prieteni cu gardienii publici, o haită de vreo 6-7 câini au îmbunătăţit vizibil recordul puştoaicelor. Când gluma s-a îngroşat şi colţii periculoşi s-au apropiat de călcâiele harnice ale fetelor mele, rugbistul şi Karla au alergat după atacatori.

Karla, căţeluşa Rottweiler s-a mulţumit să-i îndepărteze pe maidanezii furioşi dar fără să pornească în urmărirea lor. A rămas doar dominatoare între haită şi copii, până când aceştia au fost în siguranţă. Apoi Karla a venit pe la fiecare din noi ca s-o mângâiem.

Am fost uimită să constat că după ce am mângâiat-o şi am lăudat-o, a pornit la pas cu capul ridicat într-o poziţie semeaţă şi s-a ţinut ţanţoşă până acasă.

Oameni buni! Mândria nu-i un sentiment uman?   

Anunțuri

8 gânduri despre “Mândrie de ROTTWEILER

  1. Doina dragă

    Sigur că mîndria este un derivat al trufiei umane, dar cîinii, n-au de unde să ştie asta, ei sunt numai bucuroşi, că reuşesc să intre în graţia prietenilor lor, oamenii; ştii legenda potrivit căreia, aceşti prieteni minunaţi ai omului, sunt născuţi din picături de sînge uman ? Nu contează.

    Dar, că de fapt despre asta este vorba în această povestioară a ta, te felicit pentru mîndria veritabilă cu care tu şi soţul tău, vă bucuraţi de cele două vlăstare ale voastre.

    LA MULŢI ANI ! Ingrid !
    Să creşti mare, SABRINA !

  2. Pingback: Ce-ar fi! « Cati Lupaşcu. În oraşul de cuvinte

  3. Carmen Negoita

    Mi-a placut de Karla… ce sa-si iroseasca energia la sprint… nu se stie niciodata cand trebuie sa fie in forma pentru o cauza nobila. 🙂 Isteata… Cred ca la final, era mai mult bucuria ca a reusit sa-si apere familia din care face parte.

    1. Karla este o familistă extraordinară şi au fost câteva ocazii în care şi-a probat devotamentul şi voinicia. Casa mea are demisol şi cea mai mare bucurie a ei este să privească în bucătărie. Bucătăria este măricică şi are trei geamuri. Aleargă de la un geam la altul după cum ne deplasăm noi ca să nu ne piardă din ochi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s