UN PITIC ŞI UN CHINEZ


În primele zile ale lui ianuarie 1990, fiind studentă în Grozăveşti şi studiind afişele de bişniţă devenită oficială, lipite cu pastă de dinţi pe geamul de la parterul căminului, inima a început să-mi bată năvalnic. Printre anunţurile de Vikend, BT, bere, blugi, şampon şi truse turceşti de farduri era o maşină de spălat automată Philips.

Preţul era dezarmant: 150 de dolari dar, ştiam că uneori este suficient să visez şi visele se transformă în realitate.

Rugbistul meu, pe care Grozăveşti-ul îl alinta PITICU, un taur pragmatic mă luă scurt la zor:

-Maşină de spălat automată cu 150 de dolari? De ce nu şi o rachetă spaţială? Pune frână nevastă că nu ne ţine cureaua!

Socoteala lui era corectă, nu aveam niciun bănuţ găurit. Am mers totuşi în cămin şi am împrumutat 50 de dolari şi am plecat la negocieri. PITICU nu m-a aprobat dar nici nu m-a oprit. M-a urmat totuşi fiindcă marfa era în căminul străinilor şi trebuia să-şi păzească tânăra nevastă.

Vânzătorul era student chinez şi a lăsat maşina de spălat la 100 de dolari cu precizarea că nu lasă mai jos. Noi am dat să plecăm să mai facem rost de bani şi i-am explicat că dacă nu ne întoarcem înseamnă că n-am avut spor la împrumutat. Când să ieşim din cămin chinezul ne-a întors înapoi. În jumătate de oră trebuia să plece la Ambasadă să-şi ia biletul şi de acolo direct la trenul de Moscova. De la Moscova trebuia să ia avionul până la Beijing. Se părea că eram singurii interesaţi şi nu voia să ne piardă şi pe noi. PITICU a vrut să fie corect, să nu profite de conjunctură, şi a plecat după bani.

A făcut un ceai, mi-a spus că ne-a remarcat de ceva timp ca pe un cuplu reuşit şi că şi-ar fi dorit o soţie cu care să se iubească aşa cum ne iubim noi. 

Cum ştiţi din filme, chinezii plâng uşor şi chinezul nostru era gata-gata dar şi-a luat seama.

Fusese chemat în ţară şi avea să fie omorât în tren înainte de a ajunge la Moscova pentru a nu se contamina de capitalismul care se instala în România şi pentru a nu-i informa şi instiga pe cei de acasă. Aşa se întâmplase şi cu alţi colegi plecaţi cu câteva zile în urmă. Avea un consătean la Ambasadă şi îl prevenise să fugă fiindcă niciunul nu ajunsese la Moscova.

Atunci eu i-am propus să-l ascundem, îmi făcusem un prieten în munţi, Cornel de la Coteanu, aproape de cabana Padina. Nu l-ar fi ştiut nici vântul nici pământul!

A clătinat din cap şi a izbucnit în plâns: se gândise la fugă toată noaptea dar ar fi însemnat ca autorităţile chineze să-i omoare toată familia! Nici nu voia să moară, era tânăr, visa la familie şi copii, tot timpul sperase să rămână în România şi să aibă o familie numeroasă. Dar nu-şi putea condamna la moarte toată familia.

A intrat PITICU, nu rezolvase nimic dar chinezul l-a îmbrăţişat.  Rugăminţile noastre disperate de a fugi în munţi s-au lovit de neclintirea lui. Am stat toţi trei îmbrăţişaţi, plângând în hohote, până s-a făcut timpul să plece.

L-am întrebat cum îl cheamă dar a spus că nu vrea să ne împovăreze cu numele unui mort. Ne admira veselia permanentă şi voia să ne ţină minte veseli şi senini.

Mi-a dat un tablou cu un port pescăresc din locurile lui natale, o mică tapiserie fin lucrată şi o cutie metalică în care-şi ţinea colecţia lui de bănuţi.  Îi strângea ca să-i dea fiului mai mic, fiindcă dacă legea oficială interzicea naşterea celui de-al doilea copil, lui i se părea inadmisibil să n-ai mai mulţi copii. După dorinţa lui, bănuţii au ajuns la al doilea născut, deci la Sabrina.

În 21 de ani de căsnicie m-am mutat în zece case şi ultimile două le-am vândut aproape mobilate dar tabloul cu bărcile chinezeşti m-a însoţit peste tot.

Şi maşini de spălat am schimbat mai multe în aceşti 21 de ani dar maşina Philips cumpărată atunci este la mama acasă, încă funcţională.

Adesea privirea mi se opreşte pe mica tapiserie cu bărci chinezeşti şi un nod mi se ridică în gât dar alung gândul rău şi sper că o minune l-a salvat. Am înţeles  de ce chinezii plâng uşor: în sufletul lor sălăşuiesc dureri şi contradicţii grele, neputinţe, speranţe şi vise neîmplinite!

Anunțuri

Despre Doina Popescu-Brăila

Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult! Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă. Am publicat nouă cărți dintre care șapte romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată, Terente-Zodia zmeilor și volumul Copilul Dunării apărut în anul 2015 și în varianta bilingvă, în traducerea Sabrinei Popescu, elevă, având 14 ani și jumătate la comiterea isprăvii.
Acest articol a fost publicat în ZGURĂ ŞI CATRAN și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la UN PITIC ŞI UN CHINEZ

  1. tibi zice:

    Impresionantă poveste …

  2. Mi-am dorit atât de mult să se salveze încât, probabil Dumnezeu a făcut o minune…

  3. Pentru că ultimile postări sunt cam tragice am un zâmbet pentru tine
    https://doinapopescu.wordpress.com/2010/05/10/cine-esti-domnule-aghiuta/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s