Două clătite


Pe vremuri, pe splaiul Independenţei, la Piaţa Natiunilor era Opereta. Pe o parte a Splaiului era cofetăria Operetei de unde luam marţea Pepsi, pe cealaltă parte o mică prăvălie în care se făceau clătite la mai multe tigăi. Era un spectacol deosebit să le vezi pe bucătărese mânuind în mare viteză mai multe tigăi de tablă neagră, ţigănească şi uneori clienţii chiar aplaudau. Coada era constantă, de minim cinci-şase persoane dar dansul clătitelor în aer făceau ca nimeni să nu-şi piardă răbdarea. Erau clătite cu gem şi clătite cu brânză şi smântână. Eu preferam clătitele mai rumenite şi doar cu smântână, brânza rămânând ciubuc în natură. Vânzătoarele mă tratau ca pe o clientă de mare nădejde fiindcă atât cât mă ţineau paralele eram muşteriu conştiincios, abonat la 4 clătite zilnic. Destul de des apărea un bărbat pe la 50 de ani, curat îmbrăcat dar cu haine uzate şi bocanci milităreşti  chiar şi în toiul verii. Îi ziceam Curăţelul.

Stătea cuminte la rând, plătea o clătită şi cât se manevrau tigăile el mai subtiliza una, glisând-o expert în buzunarul sacoului.

I-am urmărit multă vreme tehnica şi într-o zi, lucru foarte rar, s-a întâmplat să rămânem în prăvălie doar eu, Curăţelul şi bucătăresele.

Vânzătoarea-bucătăreasă îi ia banii pe clătită şi tipul se uită nerăbdător, aşteptând apariţia salvatoare a vreunui muşteriu ca să-şi poată continua manevra. Eu îmi  mâncam clătitele şi mă prefăceam că citesc ziarul dar trăgeam cu ochiul curioasă să văd dacă se lipseşte de-a doua clătită ori le-o ia cu tupeu de sub nas.

După câteva momente de încordare, în care Curăţelul nu se îndura să plece, una din bucătărese deschide un catastif, îşi scoate chimicul de la ureche şi întorcându-se cu spatele se apucă de socotit. Celelalte, una  cântărea brâza şi cealaltă spăla tigăile. Uitând de discreţie, asistam ca la teatru, convinsă că bucătăreasa a făcut-o înadins.

Curăţelul se uită insistent la mine, duce un deget la buze, eu cobor ochii în ziar şi el bagă clătita în buzunar. Salută şi pleacă grăbit.

Bucătăreasa lasă catastiful şi chimicul şi oftează:

-Bietu’ băiat! Ce om simţit! Aţi văzut domnişoară că-şi spală zilnic sacoul? O pată de gem n-ai să vezi la buzunarul lui! Mare om, mare talent! Se zice c-a fost actor la operetă şi i-a fugit nevasta cu un doctor plin de parale! Şi-a rătăcit minţile pentru farfuza aia nesătulă şi uite cum a ajuns!  Cu atât trăieşte săracu’: două clătite pe zi! N-are pensie că-i prea tânăr şi nici nu munceşte fiindcă-i rătăcit. O profesoară pensionară din blocul de vis-a-vis îi dă în fiecare zi bani de o clătită şi cu încă una şterpelită îşi ţine zilişoarele. Niciodată nu şterpeleşte mai mult de una! Vai de soarta lui!

Plec pe jos şi ajung în Cişmigiu. Curăţelul discuta cu fotograful care face poze la minut cu acel aparat de epocă instalat pe trepied. Îl observ de departe. Un tip sigur pe el ce nu mai are nimic din alura rătăcitului din prăvălia cu clătite. Îmi face cu ochiul, apoi mă prezintă respectivului râzând: uite duduia asta curioasă putea să-mi facă un mare pocinog astăzi dar, a avut amabilitatea să-mi salveze prînzul. Sărutări de mâini, Domniţă!

Îmi fac o poză la minut care durează… 15 minute şi apoi mă îndepărtez zâmbind: pot să pariez că tipul şi-a însăilat o poveste ca să le prostească pe vânzătoarele de clătite dar, în acelaşi timp, sunt convinsă că ele sunt grozav de mândre de generozitatea lor.

25 de gânduri despre &8222;Două clătite&8221;

    • Recunosc că l-am urmărit cu ceva simpatie. Să joci convingător rolul unui actor aiurit necesită ceva talent. Şi chiar dacă avea prilejul nu se lăcomea niciodată. Fura zilnic doar câte o singură clătită! Ar fi o lecţie şi pentru politicienii noştrii: fură cu măsură, domnule deputat!

      • Da, Doina, DA !

        Nu se lăcomea să fure o singură dată, mult. Daaaar, fura ZILNIC !
        Aici era problema : credea că nu se prinde nimeni.
        Iar doamnele respective, se lăsau prostite cu bună ştiinţă !

        EXACT asta au făcut la început şi politicienii noştri : furau crezînd că nu vor fi descoperiţi. Între tiiiimp, lucrurile s-au schimbat dramatic. Acum, fură, pentru că ŞTIU că nu păţesc nimic.

        Ca de obicei, plină de învăţăminte povestea spusă de tine. 🙂

        • Ştii Tibi,
          Eu nu mă mai uit la tv, nu fiindcă nu-mi pasă ci, pentru că mă doare prea tare. Lucrând în presă şi apoi cu materiale publicitare foarte căutate în campanii electorale: bannere, pixuri, brichete inscripţionate, am fost constant curtată de unii şi de alţii şi am primit oferte tentante. Am refuzat de fiecare dată fiind conştientă că şi unii şi alţii fură la fel de mult.
          Un senator m-a chemat în ’99 şi mi-a spus că dacă nu intru urgent în politică Torentul rămâne în stadiul de „asociaţie familială”.
          I-am răspuns că am gura prea mare, nu mă supun disciplinei de partid şi am un radar special pentru toate furăciunile. Mi-aş da demisia în câteva luni şi toată lumea ar răsufla uşurată. Şi atunci, la ce bun să-i mai încurc?

          • Da.
            Dragă Doina, ce ai făcut tu în 1999, am făcut eu în 1992.
            Am preferat să demisionez dintr-un consiliu de administraţie care hotăra soarta a 1700 de oameni, pentru că nu m-am putut ralia ticăloşilor.
            M-am retras în liniştea lecturilor mele.
            Ştiu că nu am greşit. 🙂
            Chiar dacă uneori, mai sînt stăbătut de îndoieli …

    • Ăştia fură zilnic dar fără măsură şi fără frică. Şi ce este mai rău, lăsăm copiilor povara incompetenţei şi hoţiei nemăsurate şi singura lor speranţă va fi tot plecarea către societăţi normale, funcţionale.

  1. Doina,
    am intrat sa te salut , sa iti dau voturile mele pentru postarile recente -mai ales pentru cea cu Aghiutza 😆 dar si pentru cea cu chinezul …si pentru cea cu tanti Lucretia ….–
    de fapt m-as fi facut nevazuta daca intrand pe blogul Sabrinei si vrand sa-i las cateva cuvinte nu m-as fi impiedicat de cerberii blogului ei care nu mi-au permis logarea sub nicio forma .
    Voiam sa o salut si sa-i spun ca e adorabila .
    Probabil iti mosteneste talentul de a-si transpune gandurile in scris , dragostea de natura , de animale si pasari , de cer deschis ……

    Cine stie ?
    Eu promit sa mai vin.

    PS: am remarcat cum a inchis cercul din povestea gastei aducand-o inapoi in vartejul de ierburi si clisa de la marginea baltii …..
    Are la ea cheia de bolta de la poarta cetatii literelor.
    Minunat !

    • Bună Luminiţa,
      Mă bucur că ţi-a plăcut postarea cu domnul Aghiuţă. Fără să o fac înadins, mai ales că am prieteni preoţi inteligenţi şi cu simţul umorului, iar cumnatul meu, părintele Cristian Popescu de la Brno este un preot adorabil, ei bine, la noapte scriu tot o poveste cu popi. Te mai aştept… Eu sunt o gazdă ospitalieră de felul meu şi regret că nu-ţi pot oferi o cafea şi nişte prăjiturele delicioase făcute de sora mea dar, un zâmbet găseşti mereu în blogul meu…

  2. Doina,
    te rog sa-i lasi Sabrinei mesajul meu .
    Am incercat in zadar sa-l postez.
    Nu inteleg ce se intampla de nu-mi reuseste logarea.
    Sper ca nu-i din cauza rugbistului care-i modereaza blogul . 😛 (glumesc, evident )
    „Sabrina,
    esti adorabila !
    te stiam din prozele mamei tale , de pe blogul ei adica,
    dar nu ca pe o deja talentata in ale scrisului ci doar mentionata fugar la rubrica „fetele mele -Ingrid si Sabrina plus rottweilerul „. 😆 😆
    Sa cresti mare si frumoasa !
    Bun venit in cetatea cuvintelor ! „

  3. Stiu, Doina, stiu…
    este cel mai reconfortant blog pe care l-am descoperit in mica mea lume virtuala.
    Si pentru asta numai Tibi este vinovat.
    (imi place si la simonatache dar sa nu mai spui la nimeni 😆 )

  4. Tipul avea un aer distins şi neajutorat, o combinaţie care face pârtie printre femei. Sunt convinsă că un suflet caritabil îi spăla şi sacoul.
    Cert este că în acele vremuri se făcea puşcărie pentru vagabondaj dar el avea probabil un „număr” convingător şi pentru autorităţi. Cu siguranţă, dacă n-ar fi fost pierde-vară prin vocaţie ar fi putut ajunge un mare actor.

  5. Iarasi o poveste cu certe valente cinematografice. Ca si ce anterioara si ca multe altele. Bine aia de dinainte mergea si de teatru scurt. Cred ca ati putea fi scenarista unui film din colaje intitulat „Natura umana”. Pacat ca nu exista distributia potrivita pentru un asemenea film. Bine acum e si greu sa joci genul acesta. Ma gandesc adesea cat de greu ar fi sa-l parodiezi pe Gigi Becali, de ex.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s