COGNAC-COLA

Aveam o amică în Berceni, Miky, deosebit de frumoasă, cu păr lung.
Fusese prin lotul naţional de atletism şi avea o aliură de rusoaică top-model. Sora ei, Lili era o frumuseţe de tip pisicos, cu păr negru, lung şi ochi drăcoşi.

Fetele erau ok dar părinţii erau chiar delicioşi. Cum părinţii colegilor mei erau excesiv de severi şi centraţi pe meditaţii şi învăţătură, Any şi Valy erau nişte specii rare. Fumau şi discutau liber despre sex cu puştoaicele lor, ne serveau cu lichioruri şi bere străină, ne ţineau la curent cu bârfe de palat din anturajul lui Ceaşcă, Valentin fiind şef de sală la un restaurant de lux.

Într-un an,  m-a prins ajunul Crăciunului la Miky, în Berceni.

Any, mama celor două frumoase a scos o sticlă cu etichetă mişto.

-Fetelor, am capturat de la Valentin un cognac fin! Paharele pe masă!

-A, eu n-am mai băut niciodată cognac! Rămân la Pepsi-zic eu.

-N-am ce-ţi face, te sacrifici! Uite, combini cu Pepsi-cola şi iese cognac-cola.

Combinaţia nu era rea deloc şi paharele de cognac erau chiar deosebite. Când ne încinsesem la bancuri, sună cineva insistent la uşă. Obişnuiţii casei sunau şi intrau direct, fiindcă uşa nu se încuia niciodată: casă deschisă, de!

Any, mirată în primă fază, sare ca arsă: popa! A venit popa cu Ajunul! Repede, sticla, paharele!

Bagă sticla în bar dar cum era plin de fel de fel de sticle cu etichete exotice, pline ori începute, indicând obişnuinţele casei şi un anumit nivel de trai, Any căută din priviri o altă posibilă ascunzătoare pentru pahare: 

-Ascundeţi paharele! Repede după uşă!

Punem paharele direct pe podea, după uşa din sufragerie pe care o lăsăm deschisă şi Miky deschide uşa de la intrare.

Preotul, un bărbat simpatic puţin trecut de 40 de ani, dă cu aghiasmă prin toată casa dar nu iartă niciun colţ şi, insistă şi după uşă la sufragerie, botezându-ne cognacul. Noi speram din tot sufletul că părintele nu şi-a coborât ochii până la podea.

Gazda plăteşte prestaţia părintelui cu generozitate, ca o casă mare ce se ţinea, iar părintele trage dezinvolt scaunul şi se aşează la masa din sufragerie:

-Ei, acuma daţi şi lu’ taica părintele un pahar de cognac, că-i ajunul Crăciunului şi Mântuitorul se bucură de veselia credincioşilor! 

-Părinte, am avut impresia că aţi căutat înadins ascunzătoarea paharelor. Cum v-aţi prins că bem cognac?-întreb eu nedumerită.

-Domnişoară, şi eu beau un păhărel cu cei doi copii ai mei în clipele de răgaz. În fiecare an se tulbură gazdele acestei case ca să ascundă paharele şi eu mă fac că nu văd dar, acum am văzut dopul pe colţul bibliotecii şi am tot aghezmuit căutând paharele până le-am găsit.

-Totuşi, de unde aţi ştiut că-i chiar cognac?

-A, păi asta-i casă serioasă! Mi-am dat seama imediat după forma paharelor! În alte case, vin, bere, lichior ori cognac se beau din pahare groase, de muştar. Aici creştinii se respectă! Eu, ca preot, ştiu tot ce mişcă-n cartier! Ştiu ce are creştinul şi-n pahar, şi-n pat! 

La care Miky intervine serioasă: părinte logica legată de băuturi este fără cusur dar în privinţa patului te lauzi! Indiferent ce vrei să insinuiezi, eu ştiu toţi amanţii mamei şi nu te afli printre ei! Deci, nu ştii ce are creştinul Valentin în pat!  

-Draga mea, de regulă aflu ce are creştinu-n pat la spovedanie, dar recunosc că uneori mai am şi noroc! Hai. noroc!

Noi eram leşinaţi de râs dar Any se pierduse de tot în faţa dezastrului. Încercase să salveze aparenţele ca să nu vadă părintele băutura dar Miky, puţin ciupită de cognac, o dăduse de gol în faţa popii şi despre numeroşii amanţi.