FURIA NEMŢILOR


Copilul se scălda în Dunăre de cu zori. Să fi avut vreo opt ori nouă ani, trupul puţin dar vânjos şi ochii albaştri, râzători. Ţopăia să-şi scoată apa din urechi, când zgomotul dens de motor îi atrase atenţia. Văzuse o singură dată camion, când venise Sile a lu’ Alionte de la oraş şi le dăduse film în sat. Când venise camionul spre ei, toţi o rupseră la fugă, numai el rămase curios. Nişte proşti! Doar camionul nu avea să coboare din poza mişcătoare de pe perete să se repeadă în ei. Era sigur că numai un camion ca acela din film putea face atâta zgomot. Se îmbrăcă emoţionat şi se furişă spre sat.

           Da, camioane cu soldaţi nemţi umpluseră toate uliţele! Porni precaut prin grădini. Soldaţii lipsiţi de zâmbet, cu cizme lucitoare, de mare cheltuială, cum nu văzuse niciodată în rafturile lui moş Papuc, alergau grăbiţi în toate părţile. Deci, venise ocupaţia! Tot satul vorbea în timpul din urmă numai de război, de hitleriştii care se credeau stăpânii lumii şi de ocupaţia ce avea să vină.

           În grădină la moş Maftei se opri să-şi tragă sufletul. Ciuli urechia şi privi atent spre curte.

           Soldaţii germani, opt la număr, lăsaseră puştile sprijinite de fântână şi făceau mare tărăboi, alergând după gâştele cele mai grase. Un soldat mătăhălos le tăia gâtul cu mare meşteşug şi restul soldaţilor se învredniceau să aducă altele şi altele.

           Moş Maftei şi baba Frusina plângeau domol pe prispă. O viaţa întreagă se sfădiseră dar, acum, în faţa nenorocirii se-mbrăţişaseră ca în vremurile de demult, când se luaseră din dragoste: dragoste scuturată de amar de timp şi demult uitată.

           Niţă se-ncruntă. Pentru sărmanele gâşte nu vedea nicio scăpare, dar tare milă-i era de bieţii bătrâni!

           Se scărpină în părul bălai şi se hotărî. Se târî până la fântână, cuprinse cu greu cele opt puşti şi le aruncă în puţ. Plescăitura puştilor în apa fântânii îl găsi pe Niţă fugind iepureşte prin grădina lui moş Maftei, dar nemţii, lămuriţi iute de pocinogul ce-l făcuse copilul, se avântară în urma lui. La scurt timp, gloanţele din pistoalele nemţeşti şuierau în toată grădina. Niţă simţi o arsură în picior dar nu se lăsă. Traversă în goană pădurea de la Dunăre şi, într-un loc ştiut numai de el, piti hainele, îşi luă trestia cu care îşi trăgea aer şi trecu înot spre ostroave.

           Un fin al lor care creştea porci în baltă îl duse la adăpost sigur. Copilului îi clănţăneau dinţii dar râdea ca un nebun. Gherasim îi puse o frunză strivită pe rană:

           -O palmă mai sus dacă era, îţi zbura cocoşelul, năşicule! Dar, ho! Acum opreşte-te din râs că-ţi dau palme, cât îmi eşti de naş! Ce râzi ca un apucat?

           -Finule, le-am aruncat puştile-n fântână la nemţălăi!

           -Cine, mă? Tu?- întrebă porcarul uluit.

           -Mă jur, Gherasime, că le-am aruncat!

           -Ţi-au văzut faţa?

           -Poate ceafa ori gaura din turu’ nădragilor!

           -Ei, bre năşicule, acuma nu mai ai loc de întors! Până trece furia neamţului rămâi aci! Fac io la un fel s-o anunţ pă mă-ta c-ai scăpat cu ciolanele întregi!

           -Nu pot să rămân, Gherasime! Am aruncat numa’ opt şi nemţi îs vreo două sute!

           -Şi ce, mă? Ţi-ai pus în cap să-i baţi pe nemţi de unu’ singur? Stai dracu’ aci pă cur, că te-mpuşcă ăştia!

           -Zău, nea Gherasime! Ăştia fac prăpăd în sat! Lasă-mă să mă duc măcar să mă piş în oala lor de mâncare, să nu le tihnească gâştele la nemţălăi!

           -Ştii ce? Du-te, băiete! Du-te!

           -Săru’ mâna, Gherasime! Eşti boier!- zise Niţă pişicher vorbă auzită de la tac’su.

           -Du-te, bă, Niţă, liniştit! Dacă te puşcă neamţu’, pagubă-n ciuperci! Aşa cum a făcut alde mă-ta 12 copchii, o mai face unu’! Hai, valea!

           Siguranţa copilului se diluă dar nu voia să se dea bătut şi se ridică să pornească drumul înapoi spre casă. Se înmuie ca o lumânare şi leşină.

           Gherasim îl trase pe-o laviţă. Îi puse mâna pe frunte: nu ardea.

           Andrei, un porcar bătrân, întrebă mirat:

           -Ce-are bre, Gherasime, copchilu’ ăla? De la puşcătura neamţului s-a înmuiat?

           -Ei, aş! N-are decât o zgaibă! Am văzut că nu poci să-l opresc cu vorba creştinească pă nebun şi, iacă, l-am… diochiat! Hai, zi-i acuma tu un Tatăl nostru că io-s beat!

Anunțuri

16 gânduri despre “FURIA NEMŢILOR

  1. luminita

    Doina,
    am intrat numai sa iti citesc postarile recente si sa te salut.
    Am umblat teleleu de colo-colo si te-am sorbit pe nerasuflate.
    Pacat ca nu pot vota decat o data.
    Te-as sufoca cu voturile mele pro.

    1. Mulţumesc, Luminiţa! Un obsedat sexual pe care l-am banat şi pe blog la comentarii şi pe e-mail, bolnav că nu poate să comenteze, intră zilnic şi-mi dă votul minim. Mă bucur că te pot ţine aproape cu poveştile mele. Uneori sunt sfârşită de oboseală dar ştiu că cititorii mei aşteaptă şi nu mă lasă inima să nu scriu încă o povestioară.

  2. @Tibi
    Remarc în coloana din dreapta că articolul cel mai votat este… TIBERIU ORĂŞANU ZICE, pe locul II avem AM ÎNVINS LĂCOMIA ŞI AROGANŢA BĂNCII TRANSILVANIA şi abia pe trei CONTABILA ŞI MARINARUL.
    Deci, cel mai votat articol din blog nu este o poveste afurisită ci articolul tău!
    Felicitări! Uite, încă un motiv foarte serios să te gândeşti la copac!

  3. Ha, ha, ha! Nu este cazul să-mi pansezi moralul! În definitiv şi Charlie Chaplin a ieşit al VII-lea la un concurs de imitatori de Chaplin. Uite, inventatoarea prozei afurisite a ieşit pe locul trei la… proză afurisită!

    1. He he heee 🙂

      N-ai tu treabă cu ce a fost Chaplin.

      Ăla fost un comedian; de excepţie şi poate genial pentru epoca sa, recunosc, dar numai un comedian trist.

      Altceva spui tu în scrierile tale. Cu totul altceva. Cu totul şi cu totul altceva.

  4. Pingback: TEAMA « Carmen Negoita PHOTOGRAPHY BLOG

  5. Adult n-a mai fost la fel de simpatic dar asta este altă poveste…
    Scenarii? Da, mi-au mai spus şi alţii şi o doamnă regizoare mi-a solicitat în mod express nişte dramatizări.

  6. Pingback: TREI PARALE | DoinaPopescu's Blog

  7. daniela popescu

    sunt fascinata de scrierile tale si recunosc ca n-am mai citi ceva de intresant, captivant si picant de foarte mult timp. Stau ore si citesc ce ai scris si m-am gandit sa-mi comand cate ceva scris de tine. poate ma hotarasc intr-o zi. mi-ar placea sa-ti trimit si eu ceva trait de mine si pus pe hartie in urma cu ceva timp, poate-ti va placea, nu pt publicat ci doar de relaxare. mai vorbim. pup!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s