MICUL PARTIZAN


Niţă nu-şi găsea locul în mulţimea de soldaţi ce ocupaseră de câteva săptămâni satul şi avea un singur gând: să facă pipi în varza nemţilor ce fierbea în ceaunul uriaş pe pirostrii.

Dar oricât dădea târcoale, nu se ivea niciun prilej, bucătarul şi ajutoarele fiind pe fază. Atâta doar că-i jucau ochii în cap de bucurie că tâmpiţii  îşi găteau mâncarea taman în cazanul lor cel mare în care fierbea mă-sa leşia cu grăsimile râncezite adunate peste an ca să facă săpunul. Scâr-booos!

Într-o zi văzu patru nemţi lăsându-şi hainele nepăzite pe malul Dunării.

Se apropie tiptil şi făcu pipi în cele trei perechi de cizme mărime normală. De cele ale uriaşului, făcute fiecare din câte-o vacă belită nu se atinse, fiindcă statura acestuia îl înspăimânta.

Noaptea dormi în insulă dar spre mirarea lui nemţii nu făcură percheziţii şi păreau să nu facă niciun caz de ghiduşia lui.

Peste câteva zile nemţii intrară iar la scăldat şi el iar feri cu grijă cizmele căpcăunului.

Dormi totuşi câteva zile la Gherasim-Porcarul, peste Dunăre, ca să-şi pună fundul şi chica la adăpost. 

Cum nu se făcu zarvă-n sat nici de data asta, Gerasim îşi zise că piciul se lăuda cu isprăvi închipuite ca să-şi dea importanţă şi-l trimise mă-sii s-o mai ajute la trebi în bătătură.

Niţă trecu Dunărea furiş, se piti prin grădini şi intră prin chiler. O găsi pe mă-sa în odaia bună:

-Ce ciorili de prăpăstii ai mai făcut, nepricopsitule? În fiece seară te cată matahală ăla de neamţ. Or să-l împuşte pe tac-tu din cauza ta, drac împieliţat!

-Ei, ce-am făcut?-zise Niţă râzând ştrengăreşte. M-am pişat în cizmele lor, dar de-ale lu’ Grasu, zău că nu m-am atins! 

Până să-şi termine vorba, cârpa din uşă se dădu într-o parte şi matahală le luă tot aerul şi toată lumina.

Niţă o zbughi dar, matahală îl apucă aprig de ceafă cu căngile lui imense. Bietul Niţă nu mai avea nicio scăpare!

Cu o mână îl ţinea pe copil, cu cealaltă se descălţa de ciubote. Cum nu reuşi, o puse pe Dobriţa să tragă.

Desculţ fiind, îi puse cizmele-n faţă lui Niţă.

-Sich verpissen!

Copilul îşi pierduse curajul şi se uita înspăimântat la mă-sa.

 Dintr-o mişcare, neamţul îi trase pantalonii jos. Mă-sa, Dobriţa se rugă la Maica Precistă să nu-i taie turbatul cocoşelul copilului.

Neamţul strigă iar:

-Sich verpissen!

Dobriţa, care prinsese ocupaţia şi cu celălalt război, mai rupea pe nemţeşte dar acum nu era sigură deloc.

-Mamică, domnul ofiţer zice să faci pipi!

Neamţul aştepta încruntat.

Disperat, Niţă se execută. Grasul îi dădu şi cealaltă cizmă, apoi îl scărpină în cap, îi dădu un baton de ciocolată şi plecă.

Niţă îşi băgă ciocolata în sân să nu i-o fure surorile mai mari şi plecă ameţit în curtea din faţă.

Cazanul era nepăzit. Aşa ocazie poate nu mai prindea niciodată. Lângă casă era un bolovan de sare pe care-l lingeau oile iarna. Îl puse cu grijă în cazanul cu varză şi plecă pe drum fluierând. În capul străzii deja îi părea rău că n-a pus şi doi pumni de cenuşă. Se întoarse dar bucătarul stătea de vorbă cu matahală. Îi făcură semn prietenoşi şi bucătarul se descălţă şi el dar de data asta nu reuşi să mai facă niciun strop.

Bucătarul îi dădu o halbă de bere. Niţă o bău bucuros. Grasu’ ceru o porţie de varză şi bucătarul le puse la amândoi varză în două gamele de tinichea.

Niţă acum era bucuros că nu pusese şi cenuşă, totuşi se cam codea să mănânce.

Spre norocul lui, varza era cam sărată dar se vede treaba că bolovanul nu apucase să se topească de tot fiindcă încă se putea mânca, nefiind chiar potroacă. Mâncă cu noduri, zâmbind mânzeşte, ca să nu dea de bănuit.

Grasul mâncă cu mulţi ardei iuţi şi nu băgă de seamă nimic. După încă o bere, Niţă făcu pipi în ciubotele bucătarului, mai primi un baton de ciocolată şi o zbughi.

Trecu Dunărea, convins că de data asta nemţii-i vor tăbăci fundul.

Unul din porcarii lui Gherasim le aduse vestea că ieşise halima mare în tabăra vărzarilor dar se pare că bucătarul şi ajutoarele s-au acuzat reciproc de pocinogul cu sarea.

Nemţii au ajuns de râsul sătenilor când s-au tăbârcit cu ditamai cazanul pe uliţe, ca să-l răstoarne la grămada de gunoi de la marginea satului. Drept pedeapsă, ofiţerul le interzisese s-o care cu maşina ori căruţa.

Singurul care a priceput motivul prezenţei lui Niţă printre porcari a fost Gherasim. 

Deci împieliţatul ăsta bălai, făcut de mă-sa mai la bătrâneţe, cam din economie şi cam cu părere de rău, avea războiul lui personal cu nemţii! Brava lui!

Anunțuri

14 gânduri despre “MICUL PARTIZAN

  1. Cu făcutul de pipi în ciubote, unde dai şi unde crapă ! 😀
    Parcă ureea se foloseşte în tăbăcărie, nu ?

    Am rîs de m-am spart de ghiduşul Niţă ! 🙂 🙂 🙂
    Curat partizan ! Brava lui !!!

    1. Moş Papuc, pezevenghiul de unchi, cizmarul satului i-a lămurit ulterior că urina le mai înmuia pielea de la ciubote. Se pare că au preferat urina de copil fiindcă puţea mai puţin. Nu vreau să-mi imaginez…

  2. În copilărie l-am iubit, era eroul meu, chiar dacă el era dezamăgit că suntem fete şi se purta indiferent şi rece cu noi. Nu mi-a cumpărat niciodată nicio jucărie. Rareori, când voia să-mi capteze bunăvoinţa ca să-i dau ţigări fiindcă rămânea în pană şi eu aveam provizii ascunse, îmi zicea Răducu ori Radu tati.
    Când aveam 10 ani ne-a abandonat şi s-a purtat mizerabil cu noi. Poate ai observat că îi spun papaşa, fiindcă altfel n-am cum.
    Totuşi, mă întreb cine scrie acum aceste poveşti pe care le-am auzit când eram foarte mică?
    Scriitoarea Doina Popescu ori Radu tati, copilul de atunci pitit pe undeva?

    1. Hotărît lucru, TU !
      Aşa după cum Sabrina, este EA însăşi !
      Exact aşa după cum Ingrid, este Ingrid !
      Uite ce cred eu, în lumina lecturilor mele din Eco :

      http://tiberiuorasanu.wordpress.com/2009/11/08/flacara-din-care-sintem-facuti/

      Fiecare dintre noi îşi trăieşte pînă la urmă, propria sa singurătate. Fiecare dintre noi îşi locuieste propriul său metoq. Fiecare dintre noi, este în căutarea Propriei Lila Saba. Ferice de cei care o găsesc de la bun început. Sau NU?

      Noapte bună Doinişoară !
      Mai e şi mîine o zi, există şi răspoimîine, NU ? 🙂

      1. Eu am călărit dintotdeauna un singur cal dar l-am hrănit cu jăratec!

        Pentru unii din noi, da! Pentru alţii, nu!

        „Şi după noi lumi fără număr vor veni,
        Necontenit un azi va înflori
        Şi cine poate bănui,
        Ce siderale bucurii
        Vor înălţa pe cei ce vor venii”
        Să ne citească blogurile!

        Totuşi poimâine voi fi aici! Noapte bună!

  3. Pingback: TREI PARALE | DoinaPopescu's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s