CU RUGBISTUL ÎN VACANŢĂ


Rupţi de muncă, ajunsesem demult la concluzia că avem nevoie urgent de un concediu dar treburile firmei ne ţineau încă legaţi. Era sâmbătă dimineaţa. Rugbistul pune piciorul în prag:

-Gata! Sunt şi eu om! Vreau la munte! Hai la Durău!

-Durău? La dracu’n praznic?! Exclus! Găseşte ceva mai aproape de casă!

Rugbistul foieşte harta nehotărât şi se decide să arunce motanul:

-Ştii ce? Hai la nea Fane Zanfirache, că el este şofer de autocar de-o viaţă şi ne poate da o idee!

Ne primeşte prietenos nea Fane, ascultă pretenţiile noastre: ieftin, liniştit, şi foarte aproape, se scarpină în barbă şi zice şugubăţ:

-Cumpăraţi trei kile de măsline şi trei de banane şi vă duceţi la o mănăstire unde cunosc eu. Acolo e atâta linişte de parcă pică munţii împăduriţi pe voi. Staţi oleacă să vorbesc cu maica stareţă. Vorbeşte omul la telefon cu maica stareţă, se vedea clar că era mare prieteşug între ei, şi zice:

-Gata copii! Maica stareţă vă aşteaptă. Dar urcaţi acum în maşină, să nu vă prindă noaptea pe drum.

Scoate o hartă şi ne arată drumul: Brăila-Fălticeni-o nimica toată şi încă o bucată de loc până la mănăstirea Slatina, locul unde a fost popit ALEXANDRU LĂPUŞNEANU. Cu Lancia voastră drumul ăsta-i un fleac!

Acum nu-mi venea deloc la socoteală să iau drumul Sucevii şi încă, dar nea Fane vorbise deja cu maica stareţă şi nu puteam da înapoi.

Era deja ora 3 pm.  Pornim. Drumul aglomerat şi plin de radare a fost de groază. Pe la Hanul Ancuţei ne pierdem speranţa să ajungem pe lumină şi ne oprim să ne cazăm. 

-Camere libere aveţi?- întreabă rugbistul.

-Avem, zice recepţionerul. Frumoasă fata ta, n-am mai văzut-o pe-aci!

-Fata asta frumoasă este nevastă-mea!-zice rugbistul mândru.

-Fraiere, aici nu se vine cu nevasta! Uite că tocmai mi-am dat seama că nu avem nicio cameră liberă!

Deşi în timp faza asta s-a mai repetat de câteva ori, atunci am văzut roşu.

Plecăm plouaţi. Din faţă maşinile ne fac insistent cu farurile. Radarele erau în cascadă şi le-am evitat dar la al patrulea, poliţistul o ţinea morţiş că am ciupit-o şi depăşisem cu… 2km viteza legală.

Eu colţoasă întrebam dacă are verificarea metrologică valabilă, moment în care trece un Fiat 500 în viteză nebună. Poliţiştii ne lasă-n plata Domnului şi fug după călugăriţe. Ne strigă totuşi prin megafon să-i aşteptăm.

După vreo 30 de minute se întorc turtiţi.

Călugăriţele vitezomane trecuseră limita de judeţ şi ei nu mai aveau jurisdicţie dar nici nu puteau cere ajutorul colegilor fiindcă poliţiştii suceveni  erau foarte toleranţi cu excesele zburdalnicelor călugăriţe. 

Ne lăsară şi pe noi să plecăm.

Ajunşi în comuna Slatina pe noapte deplină, socotim că nu se cade să deranjăm călugăriţele la o oră atât de înaintată şi ne oprim la un mic camping.

Aveam să aflăm a doua zi că este chiar cabana primarului, amplasată pe marginea unui heleşteu.

Nea Vasile, cabanierul care ne spusese că nu ne poate găzdui decât pentru o noapte, când ne văzu a doua zi pe lumină, prinse aşa un drag de noi că nu ne mai lăsă să plecăm, ba nici nu vru să primească bani de la noi. 

Veni şi primarul şi întări invitaţia lui moş Vasile, aşa că ne duserăm la mănăstire să salutăm pe maica stareţă şi să ducem cele pregătite. Vacanţa începu.

După vizitarea tuturor mănăstirilor din zonă, rugbistul se odihni cosind vreo trei dealuri în contul lui moş Vasile care cam călca de trei ori într-un loc.

Mare ghiduş moş Vasile, era singurul  care nu bea din tot satul. Femei şi bărbaţi, beau de cădeau prin şanţuri. El  era jurat la popă încă de la Bobotează şi avea dezlegare abia pe 6 august, la hramul mănăstirii.

Şi cum trebuia să-şi petreacă timpul la un fel, se iubea cu tanti Veronica- văduvă proaspătă şi foarte zglobie- care nici ea nu sărea calul, luând doar o ţuică înainte de masă şi un pahar de vin în timpul mesei.

Tanti Veronica avea mereu o poveste pe limbă dar cum le bârfea ades pe călugăriţe o mai evitam.

Într-o zi povestea cum s-a dus la nişte călugăriţe care-i dădeau lână şi miere de albine s-o vândă şi cum frânghia era plină de desuuri dantelate.

Cum nu mi se pare anormal ca o femeie să fie dichisită îndiferent de activitatea prestată şi cum discuţia degenerase în bârfă sadea, am ieşit din încăpere să dau mâncare la peşti. Rugbistul a rămas la poveşti.

A doua zi, în faptul serii, întorcându-ne din plimbări ne apucă cheful de clătite. Magazinul sătesc era deja închis şi rugbistul frână brusc în faţa unei case:

-Hai să cumpărăm gem de la tanti Veronica, fiindcă mi-a zis că are un gem de caise cu sâmburi în el de moare lumea, iar gemul de piersici are migdale şi nuci în el.

Deşi părea stins, la isteria câinelui se deschise o uşă şi tanti Veronica veni bucuroasă de vizită.

Insistă să venim în casă. Întrăm într-o bucătărioară în fundul casei în care era aprinsă o lampă de carte.

Tanti Veronica căută o lumânare, o aprinse şi ne invită să o ajutăm să scoată gemul de la păstrare. Ne explică faptul că se împuşcase un cablu în perete şi avea doar curent la prize, aşa că se baza doar pe lumânare. Înaintăm în şirul de camere cu câte două paturi pline de plăpumi şi perne până-n bagdadie.

Ajunşi în ultima cameră, probabil cea de la stradă, văd pe masă, în lumina nesigură a lumânării, un sicriu cu capacul puţin mişcat.

Simt că-mi explodează inima. Lumina de la lumânare profila umbre stranii pe pereţi şi tanti Veronica se întoarse spre noi:

-Voinicule, ridică niţel capacu’ să văz şi-o mai hi p-aci!

Eu abia mă ţineam de tocul uşii dar rugbistul ciocăni de câteva ori, apoi săltă puţin capacul. Tanti Veronica era tare vorbăreaţă dar eu nu mai auzeam ce zice. Priveam siderată cum băga mâna în sicriu şi cum punea ceva într-o sacoşă.

La sfârşit rugbistul aşeză capacul cu grijă, ciocăni iar de rămas bun şi ne pornirăm pe drum în sens invers ghidaţi de lumina săracă a lumânării.

Plăti femeii o sumă derizorie şi-mi întinse sacoşa. Eu fug muşcată de şarpe.

Urc în maşină numai după ce duce sacoşa în portbagaj.

-Nu ştiu ce-i în capul tău, dar afacerile tale cu femeia asta nebună nu-mi plac!

-Tanti Veronica? E-o drăguţă! Ce-ţi veni?

-Adică ce-ai cumpărat de la ea? Oasele lu’ bărbat-su?

-Hei, ce-ai? Am luat gem şi nuci!

-Zău? Gem şi nuci cu aromă de copârşeu! Nu mersi!

-Hei, te doare capu’? Nu te înţeleg!

-Nu, zău? Adică ţi se pare normal să umblăm cu lumânarea în mână şi să facem cumpărături din cosciug?

-A, asta era supărarea? Tu ai văzut cum umblă ăştia beţi în satul ăsta? Tanti Veronica şi-a comandat sicriu încă de acum câţiva ani, de frică c-o lasă nepoatele ne-ngropată, ca să nu strice din moştenire cu cheltuielile. Mi-a povestit ieri, când tu ai ieşit să dai mâncare la peşti.

Sicriul îl ţinea în hol la intrare dar îi tăia cheful de iubit lui moş Vasile şi nici vecinele n-o mai vizitau, aşa că l-a mutat în ultima cameră, pe poziţia finală. Şi cum pe masa aia ţinea borcanele de gem şi compot, a transformat sicriul în dulap. Locurile goale le-a umplut cu nuci. Problema este c-a avut nişte dulapi de stejar şi i-a dat la tâmplar, numai că a ieşit copârşeul prea greu, aşa că nu poate mânui capacul fără ajutor. 

De atunci prefer clătitele rulate fără umplutură ori umplute cu ciuperci, diverse sosuri cu şuncă dar niciodată cu gem.  Gemul îl mânânc separat dar numai dacă este făcut de mama sau de tanti Frunză.

Reclame

8 gânduri despre &8222;CU RUGBISTUL ÎN VACANŢĂ&8221;

  1. Seara buna, Doina, n-am murit, da’nici mult nu mai am daca o mai tin asa caldurile astea. N-am ajuns la Galati, nu te-am citit sapatamana asta, acum vad ca am o groaza de povesti de recuperat (le savurez maine). Weekendul trecut am fost de tura, a fost o nebunie nici n-am indraznit sa ma gandesc ca as putea pleca din Braila, deci… scuze.
    Tura asta sunt libera, te sun maine!

  2. Nu! A fost mult mai rău dar n-am vrut să se distreze soacră-mea aşa că am sărit peste amănunte stânjenitoare.
    Nicolae Manolescu consideră că adevărata literatură este cea ficţională. A scrie autobiografic nu e mare brânză, din punctul de vedere al domniei sale.
    Aşa că, acesta fiind un blog de scriitor, este măgulitor pentru mine să consideri că totul este ficţiune.

  3. Hi hi hiiiii ! Şi ha ha haaaaa ! 😀 Super povestea !!!

    Dar. He heeee, la Durău, la Durău, uiţi de tot ce este rău …. 🙂

    Am fost acolo, e drept că mai demult şi este splendid !!!

    ps. Pe dulceDeea, ultima dată am văzut-o pe un blog : fdl.ro
    Apare ea pînă la urmă. 🙂

  4. Amice

    din adresa ta de mail, am înţeles că numai puşti nu eşti. 🙂
    Ia zi sincer : eşti născut pe 01 septembrie, sau pe 09 ianuarie 🙂

    Că anul tău de naştere este limpede. 😛

      • Mda! Deci te simţi şi tu jenat că la 35 nu ştii să scrii româneşte şi atunci zici că eşti şcolar cu caş la gură. Şi când nu te simţi sigur pe alte prestaţii te dai de 40 ca s-o faci pe experimentatul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s