DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ văzut de Tiberiu ORĂŞANU


Am semnalat “Comisia Zurich” în două rînduri dar nu am făcut propriu zis o recenzie-relatare pînă acum. Aveam sentimentul cumva nelămurit că această superbă carte face parte dintr-o serie, îmi devenise limpede la finalul cărţii că personajul acela diabolic, Ştefan Dobritza, va mai apărea în unele scrieri ale Doinei Popescu. Deşi l-a ridicat pe trepte de  bogăţie nespuse, acel personaj nu a scăpat de nici-o şicană posibilă; a trecut prin umilinţe, prin lipsuri, prin spaime animalice, prin momente de nesiguranţă şi chiar prin momente în care şi-a dorit mai degrabă moartea. Iar cînd tocmai eram siguri că infamul personaj, capturat şi judecat de unele dintre victimele sale, reunite în “Comisia Zurich”, îşi va primi meritata pedeapsă, Doina l-a făcut scăpat. Motivul ? Nici unul dintre membrii acelei comisii, profund uman în fond fiecare dintre ei, nu a avut puterea de a duce la împlinire sentinţa pronunţată în comun : MOARTEA. Ucigaşul scăpa nepedepsit, dar teribil de speriat. Se va potoli ? NU.

 Dar nu numai despre acest personaj este vorba în  “Dumnezeu era-n vacanţă”. În această nouă carte a Doinei Popescu – o altă reuşită literară, este vorba despre unul dintre prea mulţii oameni care în timpul WW 2 a avut de suferit cumplit. Unul dintre oamenii care la un moment dat a făcut pactul cu diavolul – Gestapo – pentru a-şi scăpa pielea. Dar unul dintre oamenii care a făcut acest pact la început din slăbiciune, slăbiciune transformată în decursul vremii în puterea de a lupta din interiorul sistemului de teroare imaginat de Hitler şi de acoliţii săi, împotriva sistemului. Unul dintre oamenii care în loc să trimită alţi evrei la moarte, a reuşit să-i scape pe foarte mulţi de suferinţe sau de neant. Iar la capătul acelui război înfiorător, acest OM şi-a confecţionat o nouă identitate şi s-a lansat în ceea ce ştia să facă el mai bine : afaceri oneste. Periodic, liniştea îi era tulburată de un şantajist, cine altul decît Dobritza ? care cunoscîndu-i trecutul, îl extorca de bani. Martin Broneck de fapt Elias Braunstein, geniul financiar al unei companii pe care o ridicase de la un relativ succes local la operaţiuni internaţionale, comisese eroarea de a plăti. Şi de atunci, era  vînat în permanenţă de şantajist pentru sume din ce în ce mai mari. În sfîrşit,  se hotărăşte să nu mai accepte şantajul chiar cu riscul oprobriului public. N-am să relatez acum cartea în amănunt, pentru că nu asta am intenţionat. Am intenţionat să semnalez cel de-al doilea roman superb al acestei autoare care a atins deja măiestria, pentru că nu este simplu să scrii un roman-fluviu după formula ‘carte în carte’. Căci, în “Dumnezeu era-n Vacanţă”, Doina Popescu acceptă această provocare şi împleteşte în acţiunea romanului, o “carte în carte” în care povesteşte ŞI greutăţile pe care le întîmpină la debut o tînără autoare, oricît de talentată ar fi. Accente autobiografic-literare ? Posibil. Dar. Această carte pe ansamblu,  este o analiză profundă a sufletului uman, în diversele sale ipostaze. De la bonomia cu care cetăţeni ai aceleiaşi ţări de etnii diferite se împacă excelent pînă cînd propaganda îi desparte, pînă la prietenia care rezistă în faţa tuturor încercărilor, prietenie de care nu dau dovadă decît oamenii cu adevărat valoroşi, ca fire şi caracter. Acţiunea cărţii este alertă, personajele sunt conturate viguros şi credibil, fără pic de artificiozitate. “Cartea din carte” cuprinde numeroase descrieri ale unor obiceiuri de pe meleagurile româneşti, legende şi poveşti transmise din generaţie în generaţie, peisaje cu adevărat magnifice din unele locuri, obiceiuri strămoşeşti . Întregul roman este străbătut de un umor tonic şi viguros, cu care Doina Popescu ne-a obişnuit deja din primul său roman şi cu scrierile sale de ‘proză afurisită’. Ca şi primul volum, şi această carte are un final neaşteptat şi nedrept, ca însăşi viaţa. De fapt, întreaga proză a Doinei Popescu – Brăila, este o provocare şi un îndemn la reflecţie : învăţăm ceva din istorie ?

 “Abia acum înţelese Martin de ce tînărul i se părea CUNOSCUT. De la prima întîlnire avusese senzaţia că se mai întîlniseră cîndva. Deci hainul tată de care se plîngea tînărul era chiar monstrul de Dobritza, ucigaşul propriului fiu ! “

Şi tot aşa cum Iisus se îndoise pe cruce – Eli, Eli, Lama Sabactani?, Doina ne repune nouă întrebarea sub forma dialogului dintre două personaje ale cărţii, Elias (Martin) şi Erna.

 “ – Dumnezeule, Eli, ce viaţă am avut şi noi ! – Care Dumnezeu, dragă Erna ? Dumnezeul meu sau catolicul tău ? Cum a putut lăsa Dumnezeu să se întîmple toate cîte am trăit noi ? Cum a fost posibil ? – Eli, dragul meu, eu văd o singură explicaţie : probabil că atunci cînd s-au întîmplat toate acestea, Dumnezeu era-n vacanţă ! – Poate ai dreptate, Erna. Probabil că, din cînd în cînd, Dumnezeu îşi mai ia vacanţă!”

Printre cei care au sărit în apărarea lui Dumnezeu a fost şi G.W.Leibniz care în 1696 a creat termenul teodicee din cuvintele greceşti theos (zeu) şi dike ( reparaţie, judecată, justiţie, dreptate). Iar în lucrarea sa, “Eseuri de Teodicee”, Leibniz spune “Perfecţiunile lui Dumnezeu sunt cele ale sufletelor noastre, însă El le posedă fără limite; El este un ocean din care noi nu am primit decît picăturile; există în noi oarecare putere, cunoaştere, bunătate; însă întregi, ele sunt în Dumnezeu”.

Cum răspundem întrebării pe care Doina Popescu – Brăila, ne-o adresează ?

Anunțuri

6 gânduri despre “DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ văzut de Tiberiu ORĂŞANU

  1. dora

    tibi,

    excelenta prezentare a unei carti care este intr-adevar o reusita literara.Mi-am permis sa astern si eu cateva impresii- modeste – neavand inca exercitiul unei analize coerente si profunde.

    Am atins si eu cateva idei surprinse de tine magistral din acest al doilea roman.Poate ma ajuta Doina sa aduc aici comentariul meu.

  2. dora

    Draga Doina, nu vreau sa risc a gresi cu ceva scriind pe blogul tau,deci…..
    Nici nu stiu cum sa incep.Poate e nimerit sa preiau cuvintele criticului literar din roman despre Rona,scriitoarea talentata,originala care”are nerv si scrie natural.Este un scriitor de forta si un talent autentic”.
    Doina,scrisul tau cucereste,nu numai prin bogatia ideilor si imaginatiei,ci si datorita notelor autobiografice ce se descopera de la sine si dau savoare in plus povestirii. Rona esti tu,Erna e bunica ta draga.Alte personaje pitoresti ,sau opusul lor ,provin din peisajul tulburator al anilor postbelici si din prezentul noatru nu mai putin fierbinte.Am recunoscut numeroase corespondente din comportamentul politic romanesc,ceea ce inseamna ca „nimic nu e nou sub soare”.
    Mi-au placut suprapunerile de planuri,revenirile la destinul eroilor,justificarile comportamentului lor in diverse situatii.Nimic nu lasi la intamplare nimic neelucidat cu toate ca uneori deznodamantul este dureros. Asa s-a nascut frumoasa poveste (eu am perceput-o de dragoste) prin metamorfoza Elias-Walter -Martin.In schimb moartea tanarului Valentin o consider nedreapta,dar cat de ceruta ca plata pentru ticalosiile tatalui criminal St.Dobritza.Ramane de judecat in ce masura faptele abominabile ale personajelor malefice sunt suficient de aspru criticate,pentru a fi irepetabile.
    Mi-au facut o mare placere pasajele cu fenomenele magnetice din Maramures(sa stii ca si in zona Baciului si Feleacului de langa Cluj se manifesta adesea). sau constructiile megalitice din Bucegi,cele spirituale din capitala dacica -lucrarea mea de diploma a tratat acest subiect.
    Iti fac si o mica critica.Titlul romanului -Dumnezeu era-n vacanta -nu-mi place.Nu neaparat din motive religioase.Recunosc ,este spectaculos,”Manual de supravietuire” sau ceva similar era perfect.

    Cu toata dragostea Dora.

    1. Titlul iniţial al romanului era „Manual de supravieuire” dar la Gaudeamus a apărut un manual de supravieţuire scris de un alpinist şi în ultimul moment a trebuit să schimb titlul.

    2. Într-o zi eram la un semafor pe bulevardul Cuza din Brăila, în dreptul Liceului de Artă. Aveam în cap acţiunea acestui roman la care scriam în orice moment de răgaz, uneori chiar pe telefonul mobil.
      Stând la stop am văzut cu ochii minţii un bărbat care izbeşte o femeie cu o sticlă de şampanie deasupra urechii. La următoarea intersecţie trebuia să fac stânga să merg la birou dar maşina a mers înainte şi m-a dus acasă. Am intrat şi am descris moartea Cucuvelei folosind această scenă.
      Peste două-trei săptămâni, trecând prin acelaşi loc era lume multă adunată şi o maşină de poliţie, ba chiar două. Am revăzut iar în faţa ochilor exact aceeaşi scenă cu bărbatul care izbea o femeie cu o sticlă de şampanie în cap. M-am dus la birou convinsă că acolo s-a petrecut o crimă dar n-am avut stare şi m-am întors să mă informez. Directoarea de la Asociaţia surzilor din Brăila, doamnă foarte deosebită fusese ucisă. A doua zi am aflat amănunte: fusese ucisă de un bărbat cu… o sticlă de şampanie în cap.
      Eu am scris zilnic la roman dar de fiecare dată salvez într-un fişier nou cu ziua respectivă. Se poate verifica oricând data exactă când am descris uciderea Cucuvelei.

  3. dora

    Doina,servus!

    Inseamna ca nu am gresit cu titlul romanului.Era si in mintea ta, ca ceva firesc, in ton cu desfasurarea povestirii.

    Sunt convinsa ca preiei- din mers- intamplari la care asisti si care se potrivesc cu intentiile tale scriitoricesti.Moartea Cucuvelei a fost dura,dar potrivita vietii ei de criminala. O merita si Dobritza…..o suferinta chinuita care sa reia ca intr-o imagine cinematografica intregul calvar la care si-a supus victimele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s