13-15 IUNIE 1990


O FILĂ DIN DOSARUL MINERIADA

Intrasem cu rugbistul în holul facultăţii de matematică. Picături mari de sânge. Un student ne-a spus că minerii  spărseseră capul unui student, dar şi asistentului de analiză, Alexandru Constantinescu, brăilean de-al meu, cel mai sexi prof. 

De la etaj venea un student în fugă cu patru mineri dezlănţuiţi pe urme. Studentul îşi tinea capul în mâini şi doi mineri îl loveau furioşi cu bastoane de cauciuc ca de miliţieni.

 I-am rugat să nu-l mai lovească şi unul din ei, cu o bâtă de lemn s-a năpustit spre mine. Am rupt-o la fugă împreună cu rugbistul. Aveam trei mineri pe urme şi nicio vină. La un moment dat, din faţă veneau alţi trei mineri, ce-i drept neînarmaţi dar asta nu-i făcea mai puţin primejdioşi. Eram încercuiţi.

Minerii care veneau din faţă le-a spus celorlalţi că ne preiau ei.

Ne-au dus în restaurantul Dunărea. Au cerut câte un ceai dar chelnerul a spus că are doar cafea la ibric.

A adus cinci cafele.

Minerii, mărunţei şi puţini la trup i-au cerut rugbistului să pună mâinile pe masă. Le-au pus şi ei. Pe lângă mâinile lor, negre, crăpate, imense, mâinile rugbistului erau ca ale unui copilaş.

-Noi suntem mineri adevăraţi! Cei care vă alergau erau securişti! Minerii au venit direct din şut şi au călătorit atâtea ore cu trenul Unii au salopete desperechiate, blugi uzaţi, bluze de trening! Uitaţi-vă şi voi la ăştia care bat în Piaţă: au salopete noi nouţe, li se văd dungile cum au fost împachetate. Ăştia sunt mineri făcuţi la repezeală, sunt oamenii regimului. Noi, minerii, ne ştim între noi. Suntem slabi, traşi la faţă, cărbunele ne-a intrat în pori şi nu avem tenul rozaliu ca ăştia! Mai mult de jumătate din cei pe care îi vedeţi nu sunt mineri. Nu zic că n-or fi şi tâmpiţi de-ai noştri care să se lase manipulaţi. Sunt destui! Dar cei care alergau după voi nu erau de-ai noştri!

Erau din Petrila şi unul era subinginer.

-De ce să-i batem pe studenţi? Şi noi am fost studenţi, şi noi avem copii studenţi.

Ne-au vorbit despre condiţiile grele de muncă, în pielea goală, în apă caldă până la brâu, de lopata numită INIMA LUI STALIN, de salariile bune pe care le primeau de câte ori se deschidea o investiţie minieră nouă pe vremea lui Ceaşcă.

Prin geamurile largi ale restaurantului Dunărea vedeam inşi îmbrăcaţi în salopete de miner patrulând cu bâte în mână. Din când în când se năpusteau asupra unui student ori tip cu alură de intelectual.

Atunci am insistat să meargă în Piaţă, să-i organizeze pe mineri şi să-i retragă. Mi-au spus că n-au această putere, minerii ascultă orbeşte de liderii de sindicat.

Au comandat nişte platouri şi Pinot Gris de Murfatlar.

Platourile cu pastramă, muşchi ţigănesc, caşcaval, salam de Sibiu ne-au stârnit iar neîncrederea.

-De unde degajarea asta de-a comanda în cârciumă chestii fine la nişte simpli mineri?

-Am avut salarii de 13-14000 de lei. Când în ţară era foamete, Ceauşescu aproviziona Valea Jiului, temându-se de mineri. Au fost multe accidente de muncă. Îm şut ştii doar că intri. Când am avut ocazia n-am ocolit traiul bun. De altfel noi am cerut platouri. Chelnerul a adus ce-a avut. Nu-i nicio şmecherie.

Am mâncat, apoi am plecat împreună în Piaţa Victoria. 

Întâlneam grupuri răzleţe de mineri. Pe care-i recunoşteau de mineri îi salutau şi le cereau să nu se lase provocaţi şi să nu bată pe nimeni.

Învăţasem să-i recunoaştem şi noi pe cei cu salopete noi şi nu erau deloc puţini.

După o vreme au spus că vor să se odihnească. I-am dus la un hotel la Gara de Nord. Au plătit camerele şi am vrut să ne luăm rămas bun. Erau disperaţi. Ne-au rugat să rămânem:

– Ticăloşii au bătut atâta lume îmbrăcaţi în haine de mineri! De mîine, probabil minerii vor fi judecaţi pentru faptele acestor securişti. Vă rugăm să rămâneţi cu noi până plecăm la tren ca să puneţi mărturie că n-am bătut pe nimeni. Să spuneţi asta în faţa instanţelor de judecată şi în faţa nepoţilor voştrii şi mai ales, a nepoţilor noştrii. Fiindcă ruşinea de care s-au acoperit acum minerii, nu va fi ştearsă poate niciodată!

Dacă în primele ore pe rând ne considerasem prizonierii lor,  apoi protejaţii lor, acum, într-un fel, ei se lăsaseră în mâinile noastre.

Am făcut rost de-un caiet şi le-am notat numele şi adresele. Am rămas până în zori. Şi-au povestit vieţile. Nimic ce ai putea invidia în vieţile lor. Doar că pentru munca lor disperată fostul regim îi plătise bine. 

Nu ştiu cum şi-au petrecut mineriada restul purtătorilor de lămpaşe dar pot să-mi imaginez, însă trei dintre ei, oameni raţionali şi de mult bun simţ, care ne-ar fi rămas prieteni de n-ar fi fost atâta distanţă care să rupă legăturile, ne-au salvat din mâinile unor bătăuşi cu salopete noi, fără să participe la acele evenimente.

Dar, faptul că eu şi rugbistul am avut noroc nu şterge nimic din dramatismul acelor zile. Cei ce au fost bătuţi şi hăituiţi nu meritau sub nicio formă un astfel de tratament nici de la cei cu salopete noi, nici de la cei murdari şi transpiraţi! Dar, marii vinovaţi, dincolo de masa de manevră, au fost şi rămân conducătorii politici de atunci! Să nu uitaţi şi să nu iertaţi!

Anunțuri

Despre Doina Popescu-Brăila

Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult! Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă. Am publicat nouă cărți dintre care șapte romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată, Terente-Zodia zmeilor și volumul Copilul Dunării apărut în anul 2015 și în varianta bilingvă, în traducerea Sabrinei Popescu, elevă, având 14 ani și jumătate la comiterea isprăvii.
Acest articol a fost publicat în ZÂMBETE și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la 13-15 IUNIE 1990

  1. tibi zice:

    Interesantă experienţă. Aţi avut maaare noroc !!!
    Se ştie de-acum bine că acolo au fost implicaţi securiştii de rit vechi, ai lui ceaşcă, salvaţi de ilicescu; minerii au fost numai o massă de manevră.

    Eu, am mirosit mişcarea şi m-am ţinut departe de zonă.
    Bănuiam ce va urma. Şi, iată : la 20 de ani de atunci, Ilici scrie cărţi mincinoase cum este el din cap pînă în picioare, iar ieri era cît pe ce să iau bătaie de la gorilele lui V. A. Stănculescu pentru l-am făcut criminal. Şi mizerabilul acesta, dădea autografe la standul „Adevărul” pe o carte plină de dejecţii. Puah. 👿

    • Imaginează-ţi că eu, lucrând în presă am fost buşită de două ori de gorilele lui Emil Constantinescu şi totuşi l-am votat plină de speranţă. M-am gândit că i-au plantat intenţionat nişte brute ticăloase pe post de bodyguarzi ca să-l compromită. Acum nu mai sunt sigură… Istoria este în mişcare, realitatea mea diferă de a altora.
      Mă deranjează doar oamenii siguri pe ei şi cei care ŞTIU cum a fost, cei care dau sentinţe! Dacă noi nu putem fi siguri pe istoria trăită de noi, pipăită, simţită destul de contondent, cum pot avea încredere în cel ce scrie Evangheliile la 30-60 de ani după moartea lui Isus ori mai târziu? Evident, este doar un exemplu, nu musai cel mai bun…

      • tibi zice:

        Ba, exemplul este foarte bun !
        Avea Pleşu o explicaţie pentru astfel de chestii : cum că noi, oamenii obişnuiţi, trebuie să-i credem pe cei luminaţi (sau informaţi), pentru că ei au acces la chestiile la care noi, nu avem.

        Şi dădea un exemplu : pe un zid este rezemată o scară; cocoţat pe scară, un ins povesteşte ce vede dincolo de zid iar noi, restul trebuie să-l credem.

        Ete NA ! Scîrţ marghioalo. Creadă necondiţionat cine vrea, da crezătura asta, asta nu-i de mine. 🙂

        • Acel ins poate povesti ce are interes să spună, sau poate povesti doar ce înţelege el. Dacă este cocoţat din întâmplare pe o scară nu înseamnă automat că ceea ce pricepe el corespunde realităţii. Depinde de educaţie, instrucţie, experienţă anterioară, prejudecăţi, afiliere la un grup de interese, doctrina pe care vrea să o promoveze, inteligenţă, spirit de observaţie, putere de analiză şi nu în ultimul rând, unghiul care-ţi este oferit de poziţia scării. Şi depinde musai şi de dioptriile de la ochelari.
          Şi să fim serioşi: dacă un tip deştept ca Pleşu, dar afiliat unor interese încearcă să ne prostească cu un asemenea exemplu cretin ne cam jigneşte inteligenţa!

  2. Totuşi, Emil C, marea dezamăgire a acestei naţii, venise în 1993 la Târgul de Agricultură de la Brăila, la acea vreme un puternic târg naţional şi fusese invitat la o conferinţă de presă la Radio Brăila. Garda de corp ne-a dat la toţi nişte bileţele cu întrebările. Şocul a fost că întrebările aveau scris şi răspunsul. Ni s-a spus că dacă întrebăm orice altceva decât scrie pe bilet sau într-o altă ordine se opreşte imediat transmisia, chiar dacă este în direct. Constantinescu a citit răspunsurile literă cu literă. După oprirea emisiei ni s-a permis o poză de grup pe care încă o am. Am profitat să-i pun o întrebare. Gorila mi-a pus mâna pe umăr şi m-a strâns atât de rău că am crezut că mi-a sfărâmat umărul. Emil nu a luat nicio atitudine şi au plecat. Am alergat după ei până la lift dar gorila m-a dat afară din lift cu o îmbrânceală. Emil n-a luat nicio atitudine! Liftul hodorogit al hotelului Traian avea un chichirez, nu pleca decât dacă ţineai piciorul într-o anumită poziţie.
    Văzând că liftul nu pleacă, m-au primit în lift dar gorila m-a strâns iar de umăr şi a zbierat la mine să nu-l mai deranjez pe DOMNUL PREŞEDINTE( era 1993 şi nu era încă preşedinte!!!) fiindcă este foarte obosit. Milică iar nu a luat nicio atitudine!!!
    Prin ’96 cred, la un miting electoral, inainte de alegeri aveam biroul la etajul unu în Clubul Progresul.
    La Club se ţinea un miting electoral dar se folosea intrarea principală. Gorilele lui Constantinescu m-au văzut ieşind din propriul birou şi m-au dus la toalete dintre etaje şi m-au ţinut închisă în toaletă până s-a terminat mitingul. Mi-au luat buletinul, mi-au notat adresa şi m-au ameninţat că dacă reclam vin acasă şi aplică o corecţie la toată familia. Aveam copilaş de un an şi ceva care trecuse printr-o cumpănă majoră la şapte luni şi am tăcut.
    Alţi bodiguarzi îl întâlniseră pe rugbist pe hol şi-l brutalizaseră deşi îl percheziţionaseră şi avea ldocumente, legitimaţie şi cărţi de vizită care arătau că are biroul în clădire.

  3. tibi zice:

    Of Doina, am avut şi eu de suferit de pe urma atitudinii mele de atunci, tot pro-umilică.
    Nu mai povestesc pentru că mă enervez. Asta este situaţia, pentru că asta este naţia !

    Repostez aici un răspuns la o întrebare a dorei, pe alt blog :

    „Este simplu : cei care îi votează pe ticăloşi, se regăsesc în ei ! PUNCT .

    Cei care votează avînd un anumit orizont de aşteptare (speranţă), de la un anumit punct încolo, sunt nişte naivi incurabili (mă autoinclud).

    Cei votaţi, sunt în imensa lor majoritate, nişte indivizi rapace, fără scrupule, care profită de regulile democratice, pentru a se îndestula pe ei şi găştile lor.”

  4. DA, Tibi! Acesta este răspunsul! Şi dacă am văzut dincolo de propria naivitate şi am înţeles cu 5 minute mai devreme ce se întâmplă, ei bine, n-am avut alternativă!

  5. CUM AU MERS ŞI CUM MERG TREBURILE ÎN ROMÂNIA
    Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”.

    Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”. Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”. Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a târgoveţului”. Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul – repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”. Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”. Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”
    ŞTERPELIT cu cele mai bune intenţii de la de la http://www.altfel.info/la-gura-humorului/de-la-lume-adunate/737-cum-au-mers-i-cum-merg-treburile-in-romania-.html

  6. tibi zice:

    P-asta o citesc după ce îmi deschid o bere.
    Că pînă acum am muncit nu am gîndit ! 😀

  7. tibi zice:

    Ha ha haaaa, descrie exact aparatul birocratic de la noi + modul în care se obţin şi se derulează contractele cu statul ! 😛

  8. Mulţumesc, Mesagerule! Dacă noi, eu şi rugbistul, am avut un dram de noroc, poate singurii din acea Piaţă, asta nu înseamnă că politicienilor responsabili cu atrocităţile de atunci trebuie să li se ierte ori să li se uite imensa vină. Şi să nu uităm că dacă se luau atunci măsuri ferme nu se ajungea ca în septembrie 1991 să moară studentul Andrei Frumuşanu şi tânăra mămică Aurica Crăiniceanu!
    Pentru că este mai vizibil în post decât în comentariu, l-am înserat la începutul articolului. Am vrut să dau link la imaginea cu fata din final dar nu am mai dibuit-o în blogul tău. Poate îmi dai tu link-ul!

  9. MIKA zice:

    Interesanta experienta .Eu nu am prea avut ce povesti din acele vremuri,eram prea copil si nu am participat ,ci am stat undeva departe in creierii muntilor,dar speculam tot ce auzeam 😀 .
    Am scris si eu cate ceva despre eveniment ,ba chiar am facut o comparatie ,dupa 20 de ani!
    http://mickelasblog.wordpress.com/2010/06/11/fosta-mineriada-si-actuala-pensionariada/

    • Da, interesante vremuri trăim! În copilărie mă plângeam că România a rămas în afara istoriei apoi au venit toate de-a valma: cu securistul la uşă în adolescenţă, Revoluţie şi Mineriade la tinereţe şi cea mai crâncenă Criză Mondială la maturitate. Bătrâneţea? Doamne fereşte de mai rău! Am citit într-un horoscop că voi fi bogată la bătrâneţe! Nici horoscoapele nu mai sunt ce-au fost! 😛

  10. Vecină cu scorpionul: sunt balanţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s