GÂSCANUL


 Prieteni nu prea avea şi până şi surorile lui îi erau vrăjmaşe dar Niţă prisese mare prieteşug cu Toderaş, gânsacul moţat. Nebăgat în seamă de fraţi mai mari şi de surori, Niţă îşi găsea de vorbă cu gânsacul de-o băgase şi pe mă-sa, Dobriţa, la idei. Tac-su se dădea şi el în vorbă cu frate-su, alde Papuc, să ducă copchilul ori la doftor ori la babe dar, cum toate erau pe bani, paralele se opreau în dinţi, fără să mai ajungă de mofturi şi izmeneli. Ţicneala copilului rămase să fie ştearsă numai de râsul lumii ori apăsarea timpului. Niţă era cel mai sighinaş din sat şi adesea băieţii mai mari îl mai tăvăleau. Iute de picior cum era, scăpa adesea cu fuga dar când şi-o lua, păi şi-o lua frate!

Cel mai rău din toţi era Romică, băiatul văcarului, un zdrahon cu frunte cât o păstaie, ochi crucişi şi labe mari cât nişte lopeţi, atârnate leneş pe lângă trupul malac, ha, să-i ajungă la genunchi. Pentru că trăgea băşini la fiecare pas, sătenii îi ziceau Pârţâitu’ dar numai în spate ori pe furiş, că nimeni n-avea chef să şi-l pună în cap. Romică n-avea nevoie de pricină ca să încingă o bătaie şi adesea îi rupea pe micuţi numai aşa, să-i mai treacă de urât.

Făcuseră flăcăii din sat o învoială să-i mai înmoaie din bicisnicie şi-i puseseră un ţol în cap, încingându-l cu cobiliţele. Zăcuse o iarnă întreagă dar în primăvară, când toţi ziceau că-i mănâncă din colivă, se ridică Pârţâitu iar de zălud pe uliţele satului dar parcă de-o părere mai potolit. Apoi începuse războiul, flăcăii plecaseră pe front şi Pârţâitu se ridică iar stăpân peste sat.

Dar pe Niţă, că era mai pirpiriu, îl încăleca cel mai des. Niţă îi cam ferea cărările dar ceasul rău îi punea adesea faţă-n faţă.

Şi chelfaneala o mai îndura bietul Niţă, dar malacul îi întorcea buzunarele pe dos şi-i lua şi ultimul franc, pricină de nopţi nedormite şi vise crunte de răzbunare.

Scuturându-l bine de bani, Romică îi zisese într-o zi:

-Pupă-l în cioc pe Toderaş, că mi s-a făcut de gânsac şi zilele astea vin după el. Azi e scăpat că am drum la moară, da’ sâsâitu’ tău nu mai are ceasuri multe.

Niţă se duse într-un suflet la mă-sa şi se plânse de gândurile Pârţâitului şi mă-sa hotărî să-l bage pe Toderaş la oală ca s-o ia înaintea malacului. Acuma să hrăneşti atâţia copii, nu era chiar lucru uşor, chit că din 12 unii mai pieriseră şi Gheorghiţă era pe front.

Niţă îl luă pe Toderaş şi fugi la un unchi să ceară ajutor. Nea Ichim găsi că sor-sa socotise bine şi că altă cale decât să zvârle grabnic pe Toderaş în oală nu se găsea. La timpurile grele din vreme de război, burta plină era de mai mare folos decât prieteşugul cu dobitoacele!

Băiatul îşi luă gânsacul şi plecă amărât.

Pe drum vorbea îngânat cu gânsacul:

-Să n-ai grijă, Toderaş! Fac la un fel şi-ţi scap eu penele!

Ajuns la malul Dunării, Costică, un alt frate al mă-sii tocmai dezlega barca să plece în insulă:

-Să trăieşti, nea Costică! Ne iei şi pe noi în barcă?

-Păi, io nu te văd decât pă tine, mă pricopsitule! Ce vorbeşti, de parcă-aţi fi o droaie?

-Păi, suntem doi, nea Costică! Adică io şi Toderaş!

Costică trecuse pe la soră-sa, Dobriţa, şi ştia of-ul copilului dar îl întărâta să-i mai treacă de urât.

-Ce mai vorbă lungă, ne iei ori ba?

-Nu ştiu ce i-o fi trebuit mă-ti liotă de copchii în bătătură, da’ acuma vine că-mi eşti nepot! Hai în barcă, nepoate!

Niţă luă gânsacul şi urcă bucuros, să nu se răzgândească nenea.

În insulă, la porcarul Gerasim ştia că va fi scăparea lui Toderaş şi gândul îl mai linişti.

Gerasim îi primi bucuros, să-şi mai treacă timpul cu copilul isteţ dar pe la Sânta-Mărie trimise Dobriţa vorbă că are treabă cu Niţă şi deja nu mai era loc de-ntors.

Niţă îl luă pe Toderaş cu inima mică şi se întoarse în sat cu un vecin cu barca.

În sat, prin dreptul fântânii îl răzbi setea pe Niţă şi îşi scoase o ciutură de apă.

Când să bea, ca din pământ, apăru Pârţâitu:

-Ei, Niţă, ai venit la ţanc! Aveam mare poftă de carne, că toţi tâmpiţii ţin post şi mi s-a acrit de ghiveci. Te-a răzbit setea, ai?

Niţă, care avea un singur franc, îl puse pe furiş în ciutură şi zise mieros:

-Sete? Da’ de unde, mă, Romică? Tocmai mi-a spus Toderaş că dacă pui un franc în ciutură şi te gândeşti la o faptă bună, lângă francul tău o să mai crească unu’ ! Da’ dacă te gândeşti la ceva spurcat, banul se pierde! 

Romică îl privi neîncrezător:

-Aha! Deci are dreptate lumea că eşti capiu şi vorbeşti cu gânsacu’! 

-Mă Romică, tu o ştii pă mama că face şi desface şi descântătoare mai meşteră ca ea nu-i în trei sate! Au nu ştii că Toderaş ăsta-i fermecat de mama de când s-a născut ca să-mi fie tovarăş?

Romică-l privea cu ochii mici. De puterile tuşii Dobriţa nu se-ndoia, că de câte ori se deochia o vacă ori un viţel, la ea era nădejdea, dar tot nu era prea convins:  

-Bagă de seamă, bă tâmpitule, că dacă pierd francul te omor şi pă tine şi pă gânsac!

Romică băgă francul în apă şi închise ochii dar nu-i veni nimic în cap:

-Auzi, bă Niţă? Ce-i aia faptă bună, bă?

-Uite, Romică, cum ar fi, să dai şi tu la o vădană cel mai gras viţel!

-Pleacă bă de-aci! Ce-s nebun? Zi alta mai uşoară!

-Ete, să dai în fiecare zi o bucată de caş la un om nevoiaş!

-Bă, Niţă! Io brânza o dau numa’ pă parale, nenică! Mai zi!

-Ei, atunci nu pot să-ţi fiu de folos că tu nu vrei să faci nicio faptă bună!

-Ho, că vreau, da’ zi una mai uşoară! Să fac, da’ să nu dau!

-Io ştiu?!… Să mă gândesc!… Lasă-l pă Toderaş să trăiască, că poate ţi-o mai zice cum să găseşti franci şi altă dată!

Romică se cam codea:

-Auzi, bă! Dacă răstorn ciutura şi dau de doi franci, îţi las gânsacu’.

Niţă ridică din umeri:

-Păi, o să găseşti Romică! Ţi-am zis că Toderaş îi vrăjit!

Romică răsturnă ciutura şi găsi cei doi franci. Uimirea şi lăcomia îi jucau în ochi.

Plecă mulţumit dar după câţiva paşi se opri:

-Auzi bă? Mâine să vorbeşti cu mă-ta să vrăjească ciutura şi gânsacu’, că io vreu 100 de franci! De nu, te joc în picioare şi-ţi iau şi gânsacu’!

Niţă îl luă în braţe pe Toderaş şi dă-i plâns.

Ajuns acasă, găsi în bătătură doi ofiţeri cu cizme lucitoare şi o droaie de soldaţi. Aşa era rostu’ în sat: nu era han şi, când veneau drumeţi, toţi sătenii îi îndrumau la ţa’ Dobriţa pentru noapte.

Niţă salută respectuos dar unul din ofiţeri îl săltă pe genunchi.

-Măi ţâncule! Ţi s-au scufundat corăbiile, sau ce? Eşti leşinat de plâns!

Copilul oftă bătrâneşte şi-şi spuse povestea de-a fir a păr. Ofiţerul îl întrebă unele şi altele de Romică ăsta, apoi zise lui Niţă să doarmă liniştit, că va merge el seara la fântână cu tovarăşii lui şi va salva pe Toderaş.

Niţă adormi şi visă pe ofiţeri cum se băteau cu săbiile cu Pârţâitu, dar al naibi vis, Romică parcă se făcea şi mai malac şi punea pe fugă o armată întreagă.

Niţă se sculă lac de sudoare dar după înţelegerea cu ofiţerul, nu ieşi din tindă şi ţinu şi pe Toderaş cu el.

Ofiţerii şi soldaţii alergară în tot satul să rechiziţioneze cai şi boi, tăind chitanţe ţăranilor.

Seara, cum le fu vorba, merseră cu copilul bălai la fântână şi se pitiră după un gard. Până să scoată Niţă o ciutură de apă, Pârţâitu apăru fluierând.

-Ei, Niţă, bagă mâna-n ciutură şi scoate-mi suta de franci, că altfel îţi mănânc gâscanu’!

-Mă, Romică, tu nu ştii că graba strică treaba?

-Nu mă face, că te cârpesc!

-Mă, Romică, gânsacu’ ăsta zice că trebuia să fii la cătănie, că trebuia să fi plecat cu flăcăii la armată! Zice c-o să vină potera după tine să te ia!

-Ei, un drac! Am tăiat un viţel şi l-am dat în două, juma’ la popă şi juma’ la ofiţeru’ de la încorporare şi m-au trecut că-s mort, că nu m-am mai sculat de la omoru’ cu cobiliţele! Au venit soldaţi în sat, da-s de la rechiziţii, n-au treabă cu încorporarea. A fost popa Lisandru la mine şi-a zis să stau liniştit, c-o să colcăie satu’ de cătane proaste!

-Romică, gânsacu’ nu minte! Cică să fugi unde-oi vedea cu ochii, că te-o prinde potera!

-Uite ce-i, bă! Io închid ochii şi tu numări de trei ori până la zece! Dacă răstorn ciutura şi nu-i suta de franci în ea, îţi pun pielea-n băţ! 

Niţă se puse pe numărat. Când deschise Pârţâitu ochii, na belea! Roată, numai soldaţi! Îl legară-n funii într-o clipită şi ofiţerul luă ciutura.

Romică ţipă ca un apucat:

-Francii mei! Francii mei! În ciutură-s francii mei!

Ofiţerul îi răsturnă ciutura în cap şi Romică făcu ochii roată pe jos, mirat nevoie mare că nu se rostogolea niciun franc pe jos.

-Pârţâitule, ai văzut, bă ce le ştie Toderaş?-zise Niţă cu importanţă.

Ofiţerul se întoarse spre Romică:

-Toderaş mi-a zis că i-ai furat banii lui Niţă în mai multe rânduri!

-Niţă-i un pârlit! N-a avut mai mult de 2-3 franci de fiecare dată! Cu totul n-am luat de la el mai mult de 20 de franci !

Ofiţerul îl buzunări pe Romică. Numără 30 de franci.

-Ţine-aici, băiete! 20 de franci ai tăi şi încă zece de la Romică, să-l ierţi că ţi-a înmuiat oasele! Rămâi cu bine şi să ai mare grijă de Toderaş! Romică merge cu noi pe front, să-i batem pe ruşi şi să salveze ţara de duşmani!

Gânsacul sâsâi.

-Ce zice? Ce zice?- întrebă ofiţerul râzând.

-Toderaş zice să nu vă puneţi bază în Romică!

Anunțuri

Despre Doina Popescu-Brăila

Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult! Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă. Am publicat nouă cărți dintre care șapte romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată, Terente-Zodia zmeilor și volumul Copilul Dunării apărut în anul 2015 și în varianta bilingvă, în traducerea Sabrinei Popescu, elevă, având 14 ani și jumătate la comiterea isprăvii.
Acest articol a fost publicat în COPILUL DUNĂRII și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la GÂSCANUL

  1. tibi zice:

    M’neaţa !
    Avu zile gînsacul cela. Niţă îmi place din ce în ce mai mult; fain copchil.

    • Dobritza, ziaristul, gânsacul… devin previzibilă, nu? La moartea lui Walter Just am plâns şi la scris şi la corectură… Şi totuşi uciderea jegului de Borin nu a comportat probleme. 😀

  2. tibi zice:

    Nu eşti previzibilă cîtuşi de puţin, nu te mai alinta. 🙂
    Pur şi simplu, descrii superb un univers care îţi este familiar.

    ps. m-am răzgîndit : alintă-te în continuare. 😀

    • Aseară am realizat că deşi proza mea afurisită glisează în poveşti pentru copii, ciclul COPILUL DUNĂRII cu Niţă protagonist mi-a mărit considerabil numărul de cititori adulţi.

  3. Mulţumesc. totuşi nu m-am prins care-s condiţiile ca să propui un articol. Mi-a dat mesajul că nu am suficientă Karma ca să comentez, la fel şi la publicat articole dar n-am găsit niciun regulament ca să ştiu cum îmi pot mări karma.

  4. tibi zice:

    moderare …. 😀

  5. Pingback: TREI PARALE | DoinaPopescu's Blog

  6. Dacă v-a plăcut de năstruşnicul Niţă şi de gânsacul Toderaş, vă aştept să-l votaţi spre publicare urmând acest link:
    http://polimedia.us/fain/literatura/doinapopescu-s-blog–ntre-at-tea-ve-ti-eu-v-dau-pove-ti-roman-proz-afurisit-eseu-pamflet-umor/

  7. Deci, soluţii se găsesc! Mulţumesc.

    • tibi zice:

      Sigur că da. Numai că soluţiile se găsesc numai dacă cel care greşeşte, adică eu, recunoaşte greşeala, iar cea care găseşte rezolvarea, adică tu, propune soluţia corectă.

      Şi acum dragi cititori şi cititoare de proză afurisită, LA VOT ! 🙂

  8. Ei, pentru remedierea asta impecabilă trebuia o răsplată de soi. Uite, că am mai scris o poveste cu Niţică: Şatra de ţigani. Aştept notele…

  9. Foarte tare! Nu ma asteptam insa sa supravietuiasca gansacul. 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s