TREI PARALE


Ţaţa Stanca, vădană de la tinereţe, era ştiută de muiere aprigă şi puţini dintre megieşi reuşeau să-i intre în voie. Cum la firea-i acră copii nu-i erau pe plac, nici Dumnezeu nu-i trimise niciunul ca să nu fie chin şi urgie din nicio parte. Şi dacă nu se grăbise la tinereţe, rămăsese vădană şi de acră ce era, nu-şi strica niciun bărbat puterea pe dânsa.

Şoldoasă şi cu piciorele cât nişte butii, avea mai multe guşi sub un chip grăsuliu, în care ochii mijeau cu greu dar, cea mai la vedere şi care sărea prima în ochi era mustaţa, pricină de multe glume şi răutăţi. Ştia că toţi o râd pe la spate şi-i pizmuia pe toţi, mai mult pe muieri decât pe bărbaţi dar duşmănia îi era înzecită faţă de copii.

  Dar, ura nepotolită ce-o avea faţă de copii era şi mai şi, faţă de Dobriţa, ce se puise de toantă cu 12 „arătări”. Nu scăpa niciun prilej să-i sară-n cap Dobriţei dar nici bulgăroaica n-avea gura cusută şi când se-ncingea câte-o ceartă între ele, s-aduna tot satul ca la urs.

Certurile celor două erau pe pricină măruntă ori fără niciun temei dar când se porneau, doar când aruncau bărbaţii cu apă le mai potoleau. O vorbă ce umbla prin sat zicea că la tinereţe avuseseră boală pe acelaşi băiat, care, după ce le păcălise pe-amândouă tăvălindu-le bine în vie o vară încheiată, de cum se lăsase toamna, derbedeul luase cu nuntă mare o fată cu avere de la Brăiliţa.

Ultimul pui de scandal se-ncinsese când îşi găsise Stanca o puică pestriţă gâtuită. Acuma putea să fie gâtuită ori de vulpe ori de dihor dar Stanca o ţinea una şi bună că Ursu, câinele lup al Dobriţei, îi tăbărâse puicuţa.

Sătul de ceartă, popa Lisandru le mustrase aprig duminică la predică şi, cum fusese muşcat de Ursu la Bobotează, dădu câştig de cauză vădanei. Aşa că ceru Dobriţei să aducă pacea în sat plătind parale bune pe puicuţa pestriţă.

Dobriţa nu era vreo filotimă ori vreo uşă de biserică dar spre iertarea multelor păcate, nu prea ieşea din vorba popi Lisandru, aşa că dădu lui Niţă părăluţele pentru plata puicii şi plecă în sat ca să nu dea ochii cu vrăjmaşa. Fiind zi de sărbătoare, fetele erau la şezătoare şi Niţă rămase singurel pe prispă jucându-se cu bănuţii. Ţaţa Stanca nu se arăta şi Niţă cam căsca a plictiseală.

Un negustor trecu pe drum şi între alte bunătăţi avea nişte cocoşei roşii de zahăr topit, roşcove şi castane coapte, fiecare la o para. Gândind că vecina o fi dusă din sat de nu mai vine, rupse trei parale din bănuţii pentru puică şi-şi cumpără din toate bunătăţile. Se puse pe mâncat, le isprăvi şi moleşit de căldură adormi pe prispă cu bănuţii lângă el.

Se trezi zdruncinat de-o mână grea, transpirată:

-Hai, scoalî, mă împieliţatule di dă-mi banii pă puicî!

Niţă se trezi bezmetic şi arătă cu ochii spre bănuţi. Vădana numără înc-o dată şi-înc-o dată şi sări ca arsă:

-Lipsesc trei parali! Sî le scoţi cî-ţi smulg chica, obrăznicăturî!

Niţă, albit de spaimă, căuta din ochi o cale de scăpare:

-Io nu ştiu nimic! Am dormit şi paralele-au fost pe prispă, cole-şa!

-Cini mai o fi acasî?-zise Stanca furioasă.

-Doar eu şi… găinile, curcile şi gânsacii!- zise Niţă pierit.

-Aha! Deci la orătănii le-a strălucit paralili şi li-o fi înghiţit!-zise ţaţa Stanca dând ochii roată în gospodărie.

-Îhi!-zise Niţă bucuros că beleaua căzuse pe dobitoace şi nu pe el.

Femeia aruncă banii pe prispă şi se duse la soba de gătit zidită-n ogradă. Smulse un cuţit înfipt în parul de lângă sobă ce ţinea şi loc de văsar şi se puse pe spintecat găini: una, două, şapte, nouă!

Pe Niţă îl cuprinse disperarea şi se gândi că în nebunia ei, dacă ar fi scos un sunet, poate l-ar fi tăiat şi pe el. Ce era de făcut?

Nenica Gheorghe avea nişte parale de tutun dosite sub o grindă în chiler dar, nu îndrăznise niciodată să se atingă de ele. Când venise ordinul de încorporare, nenica era la Frusinica, drăguţa lui, şi stătuse ascuns la ea până-l ridicase potera să-l ducă la regiment. Ridicat din izmene, abia fugise Dobriţa în picioarele goale după el şi-i dăduse în faţa bisericii o legăturică cu de-ale gurii. Bănuţii rămăseseră dosiţi sub grindă şi Niţă se strecură să-i caute. Îi dibui imediat, luă trei parale şi restul puse la loc. Se întoarse pe prispă şi puse bănuţii lângă ceilalţi.

-Ţaţă Stanca! Ţaţă Stanca! Opreşte-te oleacă şi mai numără o dată că poate te-ai pripit la numărătoare! Rogu-te, ţaţă, fie-ţi milă de dobitoace! 

Ţaţa Stanca, bucuroasă de spaima ce-o citea în ochii copilului, smulgea cu meşteşug gâtul orătăniilor şi fără a le aştepta să se oprească din zbatere le spinteca şi le scotea rânza pe care-o spinteca la rândul ei.

Tăiase deja 14 găini şi era plină de sânge şi pe haine, şi pe mâini şi pe faţă, şi vecinii se adunaseră ca la circ. Stârniţi de vecini, veniseră şi jandarmul Samoilă şi popa Lisandru. Toţi se rugau de femeie să se oprească dar parcă vorbeau de-a muta: femeia trecuse la spintacat curci într-un vacarm de nedescris.

Preotul luă bănuţi de pe prispă, îi numără, văzu că sunt toţi până la ultima para şi ordonă femeii să vină să discute omeneşte. Aceasta tocmai prinsese o raţă leşească şi nici gând să oprească măcelul, ba ochii îi străluceau într-o bucurie bolnavă.

Atunci părintele Lisandru făcu semn jandarmului şi acesta, ajutat de bărbaţi puseră mâna pe ţaţa Stanca. Femeia se bătu cu ei blestemând şi cu greu se lăsă legată. Jandarmul o puse în căruţă şi luă doi flăcăi cu el s-o ducă la oraş, la ospiciu.

Când ajunse Dobriţa cu bărbat-su Constantin acasă, ograda era plină de lume, bătătura roşie de sânge şi prăpăd în dobitoace.

Popa se sfătui cu jandarmul şi zise să-l audă toată adunarea:

-Femeile să ajute pe Dobriţa să facă mâncare din toate păsările hăcuite şi să facă un parastas pentru toţi flăcăii satului pieriţi şi în războiul din urmă şi în acesta. Iar spre despăgubire, Dobriţa să ia toate dobitoacele Stancăi, fiindcă aceasta va sta legată în ospiciu pentru toată viaţa şi tot nu are cine-i griji de animale. Stanca nu are atâtea păsări câte a gâtuit ca să fie despăgubită pe deplin dar are două capre care vor mai rotunji din socoteală!

Bănuţii de pe puică, pricina la toate relele de astăzi, îi rămân lui Niţă să-şi ia ce-i pofteşte inima şi să uite de spaima ce-a îndurat-o astăzi! Şi să pui nişte lumânări la biserică, Niţică, să nu rămâi cu sperietură! 

Dacă ţi-a plăcut de năzdrăvanul Niţă, citeşte şi:

COMOARA TURCILOR

FURIA NEMŢILOR

MICUL PARTIZAN

GÂSCANUL

DOI NEGUSTORI

Anunțuri

Despre Doina Popescu-Brăila

Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult! Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă. Am publicat nouă cărți dintre care șapte romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată, Terente-Zodia zmeilor și volumul Copilul Dunării apărut în anul 2015 și în varianta bilingvă, în traducerea Sabrinei Popescu, elevă, având 14 ani și jumătate la comiterea isprăvii.
Acest articol a fost publicat în COPILUL DUNĂRII și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

30 de răspunsuri la TREI PARALE

  1. tibi zice:

    Acum am văzut POSTAREA A NOUĂ. 🙂

    Trec la citit.

  2. tibi zice:

    Am citit.
    Altă ispravă marca „Niţică”! Altă negustorie din care iese basma curată. 🙂
    Hotărît lucru : desenatoarea are dreptate !

  3. Am început să scriu horror, aşa-i?

    • tibi zice:

      Nici vorbă; descrii extrem de realist un personaj de groază pe lîngă care Niţică pare un îngeraş ( mai ales că este încă, un copchil ).

  4. Nouă acum ni se pare o barbarie dar, tăierea păsărilor la ţară era ceva obişnuit. Însă ţaţa Stanca a întrecut orice măsură şi închiderea ei într-un ospiciu a fost un gest necesar. Niţică a picat iarăşi în picioare ca un cotoi…

    • tibi zice:

      Am vaga senzaţie că acum, noi am cam început să percepem normalitatea ca pe o devianţă, iar aici este meritul tău : demantelarea unor obişnuinţe de gîndire falsă.

      Sînt foarte sigur că meritul tău, constă ŞI în descrierea lumii săteşti, AŞA cum a fost ea în realitate, NU cum a fost prezentată în imaginea edulcorată de Creangă – de exemplu – în lumea copilăriei sale.
      Cred că faci un lucru extraordinar încercînd să pui degetul pe adevărata rană a societăţii noastre actuale : tarele trecului ! Ne place sau NU, suntem urmaşii personajelor pe care le descrii TU, nu ai personajelor scriitorilor care ne-au otrăvit mintea cu falsuri.

  5. tibi zice:

    Aici este tot clenciul :

    „Preotul luă bănuţii de pe prispă, îi numără, văzu că sunt toţi până la ultima para şi ordonă femeii să vină să discute omeneşte. Aceasta tocmai prinsese o raţă leşească şi nici gând să oprească măcelul, ba, ochii îi străluceau într-o bucurie bolnavă.”

    Despre asta este vorba de fapt : bucurie bolnavă !

    • Exact! Adesea vedem în jurul nostru persoane, rele, ticăloase dar le tolerăm tacit. Există un moment în care torţionarul calcă orice limită şi trebuie oprit. Cu siguranţă nu pentru că spera să găsească cele trei parale hîcuia bietele dobitoace ci pentru a-l teroriza pe Niţă şi pentru a-şi satisface propria nebunie!
      De altfel, ea pretinsese să fie despăgubită pentru o singură puică, gâtuită nu se ştie de cine, dar la rândul ei, pentru trei parale dezlănţuise atâta prăpăd!
      În realitate, probabil că plătea Dobriţei poliţe vechi din tinereţe. Tot gândire bolnavă, fiindcă derbedeul de fapt le păcălise pe amândouă în aceeaşi măsură!

  6. Adesea am sperat că mama mea cea cuminte a făcut măcar o faptă de vitejie, fiindcă mi-a venit destul de greu să admit că sunt nepoata babei Dobriţa sau fiica lui Niţă.
    Dar, a trebuit să-mi asum această descendenţă care încă mă enervează şi cum am ceva sânge negustoresc în vine, să trag un ce-profit din singura moştenire pe care o am de la ei: poveştile.
    Acum, din 12 copii ai babei Dobriţa s-au ales droaie de nepoţi. Să nu-ţi închipui că suntem un neam de povestitori.
    Probabil că marea mea calitate a fost de a fi o atentă ascultătoare. A contat cu siguranţă şi faptul că n-am avut jucării. M-am concentrat pe lumea poveştilor fiindcă tot nu aveam altă ocupaţie…

  7. Să nu-l judeci prea aspru pe Creangă! Era învăţător şi a scris poveşti şi povestiri pentru copii de 7-8 anişori.
    Şi eu, ştiind că citesc şi colegii de şcoală ai fetelor mele, în locul unei expresii de mare efect am folosit un eufemism artificial când am zis că bărbaţii nu şi-au irosit… „puterea pe dânsa”. Originalul îl ştii din ARDEI IUŢI…

  8. Noapte bună, prietene! 😀

  9. Dulce Deea zice:

    Sunteţi adorabili, Doinişoara şi Tibi.

    Iar povestea e puternică, o vezi, cu tot cu personaje. Respiră.

  10. Şi se continuă în postarea nouă :CUCUVEAUA

  11. tibi zice:

    He he heeee
    Tot am scos/o noi la lumină pe draga de ea ! 😀

  12. Ei, ce ? Nu-ţi era dor de Niţică?

  13. Îţi repet că de două zile wp are scame. Şi comenturile mi le bagă cu întârziere, ceea ce este o noutate şi dacă posatrea de ieri mi-a băgat-o în ciornă, astăzi la CUCUVEA m-am trezit cu o pagină albă şi a trebuit să sciu de la zero. Totuşi astă împlinesc 6 luni de blogăreală şi nu mi s-a mai întâmplat până acum! Mi-a apărut de câteva ori pagină albă şi wp se scuză zicând că… Matt este vinovat!

    • tibi zice:

      Felicitări în primul rînd !!!
      Şi mie mi-a jucat feste cînd am pus bulele acelea de pe mail. Îmi tot cerea să apăs ctrl şi V, ca să pot introduce textul. O să-şi revina.

  14. Felicitări pentru ce?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s