O STAFIE DE NOTA ZECE


Niţă dormea în culcuşul lui secret din zăvoi, pe malul Dunării. Se visa îmbrăcat frumos, cu legăturică neagră peste cămăşuţă şi cu un joben mult mai mare pe cap. O femeie frumoasă, îmbrăcată în haine de clovn îl ţinea în braţe şi, râzând în hohote, îi puse un nas rotund, roşu, legat cu o aţă după urechi, exact cum avea şi ea. Femeia clovn, cu râsul ei frumos îl dădu  în braţele altei femei frumoase şi vesele şi el se simţea fericit şi iubit cum treaz nu fusese niciodată. Femeile se jucau cu o minge din cârpe colorate, dându-şi una la alta când mingea când copilul şi râsul lor muzical îi bucura sufletul. O rază de soare răzbi printre crengi dogorind faţa copilului. Niţă se trezi cu părere de rău din visul minunat dar hohotele de râs se auzeau încă.

Dădu precaut o tufă la o parte şi văzu zbenguindu-se în apă trei fetiţe de vârsta lui, cu rochiţe cu breteluţe, special croite pentru scăldat şi pălării de pai cu boruri largi, să nu le pârlească soarele pielea delicată.

De pe ponton, coana preoteasa şi o femeie necunoscută sporovăiau în şoaptă, fără să scape fetele din ochi.

Niţă se uită lacom încercând să le vadă feţele dincolo de pălării. Nu reuşi s-o vadă decât pe cea cu panglică roză la pălărie şi rămase fără răsuflare. Blondă, cu ochi mari albaştri şi bucle ce-i ieşeau în neorânduială de sub pălărie, era cea mai frumoasă fată pe care-o văzuse vreodată! Nici nu-i mai păsa de celelalte. Soarele se adunase în obrajii lui şi ardea ca de boală. Stătu în admiraţie vreun ceas şi mare necaz fu în sufletul lui când madam preoteasa chemă fetele. O trăsurică pe care n-o mai văzuse le aştepta să le ducă în sat. Niţă privi până trăsura fu înghiţită de colb.     

Se aruncă în Dunăre şi înotă o vreme, apoi fugi acasă, luă o bucată de săpun, se întoarse la gârlă şi se spălă temeinic. Ura să se spele în urechi dar acum se curăţă cu mare grijă.

Se duse acasă, scoase apă din fântână şi-şi limpezi picioarele încâlţând prima dată ciubote în vreme de vară, fără să fie nuntă ori Paşti. Aşteptă să iasă ţaţele pe şanţ şi în lipsa lor puse câţiva tăciuni din vatră în maşina de călcat apoi trase zăvorul în formă de cocoş. Netezi cămăşuţa bună, singura pe care-o avea şi ieşi important pe uliţă, gândind ce bine l-ar fi aranjat un joben ca cel din vis.

-Hei, Niţăcă, ori se mai întoarce Paştile o dată pentru tine, frăţioare? Ce te-ai gătit ca un curcan?

-Îţi dau şi nişte mărgele?-nu se lăsă alta.

-Ho, tâmpitelor, că doar am făcut o baie şi m-am primenit!

-Ismenitule! Pă cine faci tu tâmpite, mă!

-Pă cine-ntrabă, fă!- şi Niţă o rupse preventiv la fugă, ferind praful drumului şi ţinând cărări bătătorite.

Ajunse la casa popii şi se zgâi prin gard până târziu în noapte. Se vede treaba că fetele erau plecate-n ospeţie cu trăsurica, că nici gând să apară prin bătătură.  

A doua zi se duse din zori la locul lui secret şi aşteptă cuminte venirea fetelor. Acum le văzu bine faţa la toate, dar tot fata cu fundă roz la pălărie îi dogori obrajii. Fetele se zbenguiau fericite sub ochii admirativi ai băiatului. În sat erau destule fete dar niciuna nu se compara cu orăşencele. Poate erau chiar prinţese, gândi el şi inima îi bătea nebună. Trăsura veni iar şi fetele plecară iar prea repede. Se scăldă iar, clătind toată dogoarea soarelui, aşteptă să se usuce, apoi îmbrăcă grijuliu hainele cele bune. Se duse la nen’su Papuc la cismărie, ceru un şiret de piele cum lega şi nenica Gheorghe la gât şi plecă pe uliţă mai ţanţoş ca gânsacul Toderaş.

Moş Papuc privi în urma lui şi-l scuipă să nu-l deoache. Mă-sa era prea ocupată cu gospodăria ca să ia aminte la schimbarea copilului dar ţăţicile, râzătoare cum le era felul, îl tachinară iară. Luă o bucată de mămăligă rece şi când se văzu în drum, le scoase limba şi le măscări. Se învârti iar fără rost pe lângă gardul popii când înţelese că fetele erau în livadă, în cealaltă parte a casei de unde nu putea fura nicio privire fără să cadă în priveala argatului Simeon. Spre bucuria lui, porţile mari se deschiseră din senin şi trăsura ieşi în drum. Se feri de ochii argatului care închidea porţile şi se piti pe scândurica din spatele trăsurii. Trăsura opri la Dunăre, la locul ştiut şi el se strecură în zăvoi, la pândă.

Tare mult ar fi poftit să afle cum o cheamă pe fata cu fundiţă roz, dar nu avu niciun spor. Preoteasa urcă în trăsurică şi necunoscuta rămase singură pe ponton.

O clipă ce scăpă Niţă Dunărea din ochi şi îi îngheţă sufletul. Pe luciul apei nu mai era decât pălăria cu fundă roz pe când celelalte fete se agitau disperate.

Niţă azvârli ciubotele din fugă şi sări îmbrăcat în hainele cele bune. O găsi pe fată în josul apei, la mică distanţă de locul unde era pălăria. Chiar uşurică nu era, dar o scoase la mal şi-o aşeză pe ponton. Fata deschise ochii imediat şi Niţă o rupse la fugă ruşinat. Ascuns în zăvoi, văzu că a pierdut şiretul de la gât: pagubă-n ciuperci!-îşi zise, înciudat pe el că a fugit ca un iepure. Putea măcar s-o întrebe cum o cheamă!

Preoteasa se întoarse şi fetele urcară grabnic în trăsurică. Niţă dădu să se cocoaţe-n spate ca să se plimbe boiereşte până-n sat, când văzu pălăria uitată pe ponton. Alergă într-un suflet dar trăsurica se pierduse în norul de colb. Niţă mângâie pălăria uşurică şi se gândi să se ducă s-o ducă la casa popii. Cu cămaşa udă şi izmenele fleaşcă era ca un câine plouat. Aşteptă să se mai usuce la soare, apoi îşi pierdu răbdarea şi plecă spre casa popii gândind că s-o întâlni cu argatul să dea pălăria şi Simeon nu i-o lua galoanele că are hainele încă ude.

Niţă fluieră pe Simeon şi-i întinse pălăria.

Simeon deschise poarta şi preoteasa, care taman deschidea fereastra, porunci argatului să bage pe Niţă în casă.

Toate trei fetele mâncau gogoşi pe care necunoscuta le prăjea cu îndemânare iar Niţă, stingher din cauza hainelor se mişca de pe un picior pe altul.

-Am trecut pe la Dunăre şi am găsit pălăria. M-am gândit c-au uitat-o domnişoarele. Poftim, zise şi întinse pălăria fetiţei zâmbitoare.

Apropie-te şi mănâncă gogoşi-zise necunoscuta.

Niţă era leşinat de pofta gogoşilor dar nu-i venea la socoteală să mânânce-n faţa fetelor.

-Haide, Niţă, îndrăzneşte! Hai, că nu-ţi numărăm dinţii! Preoteasa îl împinse spre masă şi simţind cămăşuţa udă îl privi în ochi:

-Deci tu eşti viteazul care ne-ai salvat fata?

Niţă roşi brusc:

-Am avut noroc c-am găsit-o repede şi n-a prins-o un vârtej. Dunărea-i vicleană rău!

Fetiţa dădu roată mesei şi-i apucă de mână, apoi se apropie şi-l pupă pe obraz. Niţă leşină.

-Vai, Cleopatra, dar mare viteaz mai e salvatorul tău! Simeoane, ia-l pe braţe şi lungeşte-l pe pat!

Niţă se trezi la de cum îi dădu cu oţet pe la nas.

Fata, cutezătoare îl ţinea de mână.

Preoteasa îi întinse o cămăşuţă albă şi pantalonaşi scurţi cu pieptar nemţesc şi-i spuse Cleopatrei să stea cu spatele ca să se schimbe voinicul.

Îmbrăcat în hainele bune, Niţă se simţea în mare putere când, preoteasa îi băgă un pieptine de os în păr.

Se aşeză voiniceşte în faţa gogoşilor şi dovedi un castron întreg, apoi se întoarse spre fată:

-Deci, Cleopatra te cheamă!

-Tu eşti Niţă! De la Ioniţă vine?

-Aş vrea io! Niţă şi atât! La ăi mari le-a mai zis Gheorghiţă, Răducanu dar până au dovedit să facă 12 copchi i-a răpus lenea: Niţă, Ene, Lica! M-am născut în neam de oameni puturoşi! Bine că s-au învrednicit să zică la pisică Leoparda!

-Lasă! nu te îmbufna!Da, vrei să-ţi citesc o poveste?

-Vreau, dar să nu se termine rău!

Merseră în livadă şi în timp ce Ana şi Lucica, celelalte fete jucau şotron, Cleopatra citi o poveste scurtă.

-Auzi, mi-a spus presbitera că ai un gânsac!

-Da, Toderaş, cel mai bun prieten al meu! Vrei să ţi-l arăt?

-Sigur, mâine se vii pe la noi cu Toderaş.

Niţă se îmbrăca frumos de dimineaţă, mergea la Dunăre şi aştepta fetele, se zbenguia fericit iar la plecare, fudul nevoie mare, urca în trăsurică între orăşence.

Fetele dormeau la prânz, după care, Niţă venea cu gânsacul după el. Cleopatra pusese o fundiţă roză gânsacului pe care Niţă avea grijă să o scoată în drum ca să nu ajungă iar de râsul ţaţelor.

În a treia zi, în trăsurică, Cleopatra îi şopti aspru la ureche că vrea să discute ceva important cu el între patru ochi. Niţă se panică: o fi zis ceva necuviincios, o fi venit timpul să plece la oraş?

Merse acasă frământat de gânduri şi se aşeză pe prispă amărât. Hotărât! Aşa bine nu-i fusese niciodată şi nu voia să se schimbe nimic. Îi dădeau lacrimile la gândul că ar fi supărat-o cu vreo vorbă ori că ar putea pleca înapoi la oraş.

Dar, în camera nemţilor erau discuţii aprige şi ciuli urechea. De când erau nemţii încartiruiţi în casa lor rupea bine limba vărzarilor, mai ales că Franţi, bucătarul avea un băiat bălai de vârsta lui şi-şi mai treceau de urât învâtându-se unul limba celuilalt.

Nemţii, aveau în drumul lor de ocolit cimitirul şi cum erau mai mulţi cu motociclete, smulseseră câteva cruci şi lărgiseră aleea ca să taie de-a dreptul. Doar Otto, de altfel mare paraleu dacă trebuia să biciuiască un sătean pentru o vină ori o pedeapsă preventivă, prefera să ocolească, având mare spaimă de cimitire şi stafii.

Maiorul Schroeder află de slăbiciunea subofiţerului şi hotărî ca la miezul nopţii Otto să încalece motocicleta şi să străbată cimitirul de trei ori dus-întors. Acum fritzii făceau pariuri dacă Otto îşi păstrează izmenele uscate ori ba.

Lui Niţă îi râse mustaţa să-l facă pe Otto muşteriu la cositor mă-sii, Dobriţa-mare descântătoare dar, acum trebuia să se gândească şi la Cleopatra şi cu durere în suflet alungă şugubăţul gând.

La ora hotărâtă merse la casa popii călcând apăsat. Temea vorbele Cleopatrei, mai ales că nu ştia să fi greşit cu nimic.

Probabil că fata era vorbită cu verişoarele care se jucară sub corcoduşi fără să le tulbure discuţia. Fata intră direct în subiect:

-Uite, Niţă! Am o nelămurire! Mie mi-a povestit presbitera de îndrăzneala ta, de toate isprăvile tale nemaipomenite şi am aşteptat să te întâlnesc ca pe un pirat de Dunăre. Şi uite că am găsit un orăşean cuminţel, cu cămăşuţa netezită, care întâmplător locuieşte la ţară! Mare scofală!

-Dar, Cleopatra! Eu sunt cuminţel ca să-ţi fiu ţie pe plac! Mă tem să nu mă goneşti dacă fac vreo ispavă şi-ţi ajunge la urechi!

-Prostuţule! Eu mi-am lăsat pălăria pe apă înadins. Am stat ascunsă sub ponton până am auzit plescăitura în apă şi am ştiut că vii după mine. Ştiam că eşti ascuns în zăvoi şi am vrut să te cunosc fără să se pună mama împotrivă! De-aia m-am lăsat salvată de tine! Dar tu ai fugit ca un bleg şi apoi ţi-am lăsat pălăria ca să-ţi faci drum la noi! Uite şireţul de piele ce ţi l-am furat cât mă purtai pe braţe spre ponton! Şi închide gura, flăcău, să nu te capeţi cu vreo muscă!

Niţă uitase şi să respire. O privea pe Cleopatra cu admiraţie. Dumnezeule, ce frumoasă era! Zise hotărât:

-Uite! Deseară mă duc în cimitir. Otto, un neamţ fricos, a fost obligat de maiorul Schroeder să străbată de trei ori cimitirul cu motocicleta. La a doua tură o să-i ies în cale să creadă că-s fantomă. O să vezi că presbitera nu te-a minţit! Doar că m-am cuminţit ca să nu fiu alugat din preajma ta.

-Silueta ta subţirică s-ar putea să te dea de gol. O să priceapă că eşti doar un copil. Ca să semeni cu o fantomă, să treci pe la mine. Eu fur sutana părintelui Lisandru şi ţi-o dau pe geam. Să ai o funie la tine ca s-o sufleci şi s-o legi, să nu te-mpiedici în ea. După ce-l sperii pe tâmpitul de neamţ, vii cu grijă înapoi să-mi dai sutana s-o pun la loc. La ora zece te aştept la geamul care dă în spatele grajdului, hai să-ţi arăt. Uite-l, cel cu două muşcate. Acum du-te acasă să iscodeşti. Orice amănunt afli ar putea să-ţi fie de mare folos! Vreau să fii o stafie de nota zece!

Uite, îţi dau voie să mă săruţi pe un obraz, ca să-ţi poarte noroc! Deseară o să-ţi dau şi celălalt obraz!

Niţă închise ochii şi o sărută apăsat pe nas.

-Ei! Nu te pricepi deloc! Am zis obraz! Măcar în zona capului şi la fete-s aşezate toate ca la băieţi! Hai, fugi! Dacă-l dai pe neamţ cu roţile-n sus te învăţ eu! Eroii primesc totul!

Niţă o ţinu într-o fugă până acasă. Puse grijuliu şorţul mă-sii ca să nu-şi murdărească nădragii de prispa lipită cu lut amestecat cu balegă şi trase cu urechea la discuţiile nemţilor. Pariurile erau în toi. Merse la maşina de gătit, îşi puse un castron de chisăliţă şi se întoarse sub geam. Nu înţelegea chiar tot ce se vorbea dar nemţii coborâseră vocea şi se apropie şi mai tare să asculte.

Ghinion! Maiorul veni din grădină şi-l prise cu urechea ciulită sub geam.

Îl apucă fără milă de ureche şi zgâlţîindu-l îl strigă la Franţi. Acesta veni cu o centură ostăşească. Niţă era îngrozit. Maiorul răpăi ceva şi Franţi îl legă pe Niţă cu centura de stâlpul verandei:

-O să stai aici, să nu-ţi treacă prin cap s-o faci la noapte pe fantoma-n cimitir! Frantz, îl păzeşti să nu scape, până ne întoarcem noi!

Franţi îl plăcea şi-i era milă de necazul copilului dar nu era chip să-i dea drumul. Cu maiorul Schroeder nu se punea nimeni.

Oamenii treceau pe drum dar Niţă nu vedea pe nimeni. Era disperat.

Lacrimi mari cădeau din ochii lui Niţă direct pe bocanci. O să creadă Cleopatra că-i un fricos. Îşi muşca buzele şi când socoti că s-a făcut de miezul nopţii începu să repete în gând: cazi, Otto! Cazi, Otto! Cazi, boule!

Nu trecu mult şi nemţii se întoarseră. Dintr-o maşină îl scoaseră pe Otto pe o targă. Felcerul neamţ îi puse un fel de şa la gât.

Niţă murmură:

-Degeaba m-aţi legat voi pe mine! Fantomele se arată celor ce cred în ele!

Maiorul se repezi să-l lovească, apoi se răzgândi:

-Dezleagă-l, Frantz!

Văzându-se dezlegat, Niţă se apropie de Otto:

-Te doare, mă?

Otto izbucni în plâns.

Maiorul întoarse capul scârbit:

-Cretin!-murmură maiorul. Eşti un găinaţ, Otto! Copilul ăsta are mai mult curaj decât tine! Daţi-i o ciocolată copilului că l-am ţinut atâtea ore legat din pricina acestui idiot!

Niţă luă ciocolata şi fugi într-un suflet să i-o ducă Cleopatrei. Voia să-i arate semnele, cum îi intrase cureau în carne ca să nu-l ţină de fricos.

Feri câinii popii şi ajunse la geamul cu două muşcate. Geamul era deschis. Fluieră înfundat, ca o buhă. Fata ieşi la geam.

-Iartă-mă, Cleopatră, M-a legat neamţul! Uite cum mi-a intrat cureaua-n carne!

-Ştiu, Niţă! Mi-a zis Simeon decuseară că eşti legat de stâlpul din verandă aşa că m-am dus eu în locul tău. La a doua tură, cum a fost vorba, i-am ieşit în faţă. A murit?

-Aş! Şi-a rupt gâtul dar scapă! Dar s-a înfuriat maiorul şi mai mult ca sigur îl trimite pe front în linia întâi!

-Dar avem o belea!-zise fata grav.

-Ce-ai păţit?-sări Niţă speriat.

-Ssst! Mai încet că scoli toată casa. Uite că-am prins nişte curnuţi în poala popii şi mă lupt să-i curăţ!

Niţă izbucni în râs:

-Asta-i treabă uşoară! Las’ pe mine! Îşi aduse aminte şi-i întinse ciocolata.

-Se vede treaba că trebuie să te pup până la urmă!

Niţă închse ochii. Cleopatra zâmbi şi îl pupă pe vârful nasului.

Niţă protestă:

-M-ai pupat pe vârful nasului! Măcar în zona capului şi la băieţi-s aşezate toate ca la fete!

Cleopatra râse în hohote şi-i aruncă sutana popii s-o cureţe de scaieţi.

 

Anunțuri

Despre Doina Popescu-Brăila

Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult! Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă. Am publicat nouă cărți dintre care șapte romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată, Terente-Zodia zmeilor și volumul Copilul Dunării apărut în anul 2015 și în varianta bilingvă, în traducerea Sabrinei Popescu, elevă, având 14 ani și jumătate la comiterea isprăvii.
Acest articol a fost publicat în COPILUL DUNĂRII și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la O STAFIE DE NOTA ZECE

  1. Observ că toate comentariile legate de acest post le-ai lăsat la Şatra de ţigani. Eşti sfios ca Niţă în preaşma Cleopatrei?

  2. Văd că şi Ze îl place pe Niţă. Sau pe Cleopatra! 😛

  3. Vania zice:

    Întotdeauna e grav când ajungi să te speli în urechi! Mi s-a întâmplat de vreo două ori…

  4. tibi zice:

    POSTARE NOUĂ ! 😀

  5. Carmen Negoita zice:

    Frumoase isprăvile lui Niţă… dar să-l văd atât de sfios… n-aş fi crezut. 😀

  6. Pingback: SUB MASCA ILUZIEI « Carmen Negoita PHOTOGRAPHY BLOG

  7. Dude.. I am not much into reading, but somehow I got to read lots of articles on your blog. watch streaming film Its amazing how interesting it is for me to visit you very often.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s