Gâscanul detectiv


Cleopatra era neliniştită. Era pa malul Dunării de mai bine de-o oră şi Niţă nu se arăta de nicăieri. Aşa ceva nu se mai întâmplase. Băiatul era întotdeauna sosit cu mult înaintea lor. Verişoarele ei se zbenguiau în voie dar ei nu-i ardea. Se duse şi cercetă zăvoiul lui Niţă dar fără niciun folos. Veni trăsurica dar nu-i venea la socoteală să plece. Presbitera îi simţea neliniştea şi bănuia motivele creţurilor din fruntea  fetiţei dar o lăsă în legea ei. Tresări. Gânsacul Toderaş venea singur pe uliţă. Nu era a bună! În ochii fetei apăruseră lacrimi mari, dând ochilor ei un albastru mai intens şi-o strălucire vie.

-Doamnă Lisandru! S-a întâmplat ceva cu Niţă! Cereţi-i vizitiului să ne ducă la casa lui!

-Simeon! Du-ne cât poţi de repede la casa bulgăroaicei!-zise presbitera într-un suflet.

Luă gânsacul în braţe, urcă fetele în trăsurică şi plecară iute spre casa lui Niţă.

Dobriţa, mama lui Niţă ridică indiferentă din umeri:

-Da’ cine-o cresta grinda ca să ţină socoteală derbedeului de Niţă de coclaurile unde-şi sfarmă ciubotele? O veni el, când l-or răzbi colacii! 

-Ţaţă Dobriţa, dacă i s-a întâmplat ceva copilului?-interveni şi preoteasa, vădit neliniştită.

-Ei, aş! Când i să năzare împieliţatului trece Dunărea înot la finu’ Gherasim în baltă. O veni el! V-a păgubit cu ceva? Din partea mea, să-i rupeţi fundu’ când puneţi mâna pe el. Nu-i treaba mea!

Grăsuliul Franţi veni cu polonicul în mână.

Cleopatra îl abordă încrezătoare:

-Domnule! Ştiu că ţineţi la Niţă! Ajutaţi-ne! Parcă a intrat în pământ!

Franţi o cântări atent:

-Aha! Pentru tine poartă flăcăul ciubote! Bravo lui! Are gusturi subţiri!

-Domule Franţi! Nu-i de glumă!-zise Cleopatra necăjită.

-Mă-sa are dreptate că Niţă fuge des în bălţi! Dimineaţă a plecat spre Dunăre cu gânsacul după el! Dar pe altă parte, nu-şi pune nesuferitele de ciubote ca apoi să lase o fată ca tine şi să plece la porcari! Cred că băiatul trebuie căutat fără întârziere!

Primul lucru, trebuie să mergem la Dunăre pe drumul pe care merge el şi să cercetăm tufele. Să nu-l fi lovit vreo căruţă şi să zacă într-un şanţ. Dădu ordin celor două ajutoare să vadă de mâncare şi urcă în trăsurică. Cleopatra cu gânsacul în braţe îşi ţinea bine curajul dar se vede că nu mai avea mult să izbucnească în plâns. Ajunşi în uliţa ce dădea la Dunăre, Toderaş zbură din braţele fetei. Preoteasa trase hăţurile din mâinile lui Simeon şi căluţii opriră cuminţi. Cleopatra sări din căruţă în urma lui Toderaş. Ridică ceva din drum: legăturica din piele purtată de Niţă la gât. Toderaş sâsâia insistent. Preoteasa dădu glas primului gând: trebuie să găsim pe cineva să ne spună ce s-a petrecut aici!

-Simeoane! Dă fuga la Gherasim în bălţi să vezi dacă ştie ceva de copil. Noi ne ducem să batem toaca la biserică, să adunăm satul! Poate cineva a văzut ceva!

-Vorbesc eu cu maiorul să adune satul. Vor veni mult mai repede decât la biserică!

-Este adevărat! Dar chiar de vor ştii ceva nu vor spune nimic de frică să nu îl căutaţi ca să-l împuşcaţi!

-Aveţi dreptate, frau! Faceţi cum e mai potrivit!

Cleopatra care cercetase şanţurile şi tufele de lângă drum şterse pe furiş lacrimile din ochi şi strigă înviorată:

-Niţă n-a lăsat din întâmplare şiretul aici! Este un indiciu! Aseară-mi spunea mirat că deşi şatra a fost alungată din sat de mai bine de-o lună, ieri văzuse furişându-se în luncă trei ţigani călare, fraţii Angheluşei! Îmi arătase şi urmele cailor. Toţi caii din sat sunt potcoviţi dar ai ţiganilor, ba! Uitaţi aceste urme de cai: copite fără potcoave mai îngrămâdite aici decât în alt loc. Aici, lângă acest tufiş l-au pândit ţiganii!

-Copilă, dacă ai dreptate şi l-au luat ţiganii, prea departe n-au ajuns! Măcar de l-au luat ţiganii şi nu Dunărea! Haideţi la maiorul Schroeder!

Urcaţi în trăsurică, plecară grabnic la cortul de campanie al maiorului.

Îi întâmpină cu o privire aspră.

-Heil, Hitler! Herr commander, avem motive să credem că ţiganii s-au întors în sat şi au furat un copil!

-Al cui?

-Mezinul bulgăroaicei: Niţă!

-Foarte bine! Va fi mai linişte în sat! Bulgăroaica o să fie bucuroasă că-i rămâne mâncare pentru restul  copiilor şi mare lucru de n-o mai face vreunul!

-Herr, am patru copii: trei fete şi-un băiat de vârsta lui Niţă! Eu n-aş suporta să-l pierd nici pe Niţă, dar pe unul din copii mei! Nu v-am rugat niciodată nimic!

-Tâmpitule! Nu te-ai gândit niciodată că poate el v-a pus sare în mâncare când aţi aruncat tot cazanul de varză? Eu n-am avut cum să demonstrez dar sunt încredinţat că el a făcut-o!

-Şi de-ar fi aşa, eu tot vreau să-l văd întors acasă!-zise Franţi hotărât.

-Te-ai gândit că atunci când şi-a rupt Otto gâtul, săptămâna trecută, chiar dacă a fost legat, poate plănuise totul cu un complice şi ne-a făcut camaradul de râs?

-Domnule maior! Otto a demonstrat încă o dată că este idiot! Este remarcabil dacă un pici de şapte-opt anişori chiar a reuşit să ducă de nas atâţia ofiţeri! Fratele lui luptă pe front alături de armata noastră în Rusia. Peste câţiva ani Niţă va fi un ostaş destoinic şi va fi aliatul nostru! Să-i dăm o şansă acestui brav camarad!

-Frantz! Gândeşti ca un bucătar! Dacă erai ofiţer combatant te împuşcam pentru comportamentul tău lăcrimos! Dar treacă de la mine! Eşti cel mai bun bucătar şi nu mă pot lipsi de ştrudelele tale! Ai maşini şi motociclete la dispoziţie! Prindeţi-i pe ţigani şi aduceţi copilul înapoi!

Franţi îşi luă treaba în serios şi organiză mai multe patrule. Le dădu hărţi şi indicaţii şi se răspândiră pe toate ieşirile. Spre Brăila luă cu el două patrule, una s-o trimită la bifurgaţie spre Cuza-vodă şi una să meargă cu el spre oraş.

 Samoilă Şchiopu, un ţăran mijlocaş veni într-un suflet să anunţe că i-a dispărut calul.

Maiorul îl privi ţintă pe Franţi:

– Grăbiţi-vă! Indiferent de drumul ales, în două ore maxim ar trebui să-i ajungeţi din urmă.

Cleopatra îl privi admirativ pe Franţi. Curajul cu care-l înfruntase pe fiorosul maior şi diplomaţia cu care-l înduplecase nu erau la îndemâna oricui.

Se gândea cu bucurie că mama ei plecase la oraş pentru două zile, fiindcă precis ea s-ar fi opus acestei aventuri. Ce femeie de treabă era preoteasa!  Doamna Lisandru fusese cea mai bună prietenă a mamei. Dar pe cât de îngăduitoare era preoteasa pe atât de inflexibilă era mama ei. Parcă dacă avusese noroc să fie nevasta bătrânului doctor Crăiniceanu se ridicase cu două capete deasupra tuturor! O făcea pe nevasta perfectă, mulţumită de căsătoria ei dar, se plângea preotesei că a zidit o aripă nouă la casă fiindcă nu mai suporta sforăitul hodorogului. Hodorogului îi convenea, fiindcă se ţinea cu Miţa, asistenta de la cabinet dar, mama de, femeie de lume, se făcea că n-are habar!  Preoteasa ştia şi ea că părinţelul nu-şi prea ţine izmenele pe el dar, neputând să facă copii n-o mai interesa să-şi refacă viaţa. Însă… nici nu se acrise precum prietena ei. 

Mergeau de vreo oră şi Cleopatra cerceta atentă din priviri fiecare tufă, fiecare copac. Franţi avea un binoclu şi preoteasa adesea i-l smulgea nerăbdătoare din mână, apoi îşi lua seama şi îl înapoia. În fond grăsanul Franţi era nepreţuit.

La un moment dat, Franţi fluieră de uimire şi-i trecu preotesei binoclul. Pe uliţă veneau spre sat patru călăreţi din care unul precis era copil.

Preoteasa privi concentrat apoi zise înveselită:

-Cleopatra! Uite-ţi voinicul! Dar nu fuge cum era socoteala noastră ci vine către noi în galop pe cal, vorbind cu ţiganii. Nu mai pricep nimic!

Cleopatra privi şi ea prin binoclu. Niţă ţinea ceva în mână, ca un mic pistol îndreptat spre ţigani şi într-adevăr, veneau spre sat. Ţiganii aveau pistoale la cingătoare şi cuţite la cizmă. Nu pricepea ce se-ntâmplă şi pace.

Soldatul frână. Franţi sări din camion însoţit de soldaţi şi-i împresură pe toţi patru luîndu-le armele.

-Niţă, ce se întâmplă aici?

-Dimineaţă mergeam la scăldat să mă-ntâlnesc cu domnişoarele şi m-au furat ţiganii. Am lăsat şiretul să-l găsească Cleopatra căci eram încredinţat că mă va căuta!

-Bravo! Şi cum se face că dacă te-au furat, în loc să vă îndepărtaţi de sat veneaţi agale înapoi?- întrebă Franţi cu sprinceana ridicată.

Niţă arătă funda roz a lui Toderaş:

-Ştiam de la mama că ţiganii sunt foarte temători de farmece. Am făcut pe furiş o păpuşă din funda lui Toderaş pe care o aveam în buzunar şi le-am arătat-o zicând că-i un talisman de la mama şi că am blestemat pe unul din ei. Stătuseră destul prin preajma satului ca să afle de Dobriţa, bulgăroaica, câte face şi desface. Au vrut să ştie cine-i osânditul dar le-am zis că neştiindu-le numele, blestemul va cădea pe cel mai ticălos, oricare ar fi el.  Dacă nu-i dezleagă mama de blestem până la apus, unul din ei va muri trăznit! Nu le-a venit bine la socoteală dar n-au avut sânge să aştepte asfinţitul ca să se încredinţeze dacă zic adevărul ori ba, aşa că s-au învoit să ne-ntoarcem în sat să-i dezlege mama de blestem şi să le plătească un viţel în schimbul meu! 

Cleopatra îi strânse cotul lui Niţă până i se albi pumnul micuţ. Niţă nu avea curaj să o sărute, deşi tare i-ar fi plăcut.

Soldaţii legară pe ţigani şi-i aruncară în camion.

Preoteasa, Niţă, Cleopatra şi Franţi încălecară pe cai şi porniră spre casă!

Preoteasa zise:

-Niţă, mare spaimă am tras din cauza ta! Bine că ai scăpat cu bine, flăcăule!

Franţi îl privi cu ochii mici:

-Deci tu ai pus bolovanul de sare în mâncare, de m-am făcut de râsul companiei!

Dogoarea din obraji îl dădea oricum de gol şi prins cu mâţa-n sac, zise cu voce mică:

-Atunci nu ştiam graiul nemţesc şi nu ştiam că eşti cel mai bun prieten din lume!

 -Sunt foarte supărat pe tine! Eu ţi-am fost un camarad adevărat de la început! Dar dacă faci pipi în bocancii mei când ajungem acasă te iert!-zise Franţi şi îl umflă râsul.

-Franţi! Aşa vorbeşti în faţa doamnei Lisandru şi a unei domnişoare?- se burzului copilul. 

-Ho, că n-am zis să faci acum în faţa lor! Am răbdare până vă povestiţi toate peripeţiile! Uite, sunt băiat bun şi stau la rând!  Şi dacă voi doi aveţi vreo legătură cu isprava din cimitir, bravo vouă, că Otto este un nesuferit!

-Franţi, dar tu m-ai păzit cât am fost legat de stâlp! Cum poa’ să-ţi treacă prin cap aşa ceva?!

-Ştiu amice că te-am păzit dar, pe amazoanca asta mică nu cred c-ar împiedica-o nici măcar o armată să-şi atingă scopurile!  

Toţi patru izbucniră în râs. Niţă desfăcuse funda roz şi cei doi copii, fiecare pe calul său, ţineau câte un capăt de fundă.

Anunțuri

10 gânduri despre “Gâscanul detectiv

  1. Ingrid are ceva talent actoricesc şi a citit cu voce tare O stafie de nota zece şi Gâscanul detectiv. Sabrina a râs în cascade. Dar eu şi mai tare decât ea.
    Acum te-ntreb: o fi normal să râd şi eu de ce scriu eu?

  2. Doina

    Tu nu rîzi de ceea ce scrii , ci rîzi ca noi toţi cei care citim ce scrii tu, de tîlcul povestirilor tale şi mai ales, rîzi pentru că ăsta este felul tău de a fi : hazul tău bun şi sănătos aruncat sfidător, în faţa acestei lumi nebune şi bolnave.
    La care tu ai deja un remediu : fetele tale. Şi un reazem.

    Noapte bună prietenă dragă, noapte bună. 🙂

    1. Eu de karma nu mă sinchisesc deloc atâta vreme cât este peste 25. Dar îmi place distracţia.
      Auzi, Tibi! Bine că-am apucat să scriu trei romane până am descoperit poveştile afurisite! Îmi plac atât de mult încât îmi dau seama că dacă începeam cu ele, rămâneam ancorată numai în această zonă!

  3. Doina

    Te asigur că atunci cînd ai vorbit cu Anca, ea citise deja comentariul meu.

    Aşa că, pe cale de consecinţă, ea a fost de data asta, ecoul (NU ECO-ul) meu ! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s