Fantoma de la stână


Din somnul dulce Niţă fu smucit de mâna mă-sii:

           -Hai, Niţică, hai di te scoală! Hai, odatî puturosule! Hai, na, di îmbracă bulendrele cele mai proaste, că azi te duci la stână!-zise bulgăroaica răstit.

           Copilul, impâclit de somn, nu pricepu prea bine dar, moşmondi la lumina chioară a lămpii şi se îmbrăcă zorit de Dobriţa. Mă-sa îi puse o legăturică cu ceapă şi mămăligă rece şi-l îmbrânci în căruţa baciului Gorgovan.

           Căruţa porni smucit. Răcoarea umedă a dimineţii şi  zdruncinăturile căruţei îl treziră pe Niţă.

           Copilul nu înţelegea rostul acestui drum la stână dar ciobanul era neguros şi fără chef de vorbă. Când era mai mic, Niţă era fericit să meargă la stână dar, vara trecută, Rădiţa, o fată straşnică din sat fusese gâtuită la o zvârlitură de cocean de târla oilor. De-atunci, se pare că Rădiţa bântuia pe trecători şi pe ciobani şi lumea se deprinsese să ferească locul. Unde mai pui, că şi argaţii de la stână s-au împrăştiat, zicând că nu-i lucru curat ce se petrece acolo.
Ce-i drept, multe scorneli erau de la copii şi femei c-ar fi văzut fantoma dar, oameni dintre cei mai serioşi, între care şi domnul învăţător, ziceau că o formă albă, luminoasă le-a ieşit în cale şi i-a însoţit tăcută tot drumul. Mulţi săteni ajungeau la mă-sa, Dobriţa, să le toarne cositor, leac de sperietură, şi Niţă era la curent cu toată istoria legată de Rădiţa în cele mai mici amănunte.

Ajunşi la stână, baciul Gorgovan îl zvârli brutal din căruţă:

           -Te-a dat mă-ta slugă la mine pă doi ani! Te-am plătit cu-o putină de brânză şi trei miei! Să munceşti până crăpi, să-mi scot paguba! Dacă-mi ieşi din vorbă, iute şi degrabă te-mblânzesc cu zgârbaciu. Nu sufăr puturoşii! Lenea s-a mântuit odată cu Raiu’! Şi ia seama bine! Cine nu munceşte până cade lat, nu mănâncă! Aicea-i stână, nu şezătoare!

           Din ochii copilului ţişniră lacrimi: ticăloasa de bulgăroaică l-a vândut ca să le ghiftuiască pe ţăţici! Dumnezeule! Cleopatra! Cum să trăiască fără s-o mai vadă?! Ce-o zice când l-o aştepta zadarnic la Dunăre? Trebuia musai să scape de-aici!

           Ziua începu cu muncă pe brânci. Neculai, băiatul cel mare al baciului era mai omenos însă Anghel era tot soi aspru ca ta-su, dar parcă nu aşa smintit.

           Seara, Niţă era rupt de oboseală şi picioarele nu-l mai ascultau. Neculai îl chemă la masă dar lui îi venea să verse. Amărât şi moale ca o lumânare dormi nemâncat într-un şopron. O visă pe Rădiţa alergând desculţă pe islaz şi-un bărbat neguros ce-o alerga din urmă. Se trezi lac de sudoare şi încercă să-şi amintească chipul bărbatului. Parc-ar fi fost Neculei, parc-ar fi fost chiar baciul Gorgovan. Muncit de gânduri, într-un târziu adormi la loc. Foamea-l răscoli din zori. Mâncă mămăligă rece cu brânză şi văzu pe Anghel că face ceva ruşinos la un berbec. Scuipă scârbit şi se puse iar pe-alergătură sub ochii celor trei.

           Mai la amiază, cătând un petec de umbră, se aşeză ferit, pe-o piatră, c-un mieluţ în braţe. Se apucă să vorbească, cum vorbea acasă cu Toderaş: 

           -Pe tine cum te-o fi chemând? Eu o să-ţi zic Grigore. Ei, Grigore, mare jar am în suflet! Mă aşteaptă Cleopatra, cea mai  frumoasă fată la scăldat, pe malul Dunării şi uite că eu sunt legat aici, muncit pe rupte, să-şi facă ţăţicile târtiţa mare! Mare nenoroc pe viaţa mea, să mă nasc într-un neam cu atâţia calici! Acuma, măcar de nu ne-o bântui şi Rădiţa. Tu ştii ce-o fi păţit Rădiţa? Nu ştii Grigore, că eşti prea mic! Trebuie să-ntreb o oaie mai bătrână…

           Umbra lui Gorgovan se-ntinse ameninţătoare peste el:

           -Bă, boule! Ce îndrugi acolo?

           -Ei, vorbeam cu Grigore!

           -Care Grigore?

           -Mieluţul Grigore!

           -N-am niciun miel Grigore! Ce bazaconii spui acolo?

           -Ba am vorbit cu el şi mi-a spus că-l cheamă Grigore!

           -Auzi, tu eşti ţăcănitu’ care vorbeşte cu gânsacu’?

           -Cu Toderaş? Este un gânsac fermecat!

           -Sigur! Sigur! Mă iei de tâmpit! Şi oile ce ţi-au mai spus?

           -Mi-au spus că Anghel le face treburi ruşinoase. Taman mi-au zis că astăzi a cotoit un berbec în zori!

           -Bă, Anghele, bă! Ia fă-te încoa’! Ce zice bă, Niţă? Cică i-au zis oile că te-ai cotoit cu-n berbec!

           -De, tată! Măcar oile şi berbecii nu te bântuie când te saturi de ele!

           -Anghele! Măsoară-ţi cuvintele! Deci, e-adevărat că vorbeşti cu animalele…

           Apoi privi cercetător spre Niţă, rozând un fir de iarbă-n dinţi:

           -Ia ascultă, mă, mucosule! Mă-ta-i vrăjitoare şi din descântecele ei scoate parale bune! Cum de te-a dat ea la muncă la mine, nu pricep! Şi de Rădiţa ce ziceai? Că te-am auzit c-ai zis ceva şi de Rădiţa!

           -Nea Gorgovane! Maica n-are musai nevoie de bani ori de putina de brânză dar, a visat-o trei nopţi la rând pe Rădiţa zicându-i c-a fost omorâtă la stână de-un cioban. Fiindcă ştiu graiul animalelor, m-a trimis argat aici, să dibuiesc tot sicretul. S-a vorbit şi cu neamţu’, cu Franţi, şi au hotărât amândoi că asta-i calea să dăm criminalul pe faţă.

           -Şi ce mai zice mă, oile-astea parşive? De Rădiţa ce zice?Ha?

           -Grigore zice că-i prea tânăr şi n-a apucat dar, că ştie şi el că Rădiţa a fost omorâtă de cioban şi mi-a zis să vorbesc cu oile bătrâne care ştiu toată povestea.  

           -Ei, şi dacă te omor pe tine înseamnă că n-are cine să mai afle sicrete de la oi!-zise Gorgovan cu ochii mici.

           Niţă privi chipul baciului ce parcă-şi înghiţise buzele şi zise grav:

           -Dacă mă omori pe mine, Franţi va fi încredinţat că tu şi flăcăii tăi aţi gâtuit-o pe Rădiţa şi vă împuşcă pe toţi trei!

           Baciul scuipă firul de iarbă din dinţi şi plecă spre târlă. Cu un cosor se apucă să taie gâtul oilor bătrâne până cei doi flăcăi îl dovediră şi-l puseră la pământ. Legat fedeleş, Neculai aruncă o găleată de apă pe el să-l mai cureţe de sânge:

           -Deci aşa, tată! Ai omorât-o pe Rădiţa!

           -N-am avut de ales, mă, Neculai! Muiere iscusită cum era, îţi tulburase minţile să te laşi de ciobănie şi să te aşezi la casă boierească-n sat! Nu te puteam lăsa să te lepezi de mine şi de stână, să muncesc singur la bătrâneţe, numai cu sighinaşu’ ăsta de Anghel!

           -Şi oile de ce le căsăpeşti, mă, tată?

            -Am făcut ce trebuia, da’ uite că taman se liniştiseră lucrurile şi vine mucosu’ ăsta să vorbească cu oile şi să mă dea pă faţă!

           -Anghele, tu ai auzit că taica nostru-i criminal?

           – Am auzit, mă, am auzit! Da’ io ştiam cam de pe-atunci de la argaţi! De ce crezi c-au plecat creştinii care-ncotro?

           -Ce facem cu el, Anghele?

           -Auzi, mă? Ăsta-i iscoadă trimisă cu ştirea nemţilor încoace! Decât să ne împuşte nemţii pe toţi trei, mai bine-l punem pă bătrân în căruţă şi-l ducem la jăndar! Că vezi că-i nebun şi demult nu mai aveam viaţă de trăit cu el! Te rânduieşti tu baci, că ştii toate rosturile şi-om răzbi amândoi la un fel. Ai văzut că de răul lui nu mai puteam ţine niciun argat!

           -Că bine zici, frate! Poate s-o linişti şi Rada pe lumea cealaltă şi-om vedea şi noi de ale noastre! Înhamă caii să mergem la sat!

           -Nene Neculai, mă dezlegi şi pă mine de-argăţie? Mic cum sunt numa’ vă-ncurc!

           Anghel, bucuros să scape de-un spion şi să se iubească-n voie cu mioarele lui zise grăbit:

           -Sui-te în căruţă, bă Mucea! 

           Neculai văzu că Niţă nu se grăbea să dea drumul lui Grigore şi zise:

           -Ştii ce? La câte oi a hăcuit bătrânu’, înc-un miel nu ne-o sărăci! Să fie-al tău de sufletu’ Rădiţei!

           Niţă îl pupă pe Grigore-n bot: Grigore, abia aştept să-i povestesc lu’ Cleopatra! Precis o să-ţi pună fundă roz la gât! O să vezi! O să te îndrăgosteşte de Cleopatra! Şi Toderaş îi leşinat după ea!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Despre Doina Popescu-Brăila

Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult! Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă. Am publicat nouă cărți dintre care șapte romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată, Terente-Zodia zmeilor și volumul Copilul Dunării apărut în anul 2015 și în varianta bilingvă, în traducerea Sabrinei Popescu, elevă, având 14 ani și jumătate la comiterea isprăvii.
Acest articol a fost publicat în COPILUL DUNĂRII și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Fantoma de la stână

  1. tibi zice:

    Greu îl desparţi pe Niţică de gînsac, da pînă la urmă, tot de Cleopatra o să-l legi, nu ? 🙂

    Îmi place la nebunie cum reinterpretezi Mioriţa.
    Şi sînt sigur că Rădiţa mai are cîte ceva de spus …

  2. În Mioriţa m-a enervat la culme că bacii criminali au rămas nepedepsiţi.
    Mai am de meşterit la ea dar azi am fost la teatru şi am creionat-o în viteză la întoarcere.
    Oricum eu lucrez aici în direct, apoi fiecare poveste cu Niţă în parte am dus-o în fişierul unde editez cartea şi la toate am mai şlefuit câte puţin. Deja am un up-date la ea dar mă ocup mâine.

  3. tibi zice:

    Bon! Noapte inspirată, după cum ar spune Andrei.
    Şi fecundă, adaug eu. Pe mîine, adică pe azi, pe mai tîrziu. 🙂

  4. Da. Am postat varianta cu modificări. Mâine mă mai uit o dată pe ea.

  5. Harap alb şi Scufiţa Roşie sunt cazuri perfect reale! La fel şi Alba ca Zăpada. Dar vai, poveştile mele nu sunt adevărate! Oare Pinocchio ce părere are de năzbâtiile lui Niţă? Cred că este grozav de enervat că piciul vorbeşte cu gânsacul Toderaş şi cu mieluţul Grigore!
    Muzicanţii din Bremen au la bază un caz real! garantat! Altfel de ce păcatele mele, în Bremen, cetăţenii ăia tâmpiţi chiar au crezut acea gogomănie şi au făcut şi o statuie? Au cam zece milioane de turişti pe an, aproape jumătate din populaţia României care fotografiază măgarul şi amicii lor! Du-te fuguţa până la Bremen şi zi-le la celor zece milioane de cretini că basmul lor nu este ” foarte credibil casa numai zic adevarat.”
    Eu sunt scriitoare dadatroll! Domnul Nicolae Manolescu apreciază ca mai valoroasă ficţiunea, adică talent şi creativitate decât scrierile autobiografice.
    Dacă vrei chestii rele din viaţa cuiva, scrise foarte bine, atunci citeşte şi reciţeşte jurnalul lui Pleşu sau Întâlnire cu un necunoscut” al domnului Liiceanu.
    Am mai discutat această chestiune. Scriitorii sunt nişte ciudaţi care scriu poveşti şi dacă sunt capabili de-o intrigă susţinută şi de personaje credibile scriu chiar roman. Iar cei foarte talentaţi şi ingenioşi se pot aventura să scrie roman poliţist!

  6. gabriela zice:

    ce imi plac mie povestile acestea. 🙂

  7. skorpion zice:

    nice story,
    justitia insa este facuta de austrieci?
    🙂

  8. Pingback: Haiducii Brăilei | Doina Popescu-Brăila

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s