Copiii cuminţi nu sunt buni


În mai 1996, de ziua fetiţei mele, Ingrid, ne-am nimerit prin Bucureşti. Ingrid era un copil exagerat de cuminte, care nici măcar nu prea plângea de mică, aşa cum obişnuiesc alţi copii, şi eram teribili de mândri de comportamentul ei impecabil.

Cum mergeam în vizită la soacră-mea, şi cum de fiecare dată presupunea că suntem deja mâncaţi şi nu catadixea să ne pună la masă, trebuia să ne oprim pe la un restaurant, să nu se lungească copilului urechile de foame. Citește în continuare „Copiii cuminţi nu sunt buni”

Anunțuri