Mincinosul

Cu mic, cu mare, aproape tot satul se adunase-n curtea bisericii.

Nu era slujbă dar, nefericitul Vasilică Fluieraş ce-şi luase la bătrânete pe Mariţica, muiere tânără şi zglobie, se urcase pe turla bisericii şi striga că se-aruncă şi pace. Fluieraş, zis aşa după obiceiul de-a merge pe drum şi-a fluieara într-una ba din frunză, solz ori din căuşul buzelor, îşi cam pierduse liniştea luând aşa nevastă mlădie şi sprâncenată, ce înfierbânta minţile multor pofticioşi prin sat.

Motivul ce-l vedea temeinic pentru fapta lui, era că la crâşmă, după mai multe rânduri de ţuică nouă,  Marinache Gorgan îi zisese că precis Mariţica se ţine cu maiorul neamţ, că-i văzuse aşa şi pe dincolo dar nu spune mai mult ca să nu iasă cu moarte de om. Ei bine, din frânturi şi şoapte ori râsete înfundate în crâşmă, rumânul trecu uliţa şi se cocoţă taman pe turlă, hotărât să-şi mântuie toate necazurile.

Oamenii, care mai de care, se rugau de el să-şi scoată grozavul păcat din cap şi că coboare fără să-şi smintească vreun picior.

Boierul Grigorescu, auzind de aşa grozăvie, îi trimise vorbă să coboare, că-l scapă de clacă şi corvoadă până la sfârşitul anului. Ţăranul zise nu, şi se-ntări şi mai mult în hotărârea de-a trece la fapta-i pripită.

Cârciumarul, zgârca pământului, spre mirarea tuturor, zise în gura mare:

-Bă, Vasilică, bă! De cobori teafăr de-acolo, o săptămână încheiată îţi dau să bei gratis ori vin ori ţuică, cât oi putea duce!

-Ţine-ţi băutura, crâşmarule, poate-o dai la parastasul meu! Mie nu-mi mai arde de nimica!

Niţă, care era moţ în primul rând cu gâscanul în braţe, ciupi pe Toderaş de târtiţă cât putu de tare.

Toderaş sări din braţele copilului şi sâsâi surprins de neaşteptatul atac din partea prietenului său.

Atunci, părintele Lisandru, se opri din rugăciune şi întrebă:

-Măi flăcău? Ce zice gânsacul ăsta minunat al tău?

Niţă, cu părere de rău că preoteasa nu îngăduise Cleopatrei să asiste la aşa distracţie pe cinste, trase aer în piept şi strigă tare, să-l audă şi nea Fluieraş de pe turlă:

-Toderaş zice să te-arunci în cap şi să isprăveşti odată, că taman acuma, Mariţica se iubeşte-n odaia a bună cu maiorul neamţ!

Femeile duseră mâna la gură, bărbaţii gândeau să-i rupă penele gânsacului când, minune, Vasilică Fluieraş coborî într-o clipită de pe turlă şi fugi spre casă să prindă pe Mariţica în dragoste cu neamţul.

Tot satul se luă după Vasilică, numai Niţă era nemulţumit că Toderaş îşi mişca agale fundul caraghios, ţinându-l în coada turmei.

Vijelios, Vasilică Fluieraş intră în casă şi rămase prost:  Mariţica şi cu cele trei cumnate, surorile dumnealui, trăgeau lână şi sporovăiau cu mă-sa. Aceasta din urmă îşi ţinea mâinile într-un castron cu lapte covăsit, că taman se arsese la foc. 

-Mamă, zi drept, a fost pe-acilea maiorul neamţ în urma mea?

-În casa asta io mi-s ghenăral şi fără voia mea nu intră nimeni! Maiorul n-a poftit să ne calce pragul dar om fi toate bucuroase de-un bărbat straşnic, fie neamţ ori ba!

Maică-sa, ştiind sminteala de gelozie a feciorului ei, nu scăpa prilejul să-l pună pe jar. Ţinea la noră-sa şi adesea zicea că Vasilică îşi păgubeşte muierea de două ori: odată că-i bătrân şi cam ruginit pentru tinereţea ei şi a doua, că-i pârjoleşte sufletul cu vini inventate-n aburii din crâşmă.

Vasilică ieşi precipitat şi găsi ograda plină de săteni:

-Muierea mea-i acilea cu maică-mea şi alde sor-mea. Nici picior de neamţ! De ce-a zis mă, Niţă, gânsacul ăsta aşa gogomănie?

-Apăi, nea Vasilică, trăind atâta printre noi şi purtând nume omenesc, ce te miri că s-a molipsit şi el de rele deprinderi omeneşti?

-Ei, zi mai scurt că nu pricep!

-Ei, mai scurt, adică ia a minţit!

-Ce-a făcuuuut?- întrebă Vasilică scărpinându-se-n ţeastă fără a pricepe vorbele copilului.

-Ete, a minţit, na!

-Cum adică, a minţit?- zise Vasilică Fluieraş clipind nedumerit.

-Adică omu’ nu minte? Ce dacă minte şi Toderaş, aşa, o dată?

Se lăsă o tăcere curioasă. Toţi priveau la gânsacul din braţele copilului şi nu ştiau ce să creadă. Niţă mai ciupi o dată pe Toderaş şi gâscanul sări iar supărat din braţele sale, sâsâind şi fluturând din aripi.

-Acuma ce ciorili mai vrea, mă copchile?- zise ţăranul cu ochii pe minunata pasăre.

-Ei, zice să urci la loc pe turlă şi să te-arunci în cap!

-Da’ di ce sî zică vorba asta, mincinosu’ di gânsac?- se miră şi mai tare ţăranul.

-Cică poate nea Gorgan te-a minţit, ori nu te-a minţit! Dar decât să trăieşti cu o îndoială, mai bine mori pentru o minciună!- zise Niţă apăsat.

-Ba, decât să mor pentru o minciună, mai bine trăiesc cu o îndoială!- o întoarse Vasilică.

Gânsacul abia prins în braţe de Niţă, a început să sâsâie iar.

-Acuma ce mai vrea?

-Zice că aşa a zis şi el, da’ sunt io prost şi-am înţeles pe dos!

-Adică…

-Adică şi el a zis să nu mai urci pe turlă să-ţi sfarmi zilele, că decât să mori pentru o minciună, mai bine trăieşti cu o îndoială. Că dacă tot trăieşti, poate lucrurile se dau pe faţă şi scapi de îndoială dar, dacă mori, rămâi cu două păcate: şi că ţi-ai păgubit muierea nevinovată şi că ţi-ai luat zilele date de Bunul Dumnezeu!

Vasilică se scărpină oleacă-n cap, apoi zise către cârciumar:

-Toţi îs nişte zănateci, ori mint, ori vorbesc anapoda, că nici nu ştii ce să mai crezi! Ei, cârciumarule, îţi mai ţii vorba cu băutura gratis pe-o săptămână?

Cârciumarul hoţ, făcu ochii roată şi zise cu şiretenie:

-Da’ prost eşti, mă Vasilică! Tu-l crezi şi pă Gorgan, şi pă gânsac, mă crezi şi pă mine! Ce era să fac! Dacă-am văzut că tu crezi toate prostiile la toţi, te-am minţit şi io, să te văd scăpat!

 La o adică, să profit şi io oleacă, să mă pot înfăţişa şi io la Sân’ Petru c-o faptă bună, că destul m-o căsni că îndoi vinu’ cu apă! Acuma, hai, treacă de la mine! Astăzi bei cât poţi să duci!- zise el făcând pe filotimu’.

Apoi spre Toderaş: te cinstesc şi pă tine c-o vişinată, bă gânsac mincinos! Să fii mai fraged când te-o pune pă varză!

Toderaş nu mai aşteptă nicio ciupitură pe târtiţă căci sări direct în capul cârciumarului!

-Ho, că-am glumit! Am vrut să te-ncerc dacă pricepi rostul vorbelor omeneşti! Bine, ho! Lu’ Vasilică-i dau de băut gratis toată seara, dar lui Toderaş îi dau de băut toată săptămâna!

Niţă, înţelegând vicleşugul cârciumarului care voia să aducă oamenii în crâşmă pe seama minunatului de Toderaş, zise apăsat:

-Toderaş vine numai cu mine! Eu beau limonadă rece şi mănânc ciucalată de-aia de face crâşmărasa matale!

-Bă, Niţă, da’ tare isteţ eşti bă, de când te-ai întovărăşit cu gânsacu’ Toderaş!

-Io mereu vă spui că Toderaş îi fermecat! Cine are urechi de auzit, să auză! Până acu’ m-a crezut doar Cleopatra! Acuma poate s-au mai deşteptat şi alţii!- zise mândru şi porni primul spre crâşmă, să nu se răzgândească secătura de cârciumar.