Satul mincinoşilor


MONSTRUL DUNĂRII

Dunărea curgea năvalnică şi vieţile oamenilor din Stăncuţa erau la discreţia apelor. Fluviul îi hrănea, îi spăla de boli ori se-nfuria, rupea malurile şi inunda culturile, lăsându-i mai săraci şi mai deznădăjduiţi.

Şi nu trecea vară fără ca apele să nu înghită cu lăcomie doi-trei flăcăi, ori vreun copilaş, ori pescari în putere, cu bărcile lor cu tot. Unii erau pescuiţi în aval, umflaţi de ape, alţii nu mai erau găsiţi niciodată şi umbla vorba că un peşte mare, cât un monstru i-ar fi înghiţit.

Dar, chiar aşa fiind, toată nădejdea sătenilor stătea în pescuit.

De două zile tot satul se mutase pe malul gârlei. Se zvonise că un peşte uriaş, poate chiar  monstrul de care se vorbea din bătrâni, ţinea malurile. Unii ziceau că l-au zărit şi peştele ar fi cât lotca, alţii ba c-ar fi de două ori cât lotca ori mai mare! Toţi pescarii încercaţi sperau să-l prindă, să-şi hrănească familia fără griji câteva săptămâni încheiate dar şi să se acopere de glorie. Că cine-a mai văzut pescar să nu sufere de fudulie?

Gligore al lui Carşoti, cel mai meşter şi norocos dintre pescari îl văzuse cel mai de-aproape, ba chiar se lăuda că-l lovise şi cu vâsla în ţeasta uriaşă.  Seara la crâşmă, toţi se îmbulzeau în jurul lui Gligore, să afle cât mai multe, de parcă în vorbele săteanului stătea secretul prinderii monstrului. Cu fiecare pahar de ţuică în plus, Gligore şi-l amintea tot mai mare şi mai mare, ca în final, Lulu al lui Ghirţoaia, venetic de sat dar marinar la tinereţe, să se suie pe o masă şi să declare chefliilor amatori de veşti senzaţionale:

-Oameni buni, ascultaţi bine ce vă zic! Prada ce-o urmărim noi nu-i un peşte oarecare ci e chiar un caşalot! Ştiţi voi ce e un caşalot? Cârciumarule, adă aci un sifon!

Cârciumarul, bucuros de deverul ce-l aduseseră poveştile cu monstrul în prăvălie, veni iute cu sifonul, ba aduse şi-un ţoi plin de ţuică vorbitorului.

Lulu al lui Ghirţoaia ridică sifonul deasupra capului şi spuse triumfător:

-Ca să înţelegeţi dragii mei, cu ce monstru luptăm eroic, ei bine, priviţi acest sifon, care să zicem că este caşalotul! Şi acum priviţi această para pe care eu o pun lângă sifon: taman dimensiunea omului pe lângă caşalot!

În cârciumă se făcu linişte. Aşa un peşte grozav nu văzuse nimeni niciodată dar cuvântul lui Lulu nu era pus la îndoială, fiindcă navigase cu corabia până la Cercul de Foc al Pacificului şi încă mai departe, nu era ca majoritatea, un pârlit de marinar de apă dulce.

După momentul de perplexitate,  prăvălia fu umplută de strigăte şi exclamaţii. Toţi se mirau, toţi îşi dădeau cu părerea, toţi recunoşteau că au văzut în Dunăre un peşte mai mare chiar decât două lotci la un loc dar, de frică să nu-i râdă satul au tăcut chitic. Toţi erau bucuroşi că-şi pot spune în sfârşit spaimele şi grozăviile prin care au trecut la întâlnirea cu caşalotul, recunoscând că în trecut n-ar fi povestit nici morţi, ca să nu fie luaţi în râs.

Cârciumarul îşi freca mâinile şi cum toţi îl ovaţionau pe Lulu şi pe Gligore Carşoti, trecuseră de la ţuică la rom ca să cinstească importanţa momentului. Romul turnat fără măsură peste ţuică aduse o mulţumire în sufletele tuturor, de parcă monstrul ar fi fost deja prins.

Niţică îl ţinea pe Toderaş în braţe şi nu scăpa niciun cuvânt din câte ziceau toţi pescarii încercaţi. Lui i-ar fi plăcut să prindă tac-su, Constandin, peştele cel mare dar, moale cum era, tac-su se-nvârtoşea numai la vorbe. De-ar fi fost şi prinsul monstrului aşa de lesnicios cum era făcutul copiilor, ar fi tras şi Niţă nădejde dar, se pare că părinţii lor alta nu ştiau şi pace!

În spartul zorilor, toată suflarea era pe Dunăre în sus, unde pândacii de peste noapte îl zăriseră pe monstru ultima dată.

Niţă înota cu Cleopatra şi cu verişoarele fetei dar, nu era vorbăreţ ca de obicei, ci tot cu gândul la vânatul peştelui. Îl stropeau, îl trăgeau de picioare dar lui nu-i intrau în voie şi pace. Tot înotând, Niţă văzu o formă curioasă aproape de mal. Se apropie fără suflare: un peşte cât el de mare se zbătea prins între rădăcini, chiar la mal. Se vede treaba că era lovit în ţeastă şi îşi pierduse puterea. Niţă se tăbârci şi îl trase pe mal. Sfârşit de oboseală, copilul se întinse lângă peşte: exact cât el la lungime!

Preoteasa ce văzuse totul de pe debarcader, veni într-un suflet chemând şi pe Simeon:

-Brava, flăcăule! Toţi pescarii satului aleargă după monstru şi iaca, l-ai prins tu! Simioane, pune-l iute în trăsură şi hai cu el acasă la Niţă, că dacă prind pescarii de veste îl linşează pe băiat!

Cleopatra îl îmbrăţişă pe Niţă dar copilul era sfârşit de emoţie şi de efort.

Ajunşi în faţa casei bulgăroaicei, Simeon se tăbârci cu peştele până în curte şi-l prăvăli pe masa de sub măr. Peştele rămase şi cu coada şi cu capul atârnând în afara mesei de o parte şi de alta.

Preoteasa îl îmbrăţişă pe Niţă:

-Copile, ştiu cât ai vrea să te lauzi cu isprava ta, dar eu zic să taci chitic până vă vedeţi cu peştele-n burtă, că altfel o să vă puneţi tot satul în cap! Te aşteptăm pe seară la noi, la clătite!

Niţă, prudent, închise cu zăvoare grele şi porţile mari pentru căruţă şi animale şi cele două porţi mai mici.

Dobriţa, ajutată de ţăţica Anicuţa mai aduse o masă din casă ca să pună în prelungirea celeilalte şi apoi se luptă cu un cuţit să taie capul peştelui însă, neavând spor, luă toporişca. După chin şi osteneală, răzbi să-i taie capul dar, nenorocire, acesta alunecă de pe masă şi căzu pe o puică roşcată care muri pe loc, strivită de greutatea capului de peşte.

Niţă îşi dădea importanţă şi chiar ţăţicile rele şi clevetitoare, tăceau chitic de admiraţie, căci aşa un peşte mare nu văzuseră niciodată.

Nu trecu mult şi ceata de pescari se înfiinţă pe uliţă cu zarvă mare. Se dusese vorba că monstrul a fost prins de Niţă, zevzecul de copil al bulgăroaicei, cel ce stă de vorbă cu animalele.

Gligore al lui Carşote era cel mai rău în clanţă, considerându-se stăpânul de drept al monstrului:

-Dobriţă, noi alergăm peştele-ăsta, precum ştii, de două zile încheiate! De nu ne dai peştele de bună-voie, noi prăvălim gardul şi intrăm să-l luăm! Fii muiere de înţeles, că-i peştele nostru!

-Ba legea Dunării zice că cine-a prins peştele să şi-l mănânce sănătos!-zise Dobriţa cu aplomb.

-Dobriţă, nu te pune cu mine, că pentru monstru’ meu fac moarte de om!- zise Gligore ameninţător.

Niţă se urcă pe masă lângă peşte c-un sifon în mână şi-l ridică până deasupra capului:

-Nea Gligore, nu ziceai, bre, că monstrul ce-l urmăreşti matale are o mărime nemaivăzută?- zise Niţă cu voce clară şi liniştită.

-Ziceam!

-Şi Lulu al Ghirţoaiei n-a zis că monstrul este cât sifonul, iar omul pe lângă el abia cât paraua?

-Aşa-i!-ziseră sătenii într-un glas.

-Adică voi umblaţi tot satul să prindeţi caşalotul, ba mata ai dat şi cu vâsla în cap acelui peşte nemaivăzut de mare!-zise Niţă apăsat.

-Aşa-i! Aşa-i! Două zile încheiate am umblat după el! Deci suntem în drept să-l cerem!

-Ei, bine, peştişorul de l-am prins eu, abia-i cât mine, care sunt mai mic decât un om, adică nu-s nici de-o para! Atunci, voi aţi umblat după caşalotul care-i na, cât sifonul! Poate fi peştişorul meu, monstrul ce-l vânaţi voi? Peştele vostru-i mai lung de două ori decât lotcile! Mergeţi să prindeţi peştele vostru şi lăsaţi în pace peştişorul meu! Spune tu, Lulu, dacă ce-am prins eu e ori nu e, un caşalot adevărat?

Lulu gândi îndelung, apoi zise:

-Oameni buni, peştele ce-a prins Niţă e prea mic să fie caşalot! Haideţi înapoi la Dunăre să vânăm caşalotul!

Se puse în fruntea cetei şi plecă cu toţi pescarii după el.

Gligore al lui Carşote era singurul ce rămase atârnat de gard, căindu-se amarnic că-n aburii beţiei, în cârciumă, îl apucase lăudăroşenia şi tot mărise peştele de ajunsese ia, un caşalot!

 

About Doina Popescu-Brăila

Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult! Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă. Am publicat nouă cărți dintre care șapte romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată, Terente-Zodia zmeilor și volumul Copilul Dunării apărut în anul 2015 și în varianta bilingvă, în traducerea Sabrinei Popescu, elevă, având 14 ani și jumătate la comiterea isprăvii.
Acest articol a fost publicat în COPILUL DUNĂRII și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Satul mincinoşilor

  1. Doru spune:

    Şi Toderaş chiar nu şi-a înmuiat penele deloc în afacerea asta? Halal prieten!

  2. Irina spune:

    Faină poveste. Mai vreau.

  3. luminita spune:

    Dar unde-i Monstrul ?
    Venisem hotarata sa-l infrunt si ia-l de unde nu-i ! 😯

  4. Doina Popescu spune:

    Pentru că te-ai speriat de monstru, am trecut la o grabnică reparaţiune şi am schimbat titlul poveştii.

  5. luminita spune:

    Aha, ai schimbat titlul povestii.
    Ai un vot pentru asta.

  6. luminita spune:

    Scrisesem inainte de a aparea explicatia ta cu privire la titlu.

  7. Doina Popescu spune:

    Ei, povestea ţi-a plăcut ori ba?

  8. luminita spune:

    La 7:56 o fi Irina mea ?
    ca i-am dat si ei adresa mai demult. 😯

  9. Doina Popescu spune:

    Hai s-o intrebăm: Irinaaaa! Eşti Irina Luminiţei?

  10. tibi spune:

    Interesant cum oamenii se împăcau totuşi între ei, pe bază de argumente !
    Şi mai interesant este că ascultau de raţiune.
    Bravo Niţică pentru isteţime, dar bravo şi lui Lulu şi lui Gligore pentru atitudine.

    • Doina Popescu spune:

      Paradoxul mincinoşilor este că după ce spun o minciună şi o tot repetă, încep s-o creadă şi ei. Cu excepţia lui Grigore al lui Carşoti care era conştient de exagerare şi ştia precis că acesta este peştele, ceilalţi, care nu văzuseră de aproape peştele dar se îmbătaseră şi cu poveşti la cârciumă chiar erau convinşi că trebuie să caute în continuare caşalotul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s