Avionul generalului

Inspecţia generalului  Alfred Gerstenberg, şeful Misiunii Militare Aeronautice Germane în România se apropia de sfârşit. Incompetenţa şi tembelismul lui Schroeder erau evidente şi nu lua în calcul să revină asupra deciziei de a-i lua comanda. Luă măsuri urgente pentru echiparea trupei cu uniforme noi, ceru îmbunătăţirea relaţiilor cu sătenii şi interzise corecţiile fizice asupra acestora, în fond aliaţi, iar pe Niţă şi Toderaş îi găsi fermecători.

Merse pe malul Dunării la cherhanalele pescarilor unde mâncă borş lipovenesc, saramură de crap cu mămăliguţă şi ardei iuţi, vizită o stână şi mâncă cu baciul. A doua seară prinse horă în sat şi se miră de vitalitatea ţăranilor care dansau roată ore în şir fără să obosească, se miră că tinerii sunt la război şi totuşi satul era plin de prunci, ceea ce arăta că nici bătrânii nu-s prea ruginiţi. 

Felicită pe Dobriţa pentru naşterea celor 12 copii şi spre enervarea lui Niţă îi ură… încă pe atâţi!

Ce îl bucură cel mai tare pe general, fu că primi de la popa Lisandru o bundă de oaie lucrată cu fireturi şi găitane, lucru frumos, de mare valoare.

Cu părere de rău se conformă programului iniţial şi decise plecarea spre inspectarea trupelor aflate în dispozitiv în alte zone.

Pe islaz, unde era pista improvizată, trupele erau aliniate, pregătite să le dea onorul înalţilor oaspeţi cu ocazia plecării. Nu lipseau nici fruntaşii satului care întâmpinaseră delegaţia germană şi la venire şi care erau mulţumiţi că li s-au îndeplinit operativ şi favorabil toate cererile.

Schroeder, de la nervii şi emoţiile ultimelor două zile era demolat de pântecăraie. Norocul lui că pe laterala pistei era un WC improvizat într-o mică baracă de lemn.

Generalul îl ţinea pe lângă el pe Niţă cu gânsacul în braţe ca pe o mascotă. Dădu ultimile indicaţii, ceru colonelului Aron Stefl să aibă grijă de micul său protejat, apoi urcară în avion. O rafală rebelă de vânt îl făcu pe pilot să amâne plecarea cu câteva minute, sporind tensiunea celor de la sol.

Maiorul Schroeder nu se mai putu ţine şi ar fi vrut să intre în WC, dar se pare că şi colonelul Aron Stefl avea o urgenţă şi se întâlniră chiar în uşa barăcii. Subordonatul nu îndrăzni să-i ia locul proaspătului comandant şi în disperare alergă într-un tufiş.

Niţă observase un cablu lung prin iarbă, cablu la care nu-i înţelegea rostul şi care ajungea până lângă roţile avionului, terminându-se cu un cârlig.

Urmări să nu-l observe cineva şi agăţă cablul de trenul de aterizare al avionului apoi plecă fără grabă în lungul pistei să vadă încotro duce. Ajuns la  celălalt capăt al cablului, Niţă fluieră uimit, apoi plecă nepăsător ţinând pe Toderaş în braţe şi se alătură fruntaşilor satului.

Vântul odată potolit, conducătorul de zbor de la sol dădu pilotului semnalul de plecare şi avionul porni. Baraca WC-ului se smulse brusc şi dansă haotic pe pistă în spatele avionului, dezmembrându-se şipcă cu şipcă şi colonelul rămase în fundul gol în faţa trupelor al căror proaspăt comandant era. Maiorul Schroeder, care tocmai ieşea din tufiş izbucni într-un râs nebun, clocotitor, imposibil de stăvilit. 

În toată situaţia disperată, colonelul înregistră râsul victorios al maiorului. Convins că atât trupeţii cât şi ţăranii îi observaseră în amănunt toate cele, colonelul Aron Stefl îşi trase pantalonii tacticos, că doar nu era să semneze ordinul de mutare a maiorului pe front, în Ucraina-sud, linia întâi cu nădragii în vine!